Joakim Zander – Inotatorul. carte PDF📚 descarca online gratis cărți de top pdf 📖
- AUTOR: Joakim Zander
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 319
- LIMBA: Română
Cărți «Joakim Zander – Inotatorul. carte PDF📚 descarca online gratis cărți de top pdf 📖». Rezumatul cărții:
Actiunea romanului "Inotatorul" are loc pe scena politica din Bruxelles, pe culoarele linistite ale sediului CIA din Virginia, in zonele de razboi fierbinti din Orientul Mijlociu, dar si pe tarmurile stancoase ale arhipelagului suedez. Un spion american isi abandoneaza orasul copilariei pentru o soarta nesigura.
Neputinta lui de a se ierta pe sine pentru ceea ce a facut il determina, de-a lungul anilor, sa incerce sa se elibereze de trecutul pe care, de altfel, il poarta cu el in Liban, Afganistan, Irak - oriunde pericolul si stresul, crede, si spera el, ii permit sa uite.
Fragment:
" De fiecare dată când te strâng în brațe cred că e ultima dată.
Am știut asta de la bun început. Și când ai venit înapoi și l-am
ținut în brațele-mi obosite pe copilul nostru, nu puteam decât să
mă gândesc că asta era ultima dată.
Mă privești, cu ochii la fel de clari și de puri ca însăși
promisiunea unei ploi, și atunci îmi dau seama că și tu știi. Că ai
știut-o de la bun început, așa cum am știut-o și eu. Trădarea
mea. În seara asta e atât de aproape, încât îi simțim amândoi
răsuflarea dezgustătoare, ritmul neregulat, răsunător al inimii ei.
Fetița scâncește în pătuț. Dai să te ridici, dar eu ajung primul
la ea și o iau în brațe. O țin la pieptul meu. Îi simt respirația,
inima bătând nebunește prin pătura albăstrie, subțire, împletită
de mama ta. Inima aceasta e însăși inima mea și nu există nicio
posibilitate de a-ți explica logic și convingător motivele pentru
care te-ai lepădat de propria inimă. Nu sunt decât măști pe care
să ți le asumi sau nu.
Nu sunt decât diverse minciuni peste alte
minciuni pe care să le spui mai apoi. Iar eu, mai mult ca oricine
altcineva, sunt un maestru într-ale minciunii și ale deghizărilor.
Orașul e imposibil de fierbinte. După două luni de secetă
continuă, nemiloasă, el strălucește ca scăldat de lavă fierbinte.
Când, în sfârșit, se lasă seara, încetează să mai fie cenușiu sau
bej și devine translucid, descompus, veștejit, tremurând ca
gelatina.
Nimeni nu gândește clar în orașul acesta. Totul miroase
a gunoi, gaze de eșapament, usturoi și a chimion. Însă eu nu pot
simți decât mirosul copilului meu. Închid ochii și trag adânc aer
în piept, cu nasul lipit de creștetul capului ei aproape chel. Iar
copilul este tot fierbinte. Mult prea fierbinte. Febra, pur și
simplu, refuză să cedeze.
Îmi spui că asta e deja a treia zi. Te aud cum cotrobăi frenetic
prin sertare, căutând aspirină sau orice poți găsi. Căldura asta.
Ne înnebunește. Știam amândoi că nu aveam așa ceva aici, în
apartamentul meu, în mirajul meu. Nici nu știu ce căutam acolo.
— Dă-mi cheile de la mașină, îmi spui tu. "
Neputinta lui de a se ierta pe sine pentru ceea ce a facut il determina, de-a lungul anilor, sa incerce sa se elibereze de trecutul pe care, de altfel, il poarta cu el in Liban, Afganistan, Irak - oriunde pericolul si stresul, crede, si spera el, ii permit sa uite.
Fragment:
" De fiecare dată când te strâng în brațe cred că e ultima dată.
Am știut asta de la bun început. Și când ai venit înapoi și l-am
ținut în brațele-mi obosite pe copilul nostru, nu puteam decât să
mă gândesc că asta era ultima dată.
Mă privești, cu ochii la fel de clari și de puri ca însăși
promisiunea unei ploi, și atunci îmi dau seama că și tu știi. Că ai
știut-o de la bun început, așa cum am știut-o și eu. Trădarea
mea. În seara asta e atât de aproape, încât îi simțim amândoi
răsuflarea dezgustătoare, ritmul neregulat, răsunător al inimii ei.
Fetița scâncește în pătuț. Dai să te ridici, dar eu ajung primul
la ea și o iau în brațe. O țin la pieptul meu. Îi simt respirația,
inima bătând nebunește prin pătura albăstrie, subțire, împletită
de mama ta. Inima aceasta e însăși inima mea și nu există nicio
posibilitate de a-ți explica logic și convingător motivele pentru
care te-ai lepădat de propria inimă. Nu sunt decât măști pe care
să ți le asumi sau nu.
Nu sunt decât diverse minciuni peste alte
minciuni pe care să le spui mai apoi. Iar eu, mai mult ca oricine
altcineva, sunt un maestru într-ale minciunii și ale deghizărilor.
Orașul e imposibil de fierbinte. După două luni de secetă
continuă, nemiloasă, el strălucește ca scăldat de lavă fierbinte.
Când, în sfârșit, se lasă seara, încetează să mai fie cenușiu sau
bej și devine translucid, descompus, veștejit, tremurând ca
gelatina.
Nimeni nu gândește clar în orașul acesta. Totul miroase
a gunoi, gaze de eșapament, usturoi și a chimion. Însă eu nu pot
simți decât mirosul copilului meu. Închid ochii și trag adânc aer
în piept, cu nasul lipit de creștetul capului ei aproape chel. Iar
copilul este tot fierbinte. Mult prea fierbinte. Febra, pur și
simplu, refuză să cedeze.
Îmi spui că asta e deja a treia zi. Te aud cum cotrobăi frenetic
prin sertare, căutând aspirină sau orice poți găsi. Căldura asta.
Ne înnebunește. Știam amândoi că nu aveam așa ceva aici, în
apartamentul meu, în mirajul meu. Nici nu știu ce căutam acolo.
— Dă-mi cheile de la mașină, îmi spui tu. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
