Este de prisos să mai vorbim că o educaţie, o reeducare corectă, mai cu seama a unor oameni adulţi, mai cu seamă dacă durează decenii, se poate efectua numai pe baza separării beriauiste a sexelor de după război, care este considerată în Arhipelag de neclintit. Influenţa reciprocă dintre cele două sexe ca impuls al progresului şi dezvoltării, acceptată de întregul neam omenesc, nu poate fi acceptată în Arhipelag, fiindcă atunci viaţa băştinaşilor ar semăna cu „viaţa la o casă de odihnă”. Şi cu cât ne apropiem mai mult de văpaia comunismului, care de pe acum a inundat jumătate de cer, cu atât mai insistent trebuie să separăm criminalii de criminale şi numai prin această izolare să-i facem să se chinuiască aşa cum trebuie şi să se îndrepte*.

  În epoca noastră, când oamenii nu sunt lipsiţi de informaţii şi de drepturi, întregul sistem armonios al reeducării coloniale se află sub supravegherea opiniei publice şi a comisiilor de supraveghere. – Cititorul nu le-a uitat? Ele n-au fost desfiinţate de nimeni.

  Ele sunt constituite „prin grija organelor locale”. Dar practic, acolo, în acele locuri sălbatice, în acele aşezări libere, cine vrea să meargă şi să intre în aceste comisii, în afară de soţiile administraţiei? Era pur şi simplu comitetul femeilor care îndeplineau ceea ce spuneau bărbaţii lor.

  Însă în marile oraşe acest sistem, din când în când, poate să dea şi rezultate neaşteptate. Comunista Galina Petrovna Filippova a primit din partea comitetului raional de partid sarcina să facă parte din comisia de supraveghere a închisorii din Odessa! Ea a refuzat: „N-am nimic de-a face cu criminalii!” şi numai cu disciplina de partid au obligat-o să accepte. Apoi însă a făcut o

 

  *însuşi Tikunov, ministrul apărării ordinii publice (îndată o să relatez despre întâlnirea noastră), mi-a povestit următoarea întâmplare: în timpul unei vizite individuale (adică într-o casă închisă, trei zile) o mamă, care a venit să-şi vadă fiul, i-a ţinut loc şi de soţie. Este un subiect antic. – Vă amintiţi de fiica hrănindu-şi tatăl din sânii proprii? 6 însă domnul ministru, strâmbându-se de ticăloşia acestor barbari, nu se gândea câtuşi de puţin: ce a însemnat pentru un flăcău holtei să nu vadă femeie timp de douăzeci şi cinci de ani.

  Adevărată pasiune! Acolo a întâlnit oameni, şi câţi dintre ei nevinovaţi, şi câţi dintre ei se căiseră. Chiar de la început a instaurat regula de a discuta cu deţinuţii fără administraţie (administraţia s-a împotrivit din răsputeri). Unii zeki, luni de zile, s-au uitat la ea cu ochi răi, pe urmă s-au îmblânzit. A început să meargă în puşcărie de două-trei-patru ori pe săptămână, rămânea acolo până la stingere, a renunţat la concediu. – Nu mai erau deloc bucuroşi cei care o trimiseseră aici, A început să umble pe la diferite instanţe şi să discute problema celor condamnaţi la douăzeci şi cinci de ani (în cod nu exista o astfel de condamnare, dar sunt oameni care au primit-o şi continuă s-o poarte), despre angajarea în serviciu a celor eliberaţi, despre exil. La vârf întâmpina ori totală nedumerire (şeful Direcţiei Locurilor de Detenţie din RSFSR, un general, a încredinţat-o în anul 1963 că în ţară nu există condamnare de douăzeci şi cinci de ani, şi, ceea ce-i nostim, se pare că el chiar nu ştia!), ori oameni perfect informaţi, şi atunci – împotrivire plină de ostilitate. A început să fie urmărită şi persecutată de către ministerul ucrainean al apărării ordinii publice şi pe linie de partid. Apoi au desfiinţat şi întreaga lor comisie, pentru demersurile scrise în favoarea deţinuţilor.

  Ia să nu-i mai stânjenească pe stăpânii Arhipelagului! Să nu-i mai deranjeze pe Practicieni! Nu aţi uitat că tot de la ei am aflat: „Acelaşi personal care a lucrat cândva lucrează şi acum, poate s-au mai adăugat vreo zece la sută”.

  Nu întrebăm însă dacă în sufletul lor nu s-a produs vreo schimbare? Nu s-au pătruns de iubire pentru protejaţii lor? Da, toate ziarele şi revistele vorbesc că s-au pătruns. N-am ales special, dar am citit (Cap. 1) în „Literaturnaia gazeta” despre actualii şefi ai lagărului de la staţia Erţevo. Iată însă că din nou „Literatumaia gazeta” (3 martie 1964) dă cuvântul unui şef de colonie: „Este uşor să-i ocărăşti pe educatori, e mult mai greu să-i ajuţi şi cel mai greu să-i găseşti: oameni vii, culţi, intelectuali (negreşit intelectuali), interesaţi şi înzestraţi pentru această meserie… Trebuie să li se creeze condiţii bune de viaţă şi de muncă… Ştiu cât de modest este salariul lor, cât de nesfârşită ziua lor de muncă…”

  Şi ce plăcut ar fi să putem încheia aşa, şi cu asta să isprăvim! Căci se poate să trăieşti liniştit, poţi să te dedici artei, ori, şi mai sigur, ştiinţei. – Iată însă aceste scrisori blestemate, mototolite, roase, trimise „pe sub mână” din lagăre! Şi să vedeţi ce scriu nerecunoscătorii despre cei care Îi se dedică din toată inima, într-o uesfârşită zi de lucru?

  I-n: „Vorbeşti cu educatorul despre ceea ce te doare şi observi că vorbele tale ricoşează din postavul cenuşiu al mantalei. Involuntar îţi vine să-l întrebi:” Iertaţi-mă, ce mai face văcuţa dumneavoastră? „, în al cărei grajd petrece mai mult timp decât lângă cei pe care îi are sub tutelă.” (Kraslag, Reşotî.)

  L-n: „Supraveghetorii sunt nişte tâmpiţi, şeful regimului este un Volkovoi tipic. Cu supraveghetorul nu trebuie să te contrazici, imediat te bagă la carceră.”

  K-n: „Şefii de detaşament vorbesc cu noi în jargon, la tot pasul auzi: lepădătură, javră, nemernic”. (Staţia Ertevo, ce coincidenţă!)

  K-i: „Şeful regimului este frate bun cu acel Volkovoi, e drept – nu bate cu gârbaciul, ci cu pumnul, priveşte ca un lup pe sub sprâncene… Şeful detaşamentului este un fost agent operativ, căci a ţinut pe lângă el un hoţ-in-formator, căruia, pentru fiecare deţinut, îi plătea cu narcotice… Toţi cei care băteau, chinuiau şi schingiuiau au trecut pur şi simplu dintr-un lagăr îiitr-altul şi ocupă doar alte posturi.” (Regiunea Irkutsk.)

  I. G. P-v: „Şefii de colonie numai adjuncţi direcţi au şase. Trântorii sunt alungaţi de pe toate şantierele, şi ei se refugiază aici… Toţi tâmpiţii din lagăre… Mai lucrează şi astăzi, îşi completează vechimea pentru pensie, dar nici după asta nu pleacă. N-au slăbit câtuşi de puţin. Pe deţinuţi nu i-au socotit niciodată şi nu-i socotesc nici acum oameni.”

  V. I. D-v: „În Norilsk, cutia poştală 288, nu există niciunul” nou „: sunt aceiaşi berianişti. Pe cei care ies la pensie îi înlocuiesc tot ei (cei care au fost alungaţi în anul 1956)… Dar li se dublează vechimea, primesc salarii mărite, concedii lungi, hrană din belşug. Li se socotesc doi ani pentru unul şi intenţionează să se pensioneaze la treizeci şi cinci de ani…”

  P-n: „În sectorul nostru există vreo doisprezece-treisprezece zdrahoni de flăcăi, îmbrăcaţi în cojoace până la călcâie, cu căciuli de blană şi pâslari cazoni. De ce nu s-ar duce ei în mină, la pământurile înţelenite şi să-şi găsească acolo chemarea, iar aici să lase locul celor mai în vârstă? Nu, nici cu lanţurile ancorelor de la vapoarele de pe Volga nu-i scoţi de aici. Probabil că ei, aceşti trântori, au informat organele superioare că ze-ka sunt incorigibili, căci dacă ze-ka vor deveni mai puţini, se vor reduce şi schemele lor de personal.”

  Şi la fel ca înainte, zekii seamănă cartofii în grădinile şefilor, îi sapă, îngrijesc vitele, lucrează mobilă pentru locuinţele lor.

  Dar cine are dreptate? Pe cine să crezi? Exclamă dezorientat cititorul nepregătit?

  Ziarele, fireşte! Să crezi ziarele, cititorule, întotdeauna să crezi ziarele noastre.

  *

  Emvediştii sunt o forţă. Ei nu vor ceda niciodată de bunăvoie. Dacă au rezistat în 1956 – vor rezista în continuare, nu vor ceda.

  Ei nu reprezintă doar organele de reeducare prin muncă. Şi nu doar Ministerul Apărării Ordinii. Am văzut cu câtă râvnă îi susţin ziarele şi deputaţii.

  Pentru că ei sunt osatura. Osatura multora.

  Ei însă nu au doar foiţă, ci au şi argumente. Cu ei nu este chiar atât de uşor să discuţi.: >-.

  Eu am încercat.

  Adică nici nu m-aş fi gâudit vreodată. Dar m-au determinat aceste scrisori, aceste scrisori pe care nu le-am aşteptat câtuşi de puţin, de la băştinaşii Contemporani. Băştinaşii m-au rugat cu nădejde: să spun! Să-i apăr! Să-i ajut să fie consideraţi oameni!

  Şi oare cui să-i spun? – Fără să mai pun la socoteală că poate nici nu vor vrea să mă asculte… Dacă ar fi existat presă liberă, aş fi publicat toate astea – iată, lucrurile au fost spuse, acum haideţi să discutăm.

  Iar acum (ianuarie 1964), ca un petiţionar tainic şi sfios, rătăcesc pe coridoarele unor instituţii, mă aplec la ghişeele birourilor de permise, simt asupra mea privirea dezaprobatoare şi suspicioasă a militarilor de gardă. De câtă cinste şi îngăduinţă trebuie să se bucure un scriitor-publicist pentru ca nişte demnitari guvernamentali ocupaţi să-şi elibereze o jumătate de oră urechea pentru el.

  Dar nici măcar în asta nu constă dificultatea principală. Dificultatea cea mare pentru mine, ca şi atunci la adunarea brigadierilor din Ekibastuz, era aceasta: despre ce să le vorbesc? În ce limbaj?

  Tot ceea ce eu gândesc într-adevăr, aşa cum este expus în această carte, ar fi şi periculos să le dezvălui şi n-ar avea totodată nici un rost. Asta n-ar însemna decât să-mi pierd capul în liniştea mută a unui cabinet, neauzit de către societate, neştiut de cei însetaţi de dreptate şi fără să urnesc treaba nici măcar cu un milimetru.

  Atunci ce să le spun? Păşind peste pragurile lor de marmură strălucind ca oglinda, călcând pe covoarele lor mâugâietoare, trebuie să-mi asum lanţurile iniţiale, firele de mătase care îmi vor fi trecute prin limbă, prin urechi, prin pleoape şi, pe urmă, toate astea cusute de umeri, de pielea spatelui şi de pielea pântecului. Va trebui să accept cel puţin:

  1. Slava Partidului pentru tot trecutul, prezentul şi viitorul lui. (Şi, deci, politica penitenciară generală nu este greşită. Eu nu îndrăznesc să mă îndoiesc de necesitatea Arhipelagului în general. Şi nu pot să afirm că „majoritatea deţinuţilor stau în lagăr nevinovaţi”.)

  2. Înalţii demnitari cu care voi sta de vorbă sunt devotaţi misiunii lor, ei se preocupă de soarta deţinuţilor. Ei nu pot fi învinuiţi de nesinceritate, de indiferenţă, de lipsă de informare (căci nu pot, dacă pun tot sufletul în această treabă, să n-o cunoască!)

  Mult mai suspecte sunt motivele intervenţiei mele: cine sunt eu? De ce mă ocup eu de treaba asta dacă nu este obligaţie de serviciu? Nu cumva urmăresc nişte scopuri interesate, murdare?… De ce să mă amestec eu, dacă Partidul şi fără mine vede totul şi fără mine va face totul aşa cum trebuie?

  Ca să arăt puţin mai impunător, am ales luna când m-au propus la Premiul Lenin, şi, iată, mă deplasez ca un pion important: cine ştie, poate se transformă în turn?

  Sovietul Suprem al URSS. Comisia pentru propuneri legislative. Această comisie se ocupă de mai mulţi ani de elaborarea noului Cod de Reeducare prin Muncă, cu alte cuvinte codul vieţii viitoare a Arhipelagului, în locul codului din anul 1933, care a existat fără să fi existat vreodată, care parcă nici n-a fost redactat vreodată. Şi iată că mi s-a aranjat o întrevedere, ca eu,

  Vlăstar al Arhipelagului, să pot face cunoştinţă cu înţelepciunea lor şi să le prezint ideile mele cu sclipiri amăgitoare.

  Ei sunt opt. Patru surprind prin tinereţea lor: aceşti băieţi parcă de-abia au absolvit VUZ-ul, dar s-ar putea să nu-l fi absolvit. Se înalţă atât de repede la putere! Ţinuta lor este atât de degajată în acest palat de marmură şi parchet, unde eu am fost admis cu mari precauţii: Preşedintele comisiei este Ivan Andreevici Babuhin, om între două vârste, care pare comsecădenia întruchipată. Lăsa impresia că de-ar depinde de el – chiar mâine ar desfiinţa Arhipelagul. Dar rolul lui va fi: să stea tot timpul discuţiei noastre deoparte şi să tacă. Aici, însă, cei, mai caustici sunt doi bătrânei! Doi bătrâni parcă ieşiţi din piesa lui Griboedov, aceia Din vremea bătăliei de la Oceakov Şi a Crimeii cucerire J leit aceia, care au înţepenit cu ceea ce şi-au însuşit cândva, sunt gata să jur că de la 5 martie 1953 ei n-au mai deschis un ziar, pentru că nu se mai putea întâmpla nimic care să influenţeze concepţiile lor! Unul dintre ei poartă un sacou albastru şi mie mi se pare că aceasta este uniforma albastră de la curtea Ecaterinei, şi chiar disting urma stelei de argint la jumătatea pieptului, încă din prag a fost limpede că amândoi moşnegii nu mă aprobă câtuşi de putui nici pe mine, nici vizita mea, dar au hotărât să dea dovadă de răbdare.

  Este foarte greu să vorbeşti când ai prea multe de spus. În plus, totul la mine e cusut, şi la fiece mişcare simt.

  Totuşi, tirada principala este pregătită şi pare că nimic n-ar trebui să tragă de fire. Iată ce le-am spus: de unde a apărut această idee (nu vreau să se înţeleagă că la ei) ca lagărul este ameninţat să devină casă de odihnă, ca şi cum, dacă în lagăr nu s-ar instaura foamea şi frigul, acolo ar domni fericirea? Îi rog, în pofida experienţei personale insuficiente, să-şi reprezinte gama acelor privaţiuni şi pedepse, care alcătuiesc detenţia însăşi: omul este lipsit de locurile natale; el trăieşte alături de cine nu doreşte; el nu trăieşte lângă cine doreşte (familia, prietenii); el nu-şi vede copiii crescând; este privat de ambianţa obişnuită, de casa proprie, de lucrurile personale, chiar şi de ceasul de la mâiiă; şi-a pierdut şi dezonorat numele; este privat de libertatea de deplasare, este privat de obicei şi de dreptul de a lucra în specialitate; simte asupra sa presiunea permanentă a unor oameni străini, ba chiar şi ostili – alţi deţinuţi, cu altă experienţă de viaţă, cu alte concepţii, obiceiuri, este privat de influenţa liniştitoare a sexului opus (fără să mai vorbim de aspectul fiziologic al chestiunii); şi chiar asistenţa medicală este incomparabil de nivel scăzut Prin ce seamănă toate astea cu un sanatoriu de pe litoralul Mării Negre? De ce se tem că lagărele ar putea deveni „casă de odihnă”?

  Nu, această idee nu-i izbeşte în frunte. Ei nu s-au clătinat pe scaunele lor.

  Să punem însă problema mai cuprinzător: oare vrem să-i redăm pe aceşti oameni societăţii? Atunci de ce îi silim să trăiască de parcă ar fi nişte blestemaţi? De ce atunci rostul regimurilor este de a-i umili sistematic pe Deţinuţi şi de a-i epuiza din punct de vedere fizic? Ce câştigă statul dacă ei sunt transformaţi în invalizi?

