Minciuni pe canapea de Irvin D.Yalom. Pdf📚 citește cărți de filosofie gratis pdf 📖
- AUTOR: Irvin D.Yalom
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 349
- LIMBA: Română
Cărți «Minciuni pe canapea de Irvin D.Yalom. Pdf📚 citește cărți de filosofie gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Isi poate pierde un psihiatru mintile? Poate fi el pacalit, sedus, manipulat chiar in timpul sedintelor in care ar trebui sa detina controlul asupra pacientilor? Da, daca o femeie dornica de razbunare hotaraste sa joace rolul de pacienta neajutorata. Plin de revelatii surprinzatoare, intocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omeneasca, romanul lui Yalom ne dezvaluie cat de vulnerabili suntem, fara exceptie, in fata singuratatii si nevoii de iubire.
Increzator in propriile forte, tanarul psihanalist Ernest Lash nu ia in seama sfaturile mentorului sau, Marshal Streider, ci re-curge, in timpul sedintelor de terapie, la tehnici experimentale. Insa, in ciuda infa-tuarii psihiatrilor, mintea omeneasca este un teritoriu inca necartografiat si plin de primejdii: stabilind o relatie sincera - crede el - cu o noua pacienta, Carolyne Leftman, Ernest isi deschide tainitele sufletului si devine vulnerabil, neavand habar ca femeia pe care isi inchipuie ca o tra-teaza doreste de fapt sa-l manipuleze si sa-l distruga.
Prins intr-o paradoxala relatie terapeutica, in care figura autoritara a medicului a cedat tentatiei confesiunii si i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebanuite adevaruri incomode despre sine si despre natura umana, ale carei taine credea ca le cunoaste.
"Un roman captivant, inteligent, incredibil de amuzant". (David Lodge)
IRVIN D. YALOM s-a nascut la 13 iunie 1931, la Washington, intr-o familie de emigranti rusi. Desi fascinat de literatura, alege o cariera medicala, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocatiei sale umaniste fiind specializarea in psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicand numeroase lucrari de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusa in douasprezece limbi, si Existential Psychotherapy (1980), dar si volume de povestiri: Love's Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) si Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul sau ca romancier cu Plansul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscita entuziasmul publicului si al criticii, devenind bestseller international si primind in 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman.
Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care il semneaza, este o radiografie a relatiilor care se pot naste intre terapeut si pacient si a consecintelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirma vocatia si originalitatea artistica a lui Yalom, fapt confirmat si de publicarea operelor sale de fictiune in douazeci de tari. In 2005 i-a aparut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure.
In prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California.
Fragment:
" Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut. Zi de zi, pacienții îl
invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare,
își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb, primea
admirație și prețuire. De asemenea, și bani, deși Ernest deseori se gândea că,
dacă n-ar fi avut nevoie de bani, ar fi practicat psihoterapia gratis.
Norocos e cel căruia îi place slujba pe care o face. Într-adevăr, Ernest se
considera norocos. Chiar mai mult decât norocos. Fericit. Era un om care își
descoperise vocația, un om care putea spune: Sunt exact acolo unde îmi
doresc să fiu, în vâltoarea talentelor, intereselor, pasiunilor mele.
Ernest nu era credincios. Dar în fiecare dimineață, când își deschidea
agenda și vedea numele celor opt sau nouă oameni dragi cu care urma să-și
petreacă ziua, îl copleșea un sentiment pe care nu-l putea descrie decât ca
fiind religios. În acele momente îl năpădea dorința profundă să
mulțumească unei persoane sau unui lucru pentru că l-a îndrumat spre
această profesie.
Existau unele dimineți când privea în sus, prin luminatorul din clădirea în
stil victorian de pe Sacramento Street, prin ceața matinală, și își imagina că
strămoșii psihoterapiei ar fi suspendați în aurora zorilor.
— Mulțumesc, mulțumesc, incanta el. Le mulțumea tuturor, tuturor
tămăduitorilor care îi alinaseră disperarea. Mai întâi, strămoșilor din
vechime, cu siluetele lor abia vizibile pe bolta cerească: Isus, Buddha,
Socrate. Sub ei, puțin mai bine conturați, măreților înaintași: Nietzsche,
Kierkegaard, Freud, Jung. Iar și mai aproape, părinților psihoterapiei: Adler,
Horney, Sullivan, Fromm, chipului dulce și zâmbitor al lui Sándor Ferenczi.
Cu câțiva ani în urmă, ei răspunseseră chemărilor lui disperate când,
după ce își încheiase rezidențiatul, își însușise idealul tuturor
neuropsihiatrilor tineri și ambițioși și se dedicase cercetării în neurochimie
– știința viitorului, arena de aur a oportunității personale. Strămoșii au știut
atunci că o luase pe un drum greșit. Locul lui nu era într-un laborator
științific. Nici într-o clinică de psihofarmacologie, unde să prescrie
medicamente.
I-au trimis un mesager, un mesager caraghios al puterii, pentru a-l ajuta
să-și împlinească ursita. Nici în ziua de azi, Ernest nu putea să-și explice cum
s-a hotărât să devină terapeut. Dar își amintea când. Își amintea ziua aceea
cu o limpezime uluitoare. Și își amintea și mesagerul: Seymour Trotter, un
bărbat pe care l-a întâlnit o singură data și care i-a schimbat complet viața.
