Salla Simukka – Alb ca zapada. PDF📚
- AUTOR: Salla Simukka
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 104
- LIMBA: Română
Cărți «Salla Simukka – Alb ca zapada. PDF📚». Rezumatul cărții:
Fanii primului volum din trilogia Albă-ca-zăpada au motive de bucurie: Lumikki Andersson, adolescenta ciudată şi rebelă, vine cu o nouă poveste!
Lumikki călătoreşte la Praga, unde o cunoaşte pe Zelenka. Aceasta îi dezvăluie că este sora ei, iar povestea i se pare veridică lui Lumikki.
În scenă apare şi Jiri, reporter la canalul de ştiri Super8. Împreună cu el, Lumikki încearcă să afle adevărul legat de secta numită Familia Albă, din care face parte şi Zelenka. Liderul sectei, Adam, pune la cale sinuciderea în masă a membrilor acesteia.
Lucrurile se precipită, iar finalul aduce dezvăluiri surprinzătoare şi încă o lecţie de viaţă pentru Lumikki: fiecare om are o latură ascunsă şi inocenţa nu e neîntinată ca zăpada.
Salla Simukka e o tânără autoare extraordinar de talentată. Trilogia Albă-ca-Zăpada poate sta alături de cele mai dure thrillere nordice şi are o eroină nonconformistă pe măsură. În tuşe de roşu, alb şi negru, povestea lui Lumikki are o aură de magie îngheţată.
Lumea pe care o creează Salla Simukka are un farmec exotic aparte. Finlanda, cu peisajele şi locuitorii ei, rămâne un ţinut misterios, încărcat de legendă.
Fragment :
" Lumikki asculta melodia cântată de Shirley Manson, care spunea că o atrăgeau doar
cântecele triste, că afla alinare numai în întunericul nopţii şi că-i plăceau doar veştile
proaste. Soarele strălucea pe cerul complet lipsit de nori. Cele 28 de grade de afară o
făceau pe Lumikki să transpire. Braţele şi picioarele îi erau lipicioase. Dacă şi-ar fi lins
palma, ar fi simţit gustul de sare. Fiecare baretă a sandalei părea să fie în plus. Tălpile
şi degetele îşi doreau libertate.
Lumikki se aşeză pe zidul de piatră şi-şi scoase sandalele, îşi lăsă picioarele peste
margine şi-şi răsfiră degetele. Grupul de turişti japonezi se uită lung la ea. Vreo două
tinere începură să râdă. Nu mai văzuseră degete de la picioare până acum? Bună ziua,
sunt din ţara personajelor Muumi. Doar şi ele umblau desculţe.
Nu ploua. Nu mai plouase de cinci zile.
Sunt fericită doar când plouă. Lumikki n-ar fi putut să cânte cu Shirley, pentru că
atunci ar fi minţit. Soarele strălucea, iar ea era fericită. Nu simţea nevoia ca lucrurile să
fie complicate. Shirley putea să-şi păstreze doar pentru ea sentimentele întunecate.
Lumikki opri muzica şi se lăsă asaltată de zgomotul turiştilor.
Italiană, spaniolă, engleză, americană, germană, franceză, japoneză, rusă... Era
dificil să distingă cuvinte în amestecul de limbi, cu atât mai mult propoziţii întregi. Era
însă o uşurare, pentru că nu trebuia să se concentreze la trăncănelile plictisitoare de zi
cu zi. Lumikki ştia acum foarte bine ce spuneau cei mai mulţi dintre oameni, fix în acest
loc. Ce privelişte!
Şi chiar aşa era. Nu avea sens să nege. O minunată vedere asupra oraşului Praga.
Acoperişurile de ţiglă roşie, frunzişul copacilor, turlele bisericilor, podurile, malurile
râului Vltava care licărea în lumina soarelui. Oraşul îi tăia respiraţia lui Lumikki. În
cinci zile, încă nu se obişnuise cu priveliştea. Se învârtea în fiecare zi prin vreun loc
aflat la înălţime, numai pentru a privi oraşul, lăsându-se invadată de o fericire
inexplicabilă.
Poate era datorită senzaţiei de libertate, detaşare şi independenţă. Era pe cont
propriu. Nu trebuia să dea socoteală nimănui. Nimeni nu o suna şi nimeni nu voia să-i
ştie programul. Nu avea responsabilităţi. Se va gândi mai târziu la ultimul an de liceu şi
la o slujbă de sfârşit de vară, după ce se va întoarce în Finlanda. Acum erau doar ea şi
căldura arzătoare şi oraşul, care suspina adânc de atâta istorie.
Era 16 iunie. Lumikki avea o săptămână de stat în Praga, după care urma să se
întoarcă în Finlanda pentru a sărbători tradiţionalul solstiţiu împreună cu familia
tatălui ei, de data aceasta în arhipelagul din preajma oraşului Turku.