  Poftim, eu mi-am spus păsul. Şi ei încep să-mi explice greşeala mea: eu nu ştiu ce reprezintă contingentul actual, judec după impresiile anterioare, nu mai sunt în pas cu viaţa. (Acesta e punctul meu slab: într-adevăr, eu nu-i văd pe cei închişi în momentul de faţă) Pentru acei recidivişti izolaţi, tot ce am enumerat eu nu este câtuşi de puţin de prisos. Regimurile de astăzi, doar ele, pot să le bage minţile în cap. (Firele trag semnalul: asta-i de competenţa lor, ei ştiu mai bine cine sunt cei deţinuţi.) Să-i redăm societăţii?… Da, desigur, desigur, spun moşnegii cu glasuri de lemn, iar eu desluşesc: nu, fireşte, să moară acolo, e mai bine pentru noi toţi.

  În privinţa regimurilor? Unul dintre cei doi bătrânei de la Oceakov, procuror, cel în albastru şi cu steaua pe piept, ale cărui bucle subţirele îl fac să semene puţin cu Suvorov, îmi răspunde:

  — Am început să obţinem roadele introducerii regimurilor severe, în loc de două mii de asasinate pe an (aici putem spune) – acum avem doar câteva zeci.

  Asta-i o cifră importantă, o notez pe furiş. Se pare că va fi singurul câştig al vizitei mele.

  Cine sunt deţinuţii?! De bună seamă, ca să discuţi despre regimuri -trebuie să ştii cine sunt deţinuţii. Pentru asta ţi-ar trebui zeci de psihologi şi jurişti, care să meargă şi să discute nestingheriţi cu zekii, pe urmă, da, putem discuta. Dar corespondenţii mei din lagăre tocmai asta nu scriu: pentru ce au fost condamnaţi, ei şi confraţii lor*. Anul 1964 – rudele zekilor îşi înghit lacrimile în singurătate. Moscova liberă încă nu cunoaşte amănunte despre viaţa din lagăre (Ivan Denisovici se referă la „trecut”), este încă timidă, divizată, nu există nici un fel de mişcare socială. Aceeaşi lipsă de informaţii ca pe vremea lui Stalin.

  Partea generală a discuţiei a luat sfârşit, trecem acum la cea specială, însă comisiei şi fără mine totul îi este limpede, la ei totul este hotărât, nu au nevoie de mine, erau doar curioşi să mă vadă.

  Pachetele? Doar cinci kilograme şi acea gamă care funcţionează actualmente. Eu le propun să dubleze gama, apoi pachetele să le facă de opt kilograme, căci ei „rabdă de foame! Cine reeducă prin înfometare?!” „Cum rabdă de foame?” a izbucnit comisia indignată în unanimitate. „Noi am fost acolo şi am văzut că resturile de pâine sunt cărate din lagăr cu camioanele!” (pentru porcii supraveghetorilor).

  Ce-mi rămâne de făcut? Să strig: „Este o minciună! Aşa ceva nu poate să existe!” – dar o durere m-a străpuns în limbă, care era cusută peste umăr de

 

  * Cum să-ţi faci o idee despre aceşti recidivişti atât de diferiţi? Iată, de pildă, în colonia din Tavda se află un bătrân de optzeci şi şapte de ani, fost ofiţer ţarist şi pesemne şi albgardist. În anul 1962 ispăşise optsprezece ani din cea de a doua condamnare de douăzeci de ani. Avea o barbă deasă şi răsfirată, lucra ca pontator la un atelier de mănuşi cu un singur deget, întrebăm: pentru convingerile din tinereţe nu sunt cam mulţi patruzeci de ani de puşcărie? Şi câte asemenea destine, neasernănătoare cu altele, n-or mai fi!

  Locul din spate. Nu trebuie să încalc condiţiile: ei sunt informaţi, sinceri şi grijulii. Să le arăt scrisorile zekilor mei? Pentru ei vor fi nişte acte fără valoare, şi hârtiile lor mototolite şi roase la colţuri, pe draperia de catifea roşie aşternută peste masă, vor arăta ridicol şi jalnic. Dar nu pot să le arăt, îşi vor nota numele, şi băieţii vor avea de suferit.

  — Dar statul nu va avea nimic de pierdut dacă se vor trimite mai multe pachete!

  — Şi cine va beneficia de pachete? Obiectează ei. În principal familiile bogate (aici acest cuvânt este folosit de… Bogaţi, pentru că ei trebuie să raţioneze ca nişte oameni de stat realişti). Care au furat şi au pus deoparte în libertate. Prin urmare, prin sporirea coletelor, vom pune în situaţie jenantă familiile care muncesc!

  Firele mă taie şi mă sfâşie! Aceasta este o condiţie inviolabilă: interesele păturilor muncitoare sunt mai presus de orice. Aceştia se află aici numai pentru păturile care muncesc.

  Se vede treaba că nu sunt deloc descurcăreţ. Nu ştiu cum să le ripostez. Să le spun: „Nu, nu m-aţi convins!” Puţin le-ar păsa, parcă eu sunt şeful lor?

  — Chioşcurile! Lansez eu un nou atac. Unde este principiul socialist al remuneraţiei? Ţi-ai făcut treaba – primeşte ce ţi se cuvine!

  — Trebuie să strângem la fondul pentru eliberare! Parează ei. Altfel, când se eliberează, devin întreţinuţii statului.

  Interesele statului sunt mai presus, aici nu pot să zic nimic, este cusut. Şi nici nu pot să pun problema măririi salariului zekilor pe seama statului.

  — Dar măcar duminicile să fie libere cu sfinţenie!., -…;

  — Este prevăzut, aşa va fi.

  — Dar sunt zeci de mijloace pentru a strica o duminică în interiorul zonei. Faceţi o menţiune să nu fie stricate! ^.; >, _. _., „…

  — Nu putem să prevedem toate amănuntele în Cod.

  Ziua de muncă – opt ore. Le spun ceva agale despre şapte ore, dar şi mie, înlăuntrul meu, mi se pare o neobrăzare: nu sunt nici douăsprezece, nici zece, ce-mi mai trebuie?

  — Corespondenţa înseamnă legătura dintre deţinuţi şi societatea socialistă! (iată cum m-am învăţat să argumentez). Nu trebuie limitată.

  Dar ei nu pot să revizuiască, să reia totul de la capăt. Scala, gama iiu mai este chiar aşa de dură, cum a fost la noi… Îmi arată gama vizitelor, inclusiv cele „intime”, de trei zile, noi, ani de-a rândul n-am avut niciuna, asta se poate suporta. Scala asta mi se pare chiar blândă, abia mă stăpânesc să n-o laud.

  Am obosit. Totul e cusut, nu poţi să mişti nimic. Sunt inutil aici. Trebuie să plec.

  La drept vorbind, din această cameră luminoasă, festivă, din aceste fotolii, sub susurul vorbelor lor, lagărele nu par deloc cumplite, ci chiar rezolvabile. Chestia asta că scot resturile de pâine cu maşinile… Sigur, acei oameni cumpliţi nu trebuie asmuţiţi asupra societăţii! Îmi aduc aminte mutrele vătafilor de hoţi,… Sunt zece ani de când am ieşit, cum să ghicesc cine se află…

  Acum acolo? Fraţii mei, politici, au fost, pare-se, eliberaţi. Naţiunile – şi ele eliberate.

  Celălalt dintre moşnegii nesuferiţi vrea să ştie părerea mea despre greva foamei: nu pot să nu aprob alimentarea prin tub dacă este vorba de o raţie mai îndestulătoare decât zămârca, nu-i aşa? *

  Mă ridic, ca un animal, pe labele din spate şi le urlu despre dreptul zekului nu numai la greva foamei – singurul mijloc de apărare – ci şi la moartea prin înfometare.

  Argumentele mele produc asupra loc o impresie stranie. Şi la mine totul este cusut: nu pot să le vorbesc despre legătura dintre greva foamei şi opinia publică din ţară.

  Plec obosit şi zdrobit: simt că puţin am început să şovăi, ei – câtuşi de puţin. Ei vor face totul cum vor ei şi Sovietul Suprem va ratifica în unanimitate.

  Vădim Stepanovici Tikunov, ministrul apărării ordinii publice. Fantastic, nu-i aşa? Eu, un biet ocnaş, Şci-232, mă duc să-l învăţ pe ministrul afacerilor interne cum să administreze Arhipelagul…?!

  În drum spre ministru, constat că toţi coloneii întâlniţi în cale au capul rotund, sunt albi şi bine îngrijiţi, dar sunt deosebit de sprinteni. Din biroul secretarului-şef – nici o uşă, spre nicăieri. În schimb, se află un uriaş dulap de sticlă şi oglinzi, cu perdeluţe de mătase încreţite dincolo de sticlă, prin care ar putea să treacă doi călăreţi cu cai cu tot. – Acesta este tamburul de la intrarea în cabinetul ministrului, în cabinet ar putea încăpea lejer două sute de oameni.

  Ministrul este bolnăvicios de gras, un maxilar imens, faţa – un trapez care se lărgeşte spre bărbie. Tot timpul discuţiei noastre păstrează o ţinută oficială, austeră, mă ascultă fără nici un interes, din obligaţie.

  Eu îi trântesc aceeaşi tiradă despre „casa de odihnă”. Şi din nou aceste chestiuni generale: oare nu stă în faţa noastră (a lui şi a mea!) sarcina reeducării zekilor? (ce cred eu despre „reeducare” a rămas în Partea a Patra^). Ce rost a avut reforma din anul 1961? La ce bun cele patru regimuri? Şi îi repet lucruri anoste – tot ce am scris în acest capitol: despre hrană, despre chioşc, despre colete, despre îmbrăcăminte, despre muncă, despre samavolnicie, despre faţa Practicienilor. (N-am îndrăznit să aduc scrisorile cu mine, ca să nu mi le înhaţe, dar am extras citate, tăinuindu-i pe autori.) îi vorbesc vreo patruzeci de minute sau un ceas, foarte mult, fiind mirat că mă ascultă.

  Pe parcurs mă întrerupe, dar numai pentru a aproba sau a respinge vreo afirmaţie de a mea. El nu-mi ripostează zdrobitor. Mă aşteptam să am în faţă un zid plin de trufie, dar el este mult mai blând. Cu multe din cele ce i-am spus este de acord! Este de acord că pentru chioşc trebuie mai mulţi bani şi colete trebuie mai multe, şi compoziţia pachetelor nu trebuie reglementată Cum face Comisia de Propuneri (dar asta nu depinde de el, asta nu va hotărî ministrul, ci noul Cod de Reeducare prin Muncă); este de acord ca deţinuţii să-şi fiarbă şi să-şi prăjească din rezervele lor (dar aceste rezerve nu există); ca schimbul de scrisori şi plicurile cu ziare să fie nelimitate (dar asta înseamnă o grea povară pentru serviciul de cenzură al lagărului); este împotriva exagerărilor de tip Arakceev^, cu formaţii de marş permanente (dar nu e tactic să te amesteci în asta: disciplina poate fi uşor lichidată, dar cu greu mai poate fi restabilită); este de acord că iarba din zonă nu trebuie smulsă (este cu totul altceva ce s-a petrecut la Dubrovlag: lângă atelierele mecanice au amenajat, vedeţi dumneavoastră, grădiniţe de zarzavat, şi deţinuţii lucrau acolo în pauză, fiecare avea câte doi-trei metri pătraţi cu pătlăgele roşii sau castraveţi. – Ministrul a ordonat ca totul să fie săpat şi distrus, şi e mândru de asta! Eu îi zic: „Legătura omului cu pământul are o importanţa morală”, el -mie: „Grădinile individuale educă instinctele proprietăţii private”). Ministrul chiar se înfioară când îi povestesc cât de îngrozitor a fost să-i readucă pe deţinuţii cu domiciliu „extrazonal” în lagăr, după sârma ghimpată, (îmi este jenă să-l întreb: cu ce s-a ocupat în vremea aceea şi cum a luptat împotriva acestor măsuri?) Mai mult: ministrul recunoaşte că în prezent condiţiile de detenţie a zekilor sunt mai dure decât au fost în vremea lui Ivan Denisovici!

  În felul acesta, eu nu mai am de ce să-l conving! Nu mai avem despre ce discuta. (Iar el nu are de ce să-şi noteze propunerile unui om care nu ocupă nici un post.)

  Ce să-i propun? Să desfiinţeze escorta în Arhipelag? – Utopie, şi limba refuză să rostească! Apoi – fiecare problemă de mare importanţă nu depinde de nimeni în mod separat, ea şerpuieşte între mai multe instituţii, dar nu aparţine nici uneia.

  Însă ministrul insistă plin de siguranţă că uniforma vărgată este necesară pentru recidivişti („dacă aţi şti ce oameni sunt aceştia!”). Reproşurile mele la adresa personalului de supraveghere şi escortei le consideră aproape o jignire: „Faceţi confuzie, ori felul dumneavoastră de a vedea lucrurile se datoreşte biografiei proprii”. Mă asigură că nu mai prinzi pe nimeni să se angajeze ca supraveghetor pentru că s-a isprăvit cu avantajele. („Păi, asta este o atitudine sănătoasă din partea oamenilor că nu mai vor să se angajeze!” am vrut să exclam eu, dar firele prevenitoare mă trag de urechi, de pleoape, de limbă. Şi scap prilejul să-i spun ca nu se angajează sergenţi şi fruntaşi, dar ofiţeri – câţi pofteşti.) Sunt nevoiţi să folosească militari în termen. Ministrul ţine cu tot dinadinsul să mă facă să cred că doar deţinuţii sunt mitocani, supraveghetorii, dimpotrivă, se comportă foarte corect.

  Când între scrisorile prăpădiţilor de zeki şi vorbele ministrului este o discordanţă atât de mare, pe cine să crezi? E limpede că deţinuţii mint.

  El face trimiteri şi la propriile observaţii, căci vizitează lagărele, eu nu. N-aş vrea să merg? Kriukovo? Dubrovlag? (Din faptul că acestea două au fost numite cu atâta promptitudine, este clar că acolo sunt pregătite aranjamente a la Potiomkin10. Şi în ce calitate mă duc? De controlor ministerial? Atunci nici nu voi putea să ridic ochii la deţinuţi… Am refuzat.)

  Ministrul spune că zekii sunt insensibili şi nu răspund la grija care li se arată. Ajungi, de pildă, în colonia din Magnitogorsk şi întrebi: „Aveţi vreo plângere de făcut?” Şi, de faţă cu şeful lagărului lor, strigă în cor: „Nu, niciuna!” Şi altfel – întotdeauna sunt nemulţumiţi.

  Iată în ce vede ministrul „aspectele remarcabile ale reeducării în lagăr”:

  — Mândria unui deţinut-strungar lăudat de şeful lagărului;

  — Mândria deţinuţilor că produsele lor (fierbătoare electrice) vor fi trimise în Cuba eroică;

  — Darea de seamă şi realegerea „Secţiei de Ordine Interioară (Stâna Oilor Idioate);”, ;: ;

  — Abundenţa florilor (proprietate de stat) în Dubrovlag.

  Direcţia principală a preocupărilor lui: să creeze o bază industrială în fiecare lagăr. Ministrul consideră că, atunci când se vor porni lucrări interesante, vor înceta evadările. (Obiecţia mea, că „setea de libertate este o caracteristică vitală a fiinţei umane”, nici măcar n-a înţeles-o.)

  Am plecat obosit, cu convingerea că aici nu poţi ajunge niciodată la vreun capăt. Că n-am izbutit nici cât un fir de păr să urnesc ceva în această problemă şi că iarba va continua să fie smulsă şi tăiată. Am plecat deprimat de faptul că facultatea de înţelegere a oamenilor este atât de diferită. Nici zekul nu-l va înţelege pe ministru până ce nu se va înscăuna în acest cabinet, nici ministrul nu-l va înţelege pe zek până ce el însuşi nu se va afla dincolo de sârma ghimpată şi nu-i vor călca în picioare grădiniţa de zarzavat şi în schimbul libertăţii nu-i vor propune să înveţe să lucreze, de pildă, la strung.

  Institutul pentru studierea cauzelor criminalităţii. Aici am avut o discuţie interesantă cu doi directori adjuncţi inteligenţi şi câţiva cercetători ştiinţifici. Oameni plini de viaţă, fiecare cu părerile lui, se angajează în dispute unul cu altul. Pe urmă, unul dintre directorii adjuncţi, V. N. Kudriavţev, conducându-mă pe coridor, mi-a reproşat: „Nu, totuşi dumneavoastră nu luaţi în consideraţie toate punctele de vedere. Tolstoi, de pildă, le-ar fi luat…” Şi, brusc, pă-călindu-mă, a schimbat direcţia: „Haideţi să-l cunoaşteţi pe directorul nostru. Igor Ivanovici Karpeţ”.

