Kenize Mourad – In orasul de aur si argint. pdf📚 dowloand free .Pdf 📖
- AUTOR: Kenize Mourad
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 270
- LIMBA: Română
Cărți «Kenize Mourad – In orasul de aur si argint. pdf📚 dowloand free .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
La jumătatea secolului al XIX-lea, Lucknow, „oraș de aur și argint“, splendid simbol al armoniei dintre musulmani și hinduși, se transformă în câmp de luptă. Conflictul ia proporții. Minunata Hazrat Mahal devine sufletul unei revolte care se va sfârși aproape peste un secol, când India își va câștiga independența.
Frescă istorică pe fundalul căreia se țese o poveste de dragoste ca o broderie din alte timpuri, În orașul de aur și argint istorisește destinul unei eroine neînțelese, prima femeie care a jucat un rol în eliberarea Indiei. Kenizé Mourad pune întrebări neliniștitoare despre drepturi și îndatoriri, despre fericire și supliciu, despre libertate și soartă, într-un roman de savurat la fiecare pagină.
Fragment:
"– Iar l-a jignit pe rege!
Furioasă, Malika Kishwar străbate în lung şi-n lat odaia, înconjurată de doamnele sale de
companie, îngrozite. De obicei nu-şi pierde cumpătul, însă acum se sufocă de indignare,
încât de-abia mai reuşeşte să vorbească. Cât îi urăşte pe aceşti angrezi 3 , care se poartă aici
ca nişte stăpâni şi, în fiecare zi, îl umilesc pe respectatul suveran, iubitul ei fiu. Ea, întâia
doamnă a regatului Awadh, o să le interzică neciopliţilor ăstora...
Să le interzică? Plină de
ciudă, şi-a aruncat cât colo dupatta 4 , dându-şi la iveală formele impunătoare şi o mică
servitoare dă fuga s-o ridice. Ce poate să facă ea? În nenumărate rânduri a încercat să-l
convingă pe rege să se împotrivească pretenţiilor tot mai mari ale „prietenilor şi
protectorilor“ săi, dar Wajid Ali Shah, cu toate că e un bărbat atât de blând, s-a enervat în
cele din urmă:
– Vă rog să nu mai aduceţi în discuţie acest subiect, preacinstită mamă. Compania caută
orice pretext ca să pună stăpânire pe stat şi noi nu trebuie să-i oferim unul, ci, dimpotrivă,
să ne purtăm ca nişte aliaţi cinstiţi.
„Aliaţi cinstiţi? Cu trădătorii ăştia?“ fusese ea gata să-i răs-pundă, dar privirea regelui o
silise să tacă. O privire aşa de tristă şi descumpănită, încât ea îşi dăduse seama că ar fi fost
zadarnic şi mai ales o cruzime să insiste. Cine suferea mai mult decât fiul ei din pricina
situaţiei înjositoare în care, de ani întregi, îl ţine Rezidentul, reprezentantul puternicei
Companii engleze a Indiilor Orientale şi adevăratul cârmuitor al unui regat unde Wajid Ali
Shah nu mai era monarh decât cu numele. O marionetă în mâinile acestei companii care, de
un secol întreg, prin presiuni, ameninţări şi făgăduieli mincinoase, lua în stăpânire statele
suverane, unul câte unul.
Malika Kishwar nu înţelege... Cum s-a putut ajunge într-o asemenea situaţie?
Draperia cea grea de la intrarea în cameră e dată la o parte: un eunuc cu şalvari albi şi
tunică lungă, din catifea de culoarea prunei, anunţă sosirea primei şi a celei de-a doua soţii a
Maiestăţii Sale. Cu zâmbete trufaşe şi pas solemn, femeile intră în foşnetul trenelor de
mătase.
