Evermore ( Luna albastră ) de Alyson Noel. Pdf📚 Citeste online gratis PDF 📖
- AUTOR: Alyson Noel
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 175
- LIMBA: Română
Cărți «Evermore ( Luna albastră ) de Alyson Noel. Pdf📚 Citeste online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
New York Times Bestseller! Prima carte din extraordinara serie a lui Alyson Noel. . . De cand un teribil accident a curmat vietile membrilor familiei ei, Ever poate vedea aure, auzi gandurile oamenilor si afla intreaga poveste a unui om doar printr-o simpla atingere. Incercand cu disperare sa isi inabuse abilitatile si sa evite contactul cu oamenii, ea ajunge sa fie vazuta ca o ciudata la scoala. . . dar totul se schimba in momentul in care il intalneste pe Damen.
Damen Auguste este splendid, exotic si bogat. Este singurul care poate face sa amuteasca toate sunetele din capul ei, tesand o magie atat de intensa incat ii citeste direct in suflet. Pe masura ce Ever este atrasa din ce in ce mai adanc in lumea lui plina de mistere si secrete, ea constata ca intrebarile sunt mai multe decat raspunsurile. Ea nu stie cine e el cu adevarat. . . sau ce e el cu adevarat. Singura ei certitudine e faptul ca s-a indragostit de el fara speranta.
Fragment:
" — Ghici cine-i?
Palmele calde şi lipicioase ale lui Haven sunt apăsate cu putere pe
obrajii mei, în timp ce marginea metalică a inelului ei cu un craniu de argint
îmi lasă o amprentă pe piele. Şi, cu toate că ochii îmi sunt acoperiţi şi închişi,
ştiu că părul ei vopsit negru este cu cărare pe mijloc, corsetul negru din
vinilin este purtat pe deasupra unei bluze cu guler colant (în conformitate cu
politica de vestimentaţie a şcolii noastre), fusta ei nouă-nouţă, din satin
negru, ce mătură podeaua, are deja o gaură aproape de tiv, unde şi-a prins-o
cu vârful cizmelor Doc Martens, iar ochii par a fi aurii, dar asta doar din cauză
că poartă lentile de contact galbene.
De asemenea, mai ştiu că tatăl ei nu e chiar plecat cu „afaceri” aşa
cum a spus, antrenorul personal al mamei ei e mai mult „personal” decât
„antrenor”, iar fratele mai mic i-a stricat CD-ul cu Evanescence, dar îi este
prea frică să-i spună.
Dar nu ştiu toate astea din cauză că aş fi spionat sau aş fi tras cu ochiul
şi nici nu mi s-a spus. Ştiu astea deoarece sunt medium.
— Repede! Ghiceşte! Clopoţelul e pe cale să sune! Spune ea, vocea
fiindu-i aspră şi răguşită de parcă ar fuma un pachet pe zi, cu toate că n-a
încercat să fumeze decât o singură dată.
Trag de timp, gândindu-mă la ultima persoană cu care ar vrea să fie
vreodată confundată.
— Cumva Hilary Duff?
— Îhh. Ghiceşte din nou!
Apasă mai tare, fără să ştie că eu nu am nevoie să văd pentru a şti.
— E doamna Marilyn Manson?
Râde şi-mi dă drumul, lingându-şi degetul mare, îndreptându-1 spre
tatuajul de murdărie pe care 1-a lăsat pe obrazul meu, însă ridic mâna şi o
opresc. Nu deoarece sunt scârbită gândindu-mă la saliva ei (vreau să zic, ştiu
că e sănătoasă), ci din cauză că nu vreau să mă atingă din nou. Atingerea
este prea revelatoare, prea obositoare, aşa că încerc să evit asta cu orice
preţ.
Mă apucă de gluga hanoracului şi mi-o dă jos de pe cap, apoi aruncă o
privire spre căştile mele şi întreabă:
~ Ce asculţi?
Bag mâna în interiorul buzunarului pentru iPod, pe care l-am cusut la
toate hanoracele mele, ascunzând acele fire albe omniprezente, apoi i-1
întind şi îi văd ochii mărindu-i-se când spune:
— Ce naiba? Vreau să zic, ar puteai şi mai tare de-atât? Şi cine sunt
ăştia?
Bălăngăne iPodul între noi pentru a-1 putea auzi amândouă pe Johnny
Rotten urlând despre anarhia din Regatul Unit1. Şi adevărul e că nu ştiu dacă
Johnny este pentru sau împotriva ei. Pur şi simplu, ştiu că e destul de tare
pentru a-mi diminua mult-prea-exageratele simţuri.
— Sex Pistols, spun eu închizându-1 şi vârându-1 în compartimentul
meu secret.
— Sunt surprinsă că poţi să mă şi auzi. Râde în timp ce clopoţelul sună.
