Capitolul 20

  1. Eu am făcut, în sfârşit un lung ocol pentru a sosi într-un loc unde nimic nu era întreg.

  2. Eu nu am văzut acolo, nici lucrurile minunate arătate în cer, nici pământul cu minunăţiile sale; acolo nu era decât un pustiu singuratic şi îngrozitor.

  3. Acolo am mai văzut şapte stele înlănţuite unele cu altele precum nişte munţi mari, precum nişte focuri mistuitoare. Şi am strigat când am văzut aceasta. Pentru ce crime sunt înlănţuite aceste stele; pentru ce au fost ele surghiunite în acest loc? Atunci Uriel, unul dintre îngerii care era cu mine şi care mi-a fost însoţitor, mi-a răspuns: Enoh de ce o astfel de întrebare? De ce această îngrijorare, această nelinişte? Aceste stele au încălcat ordinele Domnului Prea-Înalt; şi pentru a-şi ispăşi crimele lor, ele au fost încătuşate în acest loc pentru un număr fără sfârşit de veacuri.

  4. De aici am mers într-un alt loc al groazei.

  5. Acolo am văzut lucrând un foc imens, dogoritor şi mistuitor, în mijlocul căruia exista o despicătură şi coloanele de foc se luptau între ele şi se înfundau în genuni. Mi-a fost peste putere să apreciez atât mărimea cât şi înălţimea lui; nu am putut cunoaşte nici originea sa. Şi am strigat încă o dată în faţa a ce am văzut: Ce loc teribil! Şi căt este de dificil să cercetezi aceste taine.

  6. Uriel, unul dintre îngerii care era cu mine mi-a răspuns şi mi-a spus: Enoh, de ce această teamă, de ce această mirare, la vederea acestui loc teribil, la vederea acestui loc de suferinţă? Aici este, adăugă el, închisoarea îngerilor; şi aici vor fi ei închişi pentru totdeauna!

 Capitolul 21

  1. De acolo, am plecat către celălalt loc, aşezat înspre apus, unde am văzut un munte mare şi înalt, o stâncă abruptă şi patru locuri de întâlnire încântătoare 2. În interior, acest loc era adânc, spaţios, lustruit şi egal, dar într-un întuneric deplin.

  3. Atunci, Rafael, unul dintre îngerii sfinţi care mă însoţeau, mi-a spus: Iată locurile preafericite unde se adună spiritele, sufletele morţilor; acesta este locul unde se vor aduna toate sufletele copiilor oamenilor.

  4. Aceştia vor rămâne în acest loc, până în ziua judecăţii, până la vremea care le-a fost hărăzită.

  5. Însă mai este mult timp până în ziua marii judecăţi. Şi am văzut sufletele copiilor oamenilor care muriseră şi strigătul lor acuzator se ridica până la cer.

  6. Atunci l-am întrebat pe Rafael, îngerul care mă însoţea şi i-am spus; A cui este această voce acuzatoare care urcă spre cer?

  Cartea lui Enoh

  7. El mi-a răspuns: Aceasta este vocea spiritului lui Abel, care a fost ucis de fratele său Cain şi care îl va învinui până când neamul său va fi nimicit de pa faţa pământului.

  8. Până când neamul său va fi şters din rândul oamenilor.

  9. Atunci, l-am întrebat despre el, despre judecata de apoi şi i-am spus: De ce sunt unii despărţiţi de ceilalţi? El mi-a răspuns: Sunt trei clase diferite pentru spiritele morţilor, trei clase diferite pentru spiritele drepţilor.

  10. Aceste clase se despart printr-o prăpastie, printr-o apă şi printr-o lumină pe apă.

  11. Păcătoşii sunt împărţiţi la fel; după moartea lor; ei sunt îngropaţi în pământ, dacă judecata nu i-a ajuns încă în viaţă.

  12. Acesta este locul în care sunt închise sufletele lor, aici sunt lăsaţi pradă durerilor de neîndurat, pedeapsa celor care sunt condamnaţi pentru eternitate şi sufletele cărora vor fi osândite şi încătuşate pentru totdeauna.

  13. Şi iată acestea există de la facerea lumii. Sufletele celor ce se plâng sunt separate de cele care veghează la nimicirea lor în ziua judecăţii.

  14. Aşa arată locul destinat sufletelor oamenilor nedrepţi şi păcătoşi, sufletele acelora care au comis nedreptăţi şi care s-au amestecat în obştea nelegiuiţilor cu care se asemănau.

  Sufletele lor nu vor fi nimicite în ziua judecăţii; dar vor fi închise în acest loc, de unde nu vor mai scăpa niciodată. Atunci l-am lăudat pe Dumnezeu.

  15. Şi am zis: Fii binecuvântat Doamne al meu, Domn al gloriei şi al dreptăţii, stăpânul suprem şi veşnic.

 Capitolul 22

  1. De acolo am plecat spre alt loc, în partea de apus, la marginile pământului.

  2. Acolo am văzut un foc puternic şi o mişcare continuă, care se rotea şi noapte şi zi fără a se opri niciodată.

  3. Şi l-am întrebat pe îngerul care mă însoţea şi i-am spus lui: Ce este acela? De ce această mişcare fără de răgaz?

  4. Atunci Raquel, unul dintre îngerii care mă însoţea mi-a răspuns: 5. Acest foc dogoritor, care se mişcă fără încetare spre apus, este focul care aprinde toţi aştrii cerului.

 Capitolul 23

  1. De acolo, am ajuns într-un alt loc şi am văzut un munte de foc arzând noapte şi zi.

  Când m-am apropiat, am zărit şapte munţi strălucitori, care erau separaţi unul de altul.

  2. Pietrele din care erau formaţi, erau frumoase şi strălucitoare; ei sclipeau şi radiau, iar suprafaţa lor era lustruită. Erau trei către răsărit, cu atât mai de neclintit, cu cât erau aşezaţi unul peste celălalt; şi existau trei la miazăzi la fel de neclintiţi. Erau de asemenea, văi adânci, dar care erau separate unele de altele. În mijloc se ridica cel de al şaptelea munte. Şi toţi aceşti munţi apăreau de departe ca nişte tronuri majestoase. Şi ele erau acoperite de arbori frumoşi mirositori.

  Cartea lui Enoh

  3. Printre aceşti arbori, exista unul cu un miros împrospătat fără încetare şi atât de suav încât nu mai exista altul nici în gradina Edenului care să răspândească un miros atât de încântător. Frunzele sale, florile sale, lemnul său nu se veştejeau niciodată şi fructele sale erau frumoase.

  4. Fructele sale se asemănau cu fructele palmierului. În faţa acestei privelişti, am strigat: Iată