  Această vizită nu era programată. În discuţia de mai înainte epuizaserăm toate problemele care mă interesau. Nu, zău, de ce? Bine, am intrat să-l salut. Vezi să nu te salute cineva în biroul ăsta! Nu-ţi venea să crezi că aceşti directori adjuncţi şi şefi de sectoare lucrează la acest şef, că el conduce toată activitatea de cercetare ştiinţifică. (Lucrul cel mai interesant îl voi afla mai târziu: Karpeţ este vicepreşedintele asociaţiei internaţionale a juriştilor democraţi!)

  S-a ridicat să mă întâmpine ostil-dispreţuitor (se pare că toată discuţia de cinci minute a avut loc aşa, în picioare), ca şi cum eu aş fi cerut cu insistenţă să mă primească şi, în sfârşit, a catadicsit. Pe faţa lui se citea bunăstarea şi îmbuibarea; fermitatea; şi dezgustul (fireşte, pentru mine). La piept, fără să-i pară rău de stofa bună a costumului, îşi înşurubase o insignă mare cât un ordin: o spadă verticală care, acolo, la capătul de jos, străpunge ceva, şi inscripţia: MVD. (O insignă foarte importantă. Era semnul că purtătorul are de foarte multă vreme „mâini curate, inimă fierbinte, cap rece”.)

  — Ce este, despre ce-i vorba?… Zice el încreţindu-şi fruntea. Eu n-am nevoie de el, acum, însă, din politeţe, îi repet câte ceva.

  — A-a, face juristul democrat, auzind parcă şi ceea ce eu nu spusesem. Liberalizare? Drepturi pentru ze-ka?!

  Şi aici, pe neaşteptate şi pe loc primesc răspunsuri complete, după care umblasem de pomană prin cabinete cu marmură şi oglinzi.

  Să se ridice nivelul de trai al deţinuţilor? Nu se poate! Pentru că oamenii liberi din jurul lagărelor vor trăi atunci mai rău decât z. E-ka şi aşa ceva este inadmisibil.

  Să primească pachete mai des şi mai multe? Imposibil! Pentru că asta ar avea o influenţă dăunătoare asupra supraveghetorilor, care uu primesc alimente din capitală.

  Să fie mustrat şi educat personalul de supraveghere? Nu se poate! Noi ne sprijinim pe el. Nimeni uu vrea să se mai angajeze în această muncă, iar noi nu putem oferi salarii mari, s-au suprimat avantajele.

  Îi privăm pe deţinuţi de principiul remuneraţiei socialiste a muncii? Ei singuri s-au exclus din societatea socialistă.

  — Dar noi vrem să-i readucem la viaţă…?!

  — Să-i readucem?… Exclamă spadasinul uimit. Lagărul nu-i pentru aşa ceva. Lagărul înseamnă pedeapsă.

  Pedeapsă! Răsună toată camera. Pe-deap-să!

  Pedeaaapsă!

  Spada verticală stă gata să lovească, să străpungă – neclintită.

  PE-DEAP-SĂ! R.

  Arhipelagul a fost, Arhipelagul este, Arhipelagul va fi!

  Altfel cine va mai plăti pentru erorile învăţăturii înaintate, că oamenii nu cresc aşa cum au fost plănuiţi?

  Capitolul 3

  LEGEA în ZILELE NOASTRE Cum BINE a văzut cititorul pe parcursul întregii cărţi, în ţara noastră, începând din perioada cea mai timpurie a stalinismului, n-au existat politici. Mulţimile de milioane care s-au perindat prin faţa ochilor dumneavoastră, toate milioanele de Cincizeci şi Opţi au fost simpli condamnaţi de drept comun.

  Cu atât mai mult, guralivul şi mereu voiosul Nikita Sergheevici, la orice tribună se urca, de fiecare dată ţinea să declare: politici? Nu! La noi nu există!

  Şi închipuiţi-vă – nenorocirea este repede uitată: era aproape crezut! Chiar şi de către vechii zeki. Milioane de zeki au fost eliberaţi în văzul tuturor şi parcă n-ar mai fi rămas politici, nu-i aşa? Căci noi ne-am întors, cei pe care îi aşteptam s-au întors, toţi ai noştri s-au întors. Cercul nostru intelectual pare că s-a întregit şi s-a închis. Te culci seara şi te trezeşti, te uiţi – din casă n-a dispărut nimeni. Cunoscuţii telefonează, toţi sunt bine şi la locul lor. Nu că am fi crezut fără nici o rezervă, dar nu puteam să nu admitem că „în ansamblu, astăzi, politici nu mai sunt în lagăre. Ei, au mai rămas până şi-n ziua de azi (1968) câteva sute de baltici acolo, nu-i lasă să se întoarcă în republica lor. Şi nici de pe tătarii din Crimeea n-au ridicat blestemul, dar, probabil, curând… Din afară, ca întotdeauna (ca şi în vremea lui Stalin), totul este neted, curat, nu se vede nimic.

  Şi Nikita, de la toate tribunele, declara cu însufleţire şi emfază: „Asemenea fenomene nu se vor mai întâlni nici îu viaţa partidului, nici în viaţa ţării” (22 mai 1959, înainte de Novocerkassk). „Astăzi, în ţara noastră, toată lumea respiră liberă… Toţi sunt liniştiţi în privinţa prezentului şi viitorului lor” (8 martie 1963, după Novocerkassk).

  Novocerkassk! Unul dintre oraşele vitregite de soartă ale Rusiei. Ca şi când nu i-ar fi ajuns cicatricele din războiul civil, a trebuit să-şi mai vâre încă o dată gâtul sub sabie.

  Novocerkassk! Un oraş întreg, o revoltă populară întreagă care a fost linsă şi ascunsă cu desăvârşire! Bezna ignoranţei generale a rămas şi sub Hruşciov atât de adâncă, încât nu numai că străinătatea n-a aflat nimic despre Novocerkassk şi posturile de radio occidentale nu au comentat nimic pentru ascultătorii de la noi, dar nici din gură în gură n-a trecut nimic mai departe, a fost înăbuşit pe loc, şi cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri nu cunosc nici după nume acest eveniment: Novocerkassk, 2 iunie 1962.

  Să expunem, dar, aici, toate informaţiile pe care am izbutit să le strângem.

  Nu vom exagera dacă vom spune că aici s-a constituit unul dintre nodurile importante ale istoriei contemporane a Rusiei. Lăsând la o parte marea grevă a ţesătorilor din Ivanovo la hotarul anilor ’30 (care a avut însă un deznodă-mânt paşnic), revolta din Novocerkassk a fost după patruzeci de ani (după Kronstadt, Tambov şi Siberia Occidentală) cea dinţii manifestare populară. – Care nu a fost pregătită, ori condusă, ori concepută de nimeni – a fost strigătul sufletului că astfel nu se mai poate trăi!

  Vineri l iunie în toată Uniunea Sovietică a fost publicat unul dintre decretele zămislite de Hruşciov privind creşterea preţurilor la came şi unt. Ca efect al unui alt plan economic, care nu avea legătură cu cel dintâi, în aceeaşi zi, la marea uzină constructoare de locomotive electrice din Novocerkassk (NEVZ), a fost redus salariul de bază al muncitorilor cu aproape treizeci la sută. În dimineaţa aceea, în ciuda docilităţii lor, în ciuda obişnuinţei, în ciuda faptului că erau deprinşi să tragă din greu, muncitorii din două ateliere (fierărie şi metalurgie) n-au fost în stare să pună mâna pe lucru. – Prea îi fripseseră din două părţi deodată! Discuţiile în gura mare şi iritarea s-au transformat într-un miting spontan. Un eveniment obişnuit pentru Occident, pentru noi – ceva nemaiîntâlnit Nici inginerii, nici inginerul şef n-au putut să-i convingă pe muncitori. A venit directorul uzinei, Kurocikin. La întrebarea muncitorilor: „Din ce o să trăim acum?”, acest parvenit îmbuibat a răspuns: „Până acum aţi halit plăcinte cu came, de-acum – plăcinte cu magiun!” De-abia au scăpat să nu fie linşaţi de muncitori şi el, şi suita lui. (Poate, dacă ar fi răspuns altfel, s-ar fi potolit.)

  La amiază, greva a cuprins întregul NEVZ, cât era de mare. (Au trimis curieri la alte uzine, acestea şovăiau, dar nu i-au susţinut.) Priu apropierea uzinei trece linia de cale ferată Moscova-Rostov. Fie pentru ca Moscova să afle mai repede despre evenimente, fie pentru ca să împiedice transportarea de trape şi tancuri, femeile s-au aşezat într-un număr foarte mare pe şine, ca să oprească trenurile; numaidecât, bărbaţii s-au apucat să demonteze şinele şi să ridice baricade. Amploarea grevei nu este dintre cele obişnuite, dacă cercetăm toată istoria mişcării muncitoreşti din Rusia. Pe clădirea uzinei au apărut lozinci: „Jos Hruşciov!” „Din Hruşciov să se facă salam!”

  Tot în acelaşi timp, în jurul uzinei (laolaltă cu orăşelul muncitoresc, ea se află la trei-patru kilometri de oraş, peste râul Tuzlov) au început să se concentreze trupele şi miliţia. Pe podul peste râul Tuzlov au fost aduse tancuri. De seara şi până dimineaţa, în oraş şi pe pod circulaţia a fost interzisă complet. În orăşelul muncitoresc agitaţia a continuat toată noaptea. În timpul nopţii au fost arestaţi şi transportaţi în clădirea miliţiei orăşeneşti circa treizeci de muncitori – „instigatorii”.

  În dimineaţa zilei de 2 iunie au intrat în grevă şi alte întreprinderi din oraş (dar nici pe departe toate). La NEVZ, în cadrul unui miting spontan, general, au hotărât să meargă în oraş cu o demonstraţie şi să ceara eliberarea muncitorilor arestaţi. Coloana (la început – doar vreo trei sute de oameni, teribil!), cu femei şi copii, cu portretele lui Lenin şi cu lozinci paşnice, a trecut pe pod, pe lângă tancuri, fără interdicţii, şi a urcat în oraş. Aici a început să crească, îngroşându-se cu cei curioşi, cu indivizi separaţi şi copii. Din loc în Loc, prin oraş, oamenii opreau camioane şi, din ele, ţineau discursuri. Tot oraşul clocotea. Manifestaţia celor de la NEVZ a pomit-o pe strada principală (Moskovskaia), o parte din demonstranţi a încercat să foiţeze uşile încuiate ale secţiei orăşeneşti a miliţiei, unde presupuneau că se află arestaţii lor. De acolo le-au răspuns cu focuri de revolver. Mai departe, strada dădea spre monumentul lui Leniu* şi, prin două alei mai înguste care ocoleau scuarul. – Spre comitetul orăşenesc de partid (fostul palat al atamanilor, unde a sfârşit Kaledin1). Toate străzile erau înţesate de oameni, iar aici în piaţă, era aglomeraţia cea mai mare. Mulţi copii s-au urcat în copacii din scuar pentru a vedea mai bine.

  Sediul comitetului orăşesnesc de partid era gol, autorităţile oraşului fugiseră la Rostov*. Înăuntru – geamuri sparte, hârtii împrăştiate pe duşumea, ca şi cum ar fi avut loc o retragere în timpul războiului civil. Vreo douăzeci de oameni, trecâud priii palat, au ieşit în balconul lung şi s-au adresat mulţimii cu discursuri dezordonate.

  Era în jurul orei unsprezece dimineaţa. Miliţie aproape că nu mai era în oraş, dar erau tot mai multe trupe. (Este foarte grăitor cum la cea dintâi uşoară sperietură autorităţile civile s-au ascuns în spatele armatei.) Soldaţii au ocupat poşta, postul de radio local şi banca. La ora asta tot Novocerkasskul era complet încercuit de trupe şi toate intrările şi ieşirile din oraş au fost închise. (Pentru această misiune au antrenat şi şcolile de ofiţeri din Rostov, o parte rămânând totuşi să patruleze prin Rostov.) Pe strada Moskovskaia, tot pe unde a trecut şi manifestaţia muncitorilor, tot înspre comitetul orăşenesc de partid, au început să se târască încet tancurile. Puştimea se căţăra pe ele şi le astupa vizoarele. Tancurile au tras câteva salve de tun cu obuze oarbe, şi de-a lungul străzii au zăngănit geamurile vitrinelor şi ferestrelor. Puştimea s-a împrăştiat, tancurile s-au târât mai departe.

  Şi studenţii? Căci Novocerkasskul este oraş studenţesc! Unde erau studenţii?. Studenţii Institutului politehnic şi de la alte institute, precum şi elevii de la câteva şcoli medii tehnice, au fost încuiaţi încă de dimineaţă în cămine şi în clădirile institutelor. Câtă perspicacitate din partea rectorilor! Dar de ce să nu spunem că nici studenţii nu se puteau lăuda cu prea mult spirit civic. Probabil, au fost chiar bucuroşi de acest pretext. Studenţii răzvrătiţi din Occidentul contemporan (sau cei din Rusia dinainte) n-ar fi putut fi opriţi de nişte lacăte la uşi.

  Înăuntrul sediului comitetului orăşenesc de partid s-a încins o încăierare, oratorii erau traşi unul câte unul spre interior, iar la balcon ieşeau tot mai mulţi militari. (Oare nu tot aşa, de la balconul direcţiei Steplag-ului, s-a

 

  *Basov, primul-secretar al comitetului regional de partid Rostov, al cărui nume, împreună cu numele generalului Pliev, comandantul districtului militar al Caucazului de Nord, va fi totuşi scris cândva deasupra locului unde s-a tras în mulţime, a venit în aceste ore la Novocerkassk, dar a fugit numaidecât speriat (se spune chiar că ar fi sărit de la balconul etajului întâi), s-a întors la Rostov. La scurtă vreme după evenimentele din Novocerkassk a plecat cu o delegaţie în Cuba eroică.

  Urmărit rebeliunea din Kenghir?) Din mica piaţă chiar de lingă palat, cordonul de pistolari a început să împingă mulţimea îndărăt, spre grilajul scuarului. (Diferiţi martori adeveresc într-un glas că aceşti soldaţi erau alogeni, caucazieni, proaspăt aduşi de la celălalt capăt al districtului militar şi ei au înlocuit cu puţin înainte cordonul format din garnizoana locală. Dar mărturiile se contrazic: s-ar părea că, înainte de asta, cordonul de soldaţi aflat în acelaşi loc a primit ordin să tragă; dar, probabil, ordinul n-a fost îndeplinit deoarece căpitanul care l-a primit nu a comandat soldaţilor, ci s-a sinucis în faţa lor*. Sinuciderea ofiţerului nu poate fi tăgăduită, dar, după aceste povestiri, împrejurările nu sunt prea limpezi şi nimeni nu cunoaşte numele acestui erou de conştiinţă.) Mulţimea s-a dat îndărăt, însă nimeni nu se aştepta la nimic rău. Nu se ştia cine a dat comandă*, dar aceşti soldaţi au ridicat automatele şi au tras o salvă pe deasupra capetelor.

  Poate că generalul Pliev nici nu avea de gând să tragă imediat în mulţime, dar evenimentele s-au dezlănţuit de la sine: salva trasă pe deasupra capetelor a nimerit în copacii din scuar şi în puştani, care au început să cadă seceraţi. Mulţimea a început să răcnească, şi atunci soldaţii. – Fie la ordin, fie înnebuniţi de sânge ori de frică – au început să tragă vârtos în mulţime, în plus cu gloanţe explozive. (Mai ţineţi minte Kenghirul? Cei şaisprezece de la postul de garda?)* Mulţimea a fugit în panică, înghesuindu-se pe aleile care ocoleau scuarul, dar soldaţii continuau să tragă în spatele celor care fugeau. Au tras până s-a golit toată piaţa mare de dincolo de scuar, dincolo de statuia lui Lenin. – Prin fostul bulevard Platov şi până la strada Moskovskaia. (Un martor spune: aveai impresia că totul este acoperit de cadavre, însă, de bună seamă, erau şi mulţi răniţi.) Surse diferite cad de acord aproape în unanimitate că au fost ucişi vreo şaptezeci-optzeci de oameni* *. Soldaţii au început să caute şi să oprească autobuze şi camioane, să încarce în ele morţii şi răniţii şi să-i trimită la spitalul militar, după zidurile lui înalte. (Autobuzele acelea au mers încă vreo două zile cu scaunele mânjite de sânge.)

  La fel ca şi în Kenghir, în această zi s-au folosit camere pentru a-i filma pe insurgenţi pe stradă.

  Împuşcăturile au încetat, spaima a trecut, în piaţă din nou a dat năvală mulţimea şi din nou au tras asupra ei.

  Asta a fost între orele douăsprezece şi unu ale zilei.