Cu șase ani în urmă, directorul departamentului de care aparținea Ernest
îi încredințase un mandat temporar în Comitetul de Etică Medicală al
Spitalului Stanford, iar prima lui acțiune disciplinară fusese cazul doctorului
Trotter. Seymour Trotter avea șaptezeci și unu de ani, fiind un patriarh al
comunității psihiatrice și unul dintre foștii președinți ai Asociației
Americane de Psihiatrie. Fusese acuzat de comportament sexual inadecvat
față de o pacientă de treizeci și doi de ani. "
Increzator in propriile forte, tanarul psihanalist Ernest Lash nu ia in seama sfaturile mentorului sau, Marshal Streider, ci re-curge, in timpul sedintelor de terapie, la tehnici experimentale. Insa, in ciuda infa-tuarii psihiatrilor, mintea omeneasca este un teritoriu inca necartografiat si plin de primejdii: stabilind o relatie sincera - crede el - cu o noua pacienta, Carolyne Leftman, Ernest isi deschide tainitele sufletului si devine vulnerabil, neavand habar ca femeia pe care isi inchipuie ca o tra-teaza doreste de fapt sa-l manipuleze si sa-l distruga.
Prins intr-o paradoxala relatie terapeutica, in care figura autoritara a medicului a cedat tentatiei confesiunii si i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebanuite adevaruri incomode despre sine si despre natura umana, ale carei taine credea ca le cunoaste.
"Un roman captivant, inteligent, incredibil de amuzant". (David Lodge)
IRVIN D. YALOM s-a nascut la 13 iunie 1931, la Washington, intr-o familie de emigranti rusi. Desi fascinat de literatura, alege o cariera medicala, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocatiei sale umaniste fiind specializarea in psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicand numeroase lucrari de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusa in douasprezece limbi, si Existential Psychotherapy (1980), dar si volume de povestiri: Love's Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) si Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul sau ca romancier cu Plansul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscita entuziasmul publicului si al criticii, devenind bestseller international si primind in 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman.
Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care il semneaza, este o radiografie a relatiilor care se pot naste intre terapeut si pacient si a consecintelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirma vocatia si originalitatea artistica a lui Yalom, fapt confirmat si de publicarea operelor sale de fictiune in douazeci de tari. In 2005 i-a aparut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure.
In prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California.
Fragment:
" Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut. Zi de zi, pacienții îl
invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare,
își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb, primea
admirație și prețuire. De asemenea, și bani, deși Ernest deseori se gândea că,
dacă n-ar fi avut nevoie de bani, ar fi practicat psihoterapia gratis.
Norocos e cel căruia îi place slujba pe care o face. Într-adevăr, Ernest se
considera norocos. Chiar mai mult decât norocos. Fericit. Era un om care își
descoperise vocația, un om care putea spune: Sunt exact acolo unde îmi
doresc să fiu, în vâltoarea talentelor, intereselor, pasiunilor mele.
Ernest nu era credincios. Dar în fiecare dimineață, când își deschidea
agenda și vedea numele celor opt sau nouă oameni dragi cu care urma să-și
petreacă ziua, îl copleșea un sentiment pe care nu-l putea descrie decât ca
fiind religios. În acele momente îl năpădea dorința profundă să
mulțumească unei persoane sau unui lucru pentru că l-a îndrumat spre
această profesie.
Existau unele dimineți când privea în sus, prin luminatorul din clădirea în
stil victorian de pe Sacramento Street, prin ceața matinală, și își imagina că
strămoșii psihoterapiei ar fi suspendați în aurora zorilor.
— Mulțumesc, mulțumesc, incanta el. Le mulțumea tuturor, tuturor
tămăduitorilor care îi alinaseră disperarea. Mai întâi, strămoșilor din
vechime, cu siluetele lor abia vizibile pe bolta cerească: Isus, Buddha,
Socrate. Sub ei, puțin mai bine conturați, măreților înaintași: Nietzsche,
Kierkegaard, Freud, Jung. Iar și mai aproape, părinților psihoterapiei: Adler,
Horney, Sullivan, Fromm, chipului dulce și zâmbitor al lui Sándor Ferenczi.
Cu câțiva ani în urmă, ei răspunseseră chemărilor lui disperate când,
după ce își încheiase rezidențiatul, își însușise idealul tuturor
neuropsihiatrilor tineri și ambițioși și se dedicase cercetării în neurochimie
– știința viitorului, arena de aur a oportunității personale. Strămoșii au știut
atunci că o luase pe un drum greșit. Locul lui nu era într-un laborator
științific. Nici într-o clinică de psihofarmacologie, unde să prescrie
medicamente.
I-au trimis un mesager, un mesager caraghios al puterii, pentru a-l ajuta
să-și împlinească ursita. Nici în ziua de azi, Ernest nu putea să-și explice cum
s-a hotărât să devină terapeut. Dar își amintea când. Își amintea ziua aceea
cu o limpezime uluitoare. Și își amintea și mesagerul: Seymour Trotter, un
bărbat pe care l-a întâlnit o singură data și care i-a schimbat complet viața.
Cu șase ani în urmă, directorul departamentului de care aparținea Ernest
îi încredințase un mandat temporar în Comitetul de Etică Medicală al
Spitalului Stanford, iar prima lui acțiune disciplinară fusese cazul doctorului
Trotter. Seymour Trotter avea șaptezeci și unu de ani, fiind un patriarh al
comunității psihiatrice și unul dintre foștii președinți ai Asociației
Americane de Psihiatrie. Fusese acuzat de comportament sexual inadecvat
față de o pacientă de treizeci și doi de ani. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
