Perechea potrivita de Lynn Austin. carte PDF📚
- AUTOR: Lynn Austin
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 274
- LIMBA: Română
Cărți «Perechea potrivita de Lynn Austin. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Pare a fi decorul perfect pentru ceea ce Violet Hayes tanjeste sa traiasca: un pic de mister, pe langa un pic de romantism. De fapt, e mai mult decat un pic de mister. Si-a planuit vizita la Chicago ca sa-si gaseasca mama pe care abia si-o mai amintea.
In ce priveste romantismul... ei bine, cu ajutorul bunicii si al celor trei matusi, acesta se va contura frumos poate prea frumos. Fiecare dintre ele inclusiv pioasa sa bunica pare sa aiba o agenda separata pentru ea. Pe parcursul unei veri, universul lui Violet se va deschide larg inaintea ochilor ei. Dar, in pragul marilor descoperiri, ea trebuie sa gaseasca o modalitate pentru a decide ce drum si care barbat vor fi, in cele din urma, cea mai potrivita alegere a vietii ei.
Fragment:
" Sâmbătă, 20 mai 1893
Nu mi-aş fi putut imagina veşti mai şocante.
Stăteam la masă în sufrageria văduvei Maude O'Neill şi mă uitam ţintă la
tatăl meu în vreme ce carnea de oaie din farfuria mea, prăjită prea tare, se
răcea.
Aş fi strigat în semn de protest şi l-aş fi rugat stăruitor să cumpănească
din nou, dar, ca proaspătă absolventă a Şcolii pentru Domnişoare a madamei
Beauchamps, învăţasem că o tânără domnişoară decentă nu provoacă
niciodată o scenă la masa de seară, mai ales în calitate de oaspete.
Tata părea extrem de mulţumit de el însuşi. Se lăsă pe spate în scaunul
său şi îşi vârî mâna în interiorul hainei de la costum ca să se joace cu lanţul
ceasului.
Maude, îmbrăcată în doliu pentru ultima dată, avea întipărit pe faţă
un zâmbet prefăcut, special rezervat pentru tatăl meu, şi făcea tot ce putea să
se îmbujoreze precum o fecioară. Câştigase un premiu valoros, avându-1 pe
tatăl meu, John Jacob Hayes, şi ea ştia acest lucru.
Am aruncat o privire spre copiii ei antipatici, Horace şi Harriet, şi am
ştiut după expresiile lor încrezute că propunerea de căsătorie a tatălui meu nu
era o noutate pentru ei. Maude le spălase feţele roze de purceluş atât de bine,
că arătau de parcă le-ar fi fiert. Îmi doream să o fi făcut.
Zâmbetul tatălui meu dispăruse în urma tăcerii mele prelungite.
— Spune ceva, Violet. Ţi-ai uitat manierele?
M-am uitat în jos Ia mâinile mele pe care le ţineam împreunate în poală,
aşa cum cerea eticheta.
— Nu, tată. Nu le-am uitat.
Bunele maniere mă împiedicau să-i spun tatălui meu că era un
nechibzuit şi tot manierele mă împiedicau să alung zâmbetul de pe faţa ciupită
a lui Maude.
— Felicitări, tată! Am spus cu glasul meu cel mai dulce, şi cele mai bune
urări pentru dumneavoastră, văduvă O'Neill! Învăţasem răspunsurile potrivite
de la madame Beauchamps: „Nu felicita niciodată mireasa; oferă-i cele mai
bune urări.”
— Mulţumesc, Violet, răspunse Maude. Dacă faţa ei îngustă de şoarece ar
fi avut mustăţi, sigur şi le-ar fi pieptănat.
— Sperăm să ne căsătorim până la toamnă, a continuat tatăl meu. Vom
avea o petrecere mică, restrânsă, cu doar câteva rude şi câţiva invitaţi la noi
acasă.
— Iartă-mă, tată, am spus eu politicos, dar nu uiţi ceva?
— Ce anume?
— Ai deja o soţie – pe mama mea. Îşi drese vocea.
— Da., poate am omis să-ţi explic, dar adevărul e că sunt liber să mă
însor de ceva timp. Îşi tăie o altă bucăţică elastică de carne de oaie şi o mestecă
viguros, fără să bage de seamă că această a doua veste mă şocase mai mult
decât prima.
— Liber să te însori? Am repetat, atentă să-mi păstrez tonul blajin.
Domnişoarele nu izbucnesc niciodată în plâns în public.
— Da. Ai fost plecată la şcoală şi nu am vrut să te supăr cu această
veste.
