Rudyard Kipling – Se lasă noaptea. carte PDF📚
- AUTOR: Rudyard Kipling
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 16
- LIMBA: Română
Cărți «Rudyard Kipling – Se lasă noaptea. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
Povestea lui Dick este una tristă, emoționantă și începe cu copilăria sa de orfan crescut de niște rude ale părinților. Viața în această familie este destul de grea, iar singurul lucru care îl face fericit este să petreacă timp cu micuța Maisie, cea care, copii fiind, îi jură iubire veșnică.
După ceva timp în care cei doi au stat despărțiți din cauza studiilor lui Maisie, Dick o reîntâlnește pe aceasta pe străzile Londrei. Dick devenise pictor și desena pentru un ziar care îl plătea destul de prost, iar Maisie devenise o adevărată femeie de care Dick se reîndrăgostește.
Dragostea lui Dick pentru ea este o dragoste aproape obsesivă, ar face orice pentru un zâmbet din partea ei sau măcar o vorbă bună. Partea dureroasă este că Maisie este o persoană foarte rece, o artistă mândră ce nu acceptă sfaturi sau ajutor și nu concepe să fie iubita lui Dick pentru că este convinsă că acesta nu i-ar oferi libertatea de care are nevoie ca artist. Pot spune că este cea mai rece persoană pe care mi-o puteam imagina, sau poate răceala ei este accentuată de contrastul cu iubirea sufocantă pe care Dick i-o poartă.
Fragment :
" Stătea, sfidând ordinele municipale, călare pe țeava tunului
Zam‐Zammah, care trona pe soclul lui de cărămidă, peste drum
de vechea Ajaib‐Gher – Casa Minunilor, după cum îi zic indige‐
nii Muzeului din Lahore. Cine stăpânea Zam‐Zammah, „drago‐
nul care scuipă flăcări“, stăpânea și Punjabul, căci falnicul tun
din bronz verde era întotdeauna primul care cădea în mâinile
cuceritorilor.
Kim era oarecum îndreptățit să se afle acolo – după ce îl
dăduse jos în șuturi de pe pivotul tunului pe băiatul lui Lala
Dinanath –, de vreme ce Punjabul era în mâinile englezilor, iar
Kim era englez. Deși era negru ca smoala, la fel ca orice alt in‐
digen, deși prefera să vorbească hindustana, limba sa maternă,
într‐o păsărească tărăgănată, deși se întovărășea cu băieții din
bazar pe picior de egalitate, Kim era totuși alb – un alb sărman,
dintre cei mai săraci. Metisa care avea grijă de el (fuma opiu
și se dădea drept proprietara unei prăvălii de mobilă la mâna a
doua de lângă piața unde erau trase birjele ieftine) le spusese mi‐
sionarilor că este sora mamei lui Kim;
dar mama lui fusese bonă
la familia unui colonel și îl luase de bărbat pe Kimball O’Hara,
un tânăr stegar din regimentul irlandez The Mavericks. Pe urmă,
acesta preluase un post la calea ferată Sind‐Punjab‐Delhi, iar
regimentul lui se întorsese acasă fără el. Nevasta îi murise de
holeră în Ferozepore, iar O’Hara se apucase de băutură și în‐
cepuse să hoinărească de colo‐colo de‐a lungul șinelor de cale
ferată, ținând în brațe copilașul de trei ani, cu privire ageră. Tot
felul de societăți de binefacere și de preoți militari, făcându‐și
griji pentru copil, încercaseră să i‐l ia, dar O’Hara îi ținuse pe
toți la distanță, până dăduse de femeia care fuma opiu și prin‐
sese gustul de la ea și murise așa cum mor albii săraci în India.
La moarte, toată averea lui consta în trei documente: unuia îi
zicea „ne varietur“, pentru că aceste cuvinte stăteau scrise sub
semnătura lui, iar altuia, „certificatul său de serviciu militar“.
Cel de‐al treilea era certificatul de naștere al lui Kim. Hârtiile
acelea aveau să facă din micuțul Kimball un bărbat, după cum
obișnuia el să zică în glorioasele ore de opiu.
Kim nu avea voie
sub niciun chip să se despartă de ele, pentru că făceau parte din‐
tr‐o vrăjitorie extraordinară, felul de vrăjitorie pe care‐l practi‐
cau oamenii acolo, în spatele Muzeului, în marea Jadoo‐Gher,
văruită cu albastru și alb – Casa Vrăjilor, cum i se zice noii Loji
Masonice. Într‐o bună zi, totul se va aranja de la sine, spunea el,
iar cornul va răsuna pentru Kim printre coloane – niște coloane
uriașe – de frumusețe și de putere.
Însuși colonelul, călărind în
fruntea celui mai bun regiment din lume, se va supune ordinelor
lui Kim – micuțul Kim, care ar fi trebuit să o ducă mai bine decât
tatăl său. Nouă sute de draci de primă mână, care se vor închi‐
na la un Taur Roșu pe un câmp înverzit și vor sta la ordinele lui
Kim, asta dacă nu‐l vor fi uitat pe O’Hara – sărmanul O’Hara,
care era brigadier la Ferozepore.
