biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Detectivi/ Thriller-e » Omul de zapada – Jo Nesbo. carte PDF📚 citește carți gratis PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Omul de zapada – Jo Nesbo. carte PDF📚 citește carți gratis PDF 📖

Omul de zapada – Jo Nesbo. carte PDF📚 citește carți gratis PDF 📖

Citește online

Cărți «Omul de zapada – Jo Nesbo. carte PDF📚 citește carți gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:

Omul de zapada - Jo Nesbo  este al saptelea roman in care apare detectivul Harry Hole si prima tentativa a autorului de a-si confrunta personajul principal cu un ucigas in serie.  Crimele "Omului de zapada" se petrec doar cand cade prima zapada, iar ucigasul isi alege drept victime sotii infidele, transformandu-le, literalmente, in oameni de zapada. Ritmul perfect si nivelul mare de complexitate al acestei triste povesti despre paternitate, vanitate si pierdere nu fac decat sa confirme pozitia lui Jo Nesbo drept unul dintre cei mai renumiti autori internationali de romane politiste.


Fragment:


" A fost ziua când a venit zăpada. La ora unsprezece
dimineaţa, fulgi mari şi-au făcut apariţia dintr-un cer lipsit
de culoare şi au invadat câmpurile, grădinile şi pajiştile din
Romerike ca o armată cotropitoare din spaţiul extraterestru.
La ora două au intrat în acţiune plugurile în Lillestrom, iar la
ora două şi jumătate, când Sara Kvinesland îşi manevra încet
şi cu atenţie maşina ei Toyota Corolla SR5 printre casele
despărţite de spaţii mari din Kolloveien, ninsoarea de
noiembrie se aşternuse ca o pătură groasă peste peisajul
vălurit.
Îşi spunea că acele case arătau altfel la lumina zilei. Atât
de diferit, încât aproape că rată aleea de la casa lui. Apăsă
frâna şi maşina derapă, apoi Sara auzi un mormăit de pe
bancheta din spate. În oglinda retrovizoare zări chipul
nemulţumit al fiului ei.
— Nu va dura mult, iubire, rosti ea.
În faţa garajului se vedea un petic mare de asfalt negru
înconjurat de zăpadă, iar Sara îşi dădu seama că pe acolo
trecuse camionul pentru marfă. Simţi un nod în gât. Spera
să nu fi ajuns prea târziu.
— Cine locuieşte aici? se auzi de pe bancheta din spate.
— Un cunoscut, răspunse Sara, verificându-şi automat
coafura în oglindă. Zece minute, iubire. O să las cheia în
contact ca să poţi asculta radioul.
Ieşi fără să mai aştepte vreun răspuns şi parcurse cu
pantofii ei alunecoşi cărarea către uşa prin care mai trecuse
de atâtea ori, dar niciodată ca acum, în miezul zilei, în văzul
vecinilor bârfitori. Nu că vizitele de noapte ar fi părut mai
nevinovate, dar, din cine ştie ce motiv, i se părea mai potrivit
să-şi facă apariţia după lăsarea întunericului.

Auzi bâzâitul soneriei înăuntrul casei, ca un bondar prins
într-un borcan. Într-o clipă de disperare, aruncă o privire
spre ferestrele caselor învecinate. Acestea nu lăsau să se
vadă nimic, ci doar reflectau imaginea trunchiurilor negre ale
merilor, a cerului cenuşiu şi a solului de un alb lăptos. Apoi,
în sfârşit, auzi paşi îndărătul uşii şi scoase un oftat de
uşurare. În clipa următoare era înăuntru, în braţele lui.
— Nu pleca, dragule, rosti ea, simţind cum nodul deja îi
întinde corzile vocale.
— Trebuie, răspunse el pe un ton sec, sugerând un refren
exersat îndelung, de care el însuşi obosise.
Mâinile lui umblau deja pe cărări familiare, de care nu
păreau să se plictisească niciodată.
— Nu, nu trebuie, şopti ea la urechea lui. Dar tu vrei asta.
Nu mai vrei să îndrăzneşti.
— N-are nimic de-a face cu tine şi cu mine.
Sara auzea iritarea insinuându-se în glasul lui, în acelaşi
timp în care mâna lui, aceeaşi mână puternică, dar blândă,
aluneca în josul coloanei ei şi înăuntrul centurii de la fustă,
pe sub ciorapi. Erau amândoi ca o pereche de dansatori
experimentaţi, care ştiau fiecare mişcare, pas, respiraţie şi
ritm al partenerului. Mai întâi, actul de dragoste albă. Cea
bună. Apoi cea neagră. Durerea. "
0
0