Tenul alb le dovedeşte descendenţa nobilă. Întâia soţie are aproape treizeci de ani, cea de-a
doua nu cu mult mai puţin, însă pântecele revărsate, urmare a vieţii trândave şi a excesului
de dulciuri, le-au îmbătrânit înainte de vreme. Dar asta nu contează, poziţia lor este
asigurată:
fiecare a adus pe lume un fiu. Potrivit legilor din zenana 5 , ar trebui să se urască – în acest
mediu închis, luptele pentru putere se poartă fără milă, dar ele sunt prietene, ori cel puţin
aşa dau de înţeles.
Însă Malika Kishwar nu se lasă înşelată; admiră iscusinţa nurorii sale mai mari. Pentru a-şi
împiedica rivala să comploteze, ce mijloc mai bun decât să şi-o apropie printr-o afecţiune
stăruitoare, nelăsându-i nicio clipă de libertate, trimiţându-i în ajutor servitoare şi eunuci
care să-i raporteze apoi orice vorbă de-a ei, convingând-o că băieţii lor nu pot sta departe
unul de altul, pe scurt, învăluind-o într-o dragoste nedezminţită ca într-o pânză de păianjen.
Iar discreta Raunaq Ara nu se poate măsura cu Alam Ara. Şi totuşi, fiică a marelui vizir 6 ,
Raunaq Ara a fost mult timp favorita lui Wajid Ali Shah. Însă, cu timpul, el s-a plictisit de ea,
aşa cum s-a plictisit, pe rând, de toate frumuseţile ce-i împodobesc palatele.
După ce s-a înclinat într-un respectuos adab 7 în faţa lui Rajmata 8 , Alam Ara se ridică.
– Ce se petrece, Hozur 9 ? Eunucii mi-au spus că obrăznicia angrezului a întrecut orice
închipuire. Adevărat că l-a ameninţat pe Maiestatea Sa? Trebuie să facem ceva!
Ochii săi aruncă fulgere. A-l insulta pe domnul şi stăpânul ei înseamnă a o insulta pe ea
însăşi, iar prima soţie, care se mândreşte că descinde dintr-una din cele mai nobile familii
din Delhi, resimte profund aceste veşnice umiliri.
Malika Kishwar lasă să-i scape un surâs ironic: cunoaşte vanitatea nurorii sale, dar mai ştie
şi că, pentru a dobândi cândva râvnitul statut de regină-mamă, Alam Ara n-ar risca nici cel
mai mărunt gest împotriva stăpânitorilor, deşi îi dispreţuieşte.
– Duceţi-vă să-l vedeţi pe fiul meu, e foarte afectat, ştiţi cât pune la suflet. Înconjuraţi-l cu
atenţii, încercaţi să-l ajutaţi să-şi uite supărarea, arătându-i respectul şi admiraţia voastră, e
tot ce puteţi face.
Şi, făcând un semn cu mâna, le îndeamnă să plece. Astăzi nu are dispoziţie să le asculte
plângându-se şi născocind, ore în şir, comploturi imposibile. Simte că pericolul prinde
contur, trebuie să-şi consulte astrologul.
O servitoare le arată celor două soţii că regele se află în parikhana, „casa zânelor“, în
mijlocul parcului Kaisarbagh.
Kaisarbagh sau „Grădina împăratului“ este un ansamblu de palate construite sub forma
unui pătrat împrejurul unui imens parc, amestecând exuberanţa barocă a stucurilor galben-
pai sau turcoaz şi a balcoanelor ornamentate cu arcadele înalte, încadrate de pilaştri ce
evocă palatul Versailles, în vreme ce multitudinea de cupole mici, în stil mogul, îţi amintesc
că te afli în Orient. Această împletire de elemente diferite a fost dorinţa lui Wajid Ali Shah
care, pe când era prinţ moştenitor, a pus să se ridice pentru numeroasele sale soţii, favorite
şi dansatoare, acest ansamblu maiestuos, mai mare decât palatele Luvru şi Tuileries la un
loc.
