A fost odata o stea de Nora Roberts. carte PDF📚
- AUTOR: Nora Roberts
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 39
- LIMBA: Română
Cărți «A fost odata o stea de Nora Roberts. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Fragment :
" - Acesta este potrivit pentru tine, spuse bătrâna.
Allena privi pandantivul care atârna uşor de lanţul gros de argint. De fapt, intrase numai ca să arunce o
privire.
Bugetul nu-i permitea să cumpere din impuls – ceea ce era, bineînţeles, foarte amuzant şi foarte plăcut.
Iar afecţiunea ei faţă de toate lucrurile impulsive era chiar motivul pentru care, acum, nu-şi permitea să facă acest
lucru. N-ar fi trebuit să intre deloc în magazin.
Dar cine ar fi putut să-i reziste acelei prăvălioare de pe faleza unui încântător sătuleţ irlandez?
Mai ales una care se numea "Amulete şi leacuri".
Cu siguranta nu Allena Kennedy.
- E foarte frumos, dar eu...
- E singurul.
Ochii femeii erau de un albastru spălăcit, la fel ca marea care se izbea de zidul de stâncă din apropierea
uşii.
Părul îi era de un gri metalic şi strâns într-un coc care îi atârna greu pe gâtul subţire.
Purta o mulţime de lanţuri şi ace de păr fascinante, dar nimic nu era ca pandantivul pe care îl ţinea cu
degetele ei osoase, îşi spuse Allena.
- Numai unul?
- Argintul a fost turnat în Cazanul lui Dagda deasupra focului de echinocţiu de vară şi gravat de degetul
lui Merlin. Cel al lui Arthur.
- Merlin?
Allena era o neştiutoare în ceea ce privea poveştirile despre magie şi acte de vitejie. Sora ei vitregă,
Margaret, ar fi pufnit şi ar fi spus, nu, ea era numai bleagă.
2
- Vrăjitorul marelui rege a hoinărit prin toată Irlanda în vremea lui. Aici a descoperit Dansul Uriaşului şi
l-a luat pentru Arthur, transportându-l peste Marea Irlandei până în Anglia. Dar, deşi a luat magia din aceste
regiuni, a mai lăsat ceva, spuse bătrâna şi, privind-o pe Allena, legănă pandantivul. Aici este puţin din ea şi îţi
aparţine.
- Nu pot..., zise Allena, dar se opri, aţintindu-şi privirea asupra pandantivului.
Acesta era un oval prelung, lipsit de strălucire şi având gravat în mijloc ceva sub forma unei stele care
exploda.
Părea să capteze lumina lăptoasă care pătrundea pe fereastra prăvăliei, reţinând-o, răspândind-o, astfel
încât sclipi hipnotic în ochii Allenei. Steaua păru să strălucească.
- Am venit doar să mă uit.
- Sigur, dacă nu te uiţi, nu găseşti, nu? Ai venit tocmai din America să te uiţi.
Allena încercă să-şi aducă aminte că venise să o ajute pe Margaret cu grupul de turişti.
Afacerea lui Margaret, "O aventură civilizată", se bucura de foarte mult succes – şi era deosebit de
organizată.
Toată lumea spunea că Allena trebuia să se organizeze puţin.
Iar Margaret spusese foarte limpede, chiar brutal de limpede, că acea ocazie era ultima ei şansă.
- Fii organizată, fii pregătită şi fii foarte punctuală, îi spusese Margaret stând în biroul ei înspăimântător şi
ordonat din New York. Dacă reuşeşti asta s-ar putea să ai o şansă. Dacă nu, eu îmi iau mâinile de pe tine, Lena.
N-ar fi fost prima oară când cineva îşi lua mâinile de pe ea. În ultimii trei ani, pierduse trei slujbe.
Bine, patru, dar nu părea necesar să pună la socoteală acele două zile oribile când lucrase ca asistentă a
surorii soacrei unchiului ei.
Nu vărsase cerneala intenţionat pe rochia Valentino albă.
Şi, dacă Dragonul Social n-ar fi insistat să folosească stiloul pentru toată corespondenţa, nici n-ar fi avut
ce cerneală să se verse.
