Alice Hoffman – Regina de gheaţă. PDF📚 descarcă cărți istorice online gratis PDF 📖
- AUTOR: Alice Hoffman
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 78
- LIMBA: Română
Cărți «Alice Hoffman – Regina de gheaţă. PDF📚 descarcă cărți istorice online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
Ce m-a impresionat foarte mult la această carte a fost modul de accentuare a anonimatului, existând o plăcere nemaipomenită în descoperirea unor noi taine despre personajul necunoscut. Deși numele femeii din carte lipsește, faptele legate de ea sunt întotdeauna prezente și întregi (probabil în incercarea de a nu pune accent pe lipsa unui nume propriu).
Continui să caracterizez această carte ca pe una ciudată, din toate punctele de vedere! Deși la început poate părea puțin enervantă și mult prea morbidă, pe parcusul derulării acțiunii, povestea tinde spre plăcut, conferind receptorului o curiozitate aparte, legată de continuarea acesteia.
Deși paginile cărții sunt puține, sunt foarte consistente legate de mesaj și de descrierea acțiunii. Detaliile prezente vin în ajutorul cititorului, oferindu-i lămuriri subtile legate de lucrurile încă necunoscute din poveste.
Una din temele foarte importante ale cărții este dragostea. Femeia lovită de trăsnet întâlnește o persoană care îi va oferi situații extreme și iubire nemaivăzută. Deși cei doi par compatibili, aceștia vor ajunge la un final trist, care lasă de interpretat. Femeia se va întoarce în trecut, la viața ei de dinainte de lovitură, încercând să își trăiască viața cum poate ea mai bine.
Vreau să menționez că această femeie era una pasionată de moarte, deoarece a avut parte de experiențe traumatizante încă de când era foarte mică. Vinovația pe care aceasta o resimte încă din copilărie pentru o situație tristă din viața ei o cutremură, făcând-o să își dorească lucruri incredibile.
Sfârșitul cărții m-a încântat foarte mult, deoarece mi-a arătat că orice se poate schimba. Că oricine își poate schimba perspectiva. Că oricine trebuie iubit.
Fragment:
" Ai grijă ce îţi doreşti. Eu am simţit aceasta pe pielea mea. Dorinţele sunt brutale şi neiertătoare. îţi
ard limba de îndată ce le-ai rostit şi nu mai poţi să le retragi. Te dor şi puroiul din ele coace, te bântuie ca
nişte fantome. Mi-am pus mult prea multe dorinţe în viaţa mea - prima la vârsta de opt ani. Nu o dorinţă cum
ar fi o îngheţată sau o rochie pentru petrecere sau un păr lung şi blond; nu. Altceva, felul acela de dorinţă care
face să tremure carnea pe tine, apoi ţi se aşează în fundul gâtlejului, ca un broscoi roşu hrăpăreţ, care te sufocă
până când nu o spui cu voce tare. Genul acela de dorinţă care îţi schimbă viaţa într-o clipă, înainte ca tu să poţi
dori să o schimbi.
Mă aflam la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, dar oare nu toate poveştile încep aşa? Străinul
care vine într-un oraşşi dă totul peste cap. Bărbatul care se prăbuşeşte într-o prăpastie în ziua nunţii lui. Femeia
care se uită pe fereastră şi un glonte sau o bucată de sticlă ori un ţurţure albăstrui îi străpunge pieptul. Am fost
un copil care a dat din picior, şi-a pus o singură dorinţă, iar când a făcut-o, a adus sfârşitul lumii - a lumii mele,
cel puţin. Singurul lucru care conta. Desigur eram egoistă, dar oare nu toate fetiţele de opt ani îşi imaginează
că sunt reginele universului? Nu comandă ele stelelor şi mărilor? Nu controlează ele vremea? Seara, când mi-
am închis ochii ca să adorm, mi-am imaginat că şi restul lumii a stat în loc. Credeam că trebuia să primesc orice
voiam. Că meritam orice îmi doream.