Situată în capătul parcului împodobit cu fântâni, statui înfăţişând-o pe Venus şi Cupidoni de
marmură albă, „casa zânelor“ este o şcoală de muzică, dans şi cânt, rezervată tinerelor fete
alese din tot regatul pentru talentul şi frumuseţea lor şi care alcătuiesc trupa artistică, corul
şi corpul de balet ale acestui suveran îndrăgostit de muzică şi poezie. El însuşi excelează în
arta versificaţiei – e autorul a o sută de culegeri preţuite de specialişti, nu doar indieni, ci şi
străini. "
Frescă istorică pe fundalul căreia se țese o poveste de dragoste ca o broderie din alte timpuri, În orașul de aur și argint istorisește destinul unei eroine neînțelese, prima femeie care a jucat un rol în eliberarea Indiei. Kenizé Mourad pune întrebări neliniștitoare despre drepturi și îndatoriri, despre fericire și supliciu, despre libertate și soartă, într-un roman de savurat la fiecare pagină.
Fragment:
"– Iar l-a jignit pe rege!
Furioasă, Malika Kishwar străbate în lung şi-n lat odaia, înconjurată de doamnele sale de
companie, îngrozite. De obicei nu-şi pierde cumpătul, însă acum se sufocă de indignare,
încât de-abia mai reuşeşte să vorbească. Cât îi urăşte pe aceşti angrezi 3 , care se poartă aici
ca nişte stăpâni şi, în fiecare zi, îl umilesc pe respectatul suveran, iubitul ei fiu. Ea, întâia
doamnă a regatului Awadh, o să le interzică neciopliţilor ăstora...
Să le interzică? Plină de
ciudă, şi-a aruncat cât colo dupatta 4 , dându-şi la iveală formele impunătoare şi o mică
servitoare dă fuga s-o ridice. Ce poate să facă ea? În nenumărate rânduri a încercat să-l
convingă pe rege să se împotrivească pretenţiilor tot mai mari ale „prietenilor şi
protectorilor“ săi, dar Wajid Ali Shah, cu toate că e un bărbat atât de blând, s-a enervat în
cele din urmă:
– Vă rog să nu mai aduceţi în discuţie acest subiect, preacinstită mamă. Compania caută
orice pretext ca să pună stăpânire pe stat şi noi nu trebuie să-i oferim unul, ci, dimpotrivă,
să ne purtăm ca nişte aliaţi cinstiţi.
„Aliaţi cinstiţi? Cu trădătorii ăştia?“ fusese ea gata să-i răs-pundă, dar privirea regelui o
silise să tacă. O privire aşa de tristă şi descumpănită, încât ea îşi dăduse seama că ar fi fost
zadarnic şi mai ales o cruzime să insiste. Cine suferea mai mult decât fiul ei din pricina
situaţiei înjositoare în care, de ani întregi, îl ţine Rezidentul, reprezentantul puternicei
Companii engleze a Indiilor Orientale şi adevăratul cârmuitor al unui regat unde Wajid Ali
Shah nu mai era monarh decât cu numele. O marionetă în mâinile acestei companii care, de
un secol întreg, prin presiuni, ameninţări şi făgăduieli mincinoase, lua în stăpânire statele
suverane, unul câte unul.
Malika Kishwar nu înţelege... Cum s-a putut ajunge într-o asemenea situaţie?
Draperia cea grea de la intrarea în cameră e dată la o parte: un eunuc cu şalvari albi şi
tunică lungă, din catifea de culoarea prunei, anunţă sosirea primei şi a celei de-a doua soţii a
Maiestăţii Sale. Cu zâmbete trufaşe şi pas solemn, femeile intră în foşnetul trenelor de
mătase.
Tenul alb le dovedeşte descendenţa nobilă. Întâia soţie are aproape treizeci de ani, cea de-a
doua nu cu mult mai puţin, însă pântecele revărsate, urmare a vieţii trândave şi a excesului
de dulciuri, le-au îmbătrânit înainte de vreme. Dar asta nu contează, poziţia lor este
asigurată:
fiecare a adus pe lume un fiu. Potrivit legilor din zenana 5 , ar trebui să se urască – în acest
mediu închis, luptele pentru putere se poartă fără milă, dar ele sunt prietene, ori cel puţin
aşa dau de înţeles.
