Piste false de Michael Connelly. carte PDF📚
- AUTOR: Michael Connelly
- CATEGORIA: Detectivi/ Thriller-e
- NR. DE PAGINI: 265
- LIMBA: Română
Cărți «Piste false de Michael Connelly. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Protagonistul romanului de fata, fostul agent FBI Terry McCaleb, duce un trai tihnit, refacandu-se dupa un transplant de inima ce-i salvase viata in ultima instanta. Insa linistea lui va fi tulburata de aparitia unui caz pe care nu-l poate refuza.
Pe masura ce investigatiile avanseaza, se va dovedi ca exista legaturi extrem de puternice, de ordin personal, nu numai intre anchetator si victima, ci si intre acesta si ucigas - un criminal nemilos, extrem de inteligent, ce planuieste o razbunare crunta, iar tinta este nimeni altul decat McCaleb.
Hartuit, tracasat, suspectat el insusi, faimosul detectiv de odinioara trebuie sa identifice unicul indiciu care il poate conduce spre rezolvarea misterului.
Fragment :
" McCaleb o văzu primul, până ca ea să-l zărească. Înainta pe debarcaderul
principal, pe lângă şirul de ambarcaţiuni aparţinând diverşilor milionari, când
o remarcă pe femeie, stând în picioare, la pupa, pe The Following Sea. Era într-
o duminică dimineaţă, iar murmurul cald al primăverii ademenise o mulţime
de lume pe docurile din San Pedro. McCaleb îşi termina plimbarea obişnuită
din fiecare dimineaţă, înconjurând complet Cabrillo Marina, pe digul lung,
până la capăt şi înapoi. Ca de obicei, ajuns în acest punct al plimbării sufla
greoi, dar, când se apropie acum de ambarcaţiune, încetini pasul şi mai mult.
Prima reacţie a fost de enervare – femeia aceea se suise nepoftită pe vasul lui.
Când ajunse, însă, mai aproape, lăsă iritarea deoparte, întrebându-se cine era
intrusa şi ce dorea.
Nu era îmbrăcată ca pentru o croazieră pe apă. Avea o rochie lejeră de vară,
care îi venea până la jumătatea coapsei şi pe care o ţinea, ca nu cumva briza
mării să-i umfle poalele prea tare. De unde era, McCaleb nu-i putea vedea
picioarele până jos, la tălpi, dar îşi dădu seama după încordarea muşchilor că
nu purta pantofi sport.
Cu siguranţă avea tocuri înalte. McCaleb trase imediat
concluzia că femeia venise acolo pentru a impresiona pe cineva.
Cum era îmbrăcat acum, McCaleb însă nu putea atrage atenţia nimănui. Îşi
pusese nişte blugi vechi şi tociţi de vreme, nu „de firmă” şi un tricou pe care îl
avea de la concursul Catalina Gold Cup, ediţia de acum câteva veri.
Hainele îi
erau pline de pete – majoritatea, sânge de peşte sau de-al lui, poliuretan
albastru şi ulei de motor. Asta, fiindcă le purtase atât la pescuit, cât şi la lucru.
Pe măsură ce se apropia de ambarcaţiune şi văzând-o din ce în ce mai bine
pe femeie, începu să-l deranjeze tot mai mult ideea că era prost îmbrăcat. Îşi
trase căştile de pe urechi şi opri compact-discul exact când Howlin’ Wolf cânta
„I Ain’t Superstitious”.
— Cu ce te pot ajuta? o întrebă, înainte de a pune piciorul pe punte.
Femeia tresări când îi auzi vocea şi se întoarse cu spatele la uşa glisantă,
care ducea în salonul vasului. McCaleb se gândi că poate bătuse în geam şi
acum aştepta, crezând că el era înăuntru.
— Îl caut pe Terrell McCaleb.
Era o femeie atrăgătoare, trecută puţin de treizeci de ani, deci cu vreo zece
ani mai tânără decât McCaleb. Îi părea cunoscută, dar nu-şi dădea seama de
unde. Senzaţia tipică de déjà vu. Dar, aproape simultan cu impresia că o mai
văzuse undeva, îşi dădu seama că se înşela. Avea memoria fizionomiilor. Or,
femeia aceasta era prea drăguţă ca să n-o fi ţinut minte.
Îi pronunţase numele greşit, rostind Mc-Cal-ub, în loc de Mc-Kay-Leb, şi
folosise prenumele oficial, cum făceau doar reporterii. Abia atunci începu să se
dumirească. Înţelese acum ce o adusese la el. Încă un suflet rătăcit nimerind
unde nu trebuie.
— McCaleb, o corectă bărbatul. Terry McCaleb.
— Scuze. Păi, ăăă, am crezut că eşti înăuntru. N-am ştiut dacă să
îndrăznesc să urc pe vas şi să bat la uşă.
— N-ai ştiut, dar oricum aşa ai făcut.
Femeia ignoră mustrarea şi continuă cu ce avea de spus, ca şi cum tot ce
făcea acum fusese repetat de câteva ori înainte.
