Andre Maurois – Climate. carte Pdf📚 carti online PDF 📖
- AUTOR: Andre Maurois
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 135
- LIMBA: Română
Cărți «Andre Maurois – Climate. carte Pdf📚 carti online PDF 📖». Rezumatul cărții:
Philippe Marcenat, fiul unor burghezi conventionali si rigizi, se indragosteste cu pasiune de frumoasa Odile Malet si se casatoreste cu ea, in ciuda ostilitatii parintilor sai. Dar casnicia este un esec. Recasatorit cu Isabelle de Cheverny, care este opusul absolut al lui Odile, si desi o iubeste profund, o supune la randul sau pe Isabelle chinurilor pe care el le-a incercat candva.
Povestea unui dublu esec conjugal, Climate, roman de o finete psihologica exceptionala, scris intr-un limbaj admirabil, este cartea cea mai faimoasa si mai reprezentativa pentru talentul de romancier al lui Andre Maurois.
Fragment:
Povestea unui dublu esec conjugal, Climate, roman de o finete psihologica exceptionala, scris intr-un limbaj admirabil, este cartea cea mai faimoasa si mai reprezentativa pentru talentul de romancier al lui Andre Maurois.
Fragment:
" Plecarea mea neaşteptată te-a surprins, desigur. Îţi cer scuze, dar n-o regret.
Nu ştiu dacă şi dumneata auzi acel uragan de muzică interioară care, întocmai
ca vâlvătăile lui Tristan, s-a stârnit in mine acum câteva zile. Ah! Cum aş vrea
să mă las pradă chinurilor care, nu mai departe decât ieri, când te-am zărit în
pădure, în rochia albă, m-au îmboldit spre dumneata.
Dar, Isabelle, mi-e frică de dragoste, mi-e frică de mine
însumi. Nu ştiu ce-ai putut afla de la Renée, sau de la altci-
neva, despre viaţa mea. Am mai vorbit şi noi uneori despre
mine, dar nu ţi-am spus adevărul. Farmecul persoanelor în-tâlnite întâia oara îţi
insufla speranţa că te-ai putea schimba pentru ele, negând un trecut pe care l-ai fi
vrut mai fericit. Prietenia noastră nu se mai află în faza confidenţelor măgu-
litoare. Bărbaţii îşi dezvăluie sufletul pe zone suceesive, bine apărate, aşa cum
femeile îşi dezvăluie corpul. Am aruncat în luptă, una dupâ alta, trupele mele cele
mai secrete. Adevăratele mele amintiri, silite să stea în reduta lor, vor să se arate,
să iasă la lumina zilei. Iată-mă acum departe de dumneata, chiar în camera în care
mi-am petrecut copilăria. Pe perete e prinsă o etajeră încăreată cu cărţi, pe care
mama, de mai bine de douăzeci de ani, le păstrează pentru „cel mai mare dintre
nepoţii mei”, cum zice ea. Voi avea oare copii ?
Nu ştiu dacă şi dumneata auzi acel uragan de muzică interioară care, întocmai
ca vâlvătăile lui Tristan, s-a stârnit in mine acum câteva zile. Ah! Cum aş vrea
să mă las pradă chinurilor care, nu mai departe decât ieri, când te-am zărit în
pădure, în rochia albă, m-au îmboldit spre dumneata.
Dar, Isabelle, mi-e frică de dragoste, mi-e frică de mine
însumi. Nu ştiu ce-ai putut afla de la Renée, sau de la altci-
neva, despre viaţa mea. Am mai vorbit şi noi uneori despre
mine, dar nu ţi-am spus adevărul. Farmecul persoanelor în-tâlnite întâia oara îţi
insufla speranţa că te-ai putea schimba pentru ele, negând un trecut pe care l-ai fi
vrut mai fericit. Prietenia noastră nu se mai află în faza confidenţelor măgu-
litoare. Bărbaţii îşi dezvăluie sufletul pe zone suceesive, bine apărate, aşa cum
femeile îşi dezvăluie corpul. Am aruncat în luptă, una dupâ alta, trupele mele cele
mai secrete. Adevăratele mele amintiri, silite să stea în reduta lor, vor să se arate,
să iasă la lumina zilei. Iată-mă acum departe de dumneata, chiar în camera în care
mi-am petrecut copilăria. Pe perete e prinsă o etajeră încăreată cu cărţi, pe care
mama, de mai bine de douăzeci de ani, le păstrează pentru „cel mai mare dintre
nepoţii mei”, cum zice ea. Voi avea oare copii ?
După cotorul lat şi roşu, pătat de
cerneală, recunosc vechiul meu dicţionar grec; cărţile cu legă-tură aurită sunt premiile
mele. Aş vrea să-ţi spun totul despre mine, Isabelle, începând de pe vremea când eram
un băieţel tandru până când am devenit adolescentul cinic, şi apoi bărbatul nefericit,
rănit pe viaţă. Aş vrea să-ţi spun totul, aşa cum a fost, cu simplitate, cu umilinţă. S-ar
putea ca, după ce-mi voi termina istorisirea, să nu am curajul să ţi-o arăt. Cu atât mai
rău. Pentru mine însumi nu-i de prisos să fac bilanţul întregii mele vieţi.
