Charlaine Harris – Capcana Mortala, Vampirii sudului vol. 11. Pdf📚 Descarcă gratis pdf 📖
- AUTOR: Charlaine Harris
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 148
- LIMBA: Română
Cărți «Charlaine Harris – Capcana Mortala, Vampirii sudului vol. 11. Pdf📚 Descarcă gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
In Bon Temps e primavara, iar pentru Sookie Stackhouse, o chelnerita telepata, se va dovedi un anotimp in care i se vor dezvalui numeroase secrete... fapt care-i va schimba fundamental viata...
Cu talentul ei special de a da mereu de necazuri, Sookie este martora la un atentat comis cu o sticla incendiara asupra barului in care lucreaza, Merlotte's. Banuielile se indreapta imediat spre anti-teriantropii din zona, insa Sookie suspecteaza altceva si, impreuna cu Sam, incearca sa descopere vinovatul precum si mobilul atacului.
Dar lucrurile se complica. Cu toate ca nu este capabila sa "citeasca" in mintea vampirilor, Sookie ii cunoaste bine pe iubitul sau, Eric Northman, si pe "fiica" lui, Pam, si isi da seama ca acestia comploteaza impotriva actualului lor stapan. Treptat, si Sookie este atrasa in aceasta lupta care se dovedeste a fi mult mai grea decat ar fi crezut la inceput.
Prinsa inca o data in vartejul intrigilor din lumea vampirilor, Sookie afla ca este doar un pion, la fel ca oricare alt om obisnuit si ca pe tabla de joc a aparut o noua regina...
Fragment:
" Podul rămăsese încuiat până a doua zi după moartea bunicii mele. În acele clipe îngrozitoare,
găsisem cheia şi-l descuiasem ca să caut rochia ei de mireasă, fiindcă-mi trecuse prin minte
nebuneasca idee că trebuia înmormântată în ea. Făcusem un pas înăuntru, după care mă întorsesem şi
ieşisem, lăsând uşa descuiată în urma mea.
Acum, după doi ani, am deschis din nou uşa aceea. Balamalele au scârţâit ameninţător, de parc-ar
fi fost miezul nopţii de Halloween, şi nu o însorită dimineaţă de miercuri de la sfârşitul lui mai. Când
am trecut pragul, scândurile late ale duşumelei au început să protesteze sub tălpile mele. Pretutindeni
în jurul meu erau contururi întunecate şi un foarte slab miros de mucegai: iz de lucruri vechi, de mult
uitate.
Cu decenii în urmă, casei Stackhouse îi fusese adăugat cel de-al doilea nivel, iar acesta fusese
împărţit în dormitoare; însă după ce generaţia cea mai numeroasă de Stackhouse îşi micşorase
efectivul, o treime din acest spaţiu fusese destinat depozitării. De când venisem împreună cu Jason să
locuim cu bunicii, după moartea părinţilor noştri, uşa podului rămăsese încuiată. Buni nu voia să
cureţe după noi, în cazul în care ne-ar fi trecut prin cap că podul era un loc grozav de joacă.
Acum eram stăpâna casei, iar cheia stătea atârnată de o panglică la gâtul meu. Nu mai existau decât
trei descendenţi ai neamului Stackhouse: Jason, eu şi fiul răposatei mele verişoare Hadley, un băieţel
pe nume Hunter.
Am bâjbâit cu mâna prin penumbră ca să găsesc lanţul suspendat, l-am prins şi am tras. Becul din
tavan şi-a împrăştiat lumina peste vechiturile de familie strânse acolo de decenii.
Vărul Claude şi străunchiul Dermot au intrat în urma mea. Dermot a expirat atât de zgomotos,
încât s-a auzit aproape ca un sforăit. Claude era întunecat la faţă. Eram convinsă că regreta faptul că
se oferise să mă ajute să fac curat în pod. Dar n-aveam de gând să-l las să-mi scape, mai ales că
însemna încă un mascul apt şi disponibil care să mă ajute. Deocamdată, Dermot mergea oriunde
mergea şi Claude, aşa că aveam doi inşi dintr-un foc. Nu puteam să anticipez cât va dăinui această
situaţie. Dintr-odată, mi-am dat seama că foarte curând avea să fie prea cald ca să zăbovim în
încăperea de sus. Aparatul de aer condiţionat pe care prietena mea Amelia îl instalase într-unul dintre
dormitoare făcea ca în spaţiile de locuit să fie o temperatură suportabilă, dar evident că nu risipiserăm
banii punând unul şi în pod.
— Cum ar trebui să procedăm? s-a interesat Dermot. Era blond, în timp ce Claude era brunet:
arătau ca două superbe suporturi verticale pentru cărţi. Îl întrebasem odată pe Claude ce vârstă are, ca
să aflu că nu avea decât o foarte vagă idee. Zânele nu socotesc timpul ca noi, însă oricum Claude era
cu cel puţin un secol mai bătrân decât mine. Era puşti pe lângă Dermot, străunchiul meu fiind de
părere că era cu vreo şapte sute de ani mai mare decât mine. Dar niciun rid pe feţele lor, niciun fir de
păr cărunt, niciun semn de ofilire la vreunul dintre ei.
Din moment ce aveau mult mai mult sânge de zână decât mine – eu nu aveam decât a opta parte –,
păream să avem cu toţii aceeaşi vârstă, aproape de treizeci. Dar asta urma să se schimbe peste câţiva
ani. Eu aveam să par mai bătrână decât străbunul meu. Cu toate că Dermot semăna mult cu fratele
meu, Jason, îmi dădusem seama cu două zile în urmă că Jason avea riduri la colţurile ochilor. Dermot
poate că nu va arăta niciodată un astfel de semn al îmbătrânirii. "
Cu talentul ei special de a da mereu de necazuri, Sookie este martora la un atentat comis cu o sticla incendiara asupra barului in care lucreaza, Merlotte's. Banuielile se indreapta imediat spre anti-teriantropii din zona, insa Sookie suspecteaza altceva si, impreuna cu Sam, incearca sa descopere vinovatul precum si mobilul atacului.