Dar eu doar ridic din umeri. Nu am nevoie să ascult pentru a auzi Cu
toate că nu menţionez asta. Ii zic doar că o să ne vedem la prânz şi mă
îndrept spre clasă, croindu-mi drum de-a lungul campusului şi dând înapoi
când îi simt pe acei doi ţipi care se furişează în spatele ei, călcându-i tivul
fustei, făcând-o aproape să cadă. Insă când se întoarce şi le arată semnul
răului (bine, nu e chiar semnul răului, este doar ceva ce a fost inventat de ea)
şi le aruncă o privire duşmănoasă cu ochii ei galbeni, aceştia se dau imediat
înapoi şi o lasă în pace. Iar eu scot un oftat de uşurare în timp ce mă grăbesc
spre clasă, ştiind că nu va dura mult până ce energia de durată a atingerii lui
Haven va pieri. "
Damen Auguste este splendid, exotic si bogat. Este singurul care poate face sa amuteasca toate sunetele din capul ei, tesand o magie atat de intensa incat ii citeste direct in suflet. Pe masura ce Ever este atrasa din ce in ce mai adanc in lumea lui plina de mistere si secrete, ea constata ca intrebarile sunt mai multe decat raspunsurile. Ea nu stie cine e el cu adevarat. . . sau ce e el cu adevarat. Singura ei certitudine e faptul ca s-a indragostit de el fara speranta.
Fragment:
" — Ghici cine-i?
Palmele calde şi lipicioase ale lui Haven sunt apăsate cu putere pe
obrajii mei, în timp ce marginea metalică a inelului ei cu un craniu de argint
îmi lasă o amprentă pe piele. Şi, cu toate că ochii îmi sunt acoperiţi şi închişi,
ştiu că părul ei vopsit negru este cu cărare pe mijloc, corsetul negru din
vinilin este purtat pe deasupra unei bluze cu guler colant (în conformitate cu
politica de vestimentaţie a şcolii noastre), fusta ei nouă-nouţă, din satin
negru, ce mătură podeaua, are deja o gaură aproape de tiv, unde şi-a prins-o
cu vârful cizmelor Doc Martens, iar ochii par a fi aurii, dar asta doar din cauză
că poartă lentile de contact galbene.
De asemenea, mai ştiu că tatăl ei nu e chiar plecat cu „afaceri” aşa
cum a spus, antrenorul personal al mamei ei e mai mult „personal” decât
„antrenor”, iar fratele mai mic i-a stricat CD-ul cu Evanescence, dar îi este
prea frică să-i spună.
Dar nu ştiu toate astea din cauză că aş fi spionat sau aş fi tras cu ochiul
şi nici nu mi s-a spus. Ştiu astea deoarece sunt medium.
— Repede! Ghiceşte! Clopoţelul e pe cale să sune! Spune ea, vocea
fiindu-i aspră şi răguşită de parcă ar fuma un pachet pe zi, cu toate că n-a
încercat să fumeze decât o singură dată.
Trag de timp, gândindu-mă la ultima persoană cu care ar vrea să fie
vreodată confundată.
— Cumva Hilary Duff?
— Îhh. Ghiceşte din nou!
Apasă mai tare, fără să ştie că eu nu am nevoie să văd pentru a şti.
— E doamna Marilyn Manson?
Râde şi-mi dă drumul, lingându-şi degetul mare, îndreptându-1 spre
tatuajul de murdărie pe care 1-a lăsat pe obrazul meu, însă ridic mâna şi o
opresc. Nu deoarece sunt scârbită gândindu-mă la saliva ei (vreau să zic, ştiu
că e sănătoasă), ci din cauză că nu vreau să mă atingă din nou. Atingerea
este prea revelatoare, prea obositoare, aşa că încerc să evit asta cu orice
preţ.
Mă apucă de gluga hanoracului şi mi-o dă jos de pe cap, apoi aruncă o
privire spre căştile mele şi întreabă:
~ Ce asculţi?
Bag mâna în interiorul buzunarului pentru iPod, pe care l-am cusut la
toate hanoracele mele, ascunzând acele fire albe omniprezente, apoi i-1
întind şi îi văd ochii mărindu-i-se când spune:
— Ce naiba? Vreau să zic, ar puteai şi mai tare de-atât? Şi cine sunt
ăştia?
Bălăngăne iPodul între noi pentru a-1 putea auzi amândouă pe Johnny
Rotten urlând despre anarhia din Regatul Unit1. Şi adevărul e că nu ştiu dacă
Johnny este pentru sau împotriva ei. Pur şi simplu, ştiu că e destul de tare
pentru a-mi diminua mult-prea-exageratele simţuri.
— Sex Pistols, spun eu închizându-1 şi vârându-1 în compartimentul
meu secret.
— Sunt surprinsă că poţi să mă şi auzi. Râde în timp ce clopoţelul sună.
Dar eu doar ridic din umeri. Nu am nevoie să ascult pentru a auzi Cu
toate că nu menţionez asta. Ii zic doar că o să ne vedem la prânz şi mă
îndrept spre clasă, croindu-mi drum de-a lungul campusului şi dând înapoi
când îi simt pe acei doi ţipi care se furişează în spatele ei, călcându-i tivul
fustei, făcând-o aproape să cadă. Insă când se întoarce şi le arată semnul
răului (bine, nu e chiar semnul răului, este doar ceva ce a fost inventat de ea)
şi le aruncă o privire duşmănoasă cu ochii ei galbeni, aceştia se dau imediat
înapoi şi o lasă în pace. Iar eu scot un oftat de uşurare în timp ce mă grăbesc
spre clasă, ştiind că nu va dura mult până ce energia de durată a atingerii lui
Haven va pieri. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