Nu ar fi ştiut cum
să refuze, când tatăl ei presupusese în mod evident că va veni. Doar nu avea nimic
altceva de făcut, nu? Să stea cu prietenii la o cabană închiriată? Vreun plan special cu
vreo persoană specială? "
Lumikki călătoreşte la Praga, unde o cunoaşte pe Zelenka. Aceasta îi dezvăluie că este sora ei, iar povestea i se pare veridică lui Lumikki.
În scenă apare şi Jiri, reporter la canalul de ştiri Super8. Împreună cu el, Lumikki încearcă să afle adevărul legat de secta numită Familia Albă, din care face parte şi Zelenka. Liderul sectei, Adam, pune la cale sinuciderea în masă a membrilor acesteia.
Lucrurile se precipită, iar finalul aduce dezvăluiri surprinzătoare şi încă o lecţie de viaţă pentru Lumikki: fiecare om are o latură ascunsă şi inocenţa nu e neîntinată ca zăpada.
Salla Simukka e o tânără autoare extraordinar de talentată. Trilogia Albă-ca-Zăpada poate sta alături de cele mai dure thrillere nordice şi are o eroină nonconformistă pe măsură. În tuşe de roşu, alb şi negru, povestea lui Lumikki are o aură de magie îngheţată.
– Kirkus Reviews
Lumea pe care o creează Salla Simukka are un farmec exotic aparte. Finlanda, cu peisajele şi locuitorii ei, rămâne un ţinut misterios, încărcat de legendă.
– Publishers Weekly
Fragment :
" Lumikki asculta melodia cântată de Shirley Manson, care spunea că o atrăgeau doar
cântecele triste, că afla alinare numai în întunericul nopţii şi că-i plăceau doar veştile
proaste. Soarele strălucea pe cerul complet lipsit de nori. Cele 28 de grade de afară o
făceau pe Lumikki să transpire. Braţele şi picioarele îi erau lipicioase. Dacă şi-ar fi lins
palma, ar fi simţit gustul de sare. Fiecare baretă a sandalei părea să fie în plus. Tălpile
şi degetele îşi doreau libertate.
Lumikki se aşeză pe zidul de piatră şi-şi scoase sandalele, îşi lăsă picioarele peste
margine şi-şi răsfiră degetele. Grupul de turişti japonezi se uită lung la ea. Vreo două
tinere începură să râdă. Nu mai văzuseră degete de la picioare până acum? Bună ziua,
sunt din ţara personajelor Muumi. Doar şi ele umblau desculţe.
Nu ploua. Nu mai plouase de cinci zile.
Sunt fericită doar când plouă. Lumikki n-ar fi putut să cânte cu Shirley, pentru că
atunci ar fi minţit. Soarele strălucea, iar ea era fericită. Nu simţea nevoia ca lucrurile să
fie complicate. Shirley putea să-şi păstreze doar pentru ea sentimentele întunecate.
Lumikki opri muzica şi se lăsă asaltată de zgomotul turiştilor.
Italiană, spaniolă, engleză, americană, germană, franceză, japoneză, rusă... Era
dificil să distingă cuvinte în amestecul de limbi, cu atât mai mult propoziţii întregi. Era
însă o uşurare, pentru că nu trebuia să se concentreze la trăncănelile plictisitoare de zi
cu zi. Lumikki ştia acum foarte bine ce spuneau cei mai mulţi dintre oameni, fix în acest
loc. Ce privelişte!
Şi chiar aşa era. Nu avea sens să nege. O minunată vedere asupra oraşului Praga.
Acoperişurile de ţiglă roşie, frunzişul copacilor, turlele bisericilor, podurile, malurile
râului Vltava care licărea în lumina soarelui. Oraşul îi tăia respiraţia lui Lumikki. În
cinci zile, încă nu se obişnuise cu priveliştea. Se învârtea în fiecare zi prin vreun loc
aflat la înălţime, numai pentru a privi oraşul, lăsându-se invadată de o fericire
inexplicabilă.
Poate era datorită senzaţiei de libertate, detaşare şi independenţă. Era pe cont
propriu. Nu trebuia să dea socoteală nimănui. Nimeni nu o suna şi nimeni nu voia să-i
ştie programul. Nu avea responsabilităţi. Se va gândi mai târziu la ultimul an de liceu şi
la o slujbă de sfârşit de vară, după ce se va întoarce în Finlanda. Acum erau doar ea şi
căldura arzătoare şi oraşul, care suspina adânc de atâta istorie.
Era 16 iunie. Lumikki avea o săptămână de stat în Praga, după care urma să se
întoarcă în Finlanda pentru a sărbători tradiţionalul solstiţiu împreună cu familia
tatălui ei, de data aceasta în arhipelagul din preajma oraşului Turku.
Nu ar fi ştiut cum
să refuze, când tatăl ei presupusese în mod evident că va veni. Doar nu avea nimic
altceva de făcut, nu? Să stea cu prietenii la o cabană închiriată? Vreun plan special cu
vreo persoană specială? "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