— Trebuie să stau de vorbă cu dumneata.
— Păi, sunt cam ocupat, pe moment.
Arătă spre trapa deschisă spre santină, în care femeia avusese noroc să nu
cadă din neatenţie, şi spre sculele pe care le lăsase împrăştiate pe o cârpă,
lângă oglinda pupei.
— De aproape un ceas mă tot plimb pe-aici, căutând vasul ăsta. Nu va dura
mult. Mă numesc Graciela Rivers şi voiam...
— Uite ce e, domnişoară Rivers, o întrerupse bărbatul, ridicând mâinile. Eu
sunt, de fapt... Ai citit despre mine în ziare, aşa-i?
Femeia încuviinţă din cap.
— Ei bine, înainte de a-mi spune povestea dumitale, trebuie să afli că nu
eşti prima persoană care vine aici sau care face rost de numărul meu de telefon
şi mă sună. Aşa că îţi voi spune şi dumitale ceea ce le-am spus şi celorlalţi. Nu
am nevoie de nicio slujbă. Prin urmare, dacă intenţionai să mă angajezi sau să
mă pui să te ajut în vreun fel, îmi pare rău, dar nu pot. Nu mă interesează
genul ăsta de activitate.
Femeia nu spunea nimic, aşa că McCaleb simţi o undă de compasiune
pentru ea, exact cum i se întâmplase şi în cazul celorlalţi care veniseră aici.
— Uite, dacă vrei, îţi pot recomanda vreo doi detectivi particulari. Oameni
pricepuţi, care fac treabă bună şi nu te jecmănesc de bani.
Se duse lângă pupa, îşi luă ochelarii de soare pe care uitase să şi-i pună
când plecase la plimbare şi şi-i aşeză pe nas, în semn că, acum, conversaţia
luase sfârşit. Numai că gestul şi cuvintele nu o impresionară deloc pe femeie.
— În articolul din ziar scria că eşti priceput şi că nu poţi suferi ca cineva să
plece nemulţumit de la dumneata.
McCaleb îşi vârî mâinile în buzunare şi ridică din umeri.
— Trebuie să nu uiţi ceva. Niciodată n-am fost singur. Am avut în spate
parteneri, echipele laboratorului, în fine, tot biroul. E cu totul altceva decât un
tip care acţionează pe cont propriu. Probabil că, nici dacă aş vrea, tot nu te-aş
putea ajuta.
Femeia aprobă dând din cap, iar McCaleb crezu că, în sfârşit, se făcuse
înţeles, aşa că întrevederea avea să ia sfârşit. Începu să se gândească la
supapa de la unul dintre motoarele bărcii, pe care îşi propusese să o
înlocuiască în weekend. "
Pe masura ce investigatiile avanseaza, se va dovedi ca exista legaturi extrem de puternice, de ordin personal, nu numai intre anchetator si victima, ci si intre acesta si ucigas - un criminal nemilos, extrem de inteligent, ce planuieste o razbunare crunta, iar tinta este nimeni altul decat McCaleb.
Hartuit, tracasat, suspectat el insusi, faimosul detectiv de odinioara trebuie sa identifice unicul indiciu care il poate conduce spre rezolvarea misterului.
Fragment :
" McCaleb o văzu primul, până ca ea să-l zărească. Înainta pe debarcaderul
principal, pe lângă şirul de ambarcaţiuni aparţinând diverşilor milionari, când
o remarcă pe femeie, stând în picioare, la pupa, pe The Following Sea. Era într-
o duminică dimineaţă, iar murmurul cald al primăverii ademenise o mulţime
de lume pe docurile din San Pedro. McCaleb îşi termina plimbarea obişnuită
din fiecare dimineaţă, înconjurând complet Cabrillo Marina, pe digul lung,
până la capăt şi înapoi. Ca de obicei, ajuns în acest punct al plimbării sufla
greoi, dar, când se apropie acum de ambarcaţiune, încetini pasul şi mai mult.
Prima reacţie a fost de enervare – femeia aceea se suise nepoftită pe vasul lui.
Când ajunse, însă, mai aproape, lăsă iritarea deoparte, întrebându-se cine era
intrusa şi ce dorea.
Nu era îmbrăcată ca pentru o croazieră pe apă. Avea o rochie lejeră de vară,
care îi venea până la jumătatea coapsei şi pe care o ţinea, ca nu cumva briza
mării să-i umfle poalele prea tare. De unde era, McCaleb nu-i putea vedea
picioarele până jos, la tălpi, dar îşi dădu seama după încordarea muşchilor că
nu purta pantofi sport.
Cu siguranţă avea tocuri înalte. McCaleb trase imediat
concluzia că femeia venise acolo pentru a impresiona pe cineva.
Cum era îmbrăcat acum, McCaleb însă nu putea atrage atenţia nimănui. Îşi
pusese nişte blugi vechi şi tociţi de vreme, nu „de firmă” şi un tricou pe care îl
avea de la concursul Catalina Gold Cup, ediţia de acum câteva veri.
