Ian McEwan – Gradina de ciment. Pdf📚 descarcă top cele mai bune cărți gratis PDf 📖
- AUTOR: Ian McEwan
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 126
- LIMBA: Română
Cărți «Ian McEwan – Gradina de ciment. Pdf📚 descarcă top cele mai bune cărți gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
„Gradina de ciment” (1978), romanul de debut al lui Ian McEwan, a stirnit la aparitie un imens scandal, uimind totodata prin stapinirea desavirsita a mijloacelor epice. Cartea este povestea – tragica si fascinanta – a lui Jack, baiatul aflat la virsta ingrata a pubertatii. La inceput, el pare un puber obisnuit: este obsedat de sora sa mai mare, frumoasa Julie, isi infrunta tacit tatal si – cum altfel ? – se masturbeaza. Calmul nu dureaza insa prea mult. Dupa ce tatal sau moare, rapus de un al doilea infarct, Jack isi vede serios amenintata siguranta pe care i-o da sentimentul familiei (mai are, in afara de Julie, inca o sora si un frate) in momentul in care si mama sa cade la pat, macinata de cancer. Decide sa ascunda trupul mort al mamei in pivnita, ingropindu-l in ciment.
Faptul ca, in final, cadavrul va fi descoperit aproape ca nu mai conteaza, fiind pus in umbra de incestul care se consuma intre Jack si sora sa. Morala sau justitia nu il intereseaza pe Ian McEwan. Abisurile constiintei sint mult mai atragatoare. Si, dincolo de acestea, povestea aparent simpla, al carei singur artificiu este, daca putem spune asa, linistea inspaimintatoare a celui care o spune.
Fragment:
" Nu mi-am omorât tatăl, deș i uneori cred că am dat ș i eu o
mână de ajutor în această privinț ă. Ș i pentru că a coincis cu un
moment decisiv din viaț a mea, moartea lui a părut neînsemnată
faț ă de ceea ce a urmat. Am discutat cu surorile mele în
săptămâna de după eveniment, iar Sue chiar a plâns când
brancardierii l-au învelit într-o pătură roș ie ș i l-au luat. Era un
om fragil, irascibil ș i cu idei fixe, cu faț a ș i mâinile gălbui.
Spun această scurtă poveste despre moartea sa pentru a arăta
cum de ne-am pomenit, eu ș i surorile mele, cu atât de mult
ciment la dispoziț ie.
În anul în care împlineam paisprezece ani, pe la începutul
verii, un camion a tras în faț a casei noastre. Stăteam pe trepte
uitându-mă peste niș te benzi desenate. Ș oferul ș i un alt tip s-
au îndreptat înspre mine. Erau acoperiț i de o pulbere fină,
albicioasă, care-i făcea să arate ca niș te stafii. Amândoi fluierau
strident două melodii cu totul diferite. M-am ridicat ș i am
ascuns revista. Mi-aș fi dorit să mă fi văzut citind paginile cu
rezultatele de la curse sau de la fotbal din ziarul tatălui meu.
— Ciment? făcu unul dintre ei.
Mi-am băgat degetele mari în buzunare, mutându-mi
greutatea de pe un picior pe altul, ș i am mijit puț in ochii.
Voiam să dau un răspuns răspicat, dar nu eram sigur că auzisem
bine. Am lungit-o prea mult, aș a că celălalt îș i roti ochii spre
cer ș i, cu mâinile în ș olduri, se uită dincolo de mine spre uș a
de la intrare. Aceasta se deschise ș i tata ieș i afară, muș cându-
ș i pipa ș i ț inând în mână o tăbliț ă din acelea cu clamă
pentru hârtii.
— Ciment, repetă omul, de data aceasta ca o afirmaț ie.
Tata a dat din cap. Mi-am împăturit revista ș i am vârât-o în
buzunarul din spate al pantalonilor, urmându-i pe cei trei
bărbaț i spre camion. Tata s-a înălț at pe vârfuri să vadă ce era
în remorcă, a scos pipa din gură ș i a dat iar din cap. Bărbatul
care nu scosese încă niciun cuvânt a făcut o miș care violentă cu
mâna. Un zăvor de oț el s-a tras într-o parte ș i o latură a
remorcii a căzut cu zgomot. Sacii de hârtie plini cu ciment erau
aș ezaț i pe două rânduri până în spate. Tata i-a numărat, s-a
uitat pe foaie ș i a spus:
— Cincisprezece. "
Faptul ca, in final, cadavrul va fi descoperit aproape ca nu mai conteaza, fiind pus in umbra de incestul care se consuma intre Jack si sora sa. Morala sau justitia nu il intereseaza pe Ian McEwan. Abisurile constiintei sint mult mai atragatoare. Si, dincolo de acestea, povestea aparent simpla, al carei singur artificiu este, daca putem spune asa, linistea inspaimintatoare a celui care o spune.
Fragment:
" Nu mi-am omorât tatăl, deș i uneori cred că am dat ș i eu o
mână de ajutor în această privinț ă. Ș i pentru că a coincis cu un
moment decisiv din viaț a mea, moartea lui a părut neînsemnată
faț ă de ceea ce a urmat. Am discutat cu surorile mele în
săptămâna de după eveniment, iar Sue chiar a plâns când
brancardierii l-au învelit într-o pătură roș ie ș i l-au luat. Era un
om fragil, irascibil ș i cu idei fixe, cu faț a ș i mâinile gălbui.
Spun această scurtă poveste despre moartea sa pentru a arăta
cum de ne-am pomenit, eu ș i surorile mele, cu atât de mult
ciment la dispoziț ie.
În anul în care împlineam paisprezece ani, pe la începutul
verii, un camion a tras în faț a casei noastre. Stăteam pe trepte
uitându-mă peste niș te benzi desenate. Ș oferul ș i un alt tip s-
au îndreptat înspre mine. Erau acoperiț i de o pulbere fină,
albicioasă, care-i făcea să arate ca niș te stafii. Amândoi fluierau
strident două melodii cu totul diferite. M-am ridicat ș i am
ascuns revista. Mi-aș fi dorit să mă fi văzut citind paginile cu
rezultatele de la curse sau de la fotbal din ziarul tatălui meu.
— Ciment? făcu unul dintre ei.
Mi-am băgat degetele mari în buzunare, mutându-mi
greutatea de pe un picior pe altul, ș i am mijit puț in ochii.
Voiam să dau un răspuns răspicat, dar nu eram sigur că auzisem
bine. Am lungit-o prea mult, aș a că celălalt îș i roti ochii spre
cer ș i, cu mâinile în ș olduri, se uită dincolo de mine spre uș a
de la intrare. Aceasta se deschise ș i tata ieș i afară, muș cându-
ș i pipa ș i ț inând în mână o tăbliț ă din acelea cu clamă
pentru hârtii.
— Ciment, repetă omul, de data aceasta ca o afirmaț ie.
Tata a dat din cap. Mi-am împăturit revista ș i am vârât-o în
buzunarul din spate al pantalonilor, urmându-i pe cei trei
bărbaț i spre camion. Tata s-a înălț at pe vârfuri să vadă ce era
în remorcă, a scos pipa din gură ș i a dat iar din cap. Bărbatul
care nu scosese încă niciun cuvânt a făcut o miș care violentă cu
mâna. Un zăvor de oț el s-a tras într-o parte ș i o latură a
remorcii a căzut cu zgomot. Sacii de hârtie plini cu ciment erau
aș ezaț i pe două rânduri până în spate. Tata i-a numărat, s-a
uitat pe foaie ș i a spus:
— Cincisprezece. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
