Zahir de Paulo Coelho. carte PDF📚
- AUTOR: Paulo Coelho
- CATEGORIA: Poezie, Proză, Povești
- NR. DE PAGINI: 184
- LIMBA: Română
Cărți «Zahir de Paulo Coelho. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie.
Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.
Fragment :
" Sunt pus imediat pe lista suspecţilor şi sunt re-
ţinut — pentru că refuzam să spun unde fusesem în
ziua dispariţiei. Dar, iată, gardianul îmi deschide uşa
şi-mi spune că sunt un om liber.
Cum de sunt un om liber? Pentru că în zilele noas-
tre se poate afla orice despre oricine, este de ajuns să
doreşti o informaţie şi o găseşti îndată: unde am
utilizat cârdul de credit, care sunt locurile pe care le
frecventăm, cu cine ne-am culcat. In cazul meu, a fost
mai uşor: o femeie, ziaristă şi ea, prietena soţiei
mele, dar "divorţată — şi deci fără probleme în a
spune că se culcase cu mine — s-a oferit să depună
mărturie în favoarea mea când a aflat că fusesem ares-
tat. A adus dovezi concrete despre faptul că fusesem
cu ea în ziua şi în noaptea dispariţiei lui Esther.
Mă duc să vorbesc cu inspectorul-şef care-mi îna-
poiază lucrurile, îşi cere scuze, afirmă că scurta mea
detenţie a fost făcută conform legii şi că nu voi avea
cum să acuz ori să dau în judecată Statul. Eu îi ex-
plic însă că n-am nici cea mai mică intenţie să fac
asta, ştiu că oricine poate fi bănuit şi poate fi pus sub
urmărire 24 de ore din 24, chiar dacă nu a comis nici
un delict.
— Sunteţi liber, îmi spune, repetând vorbele gar-
dianului.
Intreb: nu cumva s-a întâmplat ceva grav cu soţia
mea? Ea îmi spusese deja că din cauza mulţimii de
legături cu lumea terorismului, nu de puţine ori
simţise cum paşii îi erau urmăriţi din umbră.
Inspectorul schimbă vorba. Eu insist, dar el nu-mi
spune nimic.
întreb dacă ea poate călători cu paşaportul şi-mi
spune că da, că nu comisese nici un delict, de ce să
nu poată ieşi sau intra liber în ţară?
— Atunci este posibil să nu mai fie în Franţa?
— Credeţi că aţi fost părăsit din cauza domni-
şoarei cu care vă culcaţi?
îi răspund că nu e treaba lui. Inspectorul face o
pauză, ia o figură serioasă, îmi spune că am fost ares-
tat pentru că acestea sunt procedurile de rutină, dar îi
pare rău că soţia mea a dispărut. Este şi el căsătorit,
şi chiar dacă nu-i plac cărţile mele (aşadar ştie cine
sunt, nu e aşa de ignorant cum pare!), se poate pune
în situaţia mea, îşi dă seama că trec prin momente
grele.
întreb ce trebuie să fac de acum înainte. îmi dă
cartea lui de vizită, îmi cere să-1 informez dacă aflu
ceva — e o scenă pe care o vezi în toate filmele, nu
mă convinge, inspectorii ăştia ştiu totdeauna mai
mult decât spun.
Mă întreabă dacă l-am întâlnit vreodată pe
bărbatul care se afla cu Esther ultima oară când a fost
văzută. îi răspund că ştiam cum i se spunea, dar că
nu îl cunoscusem niciodată personal.
Mă întreabă dacă avem probleme acasă. îi răs-
pund că suntem împreună de zece ani şi că avem
toate problemele comune oricărei familii — nici mai
multe, nici mai puţine.
întreabă, cu delicateţe, dacă am vorbit recent ceva
despre divorţ, sau dacă soţia mea se gândea să se
despartă de mine. îi răspund că o asemenea problemă
nu s-a pus niciodată, chiar dacă — şi-i repet, „ca în
orice căsnicie"— mai aveam şi dispute din când în
când.
Des sau din când în când?
Din când în când, insist.
întreabă, încă şi mai delicat, dacă ea bănuia ceva
despre legătura mea cu prietena ei. îi spun că a fost
prima şi ultima oară când ne-am culcat împreună. Nu
era nimic important, pur şi simplu nu aveam cu ce
să-mi omor timpul, era o zi plicticoasă, nu ştiam ce
să fac după prânz, jocul de-a seducţia ne trezeşte
totdeauna la viaţă, de aceea arh ajuns până în pat.
— Dumneavoastră ajungeţi în pat doar fiindcă
o zi este plicticoasă?
Vreau să-i spun că asemenea întrebări nu au le-
gătură cu ancheta, dar am nevoie de complicitatea
lui, sau poate voi avea nevoie de el de acum încolo
— la urma urmelor există o instituţie invizibilă nu-
mită Banca Favorurilor — care mi-a fost totdeauna
foarte folositoare.
— Păi se mai întâmplă câteodată. N-ai nimic de
făcut, femeia este în căutare de emoţii, eu caut aven
tura, şi gata. A doua zi, amândoi ne prefacem că nu
s-a întâmplat nimic, iar viaţa merge înainte.
El îmi mulţumeşte, îmi întinde mâna, şi-mi spune
că în lumea lui lucrurile nu stau chiar aşa. Există
plictiseală, ţi-e urât, şi uneori chiar îţi doreşti să
ajungi în pat cu femeia — dar treburile astea sunt
mult mai controlate, şi nimeni nu face ce-i trece prin
cap sau ce vrea el.
