biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Romane Conteporane » Să cunoşti o femeie – Amos Oz. Pdf📚 carte gratis pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Să cunoşti o femeie – Amos Oz. Pdf📚 carte gratis pdf 📖

Să cunoşti o femeie – Amos Oz. Pdf📚 carte gratis pdf 📖

Citește online

Cărți «Să cunoşti o femeie – Amos Oz. Pdf📚 carte gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:

Romanul Sa cunosti o femeie aduce in prim-plan nehotaririle lui Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, care, dupa moartea misterioasa a sotiei, decide sa se retraga, sa se izoleze de lume. Revazind momente ale unei vieti conjugale mai mult sau mai putin ratate, el incearca sa se trezeasca, sa-si reconstituie, din amintiri, viata alaturi de sotia sa, sa-i descifreze enigmele si sa se cunosca pe sine.

oz

Un roman despre memorie, mizând pe glisarea între prezent și trecut, Să cunoști o femeie reconstituie drama, tardiv percepută, a unui agent al serviciilor secrete israeliene, căruia absoluta discreție, reticențele și mefiențele organic sădite de profesiune i-au răvășit și întunecat existența.
Yoel Ravid, agent Mossad, se retrage din activitate după ce soția lui, Ivria, moare într-un accident ciudat. Își lasă în urmă și casa și se mută cu fiica, mama și soacra lui într-un cartier cochet. Faptele sale par o despărțire de trecut, însă în realitate Yoel începe să-și examineze și să-și reevalueze obsesiv anii de căsnicie și de carieră.

Drumul către sine al bărbatului între două vârste devine o încercare a labirintului, pentru că este jalonat de personaje apropiate care, paradoxal, se dovedesc a fi învăluite de mister. Fiica lui, Netta, un copil bolnăvicios ale cărui crize i-au înstrăinat pe soți, este acum o adolescentă taciturnă, matură în judecățile ei. Prietenoșii vecini americani din cartierul rezidențial par să îi întindă o capcană, iar foștii colegi din serviciile secrete îl privesc cu suspiciune când refuză să se întoarcă la datorie pentru a participa la o misiune importantă.
 

Fragment:

" Unu.
Yoel a ridicat obiectul de pe poliţa căminului şi l-a studiat cu atenţie. Îl
dureau ochii. Agentul imobiliar, gândind că nu auzise ce i-a spus, şi-a repetat
întrebarea:
— Vreţi să mergem şi în spatele casei, să aruncaţi o privire?
Cu toate că hotărârea lui era gata luată, Yoel nu s-a grăbit să-i răspundă.
Avea obiceiul să facă întotdeauna o pauză înainte de a răspunde, chiar şi la
întrebări simple ca: „Ce mai faci?” sau „Ce-au mai spus azi la ştiri?”. Ca şi cum
cuvintele ar fi fost nişte bunuri personale, de care nu te puteai despărţi cu
uşurinţă.
Agentul aştepta. Tăcerea se înstăpânise în camera elegant mobilată: un
covor albastru-închis, lat, moale şi adânc, fotolii, o canapea, o măsuţă de cafea
din mahon, un televizor de import, un filodendron uriaş în colţul potrivit, un
şemineu din cărămidă, unde erau aranjaţi, de-a curmezişul, vreo şase butuci
care se încălecau, mai curând pentru imagine decât pentru folosinţă. Lângă
fereastra-ghilotină din zid, prin care se pasau mâncărurile din bucătărie, se
găsea o masă de sufragerie de culoare închisă şi şase scaune cu spetează
înaltă. Doar tablourile fuseseră scoase de pe pereţi şi lăsaseră în urmă
dreptunghiuri de tapet decolorat. Bucătăria, văzută pe uşa deschisă, era de tip
scandinav şi echipată cu cele mai moderne dispozitive electrice. Cele patru
dormitoare, pe care le vizitase cu puţin înainte, corespundeau şi ele cerinţelor
lui.
Yoel examina cu ochii şi cu degetele obiectul pe care-l luase de pe poliţă.
Era o figurină, o statuetă, opera unui artist amator, un animal de pradă, o
felină, cioplită în lemn cafeniu de măslin şi smălţuită cu câteva straturi de lac.
Fălcile îi erau larg căscate, lăsând la vedere colţii ascuţiţi. Cele două labe din
faţă se înălţau în aer, într-un salt spectaculos; şi laba din spate, din dreapta,
era ridicată, dar arăta încordată, cu muşchii bulbucaţi în efortul de a sări;
numai laba din stânga împiedica desprinderea de sol, înţepenind lighioana pe
un mic postament de oţel inoxidabil. Trupul animalului se avânta într-un unghi
de patruzeci şi cinci de grade, iar tensiunea încercării de salt era atât de
impulsivă, încât Yoel aproape că simţea în carnea lui durerea labei poprite şi
disperarea elanului curmat. Statueta i se părea nefirească şi neconvingătoare,
deşi artistul izbutise să imprime lemnului o admirabilă supleţe de felină. Până
la urmă, probabil că nu era opera unui amator. Detaliile fălcilor şi ale labelor,

unduirea spinării arcuite, tensiunea muşchilor, curbura pântecelui, boltirea
diafragmei în cuşca dură a coastelor, până şi unghiul urechilor animalului,
trase îndărăt, aproape lipite de ceafă – tot ce însemna finisare a amănuntului
era lucrat cu minuţie şi vădea stăpânirea tainei de sfidare a limitelor materiei.
Da, evident, era o sculptură izbutită, eliberată de inerţia lemnului şi animată de
o vitalitate crudă, sălbatică, aproape sexuală.
Şi totuşi, ceva nu era în regulă. Ceva anume era deviat, deplasat, sau
prea finisat, sau nu îndeajuns de finisat. Ce anume, Yoel nu-şi putea da seama.
Îl dureau ochii. I-a încolţit din nou bănuiala că era opera unui amator. Dar
unde se ascundea cusurul? Simţea iscându-se în el o enervare uşoară, fizică,
odată cu impulsul de a se înălţa în vârful picioarelor.
Poate din pricină că figurina aceea, cu defectul ei ascuns, îşi bătea joc,
categoric, de legile gravitaţiei. Greutatea animalului de pradă din mâna lui era
cu mult mai mare decât cea a suportului de oţel din care se căznea creatura să
se desprindă, şi de care rămânea prinsă doar printr-un mic punct de contact
între laba din spate şi piedestalul de metal. Asupra acestui punct se concentra
acum întreaga atenţie a lui Yoel. A descoperit că laba era înfundată într-o
depresiune infinitezimală de pe suprafaţa oţelului. Dar cum? "
0
0