  Iată ce a văzut la ora două un martor atent: „în piaţă, în faţa comitetului orăşenesc de partid se aflau vreo opt tancuri de tipuri diverse, în faţa lor – un cordon de soldaţi. Piaţa este aproape pustie, ici-colo mici grupuri, mai ales tineri, care strigă ceva soldaţilor, în adânciturile asfaltului – bălţi de sânge, nu Exagerez, până atunci nu bănuiam că poate fi atâta sânge! Băncile din scuar sunt mâujite de sânge, pete de sânge pe aleile de nisip ale scuarului, pe trunchiurile văruite ale copacilor. Toată piaţa este brăzdată de şenilele tancurilor. De zidul comitetului orăşenesc de partid este rezemat un steag roşu purtat de manifestanţi, cineva ancorase în vârful lui o şapcă de culoare cenuşie, stropită de sânge cafeniu. Pe faţadă – o pancartă de stambă roşie, care atâma de multă vreme acolo: „Poporul şi partidul sunt un tot!”

  Oamenii via mai aproape de soldaţi, îi mustră şi îi blesteamă: „Cum aţi putut?!” „în cine aţi tras?” „Aţi tras în popor!” Soldaţii se justifică: „N-am fost noi! Pe noi doar ce ne-au adus şi iie-au pus aici. Noi n-am ştiut nimic”.

  Iată cât de prompţi sunt asasinii noştri (şi se mai spune că sunt nişte birocraţi neîndemânatici): au şi izbutit să-i salte de aici pe acei soldaţi şi să aducă alţii, ruşi, care habar n-au de nimic, îşi cunoaşte meseria generalul Pliev!

  Treptat, pe la orele cinci-şase, piaţa se umple din nou de oameni. (Curajoşi oameni locuitorii Novocerkasskului! Postul de radio local a transmis tot timpul: „Cetăţeni, nu vă lăsaţi provocaţi, împrăştia ţi-vă pe la casele voastre!” Pistolarii sunt aci, sângele n-a fost spălat, iar ei dau din nou năvală.) Strigăte, din ce în ce mai multe, şi din nou un miting spontan. S-a aflat că în oraş au sosit cu avionul (probabil chiar de la primele împuşcături?) şase dintre cei mai importanţi membri ai Comitetului Central, inclusiv, desigur, Mikoian1* (specialist în situaţii a la Budapesta), Frol Kozlov^, Suslov^’ (prezenţa celorlalţi este îndoielnică). Ei au poposit, ca într-o cetate, în clădirea KUKKS) (cursuri de perfecţionare pentru ofiţerii de cavalerie, fosta şcoală de cădeţi). Şi o delegaţie de muncitori tineri de la NEVZ a fost trimisă la ei să le povestească despre cele petrecute. Mulţimea strigă: „Să vină Mikoian aici! Să vadă sângele cu ochii lui!” Nu, Mikoian n-o să vină. Însă un elicopter de patrulare zboară jos, deasupra pieţei, în jurul orei şase, cercetează. Apoi s-a depărtat.

  Curând, de la KUKKS, se înapoiază delegaţia muncitorilor. Cum, probabil, conveniseră, cordonul de soldaţi permite delegaţilor să treacă, şi, însoţiţi de ofiţeri, aceştia ajung în balconul comitetului orăşenesc de partid. Tăcere. Delegaţii transmit mulţumiri că au fost la membrii Comitetului Central, le-au povestit despre această „sâmbătă sângeroasă” 7, şi Kozlov a plâns când a auzit cum de la prima salvă de împuşcături au căzut copiii din copaci. (Cine îl cunoaşte pe Frol Kozlov – căpetenia hoţilor comunişti din Leningrad şi cel mai aprig stalinist – el a plâns!…) Membrii Comitetului Central au făgăduit că vor cerceta aceste evenimente şi-i vor pedepsi aspru pe cei vinovaţi (la fel ne-au promis şi în Lagărele speciale), iar acum trebuie să mergem acasă, ca să nu se provoace dezordini în oraş.

  Dar mitingul nu s-a împrăştiat! Spre seară mulţimea a devenit şi mai numeroasă. Câtă cutezanţă la cetăţenii Novocerkasskului! (Circula zvonul că brigada Biroului Politic în seara aceea a hotărât să deporteze toată populaţia oraşului de la mic la mare! Cred, nimic nu mai poate fi de mirare după deportarea naţiunilor. Oare nu tot acelaşi Mikoian se afla şi atunci lângă Stalin?)

  Pe la nouă seara au încercat să risipească lumea cu tancurile dinspre palat. Dar numai ce tanchiştii au pornit motoarele, oamenii s-au căţărat pe ele ciorchine, au blocat turelele şi au astupat vizoarele. Tancurile au amuţit. Pistolarii au stat neclintiţi, fără să încerce să-i ajute pe tanchişti.

  După încă un ceas au apărut tancuri şi transportoare blindate din partea cealaltă a pieţei, protejate de pistolari, cocoţaţi sus, pe blindaj. (Vedeţi ce experienţă de front avem! Doar i-am biruit pe fascişti!) Mergând cu viteză mare (însoţite de fluierăturile tineretului de pe trotuare, spre seară studenţii se eliberaseră), ele au curăţat partea carosabilă a străzii Moskovskaia şi a fostului bulevard Platov.

  Abia spre miezul nopţii pistolarii au început să tragă în aer cu trasoare, şi mulţimea s-a împrăştiat încet-încet.

   (O, forţă a mişcărilor populare! Cât de repede modifici tu conjunctura politică! În ajun – restricţii de circulaţie şi atâta frică, iar acum tot oraşul se plimbă şi fluieră. Oare sub o crustă de o jumătate de secol se află atât de aproape un cu totul alt popor, o cu totul altă atmosferă?)

  La 3 iunie postul de radio local a transmis cuvântările lui Mikoiau şi Kozlov. Kozlov n-a plâns. Nici măcar n-au promis că vor căuta vinovaţii printre autorităţi. S-a spus că evenimentele au fost provocate de duşmani, şi duşmanii vor fi crunt pedepsiţi. (Acum, când oamenii din piaţă erau împrăştiaţi.) Mikoian a mai spus că gloanţele explozive nu se află în dotarea armatei sovietice. – Prin urmare, au fost folosite de duşmani.

   (Dar cine sunt aceşti duşmani?… Cu ce paraşută s-au coborât? Unde au dispărut? Să vedem măcar unul! O, cât de mult ne-am obişnuit să fim prostiţi! „Duşmani”, când auzim acest cuvâut, parcă totul se clarifică pentru înţelegerea noastră… Precum „demonii” în evul mediu…)

  Numaidecât magazinele s-au îmbogăţit cu unt, salam şi multe altele, care de mult nu se văzuseră pe aici, şi se găseau doar în capitale.

  Toţi răniţii au dispărut fără urmă, niciunul nu s-a întors. Dimpotrivă, familiile celor răniţi şi ucişi (ele i-au căutat pe ai lor…!) au fost deportate în Siberia. La fel şi mulţi care au fost implicaţi, observaţi, fotografiaţi. A avut loc o serie de procese închise ale participanţilor la manifestaţie. Au fost şi doua „deschise” (bilete de intrare – secretarii organizaţiilor de partid din întreprinderi şi aparatul comitetului orăşenesc de partid. Într-unul dintre ele au condamnat nouă bărbaţi (la moarte) şi două femei (la cincisprezece ani).

  Componenţa comitetului orăşenesc de partid a rămas cea dinainte.

 

  *Iată ce povesteşte în 1968, cu toată autoritatea, în tren, o profesoară (!) din Novocerkassk: „Militarii n-au tras. Doar o singură dată în aer, pentru avertisment Au tras diversioniştii, cu gloanţe explozive. De unde le-au luat? Diversioniştii au de toate. Ei au tras şi în militari, şi în muncitori. Iar muncitorii parcă înnebuniseră, s-au năpustit peste soldaţi, i-au snopit în bătaie, dar ce vină aveau ei? Pe urmă. Mikoian mergea pe stradă, intra prin case să vadă cum trăiesc oamenii. Femeile l-au tratat cu căpşuni.”

  Vedeţi, deocamdată numai asta rămâne în istorie…

  În sâmbăta care a urmat după cea sângeroasă, la radio s-a anunţat că „muncitorii de la uzina constractoare de locomotive electrice şi-au luat angajamentul să îndeplinească planul septenal înainte de termen”.

  Dacă ţarul n-ar fi fost un nevolnic, i-ar fi trecut şi lui prin minte la 9 ianuarie la Petersburg să-i aresteze pe muncitori cu praporii şi să le trântească nişte condamnări pentru banditism. Şi nu s-ar mai fi pomenit de nici o mişcare revoluţionară.

  Iată şi în oraşul Alexandrov, în 1961, cu un an înainte de Novocerkassk, miliţia a bătut un arestat până l-a omorât şi pe urmă a interzis să fie dus la cimitir pe lângă „secţia” ei. Mulţimea s-a înfuriat şi a incendiat secţia de miliţie. S-au făcut arestări pe loc. (O poveste asemănătoare se va petrece la scurtă vreme şi în Murom.) Dar cum să fie încadraţi acum cei arestaţi? Sub Stalin primea 58 chiar şi un croitor care înfigea un ac într-un ziar. Acum au procedat mai inteligent: devastarea miliţiei nu trebuie considerată un act politic. Aceasta nu-i decât banditism ordinar. Instrucţiunile primite aşa glăsuiau: „dezordinile provocate de mulţimi” să nu fie considerate politică. (Atunci, de fapt, ce se încadrează la politică?)

  Uite aşa au dispărut de la noi politicii.

  Continuă să curgă valul care n-a secat niciodată în URSS. Acei criminali pe care nu i-a atins nicicum „valul binefăcător trezit la viaţă…” etc. Un val neîntrerupt în toate deceniile: şi „când au fost încălcate normele leniniste”, şi crud au fost respectate, care în timpul lui Hruşciov a cunoscut o intensificare înverşunată.

  Aceştia sunt credincioşii. Cei care s-au împotrivit noii şi aprigei campanii de închidere a bisericilor. Călugării care erau aruncaţi afară din mânăstiri. Sectanţii îndărătnici, în special cei care se sustrăgeau de la efectuarea serviciului militar, aici – nu vă supăraţi – este vorba de sprijin direct acordat imperialismului, şi în timpurile noastre blânde, pentru primul refuz – cinci ani.

  Insă aceştia nu sunt câtuşi de puţin politici, aceştia sunt „religioşii”, care trebuie educaţi: să fie daţi afară de la serviciu pentru credinţa lor; să fie trimişi comsomoliştii să le spargă geamurile; să fie obligaţi pe cale administrativă să se prezinte la conferinţele pe teme antireligioase; să li se scoată uşile de la biserici, folosind sudura autogenă, să doboare cupolele bisericilor folosind tractoarele, să alunge babele cu furtunul de pompieri. (Acesta-i dialog, nu-i aşa, tovarăşi comunişti francezi?)

  Iată ce le-au spus călugărilor din Poceaev la Sovietul Deputaţilor Muncitorilor: „Dacă vom aplica legile sovietice, va trebui să aşteptăm comunismul mult şi bine”.

  Şi numai în ultimă instanţă, când educaţia nu ajută, trebuie să recurgi la lege.

  Vedeţi însă unde străluceşte nobleţea diamantină a Legii noastre de astăzi: noi nu judecăm cu uşile închise, ca pe vremea lui Stalin, nu judecăm în contumacie. – Procesele noastre sunt semipublice (adică în prezenţa unei jumătăţi de public).

  Am în raână notiţele luate la procesul baptiştilor din oraşul Nikitovka, Donbass, ianuarie 1964.

  Iată cum s-a desfăşurat. Baptiştii care au venit să asiste, sub pretextul identificării, sunt ţinuţi trei zile la închisoare (până trece procesul şi ca să-i sperie). Un om care a aruncat inculpaţilor flori (un cetăţean liber!) a fost închis pe zece zile. Tot atât a primit şi un baptist care lua note în timpul procesului, notele i le-au confiscat (s-au păstrat altele). Un grup de comso-molişti aleşi au fost introduşi printr-o uşă laterală înaintea celuilalt public, ca să ocupe primele rânduri. În timpul procesului – strigăte din sală: „Să fie stropiţi cu gaz şi să li se dea foc!” Tribunalul nu interzice aceste strigăte îndreptăţite. Procedeele obişnuite ale tribunalului: depoziţiile vecinilor ostili; mărturiile minerilor speriaţi: aduc în faţa instanţei fetiţe de nouă şi unsprezece ani (important e să meargă bine procesul, ce se va întâmpla pe urma cu aceste fetiţe – puţin le pasă). Caieţelele lor cu texte religioase figurează ca probe materiale.

  Unul dintre inculpaţi este Bazbei, tată a nouă copii, miner, care n-a primit niciodată vreun ajutor de la comitetul sindical tocmai pentru că este baptist Dar pe fata lui Nina, elevă în clasa a opta, au izbutit s-o zăpăcească, s-o cumpere (cincizeci de mble de la comitetul sindical al minei), i-au făgăduit s-o ajute în continuare să intre la instituit, şi ea a făcut la anchetă nişte depoziţii fantastice împotriva tatălui: că a vrut s-o otrăvească cu o citronadă stricată, că în timp ce credincioşii se întâlneau în pădure ca să se roage (în orăşel erau persecutaţi), acolo aveau „un emiţător radio – un copac înalt, înfăşurat în sârmă”. De atunci, Nina a început să fie chinuită de mustrări de conştiinţă că a făcut mărturisiri false, s-a îmbolnăvit de cap şi a fost internată la spitalul de boli psihice, în salonul celor violenţi. Totuşi a fost citată la proces în speranţa că va face depoziţiile aşteptate. Ea însă neagă totul: „Anchetatorul mi-a dictat tot ceea ce trebuia să spun”. Nu-i nimic, judecătorul fără ruşine se şterge la gură şi consideră ultimele depoziţii ale Ninei fără valoare, iar pe cele preliminare – valabile, (în genere, când depoziţiile convenabile acuzării sunt date peste cap, tribunalul recurge la tactica sa specifică, pe care o aplică în permanenţă: nu ia în seamă mărturisirea făcută în instanţă, ci se sprijină pe cea preliminară, făcută la anchetă: „Păi cum aşa?… Îu depoziţiile dumneavoastră scrie… La anchetă aţi spus… Cu ce drept retrageţi ce aţi spus?… Pentru asta puteţi fi judecat!”)

  Judecătorul nu vrea să audă nimic care ţine de esenţă, de adevăr. Aceşti baptişti sunt persecutaţi pentru faptul că nu vor să-i recunoască pe predicatorii trimişi de un ateist, împuternicitul statului de la departamentul cultelor, ei vor predicatorii lor (conform statutului baptiştilor, predicator poate fi oricare dintre fraţii lor). Există o indicaţie a comitetului regional de partid: să fie judecaţi, dar să le fie luaţi copiii. Şi acest lucra va fi îndeplinit, deşi, iată, doar de curând, cu mâna stângă, Prezidiul Sovietului Suprem a semnat (2 iulie 1962), convenţia mondială „privind lupta cu discriminarea în domeniul educaţiei” *. Acolo este un paragraf: „Părinţii trebuie să aibă posibilitatea să asigure educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile convingeri”, însă tocmai acest lucru iioi nu putem să-l admitem! Toţi cei Care, la proces, vorbesc şi vor să atingă fondul problemei pentru a ajunge la elucidarea ei sunt în mod obligatoriu întrerupţi, deraiaţi, zăpăciţi şi încurcaţi de judecător. Iată nivelul polemicii lui: „Când va fi sfârşitul lumii, dacă noi ne-am propus să construim comunismul?” în cuvântul final de la proces, tânăra Jenia Hloponina a spus: „în loc să merg la cinematograf ori la dans, eu citeam Biblia şi mă privaţi de libertate. Da, să trăieşti în libertate este o mare fericire, dar să fii liber de păcat – este şi mai mare. Lenin spunea: numai în Turcia şi în Rusia s-au păstrat astfel de fenomene ruşinoase, cum este prigonirea pentru religie. N-am fost în Turcia şi nu ştiu, dar în Rusia – precum vedeţi”. Este, fireşte, întreruptă.

