biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Cărți romantice » Platforma de Michel Houellebecq. carte PDF📚 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Platforma de Michel Houellebecq. carte PDF📚

Platforma de Michel Houellebecq. carte PDF📚

Citește online

Cărți «Platforma de Michel Houellebecq. carte PDF📚». Rezumatul cărții:

Constient ca, in lumea in care traieste, banul si placerea sexuala sint singurele doua forme incontestabile de bunastare, Michel Renault, mic functionar in Ministerul Culturii, pleaca intr-o calatorie pe tarimul tuturor posibilitatilor, Thailanda, adevarat paradis al turismului sexual. 

Va gasi, insa, cu totul altceva, adica o fiinta care reuseste sa invinga cinismul sau aparent indestructibil. Iubirea celor doi va fi sortita esecului, la care contribuie decisiv un singeros atentat musulman. Roman extrem de controversat, Platforma a adus pe prima scena a literaturii universale un nou maestru al pesimismului si a anuntat scenariul post-apocaliptic ce avea sa devina Posibilitatea unei insule.


Fragment :


" Tropic thailandez Tata a murit acum un an. Se spune că devenim cu
adevărat adulţi la moartea părinţilor. Nu cred în teoria asta: nu devenim cu
adevărat adulţi niciodată.

Privind sicriul bătrânului, au început să-mi vină gânduri aiurea. Profitase
de viaţă, afurisitul; trăise ca un paşă. „Ai lăsat şi urmaşi, nătărăule., mi-am zis,
i-ai pus-o cu temei bătrânei.” Mă rog, eram un pic stresat, se-nţelege; nu ai în
fiecare zi un mort în familie. Refuzasem să văd cadavrul. Am patruzeci de ani,
am mai avut ocazia să văd cadavre. Acum însă prefer să evit; din acelaşi motiv
care m-a făcut să nu-mi cumpăr niciodată un animal de companie.

Nu sunt căsătorit, nici asta n-am făcut-o. Ocazii am avut, câteva; însă de
fiecare dată am renunţat. Femeile, totuşi, îmi plac foarte mult. Întrucâtva,
regret că sunt celibatar. Nu-i chiar o veselie, mai ales în concedii. Un bărbat
singur în concediu, de la o vârstă încolo, devine suspect: ceilalţi îl cred egoist şi
chiar puţin vicios; nu pot să nu le dau dreptate.

După înmormântare, m-am întors în casa unde tata îşi trăise ultimii ani.
Corpul fusese găsit cu o săptămână în urmă. Pe mobile şi prin unghere se
adunase deja praful; în colţul unei ferestre, am văzut o pânză de păianjen.
Puţin câte puţin, timpul, entropia şi toate chestiile astea luau în stăpânire
locul. Frigiderul era gol. În dulapurile din bucătărie erau mai ales plicuri cu
porţii individuale Weight Watchers, cutii cu proteine aromatizate, tablete
energizante.

Am rătăcit prin camerele de la parter ronţăind un biscuit cu
magneziu. Instalaţia de încălzire a vilei se afla într-o sală echipată cu aparate
de sport; am pedalat puţin pe o bicicletă ergonomică. La şaptezeci de ani, tata
avea o condiţie fizică mai bună decât a mea. În fiecare zi făcea o oră de
gimnastică intensivă, de două ori pe săptămână înota la piscină. În week-end
juca tenis, făcea ciclism cu inşi de vârsta lui; pe unii dintre ei îi întâlnisem la
înmormântare.

„Ne lăsa în urmă pe toţi! exclamase un ginecolog. Avea cu zece
ani mai mult decât noi, dar abia ne puteam ţine după el.” Tată, tată, mi-am
spus, vanitos mai erai! În stânga câmpului meu vizual erau un aparat de forţă
şi nişte haltere. Mi-am imaginat un cretin în şort – cu o faţa ridată, dar foarte

asemănătoare cu a mea – trăgând de fiare ca un disperat. Tată, mi-am spus, ţi-
ai clădit casa pe nisip. Pedalam, dar începeam să gâfâi, mă dureau coapsele; şi

era doar primul nivel de dificultate. Reamintindu-mi ceremonia, eram conştient
că făcusem o impresie generală excelentă. Sunt totdeauna proaspăt bărbierit,
am umerii strâmţi; pe la treizeci de ani am făcut un început de chelie, aşa că
am hotărât să mă tund foarte scurt. De regulă, port costume gri, cravate
discrete şi nu par prea vesel.

Cu tunsoarea mea scurtă, cu ochelarii fini şi aerul
posac, cu capul puţin aplecat ca să aud mai bine un mix de cânturi funerare
creştine, mă simţeam foarte în largul meu, mai mult decât la o nuntă,
bunăoară. Hotărât lucru, înmormântările erau domeniul meu.

Am încetat să
pedalez, am tuşit uşor. Pe pajiştile din jur cobora noaptea. Lângă structura de
beton în care era fixată centrala, se distingea o pată cafenie prost curăţată.
Acolo îl găsiseră pe tata, cu ţeasta crăpată, îmbrăcat cu un sort şi un tricou I
love New York. După medicul legist, moartea survenise în urmă cu trei zile. La
rigoare, se putea crede că fusese un accident, ar fi putut să alunece pe o pată
de ulei sau mai ştiu eu ce.

Podeaua însă era perfect uscată; iar craniul era
crăpat în mai multe locuri, erau şi creieri împroşcaţi pe jos; era vorba, mai
curând, de o crimă. Căpitanul Chaumont, de la jandarmeria din Cherbourg,
urma să vină în aceeaşi seară să discute cu mine.

Revenit în salon, am deschis televizorul, un Sony 16/9 cu diagonala de
82 cm, sunet surround şi DVD integrat. Pe TF1 era un episod din Xena,
prinţesa războinică, unul dintre serialele mele preferate; două femei
musculoase purtând brasiere metalice şi minijupe din piele se înfruntau cu
săbiile. „Domnia ta a durat prea mult, Tagrata! exclama blonda; eu sunt Xena,
războinica de la Soare-Apune!” Cineva a bătut la uşă; am dat sonorul mai încet.
Afară se înnoptase. Vântul scutura uşor crengile ude de ploaie. O fată de
vreo douăzeci şi cinci de ani, de tip nord-african, aştepta la intrare.

— Mă cheamă Aişa, a spus ea. Făceam menajul pentru domnul Renault,
de două ori pe săptămână. Am venit să-mi iau lucrurile.
— Ăăă... Păi... Am făcut un gest care se voia binevoitor, mă rog, un soi de
gest.
A intrat, a aruncat o privire rapidă la televizor: cele două războinice
luptau acum corp la corp, pe buza unui vulcan; presupun că, pentru lesbiene,
spectacolul era excitant.
— Nu vreau să vă deranjez, a spus Aişa, în cinci minute am terminat.
— Nu mă deranjaţi, am spus, de fapt, nimic nu mă deranjează.
A dat din cap în semn că a înţeles, o clipă privirea i s-a oprit pe chipul
meu; poate evalua asemănarea fizică cu tatăl meu, poate încerca să deducă un
grad de asemănare morală. Apoi s-a întors, a început să urce scara spre
dormitoare.
— Nu vă grăbiţi, am spus cu o voce slabă, nu-i nici o grabă... "
0
0