Blandetea noptii de Francis Scott Fitzgerald. pdf📚 romane de drgoaste .PDF 📖
- AUTOR: Francis Scott Fitzgerald
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 452
- LIMBA: Română
Cărți «Blandetea noptii de Francis Scott Fitzgerald. pdf📚 romane de drgoaste .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Romanul Blindetea noptii a fost ecranizat in 1985, cu Peter Strauss si Mary Steenburgen in rolurile principale, in regia lui Robert Knights. Dick Diver, un psihiatru cu perspective stralucite, se indragosteste de Nicole, tinara pacienta pe care o trateaza la o clinica din apropiere de Zurich si cu care, uitind de cariera, se casatoreste. Averea lui Nicole ii ajuta sa duca o viata confortabila pe Riviera franceza, inconjurati de un cerc select de muzicieni, actori si scriitori, dind petreceri elegante sau colindind restaurantele si marile magazine de moda.
Cind in scena isi face aparitia si Rosemary, o tinara actrita indragostita de Dick, dar si prietena cu Nicole, viata tumultuoasa a cuplului Diver capata nuante nebanuite.
Fragment:
" ÎN PRIMĂVARA ANULUI 1917, CÂND
doctorul Richard Diver sosise prima dată la Zürich, avea
douăzeci şi şase de ani, o vârstă frumoasă pentru un
bărbat, la drept vorbind adevărata epocă de înflorire a
holteiului. Chiar şi în zilele acelea ale războiului era o
vârstă frumoasă pentru Dick, mai ales că încă de pe atunci
era mult prea valoros, o investiţie de capital prea
importantă pentru a fi expusă gloanţelor şi ghiulelelor.
După ce aveau să treacă ani, e adevărat, avea să i se pară
că nici în sanctuarul de acolo nu scăpase prea uşor, însă în
această privinţă nu mai apucase, la drept vorbind, să-şi
facă o părere prea precisă - în 1917 când venea vorba de
asta, izbucnea în râs, spunând, ca o scuză, că pe el
războiul nu-l afectase în niciun fel. Primise doar
instrucţiuni de la comisia medicală să-şi completeze
studiile la Zürich şi să-şi ia acolo examenele de absolvire,
cum de altfel avusese de la început intenţia.
Elveţia era o insulă, bătută dintr-o parte de valurile
canonadelor din jurul Goriziei iar dintr-alta de cataractele
conflagraţiilor de pe Somme şi Aisne. Se părea că prin
cantoanele ţârii ar fi văzut mai degrabă străini susceptibili
să-ţi trezească o oarecare curiozitate, decât bolnavi sau
răniţi, însă, oricum - aici rămânea loc de discuţie - cei care
se arătau vorbind în şoaptă prin micile cafenele din Berna
şi Geneva puteau la fel de bine să fie vânzători pe sub
mână, de diamante, sau voiajori comerciali. Totuşi, nimeni
nu s-ar fi putut împiedica să observe trenurile nesfârşite
încărcate cu orbi, mutilaţi cu câte un picior amputat, sau
muribunzi, care se încrucişau pe lângă strălucitoarele
lacuri ale Constanţei şi Neuchâtel-ului. Prin berării şi în
vitrinele prăvăliilor se vedeau încă din 1914 afişe viu
colorate înfăţişându-i pe elveţieni în apărarea frontierelor
lor: cu un fel de entuziasm feroce, vedeai nişte tineri şi
nişte bătrâni aruncând priviri sălbatice, din munţi, către
nişte francezi sau germani fantomatici, urmărindu-se astfel
să li se îmbărbăteze inima elveţienilor, încredinţându-i că
participă şi ei la gloria molipsitoare a acelor vremuri. Pe
măsură ce masacrul continua însă, afişele se învecheau,
cojindu-se, şi nicio ţară nu fu mai surprinsă decât
republica-soră atunci când Statele Unite se treziră şi ele să
intre în război. "
Cind in scena isi face aparitia si Rosemary, o tinara actrita indragostita de Dick, dar si prietena cu Nicole, viata tumultuoasa a cuplului Diver capata nuante nebanuite.
Fragment:
" ÎN PRIMĂVARA ANULUI 1917, CÂND
doctorul Richard Diver sosise prima dată la Zürich, avea
douăzeci şi şase de ani, o vârstă frumoasă pentru un
bărbat, la drept vorbind adevărata epocă de înflorire a
holteiului. Chiar şi în zilele acelea ale războiului era o
vârstă frumoasă pentru Dick, mai ales că încă de pe atunci
era mult prea valoros, o investiţie de capital prea
importantă pentru a fi expusă gloanţelor şi ghiulelelor.
După ce aveau să treacă ani, e adevărat, avea să i se pară
că nici în sanctuarul de acolo nu scăpase prea uşor, însă în
această privinţă nu mai apucase, la drept vorbind, să-şi
facă o părere prea precisă - în 1917 când venea vorba de
asta, izbucnea în râs, spunând, ca o scuză, că pe el
războiul nu-l afectase în niciun fel. Primise doar
instrucţiuni de la comisia medicală să-şi completeze
studiile la Zürich şi să-şi ia acolo examenele de absolvire,
cum de altfel avusese de la început intenţia.
Elveţia era o insulă, bătută dintr-o parte de valurile
canonadelor din jurul Goriziei iar dintr-alta de cataractele
conflagraţiilor de pe Somme şi Aisne. Se părea că prin
cantoanele ţârii ar fi văzut mai degrabă străini susceptibili
să-ţi trezească o oarecare curiozitate, decât bolnavi sau
răniţi, însă, oricum - aici rămânea loc de discuţie - cei care
se arătau vorbind în şoaptă prin micile cafenele din Berna
şi Geneva puteau la fel de bine să fie vânzători pe sub
mână, de diamante, sau voiajori comerciali. Totuşi, nimeni
nu s-ar fi putut împiedica să observe trenurile nesfârşite
încărcate cu orbi, mutilaţi cu câte un picior amputat, sau
muribunzi, care se încrucişau pe lângă strălucitoarele
lacuri ale Constanţei şi Neuchâtel-ului. Prin berării şi în
vitrinele prăvăliilor se vedeau încă din 1914 afişe viu
colorate înfăţişându-i pe elveţieni în apărarea frontierelor
lor: cu un fel de entuziasm feroce, vedeai nişte tineri şi
nişte bătrâni aruncând priviri sălbatice, din munţi, către
nişte francezi sau germani fantomatici, urmărindu-se astfel
să li se îmbărbăteze inima elveţienilor, încredinţându-i că
participă şi ei la gloria molipsitoare a acelor vremuri. Pe
măsură ce masacrul continua însă, afişele se învecheau,
cojindu-se, şi nicio ţară nu fu mai surprinsă decât
republica-soră atunci când Statele Unite se treziră şi ele să
intre în război. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