  Sentinţa: doi dintre ei câte cinci ani de lagăr, alţi doi – câte patru, Bazbei, cel cu mulţi copii – trei. Inculpaţii primesc sentinţa cu bucurie şi se roagă. „Reprezentanţii muncitorilor” strigă: „Este puţin! Să li se mai adauge!” (Să-i stropească cu gaz şi să le dea foc…)

  Baptiştii cei răbdători au ţinut evidenţa şi au făcut calcule; au creat un „consiliu al radelor captivilor”, care a început să editeze un buletin manuscris despre toate persecuţiile. Din acest buletin aflăm că din anul 1961 până în iunie 1964 au fost condamnaţi 197 baptişti*, dintre ei – 15 femei. (Toate numele sunt menţionate. Au fost socotite şi persoanele pe care le întreţineau cei condamnaţi, care au rămas acum fără mijloace de subzistenţă: 442, dintre ei, de vârstă preşcolară – 341.) Celor mai mulţi li se dau cinci ani de exil, însă unora – cinci ani de lagăr cu regim sever (gata-gata să îmbrace ţoale vărgate!), iar ca supliment şi trei-cinci ani de exil. B. M. Zdoroveţ din Olşanî, regiunea Harkov, a primit pentru credinţă şapte ani de lagăr cu regim sever. A fost condamnat LV. Arend, în vârstă de şaptezeci şi şase de ani, iar din familia Lozov – toţi (tată, mamă, fiu). Evgheni M. Sirohin, invalid categoria întâi din timpul războiului de apărare a patriei, orb de amândoi ochii, a fost condamnat în satul Sokolovo, raionul Zmiiov, regiunea Harkov, la trei ani de lagăr pentru educaţia religioasă dată copilelor lui Liuba, Nadia şi Raia, care i-au fost luate prin hotărâre judecătorească.

  Tribunalul care l-a judecat pe M. I. Brodovski (oraşul Nikolaev, 6 octombrie 1966) nu se jenează să utilizeze documente grosolan falsificate. Inculpatul protestează: „Asta nu-i drept!” Şi i-au mârâit ca răspuns: „Legea te va distrage, te va strivi şi te va nimici!”

  Le-gea! Ştiţi, asta nu-i acea „reprimare extrajudiciară” din acei ani când „normele erau încă respectate”.

  Recent am putut face cunoştinţă cu Demersul lui Sviatoslav Karavanski, o carte care te înfioară, transmisă din lagăr în libertate. Autorul a avut o condamnare de douăzeci şi cinci de ani. A ispăşit şaisprezece (1944-1960), a fost eliberat (probabil a beneficiat de „două treimi”), s-a căsătorit, a intrat ca student la universitate. – Dar nu! În 1965 au venit din nou după el: pregă-teşte-te! Mai aveai de făcut încă nouă ani*.

  — Oare unde mai este posibil aşa ceva, sub ce altă Lege, în afară de a noastră? Au atâmat de gâtul oamenilor cu lanţuri de fier condamnările de douăzeci şi cinci de ani, pedepsele vor lua sfârşit în anii ’70! Deodată apare un nou cod (1961): nu mai există pedepse peste cincisprezece ani. Şi chiar un student din anul întâi la drept va înţelege că, prin urmare, condamnările de douăzeci şi cinci de ani sunt abolite! La noi însă – nu sunt. Poţi să urli până răguşeşti, poţi să te dai cu capul de toţi pereţii – nu se aboleşte nimic. La noi, chiar eşti invitat să-ţi termini condamnarea, dacă ai fost cumva eliberat!

  Astfel de cazuri sunt numeroase. Oameni care au fost ocoliţi de epidemia eliberărilor hruşcioviste, tovarăşii noştri de brigadă, de celulă, întâlniţi prin puşcăriile de tranzit. I-am uitat demult, acum, în viaţa noastră refăcută, iar ei continuă să rătăcească pierduţi, abătuţi, năuci pe aceleaşi petice de pământ bătătorit, printre aceleaşi turnuri de pază şi sârmă ghimpată. Se schimbă portretele în ziare, se schimbă discursurile la tribune, se luptă contra cultului, pe urmă încetează să se mai lupte. – Dar deţinuţii cu douăzeci şi cinci de ani, cei botezaţi de Stalin, zac încă în lagăre…

  Karavanski prezintă biografiile de puşcăriaşi, care te fac să te înflori, ale unora dintre ei.

  O, gânditori de „stânga” ai Occidentului, iubitori de libertate! O, voi laburişti de stânga. O, studenţi progresişti din America, Germania, Franţa! Pentru voi, toate acestea sunt puţine. Pentru voi, nici această carte a mea nu înseamnă nimic. Doar atunci veţi înţelege numaidecât, când veţi auzi: „Mâinile la spate!” şi veţi călca voi înşivă pe pământul Arhipelagului nostru.

  * într-adevăr, numărul politicilor de astăzi nu mai poate fi comparat cu cel de pe vremea lui Stalin: ei nu mai sunt număraţi cu milioanele şi nici cu sutele de mii.

  Oare pentru că s-o fi îndreptat Legea?

  Nu, s-a schimbat doar (pentru o vreme) direcţia corăbiei. Izbucnesc la fel epidemii juridice, despovărând procesul cerebral al juriştilor, şi chiar ziarele sugerează celor care ştiu să le citească: au început să scrie despre huliganism – să ştii că vor începe să aresteze în virtutea articolului privind huliganismul; scriu despre furturi din avutul statului – să ştii că vor fi arestaţi delapidatorii.

  Din coloniile lor, zekii de astăzi scriu cu mâhnire: „Este inutil să mai cauţi dreptate, în presă scrie una, în viaţă găseşti altceva.” (V. I. D.) „M-am săturat să fiu surghiunit din societatea şi din poporul meu. Dar unde să găseşti dreptate? Anchetatorului i se dă mai multă crezare decât mie.

  Dar ce poate să ştie şi să înţeleagă o fetiţă de douăzeci şi trei de ani? Oare este în stare să-şi dea seama la ce condamnă un om? „(V. K.)” Dosarele nu sunt revizuite, pentru că, atunci, s-ar reduce şi schema lor de personal. „(L. N.)” Metodele staliniste de anchetă şi justiţia au fost pur şi simplu transferate din ^domeniul politicului în cel al dreptului comun, şi atât!’ în concluzie, iată ce spun aceşti oameni în suferinţă:

  1. Revizuirea proceselor nu este posibilă (căci altfel ar dispărea breasla judecătorească);

  2. La fel cum au masacrat în virtutea articolului 58, tot astfel în prezent masacrează în virtutea celor de drept comun (fiindcă ei cu ce să se hrănească? ^! Ce s-ar întâmpla atunci cu Arhipelagul?).

  Într-un cuvânt: să zicem că un cetăţean vrea să dispară din lume un alt cetăţean pe care el nu-l poate suferi (însă, fireşte, nu direct, cu cuţitul în spate, ci după lege). Cum să procedezi ca să nu greşeşti? Înainte trebuia să scrii un denunţ pentru 58-10. Acum însă trebuie să te sfătuieşti în prealabil cu specialiştii (anchetatori, miliţieni, judecători. – Iar un astfel de cetăţean are întotdeauna amici de soiul ăsta): ce este la modă anul acesta? Spre ce articol este orientat năvodul? Cu ce articol tribunalele au randament bun? Pe acela să-l vâri în loc de cuţit Multă vreme a bântuit, de pildă, articolul privind violul. – Nikita, probabil prost dispus în ziua aceea, a ordonat să nu se dea mai puţin de doisprezece ani. Şi în toate locurile mii de ciocane au început să forjeze denunţuri pentru doisprezece aiii, pentru ca fierarii să nu rămână fără lucra. Şi ăsta este un articol delicat, intim, spuneţi dacă, într-un fel, nu seamănă cu 58-10: şi acolo totul se petrece între patru ochi, şi aici; nici acolo nu se poate verifica nimic, nici aici, martorii sunt evitaţi, iar tribunalului tocmai asta îi trebuie.

  Iată, de pildă, două femei din Leningrad sunt chemate la miliţie (cazul lui Smelov).

  — Aţi fost la o serată cu bărbaţi?

  — Am fost.

  — Aţi avut raporturi sexuale? (Despre aşa ceva există un denunţ sigur, s-a stabilit.) – A-a-am avut – Acum una din două: aţi consimţit sau nu să aveţi relaţii sexuale? Dacă aţi consimţit, o să vă considerăm prostituate, predaţi buletinele de Leningrad şi în patruzeci şi opt de ore – afară din oraş! Dacă nu aţi consimţit. – Scrieţi o declaraţie că aţi fost violate. Femeile nu doresc câtuşi de puţin să plece din Leningrad! Şi bărbaţii primesc câte doisprezece ani.

  Iată şi cazul lui M. I. Potapov, profesor la şcoala unde predam şi eu. Totul a pornit de la o ceartă între vecinii de apartament: de la dorinţa unora dintre vecini de a se extinde şi de la faptul că soţia lui Potapov, comunistă, denunţase alţi vecini că primesc ilegal pensie. Şi – gata. Răzbunarea! În vara anului 1962, Potapov, care trăia paşnic şi nu bănuia nimic, este chemat pe neaşteptate la anchetatorul Vasiura şi nu s-a mai întors acasă. (Ia aminte, cititorule! Într-un stat de drept cum este al nostru, asta ţi se poate întâmpla. Şi dumitale, în orice zi, crede-mă!) Ancheta este uşurată de faptul că Potapov mai executase nouă ani în virtutea lui 58 (în plus, în anii ’40 refuzase să facă depoziţii false împotriva coinculpatului, ceea ce i-a. Atras ura anchetatorului). Vasiura. Chiar îi spune sincer: „Din ăştia ca dumneata am băgat la Zdup mai mulţi decât păr am în cap. Păcat că nu mai avem drepturile dinainte. „Soţia a dat fuga să-şi ajute soţul. Vasiura îi zice:. Mă doare-n cot că eşti membră, de partid! Dacă vreau – te arestez şi pe tine!” (Cum scrie N. Loghin, substitutul procurorului general al URSS ~ „Izvestia”, 18 noiembrie 1964: „într-o serie de articole şi reportaje, unii publicişti încearcă să deprecieze munca anchetatorului, să-l priveze de aureola romantică. De ce?”) în noiembrie 1962, Potapov este judecat. Este acuzat de violarea ţigăncii Nadia, de paisprezece ani (din curtea lor) şi a micuţei Olia, de cinci ani, în care scop le-a ademenit să se uite la televizor, în procesele verbale ale anchetei, din partea, lui V ova, un băieţel de şase ani, care niciodată în viaţa lui nu văzuse un act sexual, este descris calificat şi amănunţit acest act „al lui nenea Misa” cu Nadia., cum V ova, chipurile, a văzut prin fereastra inaccesibil de înaltă, cu geamuri jivrate, acoperită de un pom de iama şi de perdele. (Pentru această dictare, care a violat un minor cine trebuie judecat?) „Violata” Nadia timp de şase luni de când era gravidă n-a scos o vorbă despre asta, dar îndată ce i-a trebuit lui nenea Vasiura, a şi declarat. La proces vin şi profesorii de la scoală noastră. – Nu sunt lăsaţi să asiste, însă au prilejul să vadă cum în coridor părinţii îi instruiau pe „martorii” -copii să aibă grijă să nu se încurce în depoziţii.’ Profesorii scriu o scrisoare colectivă adresată tribunalului. Singura consecinţă a scrisorii este că profesorii, acum, sunt chemaţi unul câte unul la comitetul raional de partid şi ameninţaţi că. Vor fi daţi afară de la şcoală pentru neîncredere în justiţia sovietică. (Păi cum altfel? Aceste proteste trebuie, înăbuşite din faşă! Altfel, justiţia n-o să mai aibă viaţă dacă opinia publică va cuteza să aibă părerea sa despre ea.) în vremea asta – verdictul: doisprezece ani de lagăr – regim sever. Şi gata. Cine cunoaşte mediul provincial ştie bine că n-ai cum să te împotriveşti? Noi suntem neputincioşi. N-avem ce face. Ne vor da afară din serviciu. Nevinovatul n-are decât să piară! Tribunalul are întotdeauna dreptate şi comitetul raional de partid – la fel (şi ei sunt legaţi prin… Telefon).

  Şi lucrurile ar fi rămas aşa. Întotdeauna rămân aşa.

  Dar, printr-un concurs de împrejurări, chiar în această vreme este publicat romanul meu despre demult trecutele şi incredibilele suferinţe ale lui Ivan Denisovici, şi comitetul raional de partid încetează să mai fie pentru mine o sperietoare: mă implic în această afacere, scriu un protest la Tribunalul Suprem al republicii şi – lucru foarte important – o implic şi pe O. Ceaikovskaia, corespondenţa ziarului „Izvestia”. Şi s-a declanşat o luptă care va dura trei ani.

  Colosul inert, surd şi obtuz alcătuit din anchetatori şi tribunal trăieşte numai prin faptul că este infailibil. Acest colos inert este puternic şi sigur pe el pentru că niciodată nu-şi revizuieşte hotărâiile, că fiecare judecător poate tăia după pofta inimii, şi este convins că nimeni n-o să-l corecteze. Pentru asta există o înţelegere ascunsă: orice reclamaţie, indiferent de super-instanţa căreia îi este adresată, să fie trimisă spre examinare tocmai acelei instanţe împotriva căreia este făcută reclamaţia. Şi niciunul dintre oamenii magistraturii (inclusiv procurorii şi anchetatorii) să nu fie blamat, dacă a abuzat, s-a lăsat pradă enervării, ori răzbunării personale, sau a greşit, sau n-a făcut cum trebuie – noi îl vom acoperi! Îl vom apăra! Vom face zid în faţa lui! Doar de aceea suntem Lege.

  Cum vine asta: să începi o anchetă şi să nu acuzi? Înseamnă că anchetatorul a lucrat în gol? Cum adică: tribunalul popular să judece un proces şi să nu dea o condamnare? Înseamnă să nu recunoască munca anchetatorului, iar el să lucreze în gol! Ce ar însemna dacă tribunalul regional ar revizui hotărârea tribunalului popular? Ar însemna să mărească procentul rebuturilor în domeniul propriu. Apoi – pur şi simplu neplăceri colegilor de breaslă, de ce? O anchetă odată începută, să zicem în urma unui denunţ, trebuie negreşit finalizată printr-o sentinţă, care nu mai poate fi revizuită. Şi să nu ne păcălim unul pe celălalt! Şi să nu păcăleşti comitetul raional de partid, să faci cum zic ei. Atunci nici ei nu te vor lăsa la nevoie.

  Şi încă un lucru foarte important la un proces din ziua de azi: să nu foloseşti nici magnetofon, nici stenografistă, ci o secretară înceată, care cu viteză de şcolăriţă din secolul răs-trecut mâzgăleşte ceva pe foile procesului-verbal. Acest proces-verbal nu este citit în instanţă, nimeni nu trebuie să-l vadă până nu-l citeşte şi nu-l aprobă judecătorul. Numai ceea ce aprobă judecătorul înseamnă proces, că s-a citit şi s-a spus la proces. Iar ceea ce am auzit cu urechile noastre – asta n-a existat, asta a fost fum.

  Faţa neagră, lăcuită, a adevărului este mereu prezentă în mintea judecătorului – acesta-i aparatul de telefon din camera de consiliu. Acest oracol nu te va trăda, dar să faci cum spune el.

  Noi am obţinut recursul, lucru nemaipomenit. A început o nouă anchetă. Doi ani au trecut, acei copii nefericiţi au mai crescut, ei vor să scape de acele depoziţii mincinoase, să le uite, dar nu, din nou părinţii şi noul anchetator îi târăsc la judecată: uite aşa trebuie să vorbeşti, uite asta trebuie să spui, altfel mama ta o să aibă neplăceri; dacă n-o să-l condamne pe nenea Misa, o s-o condamne pe mama ta.

  Şi iată-ne aşezaţi în sala de judecată a tribunalului regional din Riazan. Ca întotdeauna – avocatul nu are nici un drept. Judecătorul poate să-i respingă orice protest şi nu-l poate controla nimeni. Din nou sunt folosite în mod necinstit depoziţiile vecinilor ostili. Din nou sunt folosite fără scrupule depoziţiile minorilor (comparaţi cu procesul lui Bazbei). Judecătorul nu se adresează copiilor: „Povesteşte cum a fost”, nu-i roagă: „Spune adevărul”, ci: „Povesteşte ce ai spus la anchetă!” Martorii apărării sunt derutaţi, încurcaţi şi ameninţaţi: „Dar la anchetă aţi declarat… Cine v-a dat dreptul să vă retrageţi depoziţia?”

  Asesoarele stau sub presiunea judecătoarei Avdeeva, ca nişte mieluşei sub laba unei leoaice. (Apropo, unde sunt judecătorii de altădată, bătrânii venerabili cu barba albă? Nişte muieri abile şi viclene au ocupat locurile de judecători ale bărbaţilor.) Are pârul ca o coamă şi un fel dur, masculin, de a vorbi, iar când vrea să arate cât de pătrunsă, este de marea importanţă a propriilor cuvinte, vocea ei capătă vibraţii metalice, îndată ce procesul o ia puţin pe un curs ce nu-i convine, ea se înfurie, loveşte cu coada, se face stacojie de încordare, îi întrerupe pe martorii indezirabili, îi ameninţă pe profesorii noştri: „Cum aţi îndrăznit să vă îndoiţi de justiţia sovietică?” „Cum aţi putut să credeţi că cineva i-a învăţat pe copii ce să vorbească? Care va să zică, voi îi educaţi pe copii în minciună?” „Dar cine a fost iniţiatorul scrisorii colective adresată tribunalului?” (în ţara socialismului nu este admisă nici măcar ideea unei acţiuni colective! Cine? Cine? Cine?) Procurorului Krivovoi (oare cine le alege Numele?) aproape că nu-i mai rămâne nimic de făcut cu o judecătoare atât de energică.