Fără să scot un sunet, în vreme ce cugetam la cuvintele lui, mototoleam
şervetul de damasc al lui Maude. De ce întotdeauna oamenii umblă tiptil în
jurul meu ca şi cum m-aş odihni pe un pat de violete care ar putea fi strivit sub
picioarele lor? „Sărmana, biata Violet. Ştii, mama ei s-a îmbolnăvit când avea
doar nouă ani. Este singură la părinţi, mereu visătoare.”
— Când a murit mama? Trebuia să lupt împotriva nodului din gât.
— Vom vorbi despre asta mai târziu, Violet.
— Iartă-mă, din nou, tată, dar cred că ar fi trebuit să fiu informată de
stingerea ei. Ai fi putut.
Îşi drese vocea, întrerupându-mă.
— Nu prea e momentul potrivit pentru a discuta această problemă acum.
Schiţă un gest scurt cu capul spre Horace şi Harriet care se opriseră din
mestecatul fripturii de oaie pentru a se uita lung la mine cu ochii lor rotunzi de
porcuşor. Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să-ţi explic totul mai devreme şi
îmi cer iertare pentru asta. Dar hai să nu stricăm minunata cină pregătită de
Maude sau această ocazie importantă cu detalii care pot aştepta până acasă.
Evident, moartea mamei mele era un detaliu.
M-aş fi scuzat de la masă
ca să-mi dau drumul lacrimilor să curgă în voie, dar eram un oaspete în casa
văduvei O'Neill. Părăsirea mesei, la mijlocul ei, ar fi îngrozitor de nepoliticos.
Plânsul la masa de seară ar fi, de asemenea, nepoliticos. De altfel, lacrimile
mele erau mai mult pentru mine decât pentru o mamă de care abia îmi
aduceam aminte. Dar chiar şi aşa, tata mi-ar fi putut spune de moartea ei.
Maude luă platoul de carne şi i-1 întinse tatălui meu.
— Mai doreşti, John?
Maude îşi otrăvise primul soţ – eram convinsă de asta. Citisem despre
femei ca ea în romanele şi revistele mele ieftine pe care le adoram. Prietena mea
cea mai bună, Ruth Schultz, adusese pe furiş reviste precum Istorisiri
adevărate despre crime, Ştiri poliţieneşti ilustrate şi Poveşti despre dragostea
adevărată în dormitorul nostru de la Şcoala pentru Domnişoare a madamei
Beauchamps împreună cu romane de acelaşi gen cu supracoperte viu colorate
în portocaliu aprins. "
In ce priveste romantismul... ei bine, cu ajutorul bunicii si al celor trei matusi, acesta se va contura frumos poate prea frumos. Fiecare dintre ele inclusiv pioasa sa bunica pare sa aiba o agenda separata pentru ea. Pe parcursul unei veri, universul lui Violet se va deschide larg inaintea ochilor ei. Dar, in pragul marilor descoperiri, ea trebuie sa gaseasca o modalitate pentru a decide ce drum si care barbat vor fi, in cele din urma, cea mai potrivita alegere a vietii ei.
Fragment:
" Sâmbătă, 20 mai 1893
Nu mi-aş fi putut imagina veşti mai şocante.
Stăteam la masă în sufrageria văduvei Maude O'Neill şi mă uitam ţintă la
tatăl meu în vreme ce carnea de oaie din farfuria mea, prăjită prea tare, se
răcea.
Aş fi strigat în semn de protest şi l-aş fi rugat stăruitor să cumpănească
din nou, dar, ca proaspătă absolventă a Şcolii pentru Domnişoare a madamei
Beauchamps, învăţasem că o tânără domnişoară decentă nu provoacă
niciodată o scenă la masa de seară, mai ales în calitate de oaspete.
Tata părea extrem de mulţumit de el însuşi. Se lăsă pe spate în scaunul
său şi îşi vârî mâna în interiorul hainei de la costum ca să se joace cu lanţul
ceasului.
Maude, îmbrăcată în doliu pentru ultima dată, avea întipărit pe faţă
un zâmbet prefăcut, special rezervat pentru tatăl meu, şi făcea tot ce putea să
se îmbujoreze precum o fecioară. Câştigase un premiu valoros, avându-1 pe
tatăl meu, John Jacob Hayes, şi ea ştia acest lucru.
Am aruncat o privire spre copiii ei antipatici, Horace şi Harriet, şi am
ştiut după expresiile lor încrezute că propunerea de căsătorie a tatălui meu nu
era o noutate pentru ei. Maude le spălase feţele roze de purceluş atât de bine,
că arătau de parcă le-ar fi fiert. Îmi doream să o fi făcut.