Dar, nu asta era problema, îşi aminti ea uitându-se fix la pandantiv.
Pierduse slujba aceea şi pe celelalte, iar, acum, Margaret îi oferea şansa de a dovedi că nu era o proastă.
Ceea ce Allena se temea că poate chiar era.
- Trebuie să-ţi găseşti locul.
Clipind, Allena reuşi să-şi ia ochii de la pandantiv şi să se uite din nou la bătrână.
Ochii acesteia păreau atât de buni şi de plini de înţelepciune.
- Poate n-am un loc anume.
- Ah, fiwcare dintre noi are unul, dar unii nu şi-l găsesc atât de uşor în lume în felul cum o văd alţii. Şi pe
noi. Dumneata ai căutat în locuri nepotrivite. Până acum. Acesta îţi aparţine, spuse ea din nou.
- Nu pot să mi-l permit, spuse pe un ton de scuză, chiar în timp ce întindea mâna spre el.
Doar să-l atingă.
Şi, atingându-l, simţi căldura emanată de argint şi o dorinţă puternică în suflet.
Un fior îi străbătu şira spinării chiar în clipa în care ceva greu păru să i se lase asupra inimii. Nu avea ce
să-i facă rău dacă îl încerca. Cu siguranţă nu făcea niciun rău dacă vedea cum îi stătea, cum se simţea cu el.
Ca într-un vis, luă lanţul din mâna bătrânei şi şi-l puse la gât.
Greutatea de pe inimă se ridică.
Pentru o clipă, lumina care pătrundea pe fereastră deveni mai intensă, făcând să strălucească suvenirurile,
borcănelele cu ierburi şi pietricelele străvechi de pe rafturi şi tejghele.
O imagine îi apăru brusc în minte, cu cavaleri şi balauri, vânt puternic şi apă, un cerc alcătuit din pietre
sub un cer negru şi învolburat.
Apoi umbra unui bărbat la fel de nemişcat ca pietrele.
În adâncul sufletului, ştia că o aştepta pe ea, aşa cum nu mai făcuse nimeni până atunci şi nici nu avea să
mai facă vreodată.
Şi avea să aştepte veşnic. "
" - Acesta este potrivit pentru tine, spuse bătrâna.
Allena privi pandantivul care atârna uşor de lanţul gros de argint. De fapt, intrase numai ca să arunce o
privire.
Bugetul nu-i permitea să cumpere din impuls – ceea ce era, bineînţeles, foarte amuzant şi foarte plăcut.
Iar afecţiunea ei faţă de toate lucrurile impulsive era chiar motivul pentru care, acum, nu-şi permitea să facă acest
lucru. N-ar fi trebuit să intre deloc în magazin.
Dar cine ar fi putut să-i reziste acelei prăvălioare de pe faleza unui încântător sătuleţ irlandez?
Mai ales una care se numea "Amulete şi leacuri".
Cu siguranta nu Allena Kennedy.
- E foarte frumos, dar eu...
- E singurul.
Ochii femeii erau de un albastru spălăcit, la fel ca marea care se izbea de zidul de stâncă din apropierea
uşii.
Părul îi era de un gri metalic şi strâns într-un coc care îi atârna greu pe gâtul subţire.
Purta o mulţime de lanţuri şi ace de păr fascinante, dar nimic nu era ca pandantivul pe care îl ţinea cu
degetele ei osoase, îşi spuse Allena.
- Numai unul?
- Argintul a fost turnat în Cazanul lui Dagda deasupra focului de echinocţiu de vară şi gravat de degetul
lui Merlin. Cel al lui Arthur.
- Merlin?
Allena era o neştiutoare în ceea ce privea poveştirile despre magie şi acte de vitejie. Sora ei vitregă,
Margaret, ar fi pufnit şi ar fi spus, nu, ea era numai bleagă.
2
- Vrăjitorul marelui rege a hoinărit prin toată Irlanda în vremea lui. Aici a descoperit Dansul Uriaşului şi
l-a luat pentru Arthur, transportându-l peste Marea Irlandei până în Anglia. Dar, deşi a luat magia din aceste
regiuni, a mai lăsat ceva, spuse bătrâna şi, privind-o pe Allena, legănă pandantivul. Aici este puţin din ea şi îţi
aparţine.