Însă Malika Kishwar nu se lasă înşelată; admiră iscusinţa nurorii sale mai mari. Pentru a-şi
împiedica rivala să comploteze, ce mijloc mai bun decât să şi-o apropie printr-o afecţiune
stăruitoare, nelăsându-i nicio clipă de libertate, trimiţându-i în ajutor servitoare şi eunuci
care să-i raporteze apoi orice vorbă de-a ei, convingând-o că băieţii lor nu pot sta departe
unul de altul, pe scurt, învăluind-o într-o dragoste nedezminţită ca într-o pânză de păianjen.
Iar discreta Raunaq Ara nu se poate măsura cu Alam Ara. Şi totuşi, fiică a marelui vizir 6 ,
Raunaq Ara a fost mult timp favorita lui Wajid Ali Shah. Însă, cu timpul, el s-a plictisit de ea,
aşa cum s-a plictisit, pe rând, de toate frumuseţile ce-i împodobesc palatele.
După ce s-a înclinat într-un respectuos adab 7 în faţa lui Rajmata 8 , Alam Ara se ridică.
– Ce se petrece, Hozur 9 ? Eunucii mi-au spus că obrăznicia angrezului a întrecut orice
închipuire. Adevărat că l-a ameninţat pe Maiestatea Sa? Trebuie să facem ceva!
Ochii săi aruncă fulgere. A-l insulta pe domnul şi stăpânul ei înseamnă a o insulta pe ea
însăşi, iar prima soţie, care se mândreşte că descinde dintr-una din cele mai nobile familii
din Delhi, resimte profund aceste veşnice umiliri.
Malika Kishwar lasă să-i scape un surâs ironic: cunoaşte vanitatea nurorii sale, dar mai ştie
şi că, pentru a dobândi cândva râvnitul statut de regină-mamă, Alam Ara n-ar risca nici cel
mai mărunt gest împotriva stăpânitorilor, deşi îi dispreţuieşte.
– Duceţi-vă să-l vedeţi pe fiul meu, e foarte afectat, ştiţi cât pune la suflet. Înconjuraţi-l cu
atenţii, încercaţi să-l ajutaţi să-şi uite supărarea, arătându-i respectul şi admiraţia voastră, e
tot ce puteţi face.
Şi, făcând un semn cu mâna, le îndeamnă să plece. Astăzi nu are dispoziţie să le asculte
plângându-se şi născocind, ore în şir, comploturi imposibile. Simte că pericolul prinde
contur, trebuie să-şi consulte astrologul.
O servitoare le arată celor două soţii că regele se află în parikhana, „casa zânelor“, în
mijlocul parcului Kaisarbagh.
Kaisarbagh sau „Grădina împăratului“ este un ansamblu de palate construite sub forma
unui pătrat împrejurul unui imens parc, amestecând exuberanţa barocă a stucurilor galben-
pai sau turcoaz şi a balcoanelor ornamentate cu arcadele înalte, încadrate de pilaştri ce
evocă palatul Versailles, în vreme ce multitudinea de cupole mici, în stil mogul, îţi amintesc
că te afli în Orient. Această împletire de elemente diferite a fost dorinţa lui Wajid Ali Shah
care, pe când era prinţ moştenitor, a pus să se ridice pentru numeroasele sale soţii, favorite
şi dansatoare, acest ansamblu maiestuos, mai mare decât palatele Luvru şi Tuileries la un
loc.
Situată în capătul parcului împodobit cu fântâni, statui înfăţişând-o pe Venus şi Cupidoni de
marmură albă, „casa zânelor“ este o şcoală de muzică, dans şi cânt, rezervată tinerelor fete
alese din tot regatul pentru talentul şi frumuseţea lor şi care alcătuiesc trupa artistică, corul
şi corpul de balet ale acestui suveran îndrăgostit de muzică şi poezie. El însuşi excelează în
arta versificaţiei – e autorul a o sută de culegeri preţuite de specialişti, nu doar indieni, ci şi
străini. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