Hainele îi
erau pline de pete – majoritatea, sânge de peşte sau de-al lui, poliuretan
albastru şi ulei de motor. Asta, fiindcă le purtase atât la pescuit, cât şi la lucru.
Pe măsură ce se apropia de ambarcaţiune şi văzând-o din ce în ce mai bine
pe femeie, începu să-l deranjeze tot mai mult ideea că era prost îmbrăcat. Îşi
trase căştile de pe urechi şi opri compact-discul exact când Howlin’ Wolf cânta
„I Ain’t Superstitious”.
— Cu ce te pot ajuta? o întrebă, înainte de a pune piciorul pe punte.
Femeia tresări când îi auzi vocea şi se întoarse cu spatele la uşa glisantă,
care ducea în salonul vasului. McCaleb se gândi că poate bătuse în geam şi
acum aştepta, crezând că el era înăuntru.
— Îl caut pe Terrell McCaleb.
Era o femeie atrăgătoare, trecută puţin de treizeci de ani, deci cu vreo zece
ani mai tânără decât McCaleb. Îi părea cunoscută, dar nu-şi dădea seama de
unde. Senzaţia tipică de déjà vu. Dar, aproape simultan cu impresia că o mai
văzuse undeva, îşi dădu seama că se înşela. Avea memoria fizionomiilor. Or,
femeia aceasta era prea drăguţă ca să n-o fi ţinut minte.
Îi pronunţase numele greşit, rostind Mc-Cal-ub, în loc de Mc-Kay-Leb, şi
folosise prenumele oficial, cum făceau doar reporterii. Abia atunci începu să se
dumirească. Înţelese acum ce o adusese la el. Încă un suflet rătăcit nimerind
unde nu trebuie.
— McCaleb, o corectă bărbatul. Terry McCaleb.
— Scuze. Păi, ăăă, am crezut că eşti înăuntru. N-am ştiut dacă să
îndrăznesc să urc pe vas şi să bat la uşă.
— N-ai ştiut, dar oricum aşa ai făcut.
Femeia ignoră mustrarea şi continuă cu ce avea de spus, ca şi cum tot ce
făcea acum fusese repetat de câteva ori înainte.
— Trebuie să stau de vorbă cu dumneata.
— Păi, sunt cam ocupat, pe moment.
Arătă spre trapa deschisă spre santină, în care femeia avusese noroc să nu
cadă din neatenţie, şi spre sculele pe care le lăsase împrăştiate pe o cârpă,
lângă oglinda pupei.
— De aproape un ceas mă tot plimb pe-aici, căutând vasul ăsta. Nu va dura
mult. Mă numesc Graciela Rivers şi voiam...
— Uite ce e, domnişoară Rivers, o întrerupse bărbatul, ridicând mâinile. Eu
sunt, de fapt... Ai citit despre mine în ziare, aşa-i?
Femeia încuviinţă din cap.
— Ei bine, înainte de a-mi spune povestea dumitale, trebuie să afli că nu
eşti prima persoană care vine aici sau care face rost de numărul meu de telefon
şi mă sună. Aşa că îţi voi spune şi dumitale ceea ce le-am spus şi celorlalţi. Nu
am nevoie de nicio slujbă. Prin urmare, dacă intenţionai să mă angajezi sau să
mă pui să te ajut în vreun fel, îmi pare rău, dar nu pot. Nu mă interesează
genul ăsta de activitate.
Femeia nu spunea nimic, aşa că McCaleb simţi o undă de compasiune
pentru ea, exact cum i se întâmplase şi în cazul celorlalţi care veniseră aici.
— Uite, dacă vrei, îţi pot recomanda vreo doi detectivi particulari. Oameni
pricepuţi, care fac treabă bună şi nu te jecmănesc de bani.
Se duse lângă pupa, îşi luă ochelarii de soare pe care uitase să şi-i pună
când plecase la plimbare şi şi-i aşeză pe nas, în semn că, acum, conversaţia
luase sfârşit. Numai că gestul şi cuvintele nu o impresionară deloc pe femeie.
— În articolul din ziar scria că eşti priceput şi că nu poţi suferi ca cineva să
plece nemulţumit de la dumneata.
McCaleb îşi vârî mâinile în buzunare şi ridică din umeri.
— Trebuie să nu uiţi ceva. Niciodată n-am fost singur. Am avut în spate
parteneri, echipele laboratorului, în fine, tot biroul. E cu totul altceva decât un
tip care acţionează pe cont propriu. Probabil că, nici dacă aş vrea, tot nu te-aş
putea ajuta.
Femeia aprobă dând din cap, iar McCaleb crezu că, în sfârşit, se făcuse
înţeles, aşa că întrevederea avea să ia sfârşit. Începu să se gândească la
supapa de la unul dintre motoarele bărcii, pe care îşi propusese să o
înlocuiască în weekend. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