Zâmbetul tatălui meu dispăruse în urma tăcerii mele prelungite.
— Spune ceva, Violet. Ţi-ai uitat manierele?
M-am uitat în jos Ia mâinile mele pe care le ţineam împreunate în poală,
aşa cum cerea eticheta.
— Nu, tată. Nu le-am uitat.
Bunele maniere mă împiedicau să-i spun tatălui meu că era un
nechibzuit şi tot manierele mă împiedicau să alung zâmbetul de pe faţa ciupită
a lui Maude.
— Felicitări, tată! Am spus cu glasul meu cel mai dulce, şi cele mai bune
urări pentru dumneavoastră, văduvă O'Neill! Învăţasem răspunsurile potrivite
de la madame Beauchamps: „Nu felicita niciodată mireasa; oferă-i cele mai
bune urări.”
— Mulţumesc, Violet, răspunse Maude. Dacă faţa ei îngustă de şoarece ar
fi avut mustăţi, sigur şi le-ar fi pieptănat.
— Sperăm să ne căsătorim până la toamnă, a continuat tatăl meu. Vom
avea o petrecere mică, restrânsă, cu doar câteva rude şi câţiva invitaţi la noi
acasă.
— Iartă-mă, tată, am spus eu politicos, dar nu uiţi ceva?
— Ce anume?
— Ai deja o soţie – pe mama mea. Îşi drese vocea.
— Da., poate am omis să-ţi explic, dar adevărul e că sunt liber să mă
însor de ceva timp. Îşi tăie o altă bucăţică elastică de carne de oaie şi o mestecă
viguros, fără să bage de seamă că această a doua veste mă şocase mai mult
decât prima.
— Liber să te însori? Am repetat, atentă să-mi păstrez tonul blajin.
Domnişoarele nu izbucnesc niciodată în plâns în public.
— Da. Ai fost plecată la şcoală şi nu am vrut să te supăr cu această
veste.
Fără să scot un sunet, în vreme ce cugetam la cuvintele lui, mototoleam
şervetul de damasc al lui Maude. De ce întotdeauna oamenii umblă tiptil în
jurul meu ca şi cum m-aş odihni pe un pat de violete care ar putea fi strivit sub
picioarele lor? „Sărmana, biata Violet. Ştii, mama ei s-a îmbolnăvit când avea
doar nouă ani. Este singură la părinţi, mereu visătoare.”
— Când a murit mama? Trebuia să lupt împotriva nodului din gât.
— Vom vorbi despre asta mai târziu, Violet.
— Iartă-mă, din nou, tată, dar cred că ar fi trebuit să fiu informată de
stingerea ei. Ai fi putut.
Îşi drese vocea, întrerupându-mă.
— Nu prea e momentul potrivit pentru a discuta această problemă acum.
Schiţă un gest scurt cu capul spre Horace şi Harriet care se opriseră din
mestecatul fripturii de oaie pentru a se uita lung la mine cu ochii lor rotunzi de
porcuşor. Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să-ţi explic totul mai devreme şi
îmi cer iertare pentru asta. Dar hai să nu stricăm minunata cină pregătită de
Maude sau această ocazie importantă cu detalii care pot aştepta până acasă.
Evident, moartea mamei mele era un detaliu.
M-aş fi scuzat de la masă
ca să-mi dau drumul lacrimilor să curgă în voie, dar eram un oaspete în casa
văduvei O'Neill. Părăsirea mesei, la mijlocul ei, ar fi îngrozitor de nepoliticos.
Plânsul la masa de seară ar fi, de asemenea, nepoliticos. De altfel, lacrimile
mele erau mai mult pentru mine decât pentru o mamă de care abia îmi
aduceam aminte. Dar chiar şi aşa, tata mi-ar fi putut spune de moartea ei.
Maude luă platoul de carne şi i-1 întinse tatălui meu.
— Mai doreşti, John?
Maude îşi otrăvise primul soţ – eram convinsă de asta. Citisem despre
femei ca ea în romanele şi revistele mele ieftine pe care le adoram. Prietena mea
cea mai bună, Ruth Schultz, adusese pe furiş reviste precum Istorisiri
adevărate despre crime, Ştiri poliţieneşti ilustrate şi Poveşti despre dragostea
adevărată în dormitorul nostru de la Şcoala pentru Domnişoare a madamei
Beauchamps împreună cu romane de acelaşi gen cu supracoperte viu colorate
în portocaliu aprins. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
