Experimentul Angel (Maximum Ride vol. 1) de James Patterson. Pdf📚 cărți .PDF 📖
- AUTOR: James Patterson
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 135
- LIMBA: Română
Cărți «Experimentul Angel (Maximum Ride vol. 1) de James Patterson. Pdf📚 cărți .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Bun venit in cosmarul nostru! Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, insa ar putea fi, la fel de bine, si povestea ta. Suntem cu totii bagati in chestia asta, crede-ma pe cuvant… Continua sa citesti, nu lasa pe nimeni sa te opreasca. Sase copii minunati, fara un camin, fara familii, fug pentru a-si salva viata.
Max Ride si cei mai buni prieteni ai ei sunt rezultatul unui experiment cumplit: au fost crescuti intr-un laborator-inchisoare, ca sobolanii in custi, fiind modificati genetic, astfel incat au aripi si pot zbura. Iar acesta este doar inceputul puterilor lor uimitoare.
Fragment:
" Lucrul cel mai ciudat, atunci când te confrunţi cu moartea iminentă, este că asta-ţi pune, brusc,
toate lucrurile într-o anumită perspectivă. Să luăm situaţia actuală, de exemplu.
Fugi! Haide, fugi! Ştii că poţi.
Am tras, adânc, câteva guri de aer. Creierul meu era turat la maxim; goneam pentru a-mi scăpa
pielea. Singurul meu scop era să scap. Nu mai conta nimic altceva. Că-mi erau zgâriate braţele fâşii-
fâşii de mărăcinişul în care intrasem? Mare brânză.
Că tălpile mele goale loveau fiecare piatră tăioasă, rădăcină dură, sau ţăruş ascuţit? Nicio
problemă.
Că mă dureau plămânii din lipsă de aer? Mă puteam descurca.
Asta, atât timp cât mai puteam aşeza între mine şi Eliminatori o cât mai mare distanţă posibil.
Mda, Eliminatorii. Mutanţi: pe jumătate oameni, jumătate lupi, de obicei înarmaţi, întotdeauna
însetaţi de sânge. Acum mă fugăreau pe mine.
Vezi? Asta chiar pune totul într-o anumită perspectivă.
Fugi. Eşti mai rapidă decât ei. Poţi lăsa în urmă pe oricine.
Nu mai fusesem niciodată atât de departe de Şcoală. M-am rătăcit cu totul. Totuşi, braţele încă-mi
mai zvâcneau dorind să se ridice, goneam printre tufişuri, privirile-mi neliniştite cercetau ce era
înaintea mea. Îi puteam depăşi în viteză. Puteam găsi o poiană cu destul spaţiu pentru mine să...
Oh, nu. Oh, nu. Dintre copaci izbucniră urletele nepământeşti ale câinilor de vânătoare, puşi pe
adulmecat, şi mi s-a făcut rău. Puteam fugi mai repede decât oamenii, toţi dintre noi puteau asta, chiar
şi Angel, iar ea are numai şase ani. Însă niciunul dintre noi nu putea alerga mai repede decât un câine
masiv.
Câini, câini, fugiţi la miazăzi, lăsaţi-mă să mai trăiesc o zi.
Erau tot mai aproape. O lumină slabă se strecura printre copacii din faţa mea... o poiană? Te rog, te
rog... o poiană ar putea fi salvarea mea.
Am ţâşnit printre copaci, cu pieptul săltându-mi, iar un strat subţire de transpiraţie rece mi se
întindea pe piele. "
Max Ride si cei mai buni prieteni ai ei sunt rezultatul unui experiment cumplit: au fost crescuti intr-un laborator-inchisoare, ca sobolanii in custi, fiind modificati genetic, astfel incat au aripi si pot zbura. Iar acesta este doar inceputul puterilor lor uimitoare.
Fragment:
" Lucrul cel mai ciudat, atunci când te confrunţi cu moartea iminentă, este că asta-ţi pune, brusc,
toate lucrurile într-o anumită perspectivă. Să luăm situaţia actuală, de exemplu.
Fugi! Haide, fugi! Ştii că poţi.
Am tras, adânc, câteva guri de aer. Creierul meu era turat la maxim; goneam pentru a-mi scăpa
pielea. Singurul meu scop era să scap. Nu mai conta nimic altceva. Că-mi erau zgâriate braţele fâşii-
fâşii de mărăcinişul în care intrasem? Mare brânză.
Că tălpile mele goale loveau fiecare piatră tăioasă, rădăcină dură, sau ţăruş ascuţit? Nicio
problemă.
Că mă dureau plămânii din lipsă de aer? Mă puteam descurca.
Asta, atât timp cât mai puteam aşeza între mine şi Eliminatori o cât mai mare distanţă posibil.
Mda, Eliminatorii. Mutanţi: pe jumătate oameni, jumătate lupi, de obicei înarmaţi, întotdeauna
însetaţi de sânge. Acum mă fugăreau pe mine.
Vezi? Asta chiar pune totul într-o anumită perspectivă.
Fugi. Eşti mai rapidă decât ei. Poţi lăsa în urmă pe oricine.
Nu mai fusesem niciodată atât de departe de Şcoală. M-am rătăcit cu totul. Totuşi, braţele încă-mi
mai zvâcneau dorind să se ridice, goneam printre tufişuri, privirile-mi neliniştite cercetau ce era
înaintea mea. Îi puteam depăşi în viteză. Puteam găsi o poiană cu destul spaţiu pentru mine să...
Oh, nu. Oh, nu. Dintre copaci izbucniră urletele nepământeşti ale câinilor de vânătoare, puşi pe
adulmecat, şi mi s-a făcut rău. Puteam fugi mai repede decât oamenii, toţi dintre noi puteau asta, chiar
şi Angel, iar ea are numai şase ani. Însă niciunul dintre noi nu putea alerga mai repede decât un câine
masiv.
Câini, câini, fugiţi la miazăzi, lăsaţi-mă să mai trăiesc o zi.
Erau tot mai aproape. O lumină slabă se strecura printre copacii din faţa mea... o poiană? Te rog, te
rog... o poiană ar putea fi salvarea mea.
Am ţâşnit printre copaci, cu pieptul săltându-mi, iar un strat subţire de transpiraţie rece mi se
întindea pe piele. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
