Charlaine Harris – Moarte in familie, Vampirii sudului vol. 10. Pdf📚 citește top romane .PDF 📖
---
- AUTOR: Charlaine Harris
- CATEGORIA: ---
- NR. DE PAGINI: 150
- LIMBA: Română
Cărți «Charlaine Harris – Moarte in familie, Vampirii sudului vol. 10. Pdf📚 citește top romane .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Un razboi al zanelor a lasat in haos comunitatea supranaturala din Bon Temps, Louisiana, iar pe Sookie Stackhouse, eroina telepata, sleita psihic si fizic. Chiar si avand in vene sangele a doi vampiri, Sookie se reface cu mare greutate. Cele mai rele sunt insa ranile sufletesti provocate de pierderea unor persoane dragi si boala primului ei iubit, vampirul Bill. Sookie este ranita si furioasa. Singura alinare i-o aduce dragostea lui Eric Northman.
Dar nici macar relatia lor nu se desfasoara fara momente tensionate. Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca, dupa ferecarea portalului spre lumea zanelor, au ramas in randul oamenilor cateva zane dornice de razbunare, intelegem de ce Sookie nu are nici o sansa sa traiasca in tihna. Si inca ceva: una dintre zane este manioasa, foarte, foarte manioasa...
Fragment:
" — Mă simt aiurea că te las aşa, zise Amelia.
Avea ochii umflaţi şi roşii de plâns. Aşa îi avea din când în când, încă de la înmormântarea lui
Tray Dawson.
— Trebuie să faci ceea ce e de făcut, i-am zis, cu chipul luminat de un zâmbet.
Puteam să desluşesc vinovăţia, ruşinea şi durerea mereu prezente, rotindu-se în mintea Ameliei
într-un vârtej de întuneric.
— Sunt cu mult mai bine, am asigurat-o. Mă auzeam cum bat câmpii cu voioşie, dar nu mă
simţeam capabilă să mă opresc.
— Uite, pot să mă ţin pe picioare, iar rănile mi se vindecă. Vezi cât de mult s-au ameliorat? am
adăugat, trăgându-mi în jos betelia blugilor şi arătându-i un loc în care fusesem muşcată.
Urmele de dinţi erau abia perceptibile, deşi pielea încă nu era prea netedă şi avea o nuanţă vizibil
mai ştearsă decât cea din jur. Fără o uriaşă doză de sânge de vampir, cicatricea ar fi arătat ca o
muşcătură de rechin.
Amelia îşi coborî privirea, apoi şi-o întoarse în grabă, ca şi cum n-ar fi putut suporta să vadă
dovezile atacului.
— Nu de alta, dar Octavia îmi tot trimite e-mailuri, spunându-mi că trebuie să vin acasă şi să
accept să fiu judecată de către sfatul vrăjitoarelor, îmi zise ea, zorită. Şi trebuie să supraveghez toate
reparaţiile la casa mea. Şi, din moment ce au apărut iar câţiva turişti, iar lumea se întoarce şi
reconstruieşte, magazinul de magie s-a redeschis. Pot să lucrez acolo cu program redus. În plus, oricât
de mult aş ţine la tine şi oricât de tare mi-ar plăcea să stau aici, de când a murit Tray...
— Crede-mă, te înţeleg, i-am zis.
Mai avuseserăm toată discuţia asta de câteva ori.
— Nu e că te-aş învinovăţi, insistă Amelia, străduindu-se să-mi întâlnească privirea.
Ea chiar nu mă învinovăţea. Din moment ce puteam să-i citesc gândurile, ştiam că-mi spunea
adevărul.
Nici măcar eu nu mă învinovăţeam în totalitate, oarecum spre surprinderea mea.