  Şi cu toate că în cursul procesului toate acuzaţiile au căzut: Vova nu putea vedea nimic pe fereastră: Olia acum neagă totul, n-a siluit-o nimeni: în toate zilele când putea fi săvârşită infracţiunea, în singura cameră, a Potapovilor se afla şi soţia bolnavă, şi doar nu în prezenţa ei a. Violat-o pe vecina-ţigancă: şi ţiganca asta mai înainte Jurase ceva de la. Ei; şi ţiganca asta nu dormea noaptea acasă, se întindea pe sub toate gardurile, în ciuda celor paisprezece ani ai ei; dar un anchetator sovietic nu putea să greşească! Un tribunal sovietic nu putea să greşească! Sentinţa: zece ani! Să triumfe breasla judecătorească! Anchetatori, să nu aveţi teamă! Torturaţi mai departe!

  Şi asta se petrecea de faţă cu un corespondent al ziarului „Izvestia”! Cu toată intervenţia Tribunalului Suprem al RSFSR! Dar cu cei pentru care nu intervenea nimeni ce se întâmpla?…

  Şi încă un an aproape mai durează bătălia cazuistică, şi în sfârşit, Tribunalul Suprem hotărăşte: Potapov nu este vinovat cu nimic, să fie achitat şi eliberat. (A stat trei ani în puşcărie…) Şi cum a rămas cu cei care au corupt şi au învăţat copiii ce să spună? Nu au păţit nimic, au eşuat – şi ce dacă? Dar pe pieptul de leoaică al Avdeevei a rămas măcar o pată, cât de mică? Nu, ea este unul dintre aleşii poporului, demnitar înalt. Dar cu gâdele stalinist, Vasiura, ce s-a întâmplat? A rămas pe loc, nu i-a tăiat nimeni din gheare.

  Să trăieşti şi să înfloreşti, breaslă judecătorească! Noi suntem făcuţi pentru tine, nu tu pentru noi! Şi justiţia să fie pentru tine ca un covor pufos. Doar să-ţi fie ţie bine! Demult s-a proclamat că în pragul societăţii fără clase şi procesul judiciar va deveni nonconflictual (ca să reflecte nonconflictuali-tatea orânduirii sociale): va fi un proces unde completul de judecată, procurorul, apărarea şi chiar acuzatul însuşi vor aspira cu forte reunite spre un ţel comun.

  Această stabilitate verificată a justiţiei înlesneşte foarte mult viaţa miliţiei: ea îi dă posibilitatea să aplice fără teamă metoda remorcă ori „sacul cu delicte”. Despre ce este vorba? Fie din indolenţa, din lipsa de promptitudine, iar uneori chiar din laşitatea miliţiei locale – unul, două şi trei cazuri de infracţiuni rămân nerezolvate. Insă pentru evidenţă, pentru scripte, ele trebuie să figureze ca rezolvate (adică „închise”)! Astfel, se aşteaptă un prilej favorabil. Şi în ziua când la secţie este adus un ins maleabil, speriat, ori cam nătâng, îi aruncă în spinare toate aceste cazuri nerezolvate: el, acest tâlhar imposibil de prins, le-a săvârşit pe toate în decurs de un an! Snopit în bătăi, epuizat, el este silit să „recunoască” toate aceste delicte, să semneze, după care va primi o pedeapsă mare, corespunzătoare crimelor săvârşite, ridicând pata de pe raion, (în Artaşat, lângă Erevan, a fost săvârşită o crimă. În 1953 au prins unul la întâmplare, l-au garnisit cu martori falşi, l-au bătut şi i-au dat douăzeci şi cinci de ani. Iar în 1962 a fost descoperit adevăratul ucigaş…)

  Viaţa societăţii se însănătoşeşte foarte mult datorită faptului că viciile nu rămâh nepedepsite. Şi anchetatorii miliţiei primesc prime speciale.

  Curăţarea raionului de pete poate fi realizată şi prin metoda inversă: să faci astfel ca şi cum delictul nici nu ar fi fost săvârşit. Fostul zek Ivan Emelianovici Brâxin, şaizeci şi nouă de ani, care, cândva, şi-a executat cei zece ani ai săi (amicul meu din saraşka Marfino), în iulie 1978 a fost bătut mortal şi jefuit de doi huligani tineri, seara, în orăşelul de vile Turist A zăcut două ore întins în staţia de autobuz fără să-l ridice nimeni. Apoi este adus la spitalul din Dedeiievo – cel mai apropiat. Medicul Savelieva nu poate să-i acorde nici un ajutor, şi nu-l trimite la un spital de traumatologie; deşi el îşi spune numele, prenumele şi patronimicul, vârsta. – Ea nu comunică despre rănit pe linie medicală, nici chiar la miliţie, şi aşa trei zile şi trei nopţi, vreme în care omul cu hematom, cu hemoragie la creier, cu dinţii făcuţi zob, cu ochii injectaţi zace, nu numai fără nici un ajutor medical, dar chiar şi fără îngrijirea unei infirmiere (se îmbătase), pe o muşama, până la umeri în urină. Trei zile şi trei nopţi familia se agită, îl caută chiar în acest orăşel, dar medicul nu anunţase nicăieri, în sfârşit, îl găsesc şi, cu eforturi proprii – nu ale spitalului – cheamă de la Moscova un autobuz de reanimare, care îl duce la neurochirurg; acela îl operează la cap, dar nu-l poate salva de hemoragie internă. Bolnavul moare după nouă zile de chinuri.

  Miliţia locală din Ikşansk a primit concluzia expertizei medico-legale, dar nu se grăbeşte cu ancheta şi nici măcar nu examinează, la spital, hainele celui ucis, nu caută urme pe ele. Chestiunea este că pe aceşti huligani îi cunoaşte toată lumea din Dedenevo, dar toţi se tem de ei. Şi iată, acelaşi medic Savelieva o ajută pe anchetatoarea principală Gherasimova (în cabinetul ei, când a interogat-o pe soţia celui ucis, la radio se transmitea un concert de estradă) după trei luni de anchetă să ajungă la concluzia că: victima a căzut, s-a lovit şi a făcut hemoragie cerebrală. Aşadar, nu avem pe cine aresta, n-a fost nici o crimă şi raionul este curat.

  Fie-ţi ţărâna uşoară, Ivan Emelianâci!

  Dar societatea s-a înzdrăvenit şi mai mult, justiţia s-a consolidat şi mai abitir din acel an când a fost chemată să-i înhaţe, să-i judece şi să-i deporteze pe paraziţi. Acest decret8 într-o oarecare măsură a înlocuit, de asemenea, suplul 58-10: acuzarea era la fel de insinuantă, imaterială şi – imparabilă. (Au izbutit să i-l aplice poetului I. Brodski^.)

  Acest cuvânt – parazit – a fost denaturat îndată ce s-au atins de el. Adevăraţii paraziţi, trântori cu salarii grase, s-au aşezat în jilţurile judecătoreşti, şi au început să curgă condamnările pentru truditorii săraci şi meşterii iscusiţi care se zbăteau, după o zi de lucru, să mai câştige câte ceva. Şi cu câtă răutate – eterna răutate a celor îmbuibaţi împotriva celor flămânzi – s-au năpustit asupra acestor „paraziţi”! Doi ziarişti, lipsiţi de scrupule, ai lui Adjubei10 („Izvestia”, 23 iunie 1964), uu s-au jenat să declare: paraziţii uu sunt deportaţi destul de departe de Moscova! Li se permite să primească pachete şi bani de la rude! Nu sunt supuşi unui regim suficient de sever! „nu sunt siliţi să muncească din zori şi până în noapte”. – Chiar aşa scriu textual: din zori şi Până în noapte! Dar în zorii cărui comunism şi în baza cărei constituţii se cere această corvoadă iobăgească?!

  Am enumerat câteva valuri importante, care (alături de hoţia din avutul statului, ce se menţine permanent la acelaşi nivel) completează continuu Arhipelagul.

  Şi nu degeaba, câtuşi de puţin, cutreieră străzile şi stau la sediile lor şi sfărâmă dinţii persoanelor reţinute membrii „drujinei populare”, aceşti bandiţi sau „grupuri de şoc”, recrutaţi de miliţie, care nu sunt pomeniţi în constituţie şi n-au nici o răspundere în faţa legii.

  Completările Arhipelagului continuă. Şi în ciuda faptului că societatea este de mult fără clase, şi pe aproape jumătate de cer s-a aşternut văpaia comunismului, noi ne-am obişnuit cu ideea că crimele nu se isprăvesc, nu se împuţinează, şi chiar au încetat să ne mai facă promisiuni. Prin anii ’30 promiteau cu siguranţă: încă puţin, încă vreo câţiva ani! Acum nu mai făgăduiesc nimic.

  Legea noastră este puternică, foarte ingenioasă, şi deloc asemănătoare cu tot ceea ce pe Pământ se cheamă „lege”.

  Prostii de romani au născocit principiul: „Legea nu are putere retroactivă”. Ba la noi are! Auziţi ce bălmăjeşte o veche zicală reacţionară: „Astăzi nu se scrie lege pentru ieri”. Ba la noi se scrie! Dacă a fost emis un nou Decret la modă şi Legea arde de nerăbdare să-l aplice acelora care au fost arestaţi mai înainte. – De ce nu? Se poate! Aşa a fost cu traficanţii de valută şi cu şper-ţarii: instanţele locale, de pildă cele din Kiev, au trimis listele la Moscova, ca să li se indice cui pot să aplice puterea retroactivă (să li se mărească bobina ori să li se ofere nouă grame de plumb^1). Şi au aplicat-o.

  Apoi, Legea noastră ştie să prevadă viitorul. S-ar părea că înainte de proces nu se ştie cum se va desfăşura judecata şi care va fi sentinţa. Dar ce să vezi? Revista „Soţialisticeskaia zakonnost” („Legalitatea socialistă”) publică toate acestea înainte de a avea loc judecata. Cum a ghicit? Întrebaţi… = „Soţialisticeskaia zakonnost” (organul Procuraturii L’RSS), ianuarie 1962, Nr. 1. Bun de tipar: 27 decembrie 1961. La pp. 73-74 – articolul lui Grigoriev (Gruzd): Călăii fascişti, care conţine un fel de reportaj de la. Procesul criminalilor de război estonieni de la Tartu. Corespondentul descrie interogatoriul martorilor; probele materiale de pe masa judecătorului; interogatoriul inculpatului („a. Răspuns cinic asasinul”), reacţia, ascultătorilor, cuvântul procurorului. Şi anunţă condamnarea la moarte. Şi totul s-a desfăşurat întocmai, dar de-abia. La 16 ianuarie 1962 (v. Pravda” din 17 ianuarie); când revista ieşise de sub tipar şi se vânduse. (Procesul fusese animai, dar nu s-a. Comunicat şi la revistă. Ziaristul a primit un an muncă forţată.)

  Legea noastră nu ştie ce-i acela păcatul falsei mărturii, în general ea nu-l socoteşte delict! O legiune de martori mincinoşi trăieşte în tihnă şi belşug printre noi, ei păşesc vajnici spre bătrâneţea venerabilă, se desfată la asfinţitul auriu al vieţii. Doar ţara noastră, singură în toată istoria universală, unică în lume poartă de grijă martorilor mincinoşi!

  Legea noastră nu-i pedepseşte pe judecătorii şi procurorii ucigaşi. Ei îşi îndeplinesc serviciul onorabil, vreme îndelungată, şi, plini de distincţie, intră în anotimpul bătrâneţii.

  Şi nu poţi să nu-i recunoşti Legii noastre zbaterile şi cauzele specifice oricărei gândiri creatoare pline de înfrigurare. Se zbuciumă Legea: într-un an criminalitatea trebuie să scadă brusc! Trebuie mai puţini oameni arestaţi! Mai puţini judecaţi! Cei condamnaţi să fie puşi în libertate pe cauţiune! Pe urmă alt zbucium: răufăcătorii au devenit exasperanţi! Destul cu eliberările pe cauţiune! Să se înăsprească regimul! Pedepsele să devină mai drastice; nemernicii să fie executaţi!

  Dar în pofida loviturilor furtunii, corabia Legii înaintează maiestuos şi lin. Judecătorii Supremi şi Procurorii Supremi au multă experienţaţi şi aceste lovituri nu pot să-i uimească. Ei îşi ţin Plenarele, îşi vor expedia Instrucţiunile, şi fiece schimbare nesăbuită de direcţie va fi explicată ca de mult dorită ^şi pregătită de întreaga noastră dezvoltare istorică, ca prevestită de Unica învăţătură Adevărată.

  Corabia Legii noastre este pregătită pentru orice schimbare de direcţie. Şi dacă mâine se va da ordin să fie din nou întemniţaţi milioane de oameni pentru felul de a gâudi, şi să fie deportate popoare întregi (aceleaşi din nou ori altele), sau oraşe răzvrătite, şi iarăşi să fie atâmate cele patru numere, corpul ei puternic nu se va clinti aproape deloc, etrava ei nu se va înconvoia.

  Şi versul lui Derjavin va rămâne invariabil, dar el nu va fi decât pe înţelesul inimii aceluia care l-a trăit pe pielea lui: Un tribunal nedrept mai rău e decât lotrul.

  Da, asta a rămas. A rămas cum a fost pe vremea lui Staliii, cum a fost în toţi anii descrişi în această carte. S-au editat şi s-au tipărit multe Baze, Decrete, Legi, contradictorii şi congruente, dar ţara nu trăieşte după ele, nu după ele se fac arestările, nu după ele se judecă, nu după ele se fac expertizele. Doar în acele puţine cazuri (15%?), când obiectul anchetei şi al dezbaterilor judiciare nu atinge nici interesele statului, nici ale ideologiei dominante, nici interesele personale sau viaţa tihnită a vreunui demnitar, în aceste cazuri, corpul judiciar poate să beneficieze de acest privilegiu: să nu telefoneze nicăieri, să nu primească indicaţii de la nimeni, ci să judece în fond, cu bună credinţă, în toate celelalte cazuri, în marea lor majoritate, penale ori civile. – Aici nu-i nici o diferenţă – nu pot să nu fie atinse interese importante ale vreunui preşedinte de colhoz, ale vreunui soviet sătesc, ale vreunui şef de atelier, director de uzină, administrator al JEK-ului, miliţian sectorist, comandant de miliţie, medic şef, economist şef, ale vreunor şefi de direcţii şi departamente, de secţii speciale şi servicii de cadre, secretari ai comitetelor raionale şi regionale de partid şi aşa mai în sus, şi aşa mai în sus! Şi în toate aceste cazuri, dintr-un cabinet liniştit se telefonează în altul, telefonează voci domoale, potolite, şi povăţuiesc prieteneşte, corectează, îndrumă şi arată cum trebuie rezolvat procesul unui om neînsemnat, asupra căruia s-au concentrat intenţiile neînţelese şi necunoscute ale unor personaje sus-puse. Şi acest biet Cititor credul al ziarelor intră în sala de judecată cu convingerea dreptăţii care-i palpită în piept, pregătit cu argumente rezonabile, şi, emoţionat, le prezintă în faţa măştilor adormite ale judecătorilor, fără să bănuiască măcar că sentinţa lui este scrisă, că este fără drept de apel şi nu există cale de a corecta această sinistră hotărâre interesată, care îţi pârjoleşte pieptul cu nedreptatea ei strigătoare la cer.

  În faţa lui există însă un zid, ale cărui cărămizi sunt îmbinate cu mortar plămădit din minciună.

  Acest capitol noi l-am intitulat Legea în zilele noastre. Mult mai exact însă ar fi fost dacă îl intitulam Lege uu există.

  Aceeaşi făţărnicie perfidă, aceeaşi negură a nedreptăţii pluteşte în aerul nostru, peste oraşele noastre, mai groasă decât fumul ce se înalţă din coşurile furnalelor.

  Construcţia acestui stat uriaş, strâns în cercuri de oţel, a intrat în a doua jumătate de secol, şi cercuri de oţel există, dar lege nu există.

  Sfârşitul Părţii a Şaptea POSTFAŢĂ ACEASTĂ CARTE n-ar fi trebuit s-o scriu singur, ar fi fost bine s-o distribui pe capitole unor oameni competenţi şi apoi s-o corectăm într-un consiliu de redacţie, ajutându-ne unul pe celălalt.

  Insă n-a venit încă timpul pentru o muncă de felul acesta. Cei cărora le-am propus să scrie ei anumite capitole n-au vrut să scrie, în schimb mi-au oferit povestirile lor, orale sau scrise, să le folosesc după dorinţă. I-am propus lui Varlam Şalamov să scriem împreună toată cartea, dar nici el nu s-a arătat dispus să accepte.

