biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Cărți romantice » Lubirea fata de aproapele de Pascal Bruckner. carte PDF📚 📕 - carte online gratis .Pdf 📚
Lubirea fata de aproapele de Pascal Bruckner. carte PDF📚

Lubirea fata de aproapele de Pascal Bruckner. carte PDF📚

Citește online

Cărți «Lubirea fata de aproapele de Pascal Bruckner. carte PDF📚». Rezumatul cărții:

„Este o tema obsesiva care poate fi regasita in toate cartile mele. Pentru mine prostitutia reprezinta stadiul ultim al caritatii. Mi s-a spus ca este o carte stranie… Un prieten mi-a marturisit ca este cartea revansei femeilor asupra barbatilor. Acest roman place femeilor.“
- Pascal Bruckner

„Tocmai implinisem douazeci de ani, umblam pe strazi ca un nebun, cu ochii arsi de trupuri. Sub rochii, sub camasi, se aflau piei incredibil de catifelate pe care n-aveam sa le ating niciodata. Eram mai bolnav din cauza acestor fapturi inaccesibile decat satisfacut de partenerele deja avute. Ma simteam ca un sarac asezat in fata unui miliardar, pantecele cel mai neinsemnat era pentru mine un lux de care eram lipsit. Aveam douazeci de ani, eram timid, iubirile-mi reale reflectau doar o infima proportie din dorintele mele.“
- Pascal Bruckner

In acest roman scriitorul-filosof; Pascal Bruckner descrie viata unui barbat de treizeci de ani, diplomat de cariera, casatorit cu o femeie frumoasa si bogata, tata a trei copii, care aluneca intr-o viata de gigolo. Pentru placerea de a oferi iubire. Iubirea fata de aproapele este o sinteza a gandirii lui Bruckner, o povestire bine temperata, care foloseste un vocabular erotic impresionant. Editorul francez a taiat scenele cele mai scabroase, dar textul ii face si asa sa roseasca… pe barbati.


Fragment :


" Bineînţeles m-am grăbit să-mi trădez jurământul, să mi-l
ascund în străfundul memoriei. Era o promisiune de beţiv
care n-a rezistat la proba realităţii. M-au înhăţat reuşita
socială şi familială, aceste două capcane colective. M-am
căsătorit la douăzeci şi unu de ani, am făcut trei copii, am
început o carieră de invidiat. Pe scurt, am comis, un pic mai
devreme decât ceilalţi, prostiile pe care le face toată lumea.

Bunătatea vieţii

Am fost un băieţel răsfăţat, un caniş de lux. Având un
frate cu opt ani mai mare decât mine, părinţii m-au cocolit ca
pe un dar al providenţei, cel mic pe care nu-l mai sperau. Am
trăit într-un univers călduţ, cel al jucăriilor de lemn, al
trenuleţului electric şi al castelelor fortificate. Şi astăzi mai
văd Paradisul ca pe un spaţiu închis, o încăpere încuiată
propice miracolelor. Am avut parte de o copilărie blândă ce-a
trezit în mine sentimentul propriei mele importanţe:
niciodată nu mă surprinde că sunt iubit şi încă şi mai puţin
că sunt preferat.

În schimb, sunt întotdeauna stupefiat când
mă văd ignorat. M-am scăldat în aroma complimentelor
perpetue. Îmi puteau fi adresate toate măgulirile din lume,
nici măcar nu mă prefăceam că sunt stânjenit de ele. Am
crescut într-un cocon al cărui odor de preţ eram,
întotdeauna senin, la fel de bine dispus, indiferent la
necazurile care-i afectau pe cei apropiaţi mie.

La naştere, mi s-a întâmplat ceva ciudat: anunţul venirii
mele pe lume a apărut în cotidianul preferat al părinţilor mei
(de stânga, fireşte), la rubrica de necrologuri, ca urmare a
unei greşeli de culegere a textului. Aşa că am fost declarat
mort la douăzeci şi patru de ore după ce-am ieşit din
pântecele mamei, ceea ce a declanşat un flux de telefoane

angoasate. După aceea, am fost tratat ca un înviat din morţi,
ca cel scăpat dintr-un mare naufragiu. De-aici mi-au rămas
părinţii cu o veşnică nelinişte şi m-au vegheat până la
majorat ca să mă apere de lume şi de mârşăviile ei.

De când
mă ştiu, mama se extazia în faţa mea: când eram sugaci, că
dorm, îmi sug degetul sau că-mi beau biberonul, eram
adorabil. Sărmanul meu frate, Léon, a suferit din pricina
acestor menajamente deosebite.

Venirea mea pe pământ a
marcat pentru el declinul unei efemere suveranităţi. Eu eram
Unicul, el nu va mai fi niciodată decât un încurcă-lume. La
vârsta de zece ani, constatând că părinţii îl neglijau în
favoarea mea, s-a lipit de frigider, din care-şi scotea motive
de-a trăi. Ronţăitor compulsiv, la cincisprezece ani a ajuns la
120 de kilograme, tot îngurgitând hamburgheri, îngheţate,
bomboane, feculenţi.

La masă, după ce mânca, o lua
întotdeauna de la început. Cât ne necăjeam mama şi cu mine
să-l vedem, când toată lumea îşi terminase desertul,
întorcându-se din bucătărie cu un castron de paste aburind
şi lucind de-atâta unt! Tratamentele, spitalizările, regimurile
nu l-au schimbat cu nimic. A scăzut la 90 de kilograme, dar
era prea târziu. Diform, a devenit un paria al familiei, cel ce
era ascuns oaspeţilor importanţi.

Era un adolescent umflat şi
transpirat a cărui răsuflare grea mă angoasa, un
burduhănos care deborda mereu peste ceilalţi, ne călca pe
nervi. Mă temeam ca grăsimea să nu i se reverse peste mine,
să nu mă umple şi pe mine. Reuşise să facă doar o şcoală de
comerţ de mâna a doua şi vegeta într-o fabrică de furnituri
şcolare unde devaliza distribuitoarele automate de batoane
cu ciocolată.

În vreme ce tata, şi el cu tendinţă spre
îngrăşare, demisionase în faţa acestei probleme, mama îl
prevenea cu regularitate pe Léon că va muri de infarct
înainte de-a împlini patruzeci de ani, că nu-şi va găsi
niciodată o soţie, că va fi concediat din toate întreprinderile.
Cu un nivel de colesterol deja ridicat, fratele meu se străduia
să-i dea dreptate şi se cufunda un pic mai mult în
intemperanta alimentară. "
0
0