Era adevărat că Tray Dawson, iubitul Ameliei şi vârcolac pe deasupra, fusese omorât în timp ce
făcea pe bodyguardul meu. La fel de adevărat era că solicitasem un bodyguard din partea haitei locale
de vârcolaci, fiindcă membrii ei îmi erau datori cu un serviciu, iar eu aveam nevoie ca viaţa să-mi fie
păzită. Totuşi, fusesem prezentă la dispariţia lui Tray Dawson. Murise de mâinile unei zâne-spadasine
şi ştiam cine purta toată răspunderea.
Aşadar, nu mă simţeam vinovată, nu tocmai. Dar mă durea inima pentru moartea lui Tray, pe
lângă toate celelalte orori. Verişoara mea Claudine, o zână pursânge, murise şi ea în războiul zânelor
şi, din moment ce-mi fusese naşă cu adevărat, îmi lipsea din multe puncte de vedere. Şi mai fusese şi
însărcinată.
Înduram multă suferinţă şi regrete de toate felurile, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. În
timp ce Amelia tot cobora cu braţele pline de haine, am rămas în dormitorul ei, adunându-mi
gândurile. Pe urmă, mi-am încordat umerii şi am săltat o cutie cu mărunţişuri din baie. Am coborât
scara cu prudenţă, încet, după care am ieşit din casă şi m-am îndreptat spre maşina ei. Şi-a întors faţa
spre mine, uitând pentru o clipă de aranjarea hainelor peste cutiile deja stivuite în portbagaj.
— N-ar trebui să faci asta! îmi zise, încordată de îngrijorare. Încă nu eşti vindecată.
— Mă simt perfect.
— Nici pe departe. Mereu sari ca arsă când intră cineva în cameră şi te ia prin surprindere, iar
încheieturile ştiu şi eu cât te dor, îmi zise, după care înhăţă cutia şi-o strecură pe bancheta din spate.
Trebuie încă să-ţi menajezi piciorul stâng şi tot te mai doare când plouă. Cu tot sângele ăla de vampir.
— Asta cu săritul ca arsă o să se amelioreze. Pe măsură ce trece timpul, n-o să-mi mai fie atât de
proaspătă amintirea şi atât de prezentă în minte, i-am zis Ameliei. (Dacă învăţasem ceva de pe urma
telepatiei, era că oamenii puteau să-şi îngroape cele mai grave şi mai dureroase amintiri, numai să le
oferi timp şi distracţii suficiente.) Doar sângele nu e al unui vampir oarecare. "
Dar nici macar relatia lor nu se desfasoara fara momente tensionate. Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca, dupa ferecarea portalului spre lumea zanelor, au ramas in randul oamenilor cateva zane dornice de razbunare, intelegem de ce Sookie nu are nici o sansa sa traiasca in tihna. Si inca ceva: una dintre zane este manioasa, foarte, foarte manioasa...
"Harris este neintrecuta in crearea mai multor lumi paranormale si contopirea acestora cu realitatea noastra. Si totul se petrece cu mult umor, suspans si fantezie."
- Tulsa World
Fragment:
" — Mă simt aiurea că te las aşa, zise Amelia.
Avea ochii umflaţi şi roşii de plâns. Aşa îi avea din când în când, încă de la înmormântarea lui
Tray Dawson.
— Trebuie să faci ceea ce e de făcut, i-am zis, cu chipul luminat de un zâmbet.
Puteam să desluşesc vinovăţia, ruşinea şi durerea mereu prezente, rotindu-se în mintea Ameliei
într-un vârtej de întuneric.
— Sunt cu mult mai bine, am asigurat-o. Mă auzeam cum bat câmpii cu voioşie, dar nu mă
simţeam capabilă să mă opresc.
— Uite, pot să mă ţin pe picioare, iar rănile mi se vindecă. Vezi cât de mult s-au ameliorat? am
adăugat, trăgându-mi în jos betelia blugilor şi arătându-i un loc în care fusesem muşcată.
