Ispasire prin iubire, Mary Jo Putney. Pdf📚 citește cartea online PDF 📖
- AUTOR: Mary Jo Putney
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 293
- LIMBA: Română
Cărți «Ispasire prin iubire, Mary Jo Putney. Pdf📚 citește cartea online PDF 📖». Rezumatul cărții:
Desi este mostenitorul unui titlu si al unei averi importante, Will Masterson a ales sa plece la razboi. Acum, dupa ani intregi de lupta impotriva francezilor, isi propune sa duca la bun sfarsit si ultima misiune ce i-a fost incredintata, apoi sa se intoarca, in sfarsit, acasa. Planurile i se schimba insa radical cand ajunge la castelul unei mici tari din zona muntoasa, San Gabriel, si da cu ochii de ea. Convinsa ca este prea inalta, prea bataioasa si prea iesita din tipare pentru a starni vreodata interesul unui barbat, Athena Markham s-a mandrit dintotdeauna cu firea ei independenta.
Dar, pentru prima oara in viata, gaseste un barbat care pare mult prea potrivit pentru ea. Firi asemanatoare, prea indrazneti si aventurosi pentru a se tine departe de pericole, Athena si Will promit solemn sa faca tot ce le sta in putinta pentru a-i alunga pe dusmanii care dau navala in mica tara. Dar in acelasi timp isi dau seama ca numai impreuna pot gasi o fericire si o dragoste mai profunde decat au indraznit vreodata sa isi imagineze.
Fragment:
" Haos, strigătele femeilor şi ale copiilor zbătându-se disperaţi în apă.
O călugăriţă absurd de înaltă cu o puşcă aruncată pe spate, încercând
să salveze o ceată de şcolăriţe. Soldaţi francezi violenţi apropiindu-se...
— E mort?
Degete aspre apăsară pe gâtul lui Will. El încercă să se
descotorosească de ele şi fu răsplătit cu o durere agonizantă de cap.
Durerea îi limpezi puţin mintea, şi îşi dădu seama că cineva îi verifica
pulsul.
— Nu încă, răspunse o voce vag cunoscută. Degetele dispărură. E
lovit la cap. Nu ştiu cât de grav e. Îl recunosc totuşi. Îl cheamă
Masterson.
— Lasă-l să doarmă, spuse aspru o altă voce. Dacă nu-i treaz, n-o să
vrea o duşcă din rachiul ăsta groaznic.
Gândindu-se că îl durea destul de tare capul şi fără a mai bea un
rachiu prost, Will deschise ochii şi văzu că se afla într-un loc umed şi
întunecos, poate un beci, cu rafturi acoperind aproape toţi pereţii de
piatră. Un felinar ce atârna de o grindă din tavan arunca suficientă
lumină pentru a vedea faţa bărbatului aplecat peste el. Păr blond
încâlcit şi o barbă zbârlită, ceva mai închisă la culoare. Îmbrăcat
ponosit, dar cu ochi vioi şi grijulii.
Will se uită la el cu coada ochiului.
— Te cunosc, nu-i aşa?
— Mă cheamă Gordon. Am mers la aceeaşi şcoală, de mult, tare de
mult. Ce-ţi face capul? Ai încasat o lovitură zdravănă.
Will îşi atinse tâmpla, înfiorându-se de durere. Mai era şi sânge
lipicios. Dar creierul părea a-i funcţiona. Acum îl recunoscu pe Gordon,
deşi nu acesta era numele pe care-l folosise pe vremea când erau elevi
la Academia Westerfield. Dată fiind proasta lui purtare de atunci, nu
era de mirare că se hotărâse să-şi schimbe numele.
— Unde mă aflu?
Vocea lui Will era răguşită. Gordon se lăsă pe călcâie.
— În Vila Nova de Gaia, în beciul unei case ce dă spre râul Douro,
răspunse el. Îţi aminteşti de podul plutitor? Oameni înecându-se
încercând să fugă din Porto spre Gaia şi podul improvizat rupându-se
sub ei? Vocea îi deveni seacă. Ai fost un erou. Ai condus atacul pentru
a salva un grup de călugăriţe şi şcolăriţe de la viol şi posibil de la
moarte.
„Călugăriţa cea înaltă. Fetiţe disperate, cu ochii larg deschişi.”
Amintindu-şi acum, Will întrebă:
— Au scăpat?
— Da, cel puţin pentru moment. Răspunsul veni de la un bărbat
brunet cu trăsături aspre care se sprijinea obosit de peretele opus, cu
braţele încrucişate la piept. Habar n-am ce s-a întâmplat după ce le-am
pierdut din ochi.
Sperând că măcar un grup de oameni nevinovaţi reuşise să
supravieţuiască măcelului, Will încercă tremurând să se ridice. Fără
vreo vorbă, Gordon îl ajută să stea şezând lângă peretele umed de
piatră. Fiecare părticică din trupul lui Will îl durea, dar părea să nu
aibă răni serioase.