— Poate cu artiştii chestiile astea sunt mai libere,
comentează el. "
Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.
Fragment :
" Sunt pus imediat pe lista suspecţilor şi sunt re-
ţinut — pentru că refuzam să spun unde fusesem în
ziua dispariţiei. Dar, iată, gardianul îmi deschide uşa
şi-mi spune că sunt un om liber.
Cum de sunt un om liber? Pentru că în zilele noas-
tre se poate afla orice despre oricine, este de ajuns să
doreşti o informaţie şi o găseşti îndată: unde am
utilizat cârdul de credit, care sunt locurile pe care le
frecventăm, cu cine ne-am culcat. In cazul meu, a fost
mai uşor: o femeie, ziaristă şi ea, prietena soţiei
mele, dar "divorţată — şi deci fără probleme în a
spune că se culcase cu mine — s-a oferit să depună
mărturie în favoarea mea când a aflat că fusesem ares-
tat. A adus dovezi concrete despre faptul că fusesem
cu ea în ziua şi în noaptea dispariţiei lui Esther.
Mă duc să vorbesc cu inspectorul-şef care-mi îna-
poiază lucrurile, îşi cere scuze, afirmă că scurta mea
detenţie a fost făcută conform legii şi că nu voi avea
cum să acuz ori să dau în judecată Statul. Eu îi ex-
plic însă că n-am nici cea mai mică intenţie să fac
asta, ştiu că oricine poate fi bănuit şi poate fi pus sub
urmărire 24 de ore din 24, chiar dacă nu a comis nici
un delict.
— Sunteţi liber, îmi spune, repetând vorbele gar-
dianului.
Intreb: nu cumva s-a întâmplat ceva grav cu soţia
mea? Ea îmi spusese deja că din cauza mulţimii de
legături cu lumea terorismului, nu de puţine ori
simţise cum paşii îi erau urmăriţi din umbră.
Inspectorul schimbă vorba. Eu insist, dar el nu-mi
spune nimic.
întreb dacă ea poate călători cu paşaportul şi-mi
spune că da, că nu comisese nici un delict, de ce să
nu poată ieşi sau intra liber în ţară?
— Atunci este posibil să nu mai fie în Franţa?
— Credeţi că aţi fost părăsit din cauza domni-
şoarei cu care vă culcaţi?
îi răspund că nu e treaba lui. Inspectorul face o
pauză, ia o figură serioasă, îmi spune că am fost ares-
tat pentru că acestea sunt procedurile de rutină, dar îi
pare rău că soţia mea a dispărut. Este şi el căsătorit,
şi chiar dacă nu-i plac cărţile mele (aşadar ştie cine
sunt, nu e aşa de ignorant cum pare!), se poate pune
în situaţia mea, îşi dă seama că trec prin momente
grele.
întreb ce trebuie să fac de acum înainte. îmi dă
cartea lui de vizită, îmi cere să-1 informez dacă aflu
ceva — e o scenă pe care o vezi în toate filmele, nu
mă convinge, inspectorii ăştia ştiu totdeauna mai
mult decât spun.
Mă întreabă dacă l-am întâlnit vreodată pe
bărbatul care se afla cu Esther ultima oară când a fost
văzută. îi răspund că ştiam cum i se spunea, dar că
nu îl cunoscusem niciodată personal.
Mă întreabă dacă avem probleme acasă. îi răs-
pund că suntem împreună de zece ani şi că avem
toate problemele comune oricărei familii — nici mai
multe, nici mai puţine.
întreabă, cu delicateţe, dacă am vorbit recent ceva
despre divorţ, sau dacă soţia mea se gândea să se
despartă de mine. îi răspund că o asemenea problemă
nu s-a pus niciodată, chiar dacă — şi-i repet, „ca în
orice căsnicie"— mai aveam şi dispute din când în
când.
Des sau din când în când?
Din când în când, insist.
întreabă, încă şi mai delicat, dacă ea bănuia ceva
despre legătura mea cu prietena ei. îi spun că a fost
prima şi ultima oară când ne-am culcat împreună. Nu
era nimic important, pur şi simplu nu aveam cu ce
să-mi omor timpul, era o zi plicticoasă, nu ştiam ce
să fac după prânz, jocul de-a seducţia ne trezeşte
totdeauna la viaţă, de aceea arh ajuns până în pat.
— Dumneavoastră ajungeţi în pat doar fiindcă
o zi este plicticoasă?
Vreau să-i spun că asemenea întrebări nu au le-
gătură cu ancheta, dar am nevoie de complicitatea
lui, sau poate voi avea nevoie de el de acum încolo
— la urma urmelor există o instituţie invizibilă nu-
mită Banca Favorurilor — care mi-a fost totdeauna
foarte folositoare.
— Păi se mai întâmplă câteodată. N-ai nimic de
făcut, femeia este în căutare de emoţii, eu caut aven
tura, şi gata. A doua zi, amândoi ne prefacem că nu
s-a întâmplat nimic, iar viaţa merge înainte.
El îmi mulţumeşte, îmi întinde mâna, şi-mi spune
că în lumea lui lucrurile nu stau chiar aşa. Există
plictiseală, ţi-e urât, şi uneori chiar îţi doreşti să
ajungi în pat cu femeia — dar treburile astea sunt
mult mai controlate, şi nimeni nu face ce-i trece prin
cap sau ce vrea el.
— Poate cu artiştii chestiile astea sunt mai libere,
comentează el. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