Îţi aminteşti că într-o scară, când ne-am întors de la
Saint-Germain, ţi-am descris Gandumas-ul? E un ţinut frumos şi trist. Un şuvoi
de apă străbate terenul de lângă uzinele noastre, aşezate în fundul unei trecători
destul de sălbatice. Casa noastră, un mic castel din secolul al XII-lea, cum se
gă- sesc multe în Limousin, domină un bărăgan plin de bălării.
cerneală, recunosc vechiul meu dicţionar grec; cărţile cu legă-tură aurită sunt premiile
mele. Aş vrea să-ţi spun totul despre mine, Isabelle, începând de pe vremea când eram
un băieţel tandru până când am devenit adolescentul cinic, şi apoi bărbatul nefericit,
rănit pe viaţă. Aş vrea să-ţi spun totul, aşa cum a fost, cu simplitate, cu umilinţă. S-ar
putea ca, după ce-mi voi termina istorisirea, să nu am curajul să ţi-o arăt. Cu atât mai
rău. Pentru mine însumi nu-i de prisos să fac bilanţul întregii mele vieţi.
Îţi aminteşti că într-o scară, când ne-am întors de la
Saint-Germain, ţi-am descris Gandumas-ul? E un ţinut frumos şi trist. Un şuvoi
de apă străbate terenul de lângă uzinele noastre, aşezate în fundul unei trecători
destul de sălbatice. Casa noastră, un mic castel din secolul al XII-lea, cum se
gă- sesc multe în Limousin, domină un bărăgan plin de bălării.
Când eram
foarte tânăr, înceream un sentiment de mândrie ştiind că sunt un Marcenat şi că
familia noastră e stăpână peste acele meleaguri. Din micuţa fabrică de hârtie,
pe care bunicul din partea mamei o considerase un simplu laborator, tata a
făcut o vastă uzină. El a răscumpărat moşioarele de acolo şi a transformat
Gandumas-ul - care până atunci zăcuse aproape în paragină - într-un domeniu
model, în copilăria mea am văzut ridicându-se mereu alte construcţii, printre
care şi marele hangar pentru pastă de hârtie, aşezat de-a lungul şuvoiului.
Familia mamei mele era din Limousin.
foarte tânăr, înceream un sentiment de mândrie ştiind că sunt un Marcenat şi că
familia noastră e stăpână peste acele meleaguri. Din micuţa fabrică de hârtie,
pe care bunicul din partea mamei o considerase un simplu laborator, tata a
făcut o vastă uzină. El a răscumpărat moşioarele de acolo şi a transformat
Gandumas-ul - care până atunci zăcuse aproape în paragină - într-un domeniu
model, în copilăria mea am văzut ridicându-se mereu alte construcţii, printre
care şi marele hangar pentru pastă de hârtie, aşezat de-a lungul şuvoiului.
Familia mamei mele era din Limousin.
Străbunicul meu, morar, a cumpărat
castelul din Gandumas, după ce fusese scos în vânzare ca bun naţional. Tatăl
meu, inginer loren, n-a locuit în ţinutul acesta decât după ce s-a căsătorit. L-a
adus acolo şi pe unul din fraţii săi, pe unchiul Pierre, care locuise până atunci
în Chardeuil, satul vecin. Duminicile, când nu ploua, cele două familii ale
noastre îşi dădeau întâlnire în heleşteiele din Saint-Yrieix. Ne duceam acolo cu
trăsura. Eu stăteam în faţa părinţilor, pe o strapontină strâmtă şi tare. Trapul
monoton al calului mă adormea; ca să mă distrez, urmăream cum i se frânge
umbra pe zidurile caselor din sat sau pe taluzurile drumurilor, cum o lua
înainte, ne depăşea, apoi, la o cotitură, apărea iar, îndărătul nostru. Din când în
când, un miros de baligă - care a rămas în mintea mea, asociat ideii de
duminică întocmai ca şi dangătul clopotelor - ne învăluia ca un nor, şi nişte
muşte mari îşi făceau loc de popas pe mine. Mai mult decât orice pe lume, nu
puteam suferi povârnişurile, deoarece calul o lua atunci la pas şi trăsura urea
insuportabil de încet, în timp ce bătrânul birjar Thomasson plesnea din limbă şi
din bici. "
castelul din Gandumas, după ce fusese scos în vânzare ca bun naţional. Tatăl
meu, inginer loren, n-a locuit în ţinutul acesta decât după ce s-a căsătorit. L-a
adus acolo şi pe unul din fraţii săi, pe unchiul Pierre, care locuise până atunci
în Chardeuil, satul vecin. Duminicile, când nu ploua, cele două familii ale
noastre îşi dădeau întâlnire în heleşteiele din Saint-Yrieix. Ne duceam acolo cu
trăsura. Eu stăteam în faţa părinţilor, pe o strapontină strâmtă şi tare. Trapul
monoton al calului mă adormea; ca să mă distrez, urmăream cum i se frânge
umbra pe zidurile caselor din sat sau pe taluzurile drumurilor, cum o lua
înainte, ne depăşea, apoi, la o cotitură, apărea iar, îndărătul nostru. Din când în
când, un miros de baligă - care a rămas în mintea mea, asociat ideii de
duminică întocmai ca şi dangătul clopotelor - ne învăluia ca un nor, şi nişte
muşte mari îşi făceau loc de popas pe mine. Mai mult decât orice pe lume, nu
puteam suferi povârnişurile, deoarece calul o lua atunci la pas şi trăsura urea
insuportabil de încet, în timp ce bătrânul birjar Thomasson plesnea din limbă şi
din bici. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
