Remarque Erich Maria – Trei camarazi. PDF📚
- AUTOR: Remarque Erich Maria
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 867
- LIMBA: Română
Cărți «Remarque Erich Maria – Trei camarazi. PDF📚». Rezumatul cărții:
Germania anilor `30. Trei fosti camarazi de arme isi cistiga existenta pe zi ce trece tot mai precara vinzind masini de ocazie si lucrind in atelierul de reparatii auto pe care l-au pus pe picioare impreuna. Trupe inarmate de soldati marsaluiesc cu mindrie pe strazi. Nesiguranta, saracia si violenta domnesc pretutindeni. Pentru cei trei, prietenia este singurul refugiu in fata haosului din jur.
Cel mai tinar dintre ei se indragosteste de o femeie misterioasa, Patrice Hollmann, care se alatura curind micului lor grup, iar pina la urma prietenia le este pusa la incercare in feluri greu de imaginat. Scris cu aceeasi simplitate si franchete coplesitoare ce au facut din Pe frontul de vest nimic nou un roman clasic, Trei camarazi (1937) portretizeaza maretia spiritului uman, ilustrata de personaje silite permanent sa gaseasca resurse interioare pentru a supravietui intr-o lume pe care trebuie s-o infrunte. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran la un an dupa aparitie de regizorul american Frank Borzage, cu Robert Taylor, Franchot Tone si Robert Young in rolurile principale, scenariul fiind semnat de F. Scott Fitzgerald. Era in timpul inflatiei.
Cistigam doua bilioane de marci pe luna. De doua ori pe zi ni se facea plata, si de fiecare data aveam o jumatate de ora pauza pentru a ne putea repezi in magazine sa cumparam cite ceva inainte de a se fi schimbat din nou cursul dolarului, si astfel valoarea banilor sa se reduca la jumatate. Si apoi? Anii ce-au urmat? Am lasat creionul din mina. N-avea nici un sens sa mai continui bilantul. Nici nu-mi mai aminteam exact. Prea se invalmasisera multe. Ultima aniversare a zilei mele de nastere o sarbatorisem la cafeneaua International, unde un an intreg am fost angajat sa cint seara de seara la pian. Apoi i-am regasit pe Koster si pe Lenz. Trei camarazi marcheaza, fara indoiala, un progres important in creatia lui Erich Maria Remarque.
Fragment :
" Neîntinat încă de fumul coșurilor, cerul era
galben ca alama. Strălucea puternic dincolo de
acoperișurile fabricii, vestind răsăritul soare-
lui. M-am uitat la ceas. Nu era încă opt. Sosi-
sem cu un sfert de oră prea devreme.
Am deschis poarta și-am pregătit pompa de
benzină. Pe la ora asta veneau mai întotdeau-
na mașini să-și facă plinul. Deodată am auzit,
răsunînd în spate, un croncănit răgușit. Suna
ca și cum undeva sub pămînt s-ar fi înșurubat
un ghivent ruginit. M-am oprit să ascult. Apoi,
traversînd curtea, m-am întors din nou la ate-
lier și am deschis cu precauție ușa. În penum-
bra încăperii se împleticea o stafie. Purta o
basma de un alb murdar, un șorț albastru,
pîslari, cîntărea nouăzeci de kilograme, dădea
cu mătura și era îngrijitoarea Mathilda Stoss.
Am rămas un timp locului și-am privit-o
cum se clătina printre radiatoare și cînta cu
voce sugrumată melodia Husarul credincios. Pe
masa de lîngă fereastră se aflau două sticle de
coniac. Una dintre ele era aproape goală. Cu o
seară înainte fusese plină. Uitasem s-o încui.
― Bine, madam Stoss..., i-am spus eu cu o
undă de reproș în glas.
Cîntecul încetă. Mătura îi căzu din mîini.
Zîmbetul fericit se stinse. Acum păream eu
stafia.
― Isuse Cristoase, gîngăvi Mathilda, privin-
du-mă fix cu ochii înroșiți. Nu mă așteptam să
veniți așa devreme...
― Înțeleg. Ți-a plăcut?
― Plăcut, cum să nu? Dar mi-e cam rușine.
Își trecu mîna peste gură: M-a făcut praf.