  Ar fi fost nevoie de uu întreg serviciu. Anunţuri la ziare şi la radio („Răspundeţi!”), o corespondenţă liberă, deschisă, aşa cum s-a făcut în cazul cetăţii Brest.

  Dar nu putea fi vorba de o iniţiativă de asemenea amploare, deoarece chiar proiectul meu, şi scrisorile, şi materialele trebuia să le tăinuiesc, să le fărâmiţez şi să fac totul în cea mai mare taină. Şi trebuia să maschez şi timpul când lucram la această carte, prefăcâhdu-mă că lucrez la altceva.

  Am început de multe ori această carte, dar tot de atâtea ori am abandonat-o. Nu puteam să mă hotărăsc dacă are sau nu rost să mă apuc singur de cartea asta. Şi mă vor ţine oare curelele?

  Când însă, pe lângă materialul ce-l strânsesem, s-au adăugat şi nenumăratele scrisori primite de la deţinuţi diii toată ţara, am înţeles că o dată ce toate acestea mi-au fost date mie – de acum este datoria mea.

  Trebuie să precizăm că această carte, toate părţile ei, n-au stat nici măcar o dată alături, pe aceeaşi masă! În toiul lucrului la Arhipelag, în septembrie 1965, arhiva mi-a fost devastată şi mi s-a confiscat un roman. De atunci Părţile scrise ale Arhipelagului şi materialele pentru alte Părţi au fost răzleţite prin diferite locuri şi de atunci uu s-au mai adunat laolaltă: mi-a fost teamă să risc şi din pricina numelor proprii. Mi-am notat ca să ştiu unde să verific un anumit lucru, din care loc să elimin altceva, şi mă plimbam cu aceste fiţuici dintr-un loc într-altul. Ce să-i faci, acest caracter convulsiv şi impresia de lucru neisprăvit sunt proprietăţile literaturii noastre prigonite. Luaţi dar cartea aşa cum este. L N-am întrerupt lucrul la carte, fiindcă am socotit-o terminată, ci pentru că nu mi-au mai rămas prea multe zile de trăit.

  Aşadar, rog s-o primiţi cu îngăduinţă şi totodată vreau să lansez un strigăt: când va veni timpul şi veţi avea posibilitatea, adunaţi-vă, prieteni, care aţi scăpat teferi şi cunoaşteţi bine viaţa de lagăr, adunaţi-vă şi scrieţi lângă Această carte un comentariu: corectaţi ce trebuie şi adăugaţi unde trebuie (dar să nu iasă prea voluminos, ce se aseamănă să nu repetaţi). Doar atunci cartea va avea o formă desăvârşită. Dumnezeu să vă ajute!

  Singur mă mircă am izbutit să o termin şi în această formă şi să rămân întreg şi nevătămat. De multe ori mi-am zis: n-or să mă lase.

  Închei această carte într-un an memorabil, de două ori jubiliar (şi jubileele au legătură între ele): cincizeci de ani de la revoluţia din octombrie, care a creat Arhipelagul, şi o sută de ani de când a fost inventată sârma ghimpată (1867).

  Cel de al doilea jubileu va trece, cu siguranţă, neobservat…

  Riazan – Ascunzişul.

  După încă un an M-AM GRĂBIT atunci, crezând că, oricum, dacă nu voi pieri în explozia scrisorii adresate congresului scriitorilor1, îmi voi pierde libertatea de a scrie, precum şi accesul la manuscrisele mele. Dar lucrurile cu scrisoarea au luat o astfel de întorsătură, încât nu doar că n-am fost arestat, ci parcă m-am consolidat în granit. Şi atunci am înţeles că sunt obligat şi pot să îndrept şi să desăvârşesc această carte.

  Acum au citit-o câţiva prieteni. Ei m-au ajutat să-i descopăr cusururile importante. N-am îndrăznit să repet experimentul cu un cerc mai larg de prieteni, şi chiar dacă voi izbuti cândva, pentru mine va fi prea târziu.

  În acest an, am adăugat şi am făcut tot ce am putut Nu cred că i s-ar putea reproşa cărţii caracterul incomplet: aici nu mai sfârşesc niciodată cu adăugirile şi oricine a avut cât de cât de-a face cu această lume ori a meditat la ea^va putea întotdeauna adăuga câte ceva care s-ar putea să fie de mare preţ. Insă există nişte legi ale dimensiunilor. Iar aici am ajuns cu dimensiunea la limită, şi n-ar trebui adăugate decât câteva asemenea grăuncioare preţioase şi întregul edificiu s-ar prăvăli.

  Şi dacă nu m-am exprimat prea fericit ori m-am repetat pe ici-pe colo, ori pe alocuri stilul este prea stufos – vă rog să mă iertaţi. Căci, oricum, nici anul acesta n-a fost prea liniştit, iar în ultimele luni am simţit din nou că pământul îmi arde sub picioare şi masa de scris îmi frige mâinile. Şi nici măcar pentru această ultimă redactare nu am văzut, o dată măcar, toată cartea la un loc, nu am ţinut-o pe aceeaşi masă.

  Încă nu a venit vremea să încredinţăm hârtiei lista întreagă a celor fără de care această carte nu s-ar fi scris, nu s-ar fi refăcut, nu s-ar fi păstrat Dar ei ştiu asta. Să îmi îngăduie dar o plecăciune de recunoştinţă.

  Mai 1968, „

  Rojdestvo-pe-Istia „

  ŞI după încă ZECE ANI ASTĂZI, în surghiunul străinătăţii, am avut totuşi răgazul să pun la punct în linişte această carte, chiar dacă între timp a citit-o o lume întreagă, încă alţi douăzeci de martori dintre foştii zeki m-au corectat şi au făcut adăugiri.

  Aici, în Occident, am avut posibilităţi, incomparabile cu cele dinainte, de a folosi literatura scrisă şi noi ilustraţii. Cartea însă refuză să mai primească şi aceste adăugiri. Creată în tenebrele URSS prin imboldurile şi focul memoriei zekilor, ea trebuie să rămână cu substratul din care a crescut.

  Vermont.

   [Scurt ISTORIC]

  O LUCRARE-SINTEZĂ despre Arhipelagul GULAG (sub acest), autorul şi-a pus în gând şi a început s-o scrie în primăvara anului 1958. Volumul ei se înfăţişa mai mic decât cel prezent, dar fusese deja adoptat principiul succesivităţii capitolelor privind sistemul penitenciar, anchetarea, tribunalele, călătoria la locul de detenţie, lagărele ITL, lagărele de ocnaşi, exilul şi prefacerile sufleteşti în anii de recluziune. Câteva capitole au fost scrise chiar atunci, totuşi lucrul la carte a fost întrerupt, deoarece materialul -evenimente, întârnplări, persoane – provenit numai din experienţa personală a autorului şi a prietenilor lui, era în mod evident neîndestulător.

  Pe la sfârşitul anului 1962, după tipărirea lui Ivan Denisovici, autorul a fost potopit de scrisorile foştilor deţinuţi. – Cu propuneri de a se întâlni şi a le asculta povestirile – şi ale deţinuţilor actuali, în decursul anilor 1963 şi 1964, din aceste scrisori şi prin intermediul multor întâlniri a fost adunat un material bogat de la 227 de martori. Autorul a distribuit mărturiile lor conform planului său iniţial, acum mult amplificat în toamna anului 1964, planul cărţii a căpătat formă definitivă: şapte părţi, şi toate informaţiile suplimentare care continuau să sosească erau dispuse potrivit acestei structuri, în iarna 1964/1965, la Solotcea (lângă Riazan), au fost scrise părţile a Cincea şi întâi. Lucrai a continuat la Riazan şi Rojdestvo-pe-Istia în vara lui 1965 şi a fost întrerupt în septembrie, când GB-ul a capturat o parte din arhiva autorului. Toată documentaţia Arhipelagului a fost dusă numaidecât de către prietenii zeki într-un loc sigur („Ascunzişul”, care nici astăzi încă nu poate fi dezvăluit), unde apoi, în răstimpul a două ierni, autorul a venit în secret, iar acolo, izolat cu torul de cei dragi şi de cunoscuţi, fără nici o legătură prin corespondenţă, doar cu sprijinul zekilor care locuiau prin apropiere, a lucrat la definitivarea cărţii, (în afară de aceste luni, la locuinţa legală, nu putea decât să citească noile cărţi primite: despre procesele judiciare, despre „reeducarea” prin lagăr, ori să se ocupe de cu totul altceva.)

  Astfel, prin martie 1967, şase dintre cele şapte părţi ale Arhipelagului au fost isprăvite în cea de a doua redactare, redactilografiate^ chiar de autor, şi toate exemplarele au fost dispersate din motive de securitate, în iama 1967-1968, la Solotcea, a continuat finisarea căiţii mai cu seamă pe baza unor izvoare livreşti, în mai 1968, la Rojdestvo-pe-Istia, cu sprijinul prietenilor, a fost dactilografiată varianta definitivă a celor trei volume şi, în acelaşi răstimp, filmul fotografic a fost expediat peste hotare. De atunci şi pâuă la publicarea în anii 1973-1974 au fost operate modificări nesemnificative.

  În august 1973, în circumstanţe tragice1, GB-ul a confiscat una dintre variantele secundare, nefinisate, ale Arhipelagului, ceea ce a determinat publicarea neîntârziată a cărţii (YMCA-Press, Paris, dec. 1973), după care, la scurtă vreme, autorul a fost expulzat din URSS.

  În străinătate, torentul scrisorilor şi al mărturiilor personale a continuat, şi ele, împreună cu unele informaţii tipărite, cunoscute în Occident, l-au îndemnat pe autor să mai efectueze nişte modificări şi adăugiri. Această versiune definitivă a cărţii este propusă cititorului în actuala ediţie de opere.

  CONŢINUTUL CAPITOLELOR Partea ÎNTÂI – OCNA Capitolul l – SORTIŢI PIERZANIEI Rezonanţa cuvintelor „ocnă”, „ocnaş”.

  — Decretul stalinist privind introducerea ocnei şi a spânzurătorii.

  — Biruinţele de pe front au adus completări -Lagărul de ocnaşi de la mina nr. 17 din Vorkuta.

  — Ultra-regimul.

  — A se compara cu ocna din Sahalin de pe vremea lui Cehov.

  — Alte asemenea lagăre.

  — Supărarea cititorilor pe autor.

  — Trei aviatoare comsomoliste.

  — Femeile care trăiau cu ocupanţii.

  — Cum erau întemniţaţi cei mărunţi. – Dascălii de şcoală în teritoriile ocupate.

  — Atitudinea autorităţilor faţă de patriotism în timpul războiului sovieto-german.

  — De unde atâţia trădători? – Oare existenţa determină conştiinţa?

  — Cine a comis greşelile?

  — Ce trebuie să considerăm greşeli.

  — De ce atât de mulţi oameni s-au bucurat de venirea nemţilor?

  — Mormintele din Vinniţa. Descoperirea lor.

  — Oare îi doare pe cei care îi călcăm în picioare?

  — Unde este învăţătura voastră?

  — Cui nu-i ajungea aerul.

  — Soţii Broneviţki.

  — Cum recepta aceasta tineretul. – În anii ’30 nu erau nici pe departe toţi încântaţi. – În minciuna sovietică tipărită nu se disting nuanţe.

  — Broneviţki-burgotnistru şi ce trebuia el să vadă.

  — Luciditatea concepţiei satului antebelic.

  — Care erau sentimentele poporului în preajma războiului şi cum au fost nimicite.

  — Exodul populaţiei cu duşmanul înfrânt.

  — Vlasovişti din disperare.

  — Vlasovişti din entuziasm.

  — Ce ştiau aceşti oameni în anul 1941.

  — Să se repete metoda bolşevismului.

  — Paralizia şi destrămarea puterii sovietice în 1941. – Încercuiri, încercuiri.

  — Maiorul Kononov şi regimentul lui. – „Să transformăm războiul în război civil.” -Mişcarea populară din Lokot Brianski, programul ei.

  — Pe Don.

  — Studenţii din Leningrad – De la armata străină oamenii nu aşteptau decât răsturnarea regimului.

  — Occidentul avea nevoie de libertatea lui, nu de a noastră. – Dorinţa noastră de eliberare şi obtuzitatea colonială germană.

  — Adevărata mişcare a oamenilor de rând.

  — Patria a fost trădată de vârfurile comuniste. – Cel^dintâi aliat al germanilor a fost Lenin.

  Îmblânzirea regimului de ocnă în anii 1946-1947 din necesităţi economice.

  — Crearea Lagărelor speciale începând din anul 1948.

  — Enumerarea lor. – Selecţia după articole.

  — Au oare nevoie sovieticii de o definiţie a ocnei?

  Capitolul 2 – ZEFIRUL REVOLUŢIEI Când pierzi gustul pentru bine.

  — Cum au schimbat condamnările de douăzeci şi cinci de ani atmosfera de detenţie. – Începutul războiului din Coreea.

  — Discuţie înflăcărată cu escorta.

  — Binecuvântarea ţărăncii.

  — O fată Curajoasă.

  — Pavel Barauiuk şi cum i-a bătut el pe hoţi.

  — Ciocnirea cu „crinii”. – „Suntem iar revoluţionari!” – Aşadar, astfel se poate trăi în puşcărie?

  — Volodia Gherşuni.

  — Celula-grajd.

  — Balticii.

  — Relaţiile cu Ucraina după 1917.

  — Cei care vreţi să trăiţi – trăiţi!

  — Măreţia naţiei constă în măreţia faptelor.

  — Ce amănunte se pot ivi.

  Citim ziarele.

  — Dorim furtună!

  — Ce i-au mai lăsat să dorească în afară de război?

  — Spiritul Lagărelor speciale din anul 1950.

  — Povestea lui Peţia P-v.

  — Libertăţile tranzitului din Kuibâşev. – „O să vă arate el vouă Truman!” -Puşcăria din^Omsk. – „Precum trădarea, precum tiranul…” – Ivan Alexeevici Spasski. – Închisoarea din Pavlodar.

  — Necunoscuta din Pavlodar. – În camioane prin stepă.

  — Cum trăiesc părinţii, aşa se joacă şi copiii.

  — Unde ne duc?

  — Norul de praf în noapte.

  — Am sosit.

  — Numerele. „> >

  Capitolul 3 – LANŢURI, LANŢURI…

  Aici – supunere.

  — Cătuşele ca instrument de tortură.

  — Sistemul agravării regimului.

  — Cum erau cusute numerele.

  — Ce se urmărea prin folosirea lor. – Notele explicative.

  — Opresiunea numerelor u-a dat rezultate.

  — Lagărele speciale calculate pentru izolare completă.

  — Ocnaşii în Lagărele speciale. – Forajul uscat al cuprului.

  — Secţia Spassk a Steplag-ului.

  — Când invalizii muncesc mai abitir decât oamenii sănătoşi.

  — Cariera de piatră pentru femeile invalide.

  — Când omul este hrănit precum vitele.

  — Mortalitatea.

  — Conducerea lagărului a sfârşit-o cu bine.

  — Legătura cu exteriorul este pe cale de dispariţie – Scrisorile deţinuţilor în soba cenzurii din Spassk.

  — Să nu ai nimic.

  — Sistemul percheziţiilor.

  — Numerele – un deranj de ordin practic.

  — Femeile care îşi amintesc Apocalipsa.

  — Escorta pedepseşte după numere.

  — Escorta are întotdeauna dreptate.

  — Dimineaţa de Bobotează sub tirul automatelor.

  — De ce Lagărele speciale au început cu un regim atât de dur.

  — Lagărul din Ekibastuz după un an.

  — Carcera şi scoaterea lui Gherşuni.

  — Scoaterea lui Tviordohleb.

  — Construim închisoarea lagărului.

  — Şirul evadărilor.

  Capitolul 4 – DE CE AŢI TOLERAT?

  Legitate?

  — Putea ţarul să întemniţeze astfel?

  — Interpretarea cadeto-so-cialistă a istoriei Rusiei.

  — Soldaţii decembrişti.

  — Răspunsul lui Puşkin. – Cazul Verei Zasulici.

  — Uimitoarea pustietate a puşcăriilor politice.

  — Nu persecuţie, ci răsfăţ.

  — Cum l-au prigonit pe Miliukov.

  — Exilul lui Ghimmer. – Asasinarea lui Maximovski.

  — Procesul lui Lopuhin. Codul nu este isprăvit. – Slăbiciunea regimului penitenciar.

  — Cum l-au persecutat pe Ulianov-Lenin. – Au fost, într-adevăr, mai brutali cu eserii?

  — Greva studenţească din anul 1901.

  — Burţev despre închisorile Petersburgului şi Europei. – Leonid Andreev în puşcărie.

  — Krasin, Radek, Semaşko, Parvus.

