Marina Nemat – Prizoniera in Teheran, online gratis .pdf📚 citește cărți de dragoste gratis PDF 📖
- AUTOR: Marina Nemat
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 224
- LIMBA: Română
Cărți «Marina Nemat – Prizoniera in Teheran, online gratis .pdf📚 citește cărți de dragoste gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
In ianuarie 1982, Marina Moradi-Bakht, pe atunci in virsta de 16 ani, este arestata, apoi torturata si condamnata la moarte pentru crime politice: protestase la scoala impreuna cu alti tineri atunci cind, in urma revolutiei din Iran, propaganda islamica si studierea Coranului devenisera mai importante decit disciplinele de invatamint. In sinistra inchisoare Evin din Teheran, Ali, unul dintre anchetatorii care interogheaza deti-nutii, se indragosteste de ea si o salveaza din fata plutonului de executie folosindu-si legaturile cu ayatollahul Khomeini. Pretul pe care i-l cere in schimb este covirsitor: va trebui sa-l ia de sot si sa se converteasca la religia islamica.
Altfel, nu doar ea, ci intreaga ei familie si Andre Nemat, tinarul pe care il iubeste, vor avea de suferit. Marina va trebui sa accepte si, din condamnata la moarte, va deveni prizoniera pe viata a statului iranian si a barbatului care tine in miini soarta ei si a familiei sale. Dramatice, pline de pasiune si sensibilitate, amintirile ei au fost traduse si publicate in zeci de tari din intreaga lume.
Fragment:
Altfel, nu doar ea, ci intreaga ei familie si Andre Nemat, tinarul pe care il iubeste, vor avea de suferit. Marina va trebui sa accepte si, din condamnata la moarte, va deveni prizoniera pe viata a statului iranian si a barbatului care tine in miini soarta ei si a familiei sale. Dramatice, pline de pasiune si sensibilitate, amintirile ei au fost traduse si publicate in zeci de tari din intreaga lume.
„Marina Nemat spune o poveste sfisietoare despre iertare, speranta si dragoste rabdatoare; ea da glas istoriilor nespuse, trecute sub tacere de revolutia din Iran.”
– Publishers Weekly
Fragment:
" Potrivit unui vechi proverb persan, „oriunde ai merge, cerul are aceeaşi culoare”.
Însă cerul canadian era foarte diferit de cel pe care mi-l aminteam din Iran. Era de un
albastru mai închis şi părea nesfârşit, de parcă ar fi sfidat orizontul.
Am sosit la aeroportul Pearson din Toronto pe 28 august 1991, într-o zi frumoasă, cu
soare. Fratele meu ne aştepta. Soţul meu, băieţelul nostru de doi ani şi jumătate şi cu
mine urma să locuim la el până când ne găseam un apartament. În ciuda faptului că
nu-mi văzusem fratele de doisprezece ani – aveam paisprezece ani când a plecat în
Canada –, l-am reperat imediat.
Avea părul sur şi ceva mai rar, dar era înalt de doi metri
şi capul i se legăna deasupra freamătului entuziast al mulţimii de oameni care aşteptau.
Pe drumul de la aeroport, mă uitam pe geamul maşinii şi eram uimită de peisajul
nesfârşit. Trecutul era depăşit şi era în interesul tuturor să-l las în urmă. Trebuia să ne
facem o viaţă nouă în ţara asta străină care ne oferise adăpost când nu aveam unde să
ne ducem. Trebuia să mă concentrez cu toate forţele pe supravieţuire. Trebuia să o fac
pentru soţul şi băieţelul meu.
Şi chiar ne-am făcut o viaţă nouă. Soţul meu şi-a găsit un loc de muncă bun, ni s-a
născut şi al doilea băiat, iar eu mi-am luat carnet de conducere. În iulie 2000, la nouă
ani după ce ne mutaserăm în Canada, ne-am cumpărat în sfârşit o casă cu cinci camere
în afara oraşului Toronto şi am devenit mândri canadieni din clasa de mijloc. Aveam
grijă de curtea din spatele casei, îi duceam pe băieţi la înot, la fotbal şi la lecţii de pian şi
organizam grătare cu prietenii la noi acasă.
Atunci am început să nu mai pot dormi."
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