― Ei, lasă, exagerezi. Ești numai beată. Bea-
tă criță.
Se ținea eu greu pe picioare. Buza de sus,
umbrită de mustață, îi tremura, iar pleoapele
palpitau ca la bufnițele bătrîne. Încetul cu în-
cetul, reuși să se limpezească. Hotărîtă, făcu
un pas înainte. "
Cel mai tinar dintre ei se indragosteste de o femeie misterioasa, Patrice Hollmann, care se alatura curind micului lor grup, iar pina la urma prietenia le este pusa la incercare in feluri greu de imaginat. Scris cu aceeasi simplitate si franchete coplesitoare ce au facut din Pe frontul de vest nimic nou un roman clasic, Trei camarazi (1937) portretizeaza maretia spiritului uman, ilustrata de personaje silite permanent sa gaseasca resurse interioare pentru a supravietui intr-o lume pe care trebuie s-o infrunte. Romanul a fost adaptat pentru marele ecran la un an dupa aparitie de regizorul american Frank Borzage, cu Robert Taylor, Franchot Tone si Robert Young in rolurile principale, scenariul fiind semnat de F. Scott Fitzgerald. Era in timpul inflatiei.
Cistigam doua bilioane de marci pe luna. De doua ori pe zi ni se facea plata, si de fiecare data aveam o jumatate de ora pauza pentru a ne putea repezi in magazine sa cumparam cite ceva inainte de a se fi schimbat din nou cursul dolarului, si astfel valoarea banilor sa se reduca la jumatate. Si apoi? Anii ce-au urmat? Am lasat creionul din mina. N-avea nici un sens sa mai continui bilantul. Nici nu-mi mai aminteam exact. Prea se invalmasisera multe. Ultima aniversare a zilei mele de nastere o sarbatorisem la cafeneaua International, unde un an intreg am fost angajat sa cint seara de seara la pian. Apoi i-am regasit pe Koster si pe Lenz. Trei camarazi marcheaza, fara indoiala, un progres important in creatia lui Erich Maria Remarque.
- The New York Times
Fragment :
" Neîntinat încă de fumul coșurilor, cerul era
galben ca alama. Strălucea puternic dincolo de
acoperișurile fabricii, vestind răsăritul soare-
lui. M-am uitat la ceas. Nu era încă opt. Sosi-
sem cu un sfert de oră prea devreme.
Am deschis poarta și-am pregătit pompa de
benzină. Pe la ora asta veneau mai întotdeau-
na mașini să-și facă plinul. Deodată am auzit,
răsunînd în spate, un croncănit răgușit. Suna
ca și cum undeva sub pămînt s-ar fi înșurubat
un ghivent ruginit. M-am oprit să ascult. Apoi,
traversînd curtea, m-am întors din nou la ate-
lier și am deschis cu precauție ușa. În penum-
bra încăperii se împleticea o stafie. Purta o
basma de un alb murdar, un șorț albastru,
pîslari, cîntărea nouăzeci de kilograme, dădea
cu mătura și era îngrijitoarea Mathilda Stoss.
Am rămas un timp locului și-am privit-o
cum se clătina printre radiatoare și cînta cu
voce sugrumată melodia Husarul credincios. Pe
masa de lîngă fereastră se aflau două sticle de
coniac. Una dintre ele era aproape goală. Cu o
seară înainte fusese plină. Uitasem s-o încui.
― Bine, madam Stoss..., i-am spus eu cu o
undă de reproș în glas.
Cîntecul încetă. Mătura îi căzu din mîini.
Zîmbetul fericit se stinse. Acum păream eu
stafia.
― Isuse Cristoase, gîngăvi Mathilda, privin-
du-mă fix cu ochii înroșiți. Nu mă așteptam să
veniți așa devreme...
― Înțeleg. Ți-a plăcut?
― Plăcut, cum să nu? Dar mi-e cam rușine.
Își trecu mîna peste gură: M-a făcut praf.
― Ei, lasă, exagerezi. Ești numai beată. Bea-
tă criță.
Se ținea eu greu pe picioare. Buza de sus,
umbrită de mustață, îi tremura, iar pleoapele
palpitau ca la bufnițele bătrîne. Încetul cu în-
cetul, reuși să se limpezească. Hotărîtă, făcu
un pas înainte. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
