Fetele din Shanghai de Lisa See . PDF📚
- AUTOR: Lisa See
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 416
- LIMBA: Română
Cărți «Fetele din Shanghai de Lisa See . PDF📚». Rezumatul cărții:
Bestseller tradus in opt limbi, inclus in topurile prestigioaselor The New York Times, Publishers Weekly, Wall Street Journal, Boston Globe, The Los Angeles Times si Washington Post. In 1937, Shanghai-ul este Parisul Asiei: orasul milionarilor si al cersetorilor, al gangsterilor si al cartoforilor, al artistilor si al revolutionarilor. Osciland intre universul familiei traditionale si lumea moderna a cafenelelor sau a cluburilor de noapte, frumoasele Pearl si May sunt modele pentru artisti si duc o viata lipsita de griji.
Insa cand bombele japoneze incep sa cada peste orasul lor iubit, lumea se face tandari. Dupa un periplu care le poarta prin satele cotropite de soldati din sudul Chinei, pana la Hong Kong si apoi in America, la Muntele de Aur, cele doua surori trebuie sa invete sa traiasca din nou. Prinse intr-un paienjenis de prejudecati, secrete, minciuni si tradari, intre tentatiile Lumii Noi si traditiile Cartierului Chinezesc, May si Pearl isi gasesc forta interioara dupa ce se descopera una pe cealalta. Povestea captivanta si personajele exotice ii vor cuceri imediat pe cititori care vor parcurge douazeci de ani de iubiri pierderi si bucurii alaturi de ele. O saga de familie moderna si o lectie de istorie.
San Francisco Examiner Un roman extraordinar despre sacrificii teribile si alegeri imposibile. Tragic si plin de speranta in acelasi timp. Publishers Weekly O lectura spumoasa! Marie Claire
Fragment:
" — Fiica noastră pare o ţărăncuţă din China de Sud, cu obrajii
ăştia îmbujoraţi, spune tata cu nemulţumire în glas, făcându-se
că nu vede că i s-a adus supa. Nu poţi să faci nimic ?
Mama îl priveşte lung pe baba1
, dar ce răspuns să-i dea ?
Sunt destul de frumuşică la chip – unii ar putea spune că sunt
chiar încântătoare –, dar nu mă ridic la acea strălucire a perlei,
sinonimă cu numele pe care-l port. De obicei, roşesc uşor. În
plus, obrajii mei se rumenesc imediat la soare. Când am împlinit
cinci ani, mama a început să mă dea pe faţă şi pe mâini cu creme
pe bază de perle şi să amestece praf de perlă în jook-ul – ter-
ciul de orez – pe care îl mâncam dimineaţa, sperând că esenţa
aia albă o să-mi pătrundă în piele. Dar tratamentele ei nu au
dat niciun rezultat. Acum obrajii mei sunt de un roşu aprins,
întocmai cum nu-i plac tatei. Mă scufund în scaun. Când sunt
în preajma lui, mă fac întotdeauna mică, însă când baba îşi ia
ochii de la sora mea şi se uită la mine, parcă intru în pământ de
tot.
Sunt mai înaltă decât tata, lucru care-l deranjează la culme.
Locuim în Shanghai, unde cel mai mare automobil, cel mai înalt
zid, cea mai înaltă clădire transmit mesajul limpede şi categoric
că proprietarul lor este o persoană foarte importantă. Eu nu sunt
o persoană importantă.
— Se crede isteaţă, continuă baba.
E îmbrăcat într-un costum bine croit, în stil occidental. Părul
lui e înspicat doar ici şi colo cu câteva şuviţe cărunte. A fost
cam încordat în ultima vreme, dar astă-seară e mai posomorât
ca de obicei. Pesemne că e din pricina calului său favorit, care a
pierdut la curse, sau pentru că n-a avut mână bună la zaruri.
— Dar e orice, numai deşteaptă, nu.
E una dintre criticile lui obişnuite, preluată de la Confucius,
care a scris : „O femeie educată este o femeie fără valoare.“
Lumea spune despre mine că sunt studioasă, dar acest lucru nu
e considerat o virtute, nici măcar în 1937. Oricum, aşa deşteaptă
cum sunt, tot nu mă pot apăra de cuvintele tatei.
Majoritatea familiilor mănâncă la mese rotunde, pentru că se
spune că aşa vor rămâne mereu unite. Noi avem o masă pătrată
din lemn de tec şi fiecare are locul lui bine stabilit : tata stă lângă
May, pe o parte a mesei, iar mama, pe partea cealaltă, faţă în
faţă cu ea, astfel încât să se bucure amândoi de sora mea în mod
egal.
Fiecare masă luată cu ei, zi de zi, an de an, e dovada vie a
faptului că eu nu sunt şi nici n-am să fiu vreodată preferata lor.
În timp ce tata continuă să-mi caute nod în papură, eu mă
prefac că mă uit interesată prin sufragerie. Pe peretele dinspre
bucătărie se găseau patru pergamente decorative ce înfăţişau
cele patru anotimpuri. În seara asta au fost date jos, lăsând în
urmă doar contururile, ca nişte umbre. Nu sunt singurele lucruri
care nu se mai află la locul lor. Am avut un ventilator în tavan,
dar anul trecut baba s-a gândit că ar fi mai somptuos să avem
servitori care să ne facă vânt cu evantaiele, în timp ce luăm
masa.
