Aureliu Busuioc – Singur in Fata Dragostei. Pdf📚 citește cărți gratis PDF 📖
- AUTOR: Aureliu Busuioc
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 84
- LIMBA: Română
Cărți «Aureliu Busuioc – Singur in Fata Dragostei. Pdf📚 citește cărți gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
In Singur in fata dragostei, roman memorabil al scriitorului basarabean Aureliu Busuioc, eroul Radu Negrescu este proiectat pe fundalul unui mediu satesc dominat de ignoranta, lancezeala sociala, frazeologie goala, prostie, ipocrizie.
Perspectiva observatiei acide, incercarea de a aborda problemele existentiale prin prisma ironiei sarcastice permit scriitorului sa surprinda spectacolul vietii in toata complexitatea lui.
Fragment:
" L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanţă
unde l-am întâlnit, pentru că l-aş fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul n-are
nici o semnificaţie.
Stătea la singura masă liberă, avea în faţă un coniac şi o cafea abia
începută, şi după felul cum mi-a permis să ocup locul şi apoi şi-a întors,
prefăcut distrat, privirile spre intrare, am înţeles că aşteaptă pe cineva şi că
nu mă puteam considera decât un intrus.
Cum însă foamea îmi dicta alte reguli decât cele impuse de buna-
cuviinţă, am preferat să rămân anume la masa aceasta.
Aţi ghicit, desigur, că el avea să fie eroul a cele ce urmează şi ţin să vă
confirm imediat presupunerea. Da, el avea să fie eroul celor ce vor urma.
Atunci însă nu ştiam lucrul acesta nici eu, şi cu atât mai puţin îl putea bănui
el.
Era un client vechi al acestui aşezământ, am notat amănuntul din
gestul gratuit al chelnerului de a-i scutura nişte firimituri imaginare de pe faţa
de masă în timp ce asculta, absent, comanda mea.
Când cele câteva slabe încercări de a lega o discuţie se izbiră de zidul
impenetrabil al unor „da” şi „nu” seci, mă limitai să-l examinez pe furiş: un
prost, dar util obicei profesional, care mi-a cauzat destule neplăceri în viaţă,
dar mi-a oferit şi numeroase satisfacţii în scris.
Era un bărbat sub treizeci de ani, probabil înalt (mai târziu m-am
convins de justeţea presupunerii), de o frumuseţe rară. Una din acele
frumuseţi, pe lângă care treci fără s-o observi imediat, dar de care nu te poţi
rupe, odată observând-o.
Trăsături precise (şi totuşii mai mult schiţate!), viguroase şi aproape
clasice dădeau feţei lui o expresivitate uluitoare. Negru, aproape un mulatru,
cu buze senzuale şi nas roman, cu ochii negri, dar fără să pară mici, subliniaţi
de nişte cearcăne bine întunecate şi ele, cu ovalul feţei alcătuit parcă din
numeroase linii frânte şi totuşi neaşteptat de perfect, tânărul acesta nu putea
să nu atragă atenţia.
Nu m-aş teme să afirm, chiar cu riscul de a mă contrazice, că ar fi putut
servi model anume prin faptul că toate amănuntele feţei lui erau în fină
discordanţă cu ceea ce ne-am obişnuit să numim model. Dar numai aparte
luate! În ansamblu alcătuiau un tot armonios, aş zice etalonar, de frumuseţe
virilă.
Îşi cunoştea, probabil, calităţile, pentru că mă lăsa să-l examinez, fără
să-mi dea de înţeles că am depăşit orice limite, chiar ale unei banale
curiozităţi.