Fără uniformă. Era îmbrăcat ca un bărbat portughez de condiţie
modestă. Pentru că vorbea fluent portugheza, spaniola şi franceza şi
petrecuse un timp în Porto, comandantul lui îl trimisese să afle ce se
întâmpla în oraş. Descoperise că nimic bun.
Cercetă încăperea întunecoasă în care se aflau trei bărbaţi în afară
de el şi de Gordon. Toţi arătau în aceeaşi stare ca el.
Gordon făcu un gest politicos."
Dar, pentru prima oara in viata, gaseste un barbat care pare mult prea potrivit pentru ea. Firi asemanatoare, prea indrazneti si aventurosi pentru a se tine departe de pericole, Athena si Will promit solemn sa faca tot ce le sta in putinta pentru a-i alunga pe dusmanii care dau navala in mica tara. Dar in acelasi timp isi dau seama ca numai impreuna pot gasi o fericire si o dragoste mai profunde decat au indraznit vreodata sa isi imagineze.
Fragment:
" Haos, strigătele femeilor şi ale copiilor zbătându-se disperaţi în apă.
O călugăriţă absurd de înaltă cu o puşcă aruncată pe spate, încercând
să salveze o ceată de şcolăriţe. Soldaţi francezi violenţi apropiindu-se...
— E mort?
Degete aspre apăsară pe gâtul lui Will. El încercă să se
descotorosească de ele şi fu răsplătit cu o durere agonizantă de cap.
Durerea îi limpezi puţin mintea, şi îşi dădu seama că cineva îi verifica
pulsul.
— Nu încă, răspunse o voce vag cunoscută. Degetele dispărură. E
lovit la cap. Nu ştiu cât de grav e. Îl recunosc totuşi. Îl cheamă
Masterson.
— Lasă-l să doarmă, spuse aspru o altă voce. Dacă nu-i treaz, n-o să
vrea o duşcă din rachiul ăsta groaznic.
Gândindu-se că îl durea destul de tare capul şi fără a mai bea un
rachiu prost, Will deschise ochii şi văzu că se afla într-un loc umed şi
întunecos, poate un beci, cu rafturi acoperind aproape toţi pereţii de
piatră. Un felinar ce atârna de o grindă din tavan arunca suficientă
lumină pentru a vedea faţa bărbatului aplecat peste el. Păr blond
încâlcit şi o barbă zbârlită, ceva mai închisă la culoare. Îmbrăcat
ponosit, dar cu ochi vioi şi grijulii.
Will se uită la el cu coada ochiului.
— Te cunosc, nu-i aşa?
— Mă cheamă Gordon. Am mers la aceeaşi şcoală, de mult, tare de
mult. Ce-ţi face capul? Ai încasat o lovitură zdravănă.
Will îşi atinse tâmpla, înfiorându-se de durere. Mai era şi sânge
lipicios. Dar creierul părea a-i funcţiona. Acum îl recunoscu pe Gordon,
deşi nu acesta era numele pe care-l folosise pe vremea când erau elevi
la Academia Westerfield. Dată fiind proasta lui purtare de atunci, nu
era de mirare că se hotărâse să-şi schimbe numele.
— Unde mă aflu?
Vocea lui Will era răguşită. Gordon se lăsă pe călcâie.
— În Vila Nova de Gaia, în beciul unei case ce dă spre râul Douro,
răspunse el. Îţi aminteşti de podul plutitor? Oameni înecându-se
încercând să fugă din Porto spre Gaia şi podul improvizat rupându-se
sub ei? Vocea îi deveni seacă. Ai fost un erou. Ai condus atacul pentru
a salva un grup de călugăriţe şi şcolăriţe de la viol şi posibil de la
moarte.
„Călugăriţa cea înaltă. Fetiţe disperate, cu ochii larg deschişi.”
Amintindu-şi acum, Will întrebă:
— Au scăpat?
— Da, cel puţin pentru moment. Răspunsul veni de la un bărbat
brunet cu trăsături aspre care se sprijinea obosit de peretele opus, cu
braţele încrucişate la piept. Habar n-am ce s-a întâmplat după ce le-am
pierdut din ochi.
Sperând că măcar un grup de oameni nevinovaţi reuşise să
supravieţuiască măcelului, Will încercă tremurând să se ridice. Fără
vreo vorbă, Gordon îl ajută să stea şezând lângă peretele umed de
piatră. Fiecare părticică din trupul lui Will îl durea, dar părea să nu
aibă răni serioase.
Fără uniformă. Era îmbrăcat ca un bărbat portughez de condiţie
modestă. Pentru că vorbea fluent portugheza, spaniola şi franceza şi
petrecuse un timp în Porto, comandantul lui îl trimisese să afle ce se
întâmpla în oraş. Descoperise că nimic bun.
Cercetă încăperea întunecoasă în care se aflau trei bărbaţi în afară
de el şi de Gordon. Toţi arătau în aceeaşi stare ca el.
Gordon făcu un gest politicos."
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