Dat fiind că în seara asta servitorii nu sunt la lucru, în
cameră este un aer sufocant. De obicei, încăperea e luminată
de un candelabru în stil art déco şi, în ton cu acesta, de nişte
aplice încastrate în perete, din sticlă colorată, galben cu roz. Şi
astea au dispărut. Nu-mi bat prea tare capul, gândindu-mă că
pergamentele au fost date jos ca să nu li se încreţească marginile
din pricina umezelii, că baba le-a dat o seară liberă servitorilor
ca să sărbătorească vreo nuntă sau vreo zi de naştere alături de
familiile lor şi că respectivele corpuri de iluminat au fost scoase
pentru a fi curăţate. "
Insa cand bombele japoneze incep sa cada peste orasul lor iubit, lumea se face tandari. Dupa un periplu care le poarta prin satele cotropite de soldati din sudul Chinei, pana la Hong Kong si apoi in America, la Muntele de Aur, cele doua surori trebuie sa invete sa traiasca din nou. Prinse intr-un paienjenis de prejudecati, secrete, minciuni si tradari, intre tentatiile Lumii Noi si traditiile Cartierului Chinezesc, May si Pearl isi gasesc forta interioara dupa ce se descopera una pe cealalta. Povestea captivanta si personajele exotice ii vor cuceri imediat pe cititori care vor parcurge douazeci de ani de iubiri pierderi si bucurii alaturi de ele. O saga de familie moderna si o lectie de istorie.
San Francisco Examiner Un roman extraordinar despre sacrificii teribile si alegeri imposibile. Tragic si plin de speranta in acelasi timp. Publishers Weekly O lectura spumoasa! Marie Claire
Fragment:
" — Fiica noastră pare o ţărăncuţă din China de Sud, cu obrajii
ăştia îmbujoraţi, spune tata cu nemulţumire în glas, făcându-se
că nu vede că i s-a adus supa. Nu poţi să faci nimic ?
Mama îl priveşte lung pe baba1
, dar ce răspuns să-i dea ?
Sunt destul de frumuşică la chip – unii ar putea spune că sunt
chiar încântătoare –, dar nu mă ridic la acea strălucire a perlei,
sinonimă cu numele pe care-l port. De obicei, roşesc uşor. În
plus, obrajii mei se rumenesc imediat la soare. Când am împlinit
cinci ani, mama a început să mă dea pe faţă şi pe mâini cu creme
pe bază de perle şi să amestece praf de perlă în jook-ul – ter-
ciul de orez – pe care îl mâncam dimineaţa, sperând că esenţa
aia albă o să-mi pătrundă în piele. Dar tratamentele ei nu au
dat niciun rezultat. Acum obrajii mei sunt de un roşu aprins,
întocmai cum nu-i plac tatei. Mă scufund în scaun. Când sunt
în preajma lui, mă fac întotdeauna mică, însă când baba îşi ia
ochii de la sora mea şi se uită la mine, parcă intru în pământ de
tot.
Sunt mai înaltă decât tata, lucru care-l deranjează la culme.
Locuim în Shanghai, unde cel mai mare automobil, cel mai înalt
zid, cea mai înaltă clădire transmit mesajul limpede şi categoric
că proprietarul lor este o persoană foarte importantă. Eu nu sunt
o persoană importantă.
— Se crede isteaţă, continuă baba.
E îmbrăcat într-un costum bine croit, în stil occidental. Părul
lui e înspicat doar ici şi colo cu câteva şuviţe cărunte. A fost
cam încordat în ultima vreme, dar astă-seară e mai posomorât
ca de obicei. Pesemne că e din pricina calului său favorit, care a
pierdut la curse, sau pentru că n-a avut mână bună la zaruri.
— Dar e orice, numai deşteaptă, nu.
E una dintre criticile lui obişnuite, preluată de la Confucius,
care a scris : „O femeie educată este o femeie fără valoare.“
Lumea spune despre mine că sunt studioasă, dar acest lucru nu
e considerat o virtute, nici măcar în 1937. Oricum, aşa deşteaptă
cum sunt, tot nu mă pot apăra de cuvintele tatei.
Majoritatea familiilor mănâncă la mese rotunde, pentru că se
spune că aşa vor rămâne mereu unite. Noi avem o masă pătrată
din lemn de tec şi fiecare are locul lui bine stabilit : tata stă lângă
May, pe o parte a mesei, iar mama, pe partea cealaltă, faţă în
faţă cu ea, astfel încât să se bucure amândoi de sora mea în mod
egal.
Fiecare masă luată cu ei, zi de zi, an de an, e dovada vie a
faptului că eu nu sunt şi nici n-am să fiu vreodată preferata lor.
În timp ce tata continuă să-mi caute nod în papură, eu mă
prefac că mă uit interesată prin sufragerie. Pe peretele dinspre
bucătărie se găseau patru pergamente decorative ce înfăţişau
cele patru anotimpuri. În seara asta au fost date jos, lăsând în
urmă doar contururile, ca nişte umbre. Nu sunt singurele lucruri
care nu se mai află la locul lor. Am avut un ventilator în tavan,
dar anul trecut baba s-a gândit că ar fi mai somptuos să avem
servitori care să ne facă vânt cu evantaiele, în timp ce luăm
masa.
Dat fiind că în seara asta servitorii nu sunt la lucru, în
cameră este un aer sufocant. De obicei, încăperea e luminată
de un candelabru în stil art déco şi, în ton cu acesta, de nişte
aplice încastrate în perete, din sticlă colorată, galben cu roz. Şi
astea au dispărut. Nu-mi bat prea tare capul, gândindu-mă că
pergamentele au fost date jos ca să nu li se încreţească marginile
din pricina umezelii, că baba le-a dat o seară liberă servitorilor
ca să sărbătorească vreo nuntă sau vreo zi de naştere alături de
familiile lor şi că respectivele corpuri de iluminat au fost scoase
pentru a fi curăţate. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