Dar lucrurile se complica. Cu toate ca nu este capabila sa "citeasca" in mintea vampirilor, Sookie ii cunoaste bine pe iubitul sau, Eric Northman, si pe "fiica" lui, Pam, si isi da seama ca acestia comploteaza impotriva actualului lor stapan. Treptat, si Sookie este atrasa in aceasta lupta care se dovedeste a fi mult mai grea decat ar fi crezut la inceput.
Prinsa inca o data in vartejul intrigilor din lumea vampirilor, Sookie afla ca este doar un pion, la fel ca oricare alt om obisnuit si ca pe tabla de joc a aparut o noua regina...
"O serie in acelasi timp agreabila si diabolica si din ce in ce mai captivanta!"
- The Dallas Morning News
"Amestecul de stiluri este incantator, o combinatie de elemente din romanele de dragoste, mister si groaza."
- Milwaukee Journal Sentinel
"Harris este o maestra in construirea lumilor paranormale, pe care le conecteaza cu umor la lumea noastra."
- Tulsa World
Fragment:
" Podul rămăsese încuiat până a doua zi după moartea bunicii mele. În acele clipe îngrozitoare,
găsisem cheia şi-l descuiasem ca să caut rochia ei de mireasă, fiindcă-mi trecuse prin minte
nebuneasca idee că trebuia înmormântată în ea. Făcusem un pas înăuntru, după care mă întorsesem şi
ieşisem, lăsând uşa descuiată în urma mea.
Acum, după doi ani, am deschis din nou uşa aceea. Balamalele au scârţâit ameninţător, de parc-ar
fi fost miezul nopţii de Halloween, şi nu o însorită dimineaţă de miercuri de la sfârşitul lui mai. Când
am trecut pragul, scândurile late ale duşumelei au început să protesteze sub tălpile mele. Pretutindeni
în jurul meu erau contururi întunecate şi un foarte slab miros de mucegai: iz de lucruri vechi, de mult
uitate.
Cu decenii în urmă, casei Stackhouse îi fusese adăugat cel de-al doilea nivel, iar acesta fusese
împărţit în dormitoare; însă după ce generaţia cea mai numeroasă de Stackhouse îşi micşorase
efectivul, o treime din acest spaţiu fusese destinat depozitării. De când venisem împreună cu Jason să
locuim cu bunicii, după moartea părinţilor noştri, uşa podului rămăsese încuiată. Buni nu voia să
cureţe după noi, în cazul în care ne-ar fi trecut prin cap că podul era un loc grozav de joacă.
Acum eram stăpâna casei, iar cheia stătea atârnată de o panglică la gâtul meu. Nu mai existau decât
trei descendenţi ai neamului Stackhouse: Jason, eu şi fiul răposatei mele verişoare Hadley, un băieţel
pe nume Hunter.
Am bâjbâit cu mâna prin penumbră ca să găsesc lanţul suspendat, l-am prins şi am tras. Becul din
tavan şi-a împrăştiat lumina peste vechiturile de familie strânse acolo de decenii.
Vărul Claude şi străunchiul Dermot au intrat în urma mea. Dermot a expirat atât de zgomotos,
încât s-a auzit aproape ca un sforăit. Claude era întunecat la faţă. Eram convinsă că regreta faptul că
se oferise să mă ajute să fac curat în pod. Dar n-aveam de gând să-l las să-mi scape, mai ales că
însemna încă un mascul apt şi disponibil care să mă ajute. Deocamdată, Dermot mergea oriunde
mergea şi Claude, aşa că aveam doi inşi dintr-un foc. Nu puteam să anticipez cât va dăinui această
situaţie. Dintr-odată, mi-am dat seama că foarte curând avea să fie prea cald ca să zăbovim în
încăperea de sus. Aparatul de aer condiţionat pe care prietena mea Amelia îl instalase într-unul dintre
dormitoare făcea ca în spaţiile de locuit să fie o temperatură suportabilă, dar evident că nu risipiserăm
banii punând unul şi în pod.
— Cum ar trebui să procedăm? s-a interesat Dermot. Era blond, în timp ce Claude era brunet:
arătau ca două superbe suporturi verticale pentru cărţi. Îl întrebasem odată pe Claude ce vârstă are, ca
să aflu că nu avea decât o foarte vagă idee. Zânele nu socotesc timpul ca noi, însă oricum Claude era
cu cel puţin un secol mai bătrân decât mine. Era puşti pe lângă Dermot, străunchiul meu fiind de
părere că era cu vreo şapte sute de ani mai mare decât mine. Dar niciun rid pe feţele lor, niciun fir de
păr cărunt, niciun semn de ofilire la vreunul dintre ei.
Din moment ce aveau mult mai mult sânge de zână decât mine – eu nu aveam decât a opta parte –,
păream să avem cu toţii aceeaşi vârstă, aproape de treizeci. Dar asta urma să se schimbe peste câţiva
ani. Eu aveam să par mai bătrână decât străbunul meu. Cu toate că Dermot semăna mult cu fratele
meu, Jason, îmi dădusem seama cu două zile în urmă că Jason avea riduri la colţurile ochilor. Dermot
poate că nu va arăta niciodată un astfel de semn al îmbătrânirii. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