Mi-am spus dorinţa in luna ianuarie, în anotimpul gheţii, când în casă era frig şi nota pentru gaz
rămânea neplătită. S-a întâmplat în data de şaisprezece, de ziua de naştere a mamei mele. Nu aveam tată,
fratele meu şi cu mine. Nu o aveam decât pe mama. în special nu înţelegeam că trebuiau să-şi aibă propria
viaţă. Mă îmbufnam oricând ceva o lua de lângă mine: facturile care trebuia plătite, locurile de muncă care se
tot schimbau, vasele şi grămezile de rufe care trebuia spălate. Făr' de număr, făr' de număr. Niciodată
terminate, în seara aceea, mama ieşea în oraş să-şi sărbătorească ziua împreună cu două dintre cele mai bune
prietene ale sale. Asta nu mi-a plăcut deloc. Suna a distracţie. Mergea la Bluebird Diner, un local decrepit,
faimos pentru sandvişurile sale cu carne de vită şi cartofii pai cu sos de friptură. Erau doar câteva ore de
libertate. Era doar o petrecere minusculă.
Nu-mi păsa.
Poate tatăl meu fusese egoist; poate am moştenit de la el asta şi ochii de aceeaşi culoare cu ai lui.
Voiam ca mama să stea acasă cu mine şi să-mi împletească părul, pe care îl purtam lung până la brâu. Dacă
îl lăsam liber, părul mi se încurca în somn şi îmi făceam griji; fratele meu îmi spusese că în pod erau lilieci.
îmi era teamă că zboară prin cameră noaptea şi îşi fac cuib în părul meu. Nu voiam să stau acasă cu fratele
meu, care nu-mi dădea nicio atenţie şi era mai interesat de ştiinţă decât de oameni. Ne certam din orice, in-
clusiv din cauza ultimei prăjituri rămase în cutie, la care ne repezeam amândoi în acelaşi timp. Dă-i drumul! Tu
primul! Lucrul de care trăgeam amândoi se rupea. Ned nu avea timp de capriciile surioarei lui; trebuia
mituit ca să-mi citească. Fac eu treburile tale. îţi dau banii mei de buzunar. Doar ca să-mi citeşti. îţi dau banii
mei de buzunar. Numai să-mi citeşti.
Mama nu-mi asculta văicărelile. Era prea ocupată. Era pe fugă. Şi-a pus haina de ploaie şi o eşarfă
albastră. Avea părul deschis la culoare. Şi-1 tundea singură, chinuindu-se să-şi vadă ceafa în oglindă. Nu îşi
permitea o coafură adevărată la un salon; chiar şi aşa era foarte drăguţă. Nu vorbeam despre sărăcia noastră,
niciodată nu am discutat despre ce nu aveam. Mâneam macaroane de trei ori pe săptămână şi ne culcam
îmbrăcaţi în pulovere groase; ne descurcam. Mi-am dat eu seama că era a treizecea aniversare a mamei, că
era tânără şi frumoasă şi fericită măcar atunci? Pentru mine ea era mama. Şi nimic mai mult. Nimic din ce nu
mă includea pe mine.
Când a dat să plece, am alergat după ea. Eram pe verandă în picioarele goale şi podeaua aspră mă
înţepa. Stropii de ploaie îngheţaseră şi loveau acoperişul odulat din fibră de sticlă de culoare verde. Suna ca o
mitralieră. Gheaţa a ajuns pe podea şi a transformat lemnul în sticlă. Am implorat-o pe mama să nu plece. Eram
Crăiasa universului. Fata care nu se gândea la nimeni decât la sine. Acum ştiu că certurile cele mai cumplite se
iscau din cauza unor lucruri stupide. Momentul care îţi schimbă viaţa este unul invizibil, care se dizolvă ca
zahărul în apă. Dar încearcă să-i spui asta unei fetiţe de opt ani. Poţi să-i spui oricui; şi vezi cine te crede. "
