Visul lui Joy de Lisa See. carte PDF📚
- AUTOR: Lisa See
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 421
- LIMBA: Română
Cărți «Visul lui Joy de Lisa See. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Joy are doar nouasprezece ani cand se trezeste prinsa intr-un joc al destinului pe care cu greu il poate controla. E inceputul anului 1957 cand se hotaraste sa paraseasca America, unde a crescut, pentru a ajunge in China, unde se afla adevaratul ei tata. Indurerata si dezamagita de familie, orbita de idealism si nepasatoare in fata pericolelor, se avanta intr-o lume necunoscuta.
Intr-un proces de autocunoastere si impacare cu trecutul, Joy este hotarata sa-si urmeze visul oricare ar fi consecintele. Ingrijorata pentru fiica ei, Pearl pleaca in cautarea lui Joy, hotarata sa o salveze, indiferent care va fi pretul platit. Fetele din Shangahi isi continua in acest fel povestea, intr-un nou roman captivant semnat Lisa See.
Fragment:
" Cotesc pe Broadway şi apoi pe Sunsct. aşa că am ocazia să trec
pe lângă locuri pe care nu vreau să le uit vreodată. Atracţiile turistice
mexicane de pe strada Olvera sunt închise, dar luminiţele de
carnaval viu colorate îmbracă standurile cu suvenire într-o lumină
aurie. în dreapta mea se întinde Piaza, piatra de temelie a oraşului,
cu foişorul din fier forjat. Dincolo de ea, zăresc începutul aleii
Sanchez.
Când eram mică, locuiam acolo împreună cu familia, la
etajul al doilea al clădirii Garnier, iar acum simt cum mă năpădesc
amintirile. Parcă mă văd jucandu-mă cu bunica în Piaza, mătuşa
cumpărându-mi acadele mexicane de pe strada Olvera, mama,
alături de care treceam pe aici în fiecare zi în drum spre şcoala din
Cartierul Chinezesc şi înapoi spre casă. Au fost ani fericiţi şi totuşi
plini de atâtea secrete, încât mă întreb ce a fost până la urmă
adevărat în viaţa mea.
în faţa mea, palmierii îşi aruncă umbrele perfecte pe zidurile
acoperite cu stuc ale clădirii Union Station. Ceasul arată ora 02.47.
Abia împlinisem un an când s-a deschis gara, acest loc devenind şi
el o constantă a vieţii mele. La ora asta nu circulă maşini sau
tramvaie pe stradă, aşa că nici nu mă mai sinchisesc să aştept
culoarea verde la semafor şi traversez în goană strada Alameda.
Un
taxi solitar stă parcat pe bordura din faţa gării, înăuntru, sala de
aşteptare cavernoasă e pustie, iar paşii mei răsună zgomotos pe
podeaua din marmură şi plăci de ceramică. Mă strecor într-o cabină
telefonică şi închid uşa după mine. De sus se aprinde o lumină şi îmi
zăresc reflexia în geam.
Mama nu mi-a permis niciodată să fiu prea mândră. „Doar nu
vrei să ajungi ca mătuşa ta“, mă mustra ea de fiecare dată când mă
prindea uitându-mă în oglindă. Acum îmi dau seama
că de fapt nu voia să mă uit prea atent la mine. Pentru că, acum că
mă privesc, acum că mă privesc cu adevărat, îmi dau seama cât de
mult semăn cu mătuşica May. Sprâncenele mele au forma unor
frunze de salcie, am tenul palid, buze pline şi un păr negru ca
tăciunele. Familia mea a insistat întotdeauna să am părul lung, şi pe
vremuri reuşeam chiar să mă aşez pe el, dar anul ăsta, cu câteva luni
în urmă, am mers la un coafor din Chicago şi am cerut să mă tundă
scurt, în stilul Audrcy Hepbum. Coafeza mi-a spus că este stilul
pixie. Acum sunt tunsă băieţeşte, iar părul îmi străluceşte chiar şi
aici, în lumina slabă a cabinei telefonice. "
Intr-un proces de autocunoastere si impacare cu trecutul, Joy este hotarata sa-si urmeze visul oricare ar fi consecintele. Ingrijorata pentru fiica ei, Pearl pleaca in cautarea lui Joy, hotarata sa o salveze, indiferent care va fi pretul platit. Fetele din Shangahi isi continua in acest fel povestea, intr-un nou roman captivant semnat Lisa See.
Fragment:
" Cotesc pe Broadway şi apoi pe Sunsct. aşa că am ocazia să trec
pe lângă locuri pe care nu vreau să le uit vreodată. Atracţiile turistice
mexicane de pe strada Olvera sunt închise, dar luminiţele de
carnaval viu colorate îmbracă standurile cu suvenire într-o lumină
aurie. în dreapta mea se întinde Piaza, piatra de temelie a oraşului,
cu foişorul din fier forjat. Dincolo de ea, zăresc începutul aleii
Sanchez.
Când eram mică, locuiam acolo împreună cu familia, la
etajul al doilea al clădirii Garnier, iar acum simt cum mă năpădesc
amintirile. Parcă mă văd jucandu-mă cu bunica în Piaza, mătuşa
cumpărându-mi acadele mexicane de pe strada Olvera, mama,
alături de care treceam pe aici în fiecare zi în drum spre şcoala din
Cartierul Chinezesc şi înapoi spre casă. Au fost ani fericiţi şi totuşi
plini de atâtea secrete, încât mă întreb ce a fost până la urmă
adevărat în viaţa mea.
în faţa mea, palmierii îşi aruncă umbrele perfecte pe zidurile
acoperite cu stuc ale clădirii Union Station. Ceasul arată ora 02.47.
Abia împlinisem un an când s-a deschis gara, acest loc devenind şi
el o constantă a vieţii mele. La ora asta nu circulă maşini sau
tramvaie pe stradă, aşa că nici nu mă mai sinchisesc să aştept
culoarea verde la semafor şi traversez în goană strada Alameda.
Un
taxi solitar stă parcat pe bordura din faţa gării, înăuntru, sala de
aşteptare cavernoasă e pustie, iar paşii mei răsună zgomotos pe
podeaua din marmură şi plăci de ceramică. Mă strecor într-o cabină
telefonică şi închid uşa după mine. De sus se aprinde o lumină şi îmi
zăresc reflexia în geam.
Mama nu mi-a permis niciodată să fiu prea mândră. „Doar nu
vrei să ajungi ca mătuşa ta“, mă mustra ea de fiecare dată când mă
prindea uitându-mă în oglindă. Acum îmi dau seama
că de fapt nu voia să mă uit prea atent la mine. Pentru că, acum că
mă privesc, acum că mă privesc cu adevărat, îmi dau seama cât de
mult semăn cu mătuşica May. Sprâncenele mele au forma unor
frunze de salcie, am tenul palid, buze pline şi un păr negru ca
tăciunele. Familia mea a insistat întotdeauna să am părul lung, şi pe
vremuri reuşeam chiar să mă aşez pe el, dar anul ăsta, cu câteva luni
în urmă, am mers la un coafor din Chicago şi am cerut să mă tundă
scurt, în stilul Audrcy Hepbum. Coafeza mi-a spus că este stilul
pixie. Acum sunt tunsă băieţeşte, iar părul îmi străluceşte chiar şi
aici, în lumina slabă a cabinei telefonice. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