Contrar aparenţelor, era foarte agitat. Dar cu prefăcută indiferenţă îşi
pironise privirile pe intrare, de parcă din clipă în clipă ar fi trebuit să apară
îngerul să tulbure apele numai unuia lui ştiute. Era în starea aceea de nervi
pe care o încercăm nu înaintea orei fixate pentru întâlnire, ci după ea, când
am epuizat toate mijloacele din arsenalul de semne ce le posedăm toţi: încă
zece minute, încă trei minute; dacă trece chelnerul până număr la douăzeci –
vine! Şi aşa mai departe. Le ştiţi prea bine! "
Perspectiva observatiei acide, incercarea de a aborda problemele existentiale prin prisma ironiei sarcastice permit scriitorului sa surprinda spectacolul vietii in toata complexitatea lui.
Fragment:
" L-am întâlnit, recunosc, într-un restaurant. De fapt, n-are importanţă
unde l-am întâlnit, pentru că l-aş fi întâlnit neapărat, îl căutam, iar locul n-are
nici o semnificaţie.
Stătea la singura masă liberă, avea în faţă un coniac şi o cafea abia
începută, şi după felul cum mi-a permis să ocup locul şi apoi şi-a întors,
prefăcut distrat, privirile spre intrare, am înţeles că aşteaptă pe cineva şi că
nu mă puteam considera decât un intrus.
Cum însă foamea îmi dicta alte reguli decât cele impuse de buna-
cuviinţă, am preferat să rămân anume la masa aceasta.
Aţi ghicit, desigur, că el avea să fie eroul a cele ce urmează şi ţin să vă
confirm imediat presupunerea. Da, el avea să fie eroul celor ce vor urma.
Atunci însă nu ştiam lucrul acesta nici eu, şi cu atât mai puţin îl putea bănui
el.
Era un client vechi al acestui aşezământ, am notat amănuntul din
gestul gratuit al chelnerului de a-i scutura nişte firimituri imaginare de pe faţa
de masă în timp ce asculta, absent, comanda mea.
Când cele câteva slabe încercări de a lega o discuţie se izbiră de zidul
impenetrabil al unor „da” şi „nu” seci, mă limitai să-l examinez pe furiş: un
prost, dar util obicei profesional, care mi-a cauzat destule neplăceri în viaţă,
dar mi-a oferit şi numeroase satisfacţii în scris.
Era un bărbat sub treizeci de ani, probabil înalt (mai târziu m-am
convins de justeţea presupunerii), de o frumuseţe rară. Una din acele
frumuseţi, pe lângă care treci fără s-o observi imediat, dar de care nu te poţi
rupe, odată observând-o.
Trăsături precise (şi totuşii mai mult schiţate!), viguroase şi aproape
clasice dădeau feţei lui o expresivitate uluitoare. Negru, aproape un mulatru,
cu buze senzuale şi nas roman, cu ochii negri, dar fără să pară mici, subliniaţi
de nişte cearcăne bine întunecate şi ele, cu ovalul feţei alcătuit parcă din
numeroase linii frânte şi totuşi neaşteptat de perfect, tânărul acesta nu putea
să nu atragă atenţia.
Nu m-aş teme să afirm, chiar cu riscul de a mă contrazice, că ar fi putut
servi model anume prin faptul că toate amănuntele feţei lui erau în fină
discordanţă cu ceea ce ne-am obişnuit să numim model. Dar numai aparte
luate! În ansamblu alcătuiau un tot armonios, aş zice etalonar, de frumuseţe
virilă.
Îşi cunoştea, probabil, calităţile, pentru că mă lăsa să-l examinez, fără
să-mi dea de înţeles că am depăşit orice limite, chiar ale unei banale
curiozităţi.
Contrar aparenţelor, era foarte agitat. Dar cu prefăcută indiferenţă îşi
pironise privirile pe intrare, de parcă din clipă în clipă ar fi trebuit să apară
îngerul să tulbure apele numai unuia lui ştiute. Era în starea aceea de nervi
pe care o încercăm nu înaintea orei fixate pentru întâlnire, ci după ea, când
am epuizat toate mijloacele din arsenalul de semne ce le posedăm toţi: încă
zece minute, încă trei minute; dacă trece chelnerul până număr la douăzeci –
vine! Şi aşa mai departe. Le ştiţi prea bine! "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