Apoi, prăbușit pe scaunul de
papură care zăcea rupt pe verandă, vărsa lacrimi amare. După
moartea lui, femeia cususe pergamentul, documentul și certifi‐
catul de naștere într‐un săculeț de piele ca pentru talismane, pe
care i‐l legase la gât lui Kim, cu un șnur. "
După ceva timp în care cei doi au stat despărțiți din cauza studiilor lui Maisie, Dick o reîntâlnește pe aceasta pe străzile Londrei. Dick devenise pictor și desena pentru un ziar care îl plătea destul de prost, iar Maisie devenise o adevărată femeie de care Dick se reîndrăgostește.
Dragostea lui Dick pentru ea este o dragoste aproape obsesivă, ar face orice pentru un zâmbet din partea ei sau măcar o vorbă bună. Partea dureroasă este că Maisie este o persoană foarte rece, o artistă mândră ce nu acceptă sfaturi sau ajutor și nu concepe să fie iubita lui Dick pentru că este convinsă că acesta nu i-ar oferi libertatea de care are nevoie ca artist. Pot spune că este cea mai rece persoană pe care mi-o puteam imagina, sau poate răceala ei este accentuată de contrastul cu iubirea sufocantă pe care Dick i-o poartă.
Fragment :
" Stătea, sfidând ordinele municipale, călare pe țeava tunului
Zam‐Zammah, care trona pe soclul lui de cărămidă, peste drum
de vechea Ajaib‐Gher – Casa Minunilor, după cum îi zic indige‐
nii Muzeului din Lahore. Cine stăpânea Zam‐Zammah, „drago‐
nul care scuipă flăcări“, stăpânea și Punjabul, căci falnicul tun
din bronz verde era întotdeauna primul care cădea în mâinile
cuceritorilor.
Kim era oarecum îndreptățit să se afle acolo – după ce îl
dăduse jos în șuturi de pe pivotul tunului pe băiatul lui Lala
Dinanath –, de vreme ce Punjabul era în mâinile englezilor, iar
Kim era englez. Deși era negru ca smoala, la fel ca orice alt in‐
digen, deși prefera să vorbească hindustana, limba sa maternă,
într‐o păsărească tărăgănată, deși se întovărășea cu băieții din
bazar pe picior de egalitate, Kim era totuși alb – un alb sărman,
dintre cei mai săraci. Metisa care avea grijă de el (fuma opiu
și se dădea drept proprietara unei prăvălii de mobilă la mâna a
doua de lângă piața unde erau trase birjele ieftine) le spusese mi‐
sionarilor că este sora mamei lui Kim;
dar mama lui fusese bonă
la familia unui colonel și îl luase de bărbat pe Kimball O’Hara,
un tânăr stegar din regimentul irlandez The Mavericks. Pe urmă,
acesta preluase un post la calea ferată Sind‐Punjab‐Delhi, iar
regimentul lui se întorsese acasă fără el. Nevasta îi murise de
holeră în Ferozepore, iar O’Hara se apucase de băutură și în‐
cepuse să hoinărească de colo‐colo de‐a lungul șinelor de cale
ferată, ținând în brațe copilașul de trei ani, cu privire ageră. Tot
felul de societăți de binefacere și de preoți militari, făcându‐și
griji pentru copil, încercaseră să i‐l ia, dar O’Hara îi ținuse pe
toți la distanță, până dăduse de femeia care fuma opiu și prin‐
sese gustul de la ea și murise așa cum mor albii săraci în India.
La moarte, toată averea lui consta în trei documente: unuia îi
zicea „ne varietur“, pentru că aceste cuvinte stăteau scrise sub
semnătura lui, iar altuia, „certificatul său de serviciu militar“.
Cel de‐al treilea era certificatul de naștere al lui Kim. Hârtiile
acelea aveau să facă din micuțul Kimball un bărbat, după cum
obișnuia el să zică în glorioasele ore de opiu.
Kim nu avea voie
sub niciun chip să se despartă de ele, pentru că făceau parte din‐
tr‐o vrăjitorie extraordinară, felul de vrăjitorie pe care‐l practi‐
cau oamenii acolo, în spatele Muzeului, în marea Jadoo‐Gher,
văruită cu albastru și alb – Casa Vrăjilor, cum i se zice noii Loji
Masonice. Într‐o bună zi, totul se va aranja de la sine, spunea el,
iar cornul va răsuna pentru Kim printre coloane – niște coloane
uriașe – de frumusețe și de putere.
Însuși colonelul, călărind în
fruntea celui mai bun regiment din lume, se va supune ordinelor
lui Kim – micuțul Kim, care ar fi trebuit să o ducă mai bine decât
tatăl său. Nouă sute de draci de primă mână, care se vor închi‐
na la un Taur Roșu pe un câmp înverzit și vor sta la ordinele lui
Kim, asta dacă nu‐l vor fi uitat pe O’Hara – sărmanul O’Hara,
care era brigadier la Ferozepore.
Apoi, prăbușit pe scaunul de
papură care zăcea rupt pe verandă, vărsa lacrimi amare. După
moartea lui, femeia cususe pergamentul, documentul și certifi‐
catul de naștere într‐un săculeț de piele ca pentru talismane, pe
care i‐l legase la gât lui Kim, cu un șnur. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