- Nu pot..., zise Allena, dar se opri, aţintindu-şi privirea asupra pandantivului.
Acesta era un oval prelung, lipsit de strălucire şi având gravat în mijloc ceva sub forma unei stele care
exploda.
Părea să capteze lumina lăptoasă care pătrundea pe fereastra prăvăliei, reţinând-o, răspândind-o, astfel
încât sclipi hipnotic în ochii Allenei. Steaua păru să strălucească.
- Am venit doar să mă uit.
- Sigur, dacă nu te uiţi, nu găseşti, nu? Ai venit tocmai din America să te uiţi.
Allena încercă să-şi aducă aminte că venise să o ajute pe Margaret cu grupul de turişti.
Afacerea lui Margaret, "O aventură civilizată", se bucura de foarte mult succes – şi era deosebit de
organizată.
Toată lumea spunea că Allena trebuia să se organizeze puţin.
Iar Margaret spusese foarte limpede, chiar brutal de limpede, că acea ocazie era ultima ei şansă.
- Fii organizată, fii pregătită şi fii foarte punctuală, îi spusese Margaret stând în biroul ei înspăimântător şi
ordonat din New York. Dacă reuşeşti asta s-ar putea să ai o şansă. Dacă nu, eu îmi iau mâinile de pe tine, Lena.
N-ar fi fost prima oară când cineva îşi lua mâinile de pe ea. În ultimii trei ani, pierduse trei slujbe.
Bine, patru, dar nu părea necesar să pună la socoteală acele două zile oribile când lucrase ca asistentă a
surorii soacrei unchiului ei.
Nu vărsase cerneala intenţionat pe rochia Valentino albă.
Şi, dacă Dragonul Social n-ar fi insistat să folosească stiloul pentru toată corespondenţa, nici n-ar fi avut
ce cerneală să se verse.
Dar, nu asta era problema, îşi aminti ea uitându-se fix la pandantiv.
Pierduse slujba aceea şi pe celelalte, iar, acum, Margaret îi oferea şansa de a dovedi că nu era o proastă.
Ceea ce Allena se temea că poate chiar era.
- Trebuie să-ţi găseşti locul.
Clipind, Allena reuşi să-şi ia ochii de la pandantiv şi să se uite din nou la bătrână.
Ochii acesteia păreau atât de buni şi de plini de înţelepciune.
- Poate n-am un loc anume.
- Ah, fiwcare dintre noi are unul, dar unii nu şi-l găsesc atât de uşor în lume în felul cum o văd alţii. Şi pe
noi. Dumneata ai căutat în locuri nepotrivite. Până acum. Acesta îţi aparţine, spuse ea din nou.
- Nu pot să mi-l permit, spuse pe un ton de scuză, chiar în timp ce întindea mâna spre el.
Doar să-l atingă.
Şi, atingându-l, simţi căldura emanată de argint şi o dorinţă puternică în suflet.
Un fior îi străbătu şira spinării chiar în clipa în care ceva greu păru să i se lase asupra inimii. Nu avea ce
să-i facă rău dacă îl încerca. Cu siguranţă nu făcea niciun rău dacă vedea cum îi stătea, cum se simţea cu el.
Ca într-un vis, luă lanţul din mâna bătrânei şi şi-l puse la gât.
Greutatea de pe inimă se ridică.
Pentru o clipă, lumina care pătrundea pe fereastră deveni mai intensă, făcând să strălucească suvenirurile,
borcănelele cu ierburi şi pietricelele străvechi de pe rafturi şi tejghele.
O imagine îi apăru brusc în minte, cu cavaleri şi balauri, vânt puternic şi apă, un cerc alcătuit din pietre
sub un cer negru şi învolburat.
Apoi umbra unui bărbat la fel de nemişcat ca pietrele.
În adâncul sufletului, ştia că o aştepta pe ea, aşa cum nu mai făcuse nimeni până atunci şi nici nu avea să
mai facă vreodată.
Şi avea să aştepte veşnic. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