Urmele de dinţi erau abia perceptibile, deşi pielea încă nu era prea netedă şi avea o nuanţă vizibil
mai ştearsă decât cea din jur. Fără o uriaşă doză de sânge de vampir, cicatricea ar fi arătat ca o
muşcătură de rechin.
Amelia îşi coborî privirea, apoi şi-o întoarse în grabă, ca şi cum n-ar fi putut suporta să vadă
dovezile atacului.
— Nu de alta, dar Octavia îmi tot trimite e-mailuri, spunându-mi că trebuie să vin acasă şi să
accept să fiu judecată de către sfatul vrăjitoarelor, îmi zise ea, zorită. Şi trebuie să supraveghez toate
reparaţiile la casa mea. Şi, din moment ce au apărut iar câţiva turişti, iar lumea se întoarce şi
reconstruieşte, magazinul de magie s-a redeschis. Pot să lucrez acolo cu program redus. În plus, oricât
de mult aş ţine la tine şi oricât de tare mi-ar plăcea să stau aici, de când a murit Tray...
— Crede-mă, te înţeleg, i-am zis.
Mai avuseserăm toată discuţia asta de câteva ori.
— Nu e că te-aş învinovăţi, insistă Amelia, străduindu-se să-mi întâlnească privirea.
Ea chiar nu mă învinovăţea. Din moment ce puteam să-i citesc gândurile, ştiam că-mi spunea
adevărul.
Nici măcar eu nu mă învinovăţeam în totalitate, oarecum spre surprinderea mea.
Era adevărat că Tray Dawson, iubitul Ameliei şi vârcolac pe deasupra, fusese omorât în timp ce
făcea pe bodyguardul meu. La fel de adevărat era că solicitasem un bodyguard din partea haitei locale
de vârcolaci, fiindcă membrii ei îmi erau datori cu un serviciu, iar eu aveam nevoie ca viaţa să-mi fie
păzită. Totuşi, fusesem prezentă la dispariţia lui Tray Dawson. Murise de mâinile unei zâne-spadasine
şi ştiam cine purta toată răspunderea.
Aşadar, nu mă simţeam vinovată, nu tocmai. Dar mă durea inima pentru moartea lui Tray, pe
lângă toate celelalte orori. Verişoara mea Claudine, o zână pursânge, murise şi ea în războiul zânelor
şi, din moment ce-mi fusese naşă cu adevărat, îmi lipsea din multe puncte de vedere. Şi mai fusese şi
însărcinată.
Înduram multă suferinţă şi regrete de toate felurile, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. În
timp ce Amelia tot cobora cu braţele pline de haine, am rămas în dormitorul ei, adunându-mi
gândurile. Pe urmă, mi-am încordat umerii şi am săltat o cutie cu mărunţişuri din baie. Am coborât
scara cu prudenţă, încet, după care am ieşit din casă şi m-am îndreptat spre maşina ei. Şi-a întors faţa
spre mine, uitând pentru o clipă de aranjarea hainelor peste cutiile deja stivuite în portbagaj.
— N-ar trebui să faci asta! îmi zise, încordată de îngrijorare. Încă nu eşti vindecată.
— Mă simt perfect.
— Nici pe departe. Mereu sari ca arsă când intră cineva în cameră şi te ia prin surprindere, iar
încheieturile ştiu şi eu cât te dor, îmi zise, după care înhăţă cutia şi-o strecură pe bancheta din spate.
Trebuie încă să-ţi menajezi piciorul stâng şi tot te mai doare când plouă. Cu tot sângele ăla de vampir.
— Asta cu săritul ca arsă o să se amelioreze. Pe măsură ce trece timpul, n-o să-mi mai fie atât de
proaspătă amintirea şi atât de prezentă în minte, i-am zis Ameliei. (Dacă învăţasem ceva de pe urma
telepatiei, era că oamenii puteau să-şi îngroape cele mai grave şi mai dureroase amintiri, numai să le
oferi timp şi distracţii suficiente.) Doar sângele nu e al unui vampir oarecare. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