  — Enciclopedia literară, litera „K”.

  — Cum a fost persecutat Krâleuko.

  — Guvernatorul revoluţionar.

  — Presa în anii reacţiunii.

  — Curajul neprimejdios al fotografului Din Ialta.

  — Exilatul Gotz conduce un ziar subversiv.

  — Cum l-au exilat pe Şliapnikov?

  — Tatăl şi fiul Zubarov.

  — Rudele lui Tuhacevski în URSS. – Rudele lui Troţki şi ale lui Lenin în Rusia.

  — Lev Tolstoi şi libertatea politică.

  — Când despre execuţii se scrie liber în ziare.

  — Cele opt luni de „justiţie militară” a lui Stolâpiu şi de ce a fost ea cauzată.

  — Revoluţionarii nu aveau timp să tărăgăneze.

  — Perioada stolâpinistă şi perioada stalinistă.

  — Gradele de comprimare a materiei. – „Să se renunţe la blândeţe.” – Ce face opinia publică.

  — La noi societatea cultă „nu bănuia nimic”.

  — Protestele deţinuţilor şi opinia publică din libertate.

  — Cămaşa sfâşiată a lui Dzerjinski.

  — Celebrai episod din Kara.

  — Dacă îl extrapolăm la noi.

  — Cum au crescut temnicerii noştri.

  — Sub regimul {arist cei implicaţi într-o evadare im păţeau nirnic. – Închisoarea din Nijni-Novgorod după Gorki.

  — Mărturia lui Rataev despre exil şi închisoare.

  — Slăbiciunea urmăririi secrete în capitale, lipsa ei în provincie.

  — Atentatul lui Sazonov şi Kaliaev.

  — Din exilul ţarist doar leneşii nu evadau.

  — Evadarea şi reîntoarcerea lui Ulanovski.

  — Evadarea lui Parvus. – Revoltele noastre şi lipsa de pregătire a societăţii.

  — Noi nu am tolerat Capitolul 5 – POEZIA SUB LESPEDE, ADEVĂRUL SUB BOLOVAN Fundul de cremene este un suport – Scriu un poem.

  — Procedee de memorare.

  — Mătăniile-mărgele.

  — De trei ori am fost prins cu textul.

  — Cocoloşul de hârtie în timpul furtunii.

  — Compunerea piesei ca evadare.

  — Întâlnirea cu versurile lui Şalamov în 1956.

  — Câţi erau dintre aceştia în Arhipelag? – Anatoli Silin, poet religios.

  — Baptiştii.

  Luminiţele spiritului se recunosc.

  — Prizonierul afgan.

  — Un tolstoian -feriţi-vă!

  — Jerzy Wiengierski.

  — Yoghinul Massamed.

  — Rappoport aleargă după rulou.

  — Tratatul lui despre iubire.

  — Nu moartea sperie, ci pregătirea de moarte.

  — Poeţii.

  — Ce nu-i periculos să citeşti în Lagărul special? – Cunoştinţele cu ajutorai dicţionarului lui Dalii.

  — Povestirile lui Vasili Vlasov.

  — Jânos Rozsâs. Cum a îndrăgit el Rusia.

  — Scrisorile lui din Ungaria.

  — Câţi a sugrumat Leviathanul?

  Arhidiaconul Vladimir Rudciuk.

  — Gheorghi Tenno la KVC.

  — Piotr Kişkin şi glumele lui.

  — Cântecul lui Jenia Nikişin.

  Capitolul 6 – UN EVADAT CONVINS Cine este evadatul convins.

  — Pedepsele evadaţilor şi pentru evadaţi.

  — O zi şi o noapte în taiga – asta-i libertatea.

  Viaţa lui Gheorghi Tenno.

  — Arestarea şi speranţele iniţiale.

  — Planul evadării din închisoarea Lefortovo.

  — O condamnare la aiii mulţi eliberează voinţa evadatului.

  — Spiritul de observaţie şi chestionările din închisoare. – Revolta eşuată de la Butârki.

  — Posibilităţile în staţiile de cale ferată. – Chestionarea foştilor evadaţi.

  — O teorie a evadărilor?

  — Evadări întâmplătoare şi evadări plănuite.

  — Evadarea lui Ivan Vorobiov.

  — Tenno pregăteşte o mare Evadare.

  — Eşti pregătit să mori, deci şi de evadare?

  — Ultimele ore înainte de evadare.

  Capitolul 7 – MOTĂNELUL ALB Povestirea lui Gheorghi Tenno despre evadarea lui şi a lui Kolia Jdanok.

  Capitolul 8 – EVADĂRI ÎNTÂMPLĂTOARE, ; ŞI EVADĂRI PREGĂTITE INGINEREŞTE – -

  Din Lagărele speciale nu se poate evada.

  — Dar tocmai aceste evadări sunt cele mai vestite.

  — Evadarea lui Grigori Kudla.

  — Starea de spirit a deportaţilor.

  — Evadarea lui Stepan* şi sfârşitul ei nefericit – Cum a fost înjunghiat Prokopenko.

  — O evadare nepregătită reuşeşte.

  Peretele dublu al vagonului.

  — Cea de-a doua evadare a lui Batanov. – Galeria din baraca disciplinară din Ekibastuz.

  — Păduchele grăbit.

  — Sfârşit -Arătaţi-mi aşa ceva la revoluţionari!; ’. – „’, ’; >., Capitolul 9 – BĂIEŢAŞII CU AUTOMATE Gardieni-copii.

  — Legătura noastră de moarte. – În ignoranţa lor constă forţa sistemului.

  — Cum îi educă politrucii în ură. – Împuşcarea nepedepsită a zekilor.

  — Motivările puşcaşilor.

  — Tirul cu gloanţe explozive asupra coloanei zekilor.

  — Jurământul.

  — Să-ţi încredinţezi conştiinţa altora?

  — Vladilen Zadornâi îi apără pe băieţi.

  — Povestea lui.

  — Sistemul!

  Ir >’ {

  Capitolul 10 – CÂND ÎN ZONĂ ARDE PĂMÂNTUL Cum sunt tăinuite revoltele noastre.

  — Revolta lui Retiunin din Oş-Kuria. – Revolta de la şantierul 501.

  — Revolta din Nijni-Aturiah.

  — Eşecul lui Stalin cu Lagărele speciale.

  — Conştiinţa politicilor.

  — Cum să facem ca ei să fugă de noi?

  — Primii turnători asasinaţi.

  — La această verigă este rupt lanţul. – „Să moară cei care nu au conştiinţa curată!” – Tocătoarea.

  — Maiorul doar pe jumătate bărbierit – N-au mai răspuns la convocarea agentului operativ. – Conducerea a orbit şi a surzit.

  — Asocierea zekilor pe naţiuni.

  — Criză de brigadieri.

  — Turnătorii se refugiază în BUR.

  — Pământul zonei a luat foc! – Conducerea prezintă mişcarea ca „război al câinilor”.

  — Ce este războiul câinilor.

  — Cum a relatat presa sovietică.

  — Decretul din anul 1961 privind pedeapsa cu moartea pentru asasinat în lagăr. – Întregul lagăr pe regim disciplinar.

  — Autoîngrădirea zonelor.

  — Spectacolul oferit de conducere cu pregătirea pentru eliberare.

  — Nu ne lăsăm arestaţi!

  — Am privit în jur şi am văzut cine suntem.

  Capitolul 11 – LANŢURILE NI LE RUPEM PE DIBUITE Noile relaţii cu conducerea: peste şanţ.

  — Ce să revendicăm?

  — Şi pe ce cale?

  — Rearanjarea zonelor din Ekibastuz.

  — Turnătorii îi schingiuiesc pe ai noştri.

  — Asaltul BUR-ului. – Înăbuşirea prin foc şi luptă.

  — Indiferenţa ocnaşilor faţă de soartă.

  — Cum am început greva de lucru şi greva foamei.

  — Cele trei zile ale Ekibastuzului.

  — Jerzy Wiengierski e mândru.

  — Am învins?

  — Adunarea brigadierilor.

  — Reprimarea.

  — Mă internez în spital.

  — Despărţirea de Baraniuk.

  Încă un an în Ekibastuz.

  — Din nou atmosferă irespirabilă.

  — Cursa hozras-ciotului. – În vremea asta ai noştri erau supuşi represaliilor.

  — Convoiul turnătorilor-martori.

  — Nu, aerul s-a schimbat!

  — Lagărele speciale se organizează pentru noi zeki.

  Băieţii noştri în Kenghir.

  — Cum s-au eliberat de cătuşe.

  — Trezirea celor din Kenghir.

  — Prima tăiere a turnătorilor.

  — Riposta conducerii.

  — S-a terminat Criza Lagărelor speciale la sfârşitul vieţii lui Stalin.

  — Moartea lui Stalin a accentuat-o.

  — Amnistia Voroşilov.

  — Nesiguranţa emvediştilor după căderea lui Beria.

  — Greva din Recilag, vara lui 1953.

  — Represalii la mina nr. 29.

  — O nouă expediere a rebelilor. Arhipelagul devine neîncăpător.

  I/t ’

  Căderea lui Beria: i-a tulburat pe ocnaşi, i-a tulburat şi pe emvedişti. – Trebuie să devină necesari!

  — Salve provocatoare.

  — Kenghir. Şaisprezece oameni împuşcaţi cu gloanţe explozive.

  — Uciderea evanghelistului.

  — Greva lagărelor de bărbaţi.

  — S-a dezumflat şi de data asta.

  — Despăiţitura: sosirea hoţilor.

  Noile raporturi dintre Cincizeci şi Opţi şi hoţi.

  — Noua atitudine a hoţilor: politeţe faţă de Cincizeci şi Opţi, bătaie de joc faţă de conducere.

  — Iminenţa pregătirii revoltei din Kenghir. – Încep hoţii.

  — Asaltul intendenţei şi prima baricadă.

  — Lagărele s-au contopit!

  — Primele revendicări. Ce dorim? – Înalta comisie este de acord cu totul.

  — Ieşirea la lucru şi astuparea zidurilor prin înşelăciune.

  — Atacul deţinuţilor neînarmaţi sub focul mitralierelor.

  — Pe zonă s-a pus stăpânire, închisorile sunt deschise.

  — Opt mii de oameni liberi.

  De ce n-au continuat să tragă.

  — Rebeliunea îşi alege lozincile.

  — Comisia şi subcomisiile ei.

  — Corelarea cu centrul secret.

  — Consolidarea apărării zonei.

  — Secretele subcomisiei tehnice.

  — Pichete şi suliţe.

  — Aerul puritan al rebeliunii.

  — Hoţii de nerecunoscut.

  — Aprovizionarea.

  — Generalii în zonă. Tratative.

  — Rolul lui Kapiton Kuzneţov.

  — Minorii refuză să se elibereze. – Serviciul securităţii, Gleb Slucenkov.

  — Conformiştii împotriva revoltei. – Închisoare pentru excursii.

  — Excursia în mină.

  — Acolo – nici o mişcare. – Război agitatoric la radio.

  — Baloanele şi zmeiele.

  — Evenimentele acelor zile marcate de ziare.

  — Simpatia cecenilor.

  — Spărturi în zidul lagărului pentru transfugi.

  — Conducerea îmbuibată fotografiază apărarea nenorociţilor. -

  Transfugi nu există.

  — Atmosferă încinsă.

  — Speranţele zekilor.

  — Tinerii căsătoriţi.

  — Credincioşii. – Îmbărbătările la mitinguri.

  — Un timp istovitor ireal. – Înşelătoria de la 24 iunie. – Înăbuşirea în zorii zilei de 25. Rachete, avioane, tancuri, pistolari. – „Tribunalul crimelor de Război” şi „Pravda”. – Pierderile Kenghirului sunt comparabile cu cele de la 9 ianuarie 1905 şi cu masacrai de pe Lena.

  — Represalii asupra celor care au scăpat teferi.

  — Şi a fost reluată viaţa obişnuită.

  — Monumentul lui Dolgoruki…; Partea a ŞASEA – EXILUL

  , ’. Capitolul l – EXILUL ÎN PRIMII ANI DE LIBERTATE Istoria exilului rusesc de la Alexei Mihailovici.

  — Slăbirea lui spre sfârşitul secolului al XlX-lea.

  — Privilegii permanente pentru politici în exilul siberian.

  — Caracterul vetust al exilului la începutul secolului al XX-lea.

  — Blândeţea exilului pentru persoane sus-puse şi mai puţin sus-puse.

  — Povara morală chiar şi a unui exil blând.

  Deportarea în lupta cu răscoalele ţărăneşti din epoca sovietică timpurie. – Regularitatea exilului politic începând din 1922.

  — Invenţia puterii sovietice: cercurile repetate.

  — Asigurarea materială a politicilor în exilul ţarist. – Asigurarea deţinuţilor de drept comun în Sahalin.

  — Retribuţia „politicilor” şi devalorizarea ei.

  — Lipsa de apărare şi slăbiciunea exilaţilor sovietici. – Dispariţia treptată a fostelor partide.

  — Sioniştii în anii ’20.

  — Socialiştii în exil, slăbiciunea lor. – Înstrăinarea exilaţilor unul de celălalt şi de populaţie. – Cum şi-au interzis socialiştii să evadeze. – „Minus”.

  — Marea Pasienţă este neîndurătoare.

  — Exilul – perimetru pentru cei destinaţi arestării.

  Capitolul 2 – CIUMA ŢĂRĂNEASCĂ; :!; Milioanele neobservate.

  — Cum a apărut acest plan?

  — Lovitura dată ţărănimii în 1918. – Începutul nimicirii în 1929.

  — Decretele din iauuarie-fe-bruarie 1930. – „Chiaburii” şi „cozile de topor”. – „Activiştii”. Răul nu se scoate cu pieptenele.

  — Deportarea compactă a satelor.

  — Copilaiidrul-chiabur Şura Dmitriev.

  — Motia-Micul Edison.

  — Morarul Laktiunkin.

  — Fierarul Trifoii Tvardovski.

  — Nu trebuie să existe case de cărămidă.

  — Cu foita în colhoz.

  — Marea Ruptură a coloanei vertebrale.

  Imaginile ruinării şi deschiaburirii.

  — Atmosfera ciumei dăinuie ani de-a rândul deasupra satului.

  — Timofei Ovcinnikov, veterinar şi cămătar.

  — Salam în serviciul VKP (b.).

  — Convoaie de care iarna cu copii sugari.

  — Să dispară sămânţa de ţăran.

  — Convoaie de deportaţi.

  — Convoiul a ajuns la destinaţie. – Bisericile din Arhanghelsk – tranzit pentru deschiaburiţi.

  — Cei care mor pe stradă să nu fie ajutaţi!

  — Deportare spre nicăieri.

  — Nu poţi să-ţi alegi locul Unde vei trăi.

  — Aşezări transformate în lagăre.

  — Aşezări pustiite.

  — Tragedia din Vasiugan.

  Viaţa în aşezările speciale.

  — Deportaţii aruncaţi în lagăre, despărţirea de familii.

  — Hotărârea privind redarea drepturilor celor deschiaburiţi. – Propunerile să meargă pe front.

  — Răspunsul lui Nikolai H-v.

  — Prosperitatea aşezărilor uitate de autorităţi.

  — Deschiaburire pentru a doua oară.

  — Credincioşii de rit vechi din Jaruevo.

  — Şi alţi credincioşi de rit vechi, împuşcarea lor pe apa Eniseiului. – Înrobire prin căsătorie şi copii.

  — Legaţi de mine pe vecie.

  — Cei ce au supravieţuit cei douăzeci de ani de ciumă sunt aceiaşi sovietici.

  — Nimeni nu-i supărat pe Stalin.

  — El a învins din punct de vedere politic.

  Capitolul 3 – EXILĂRILE SE ÎNDESESC Evoluţia exilului sovietic între anii ’20 şi ’40.

  — Exilul-groapă de gunoi, „eliberarea” în exil.

  — Deosebirea administrativă dintre exil şi deportare.

  — Motivele principale ale exilului-deportare.

  — Un şuvoi din toate valurile. – Represaliile asupra familiei lui Kojurin.

  — Deportarea invalizilor războiului de apărare.

  — Karaganda, 1955.

  — Eniseisk, 1948 şi 1952.

  — Taseevo, 1949. – În ce constă „eliberarea” din lagăr? – „Eu pentru voi sunt tovarăş”.

  — Instrucţiuni pentru noii exilaţi.

  — Variante cu căsătorie în diferite locuri. – „Muncile comune” în exil. – „în lagăr primeşti pâine!” – Umilirea şi lipsa de drepturi a exilatului.

  — Când exilatul încearcă să muncească mai cinstit decât autorităţile.

  — Oare este mai bine în colhoz?

  — Departe, la păşunat, „robul din Turgai”. – În exil n-ai scăpat de strămutări.

  — Puterea ofiţerilor de la comenduire. – Sporirea pedepsei pentru evadare.

  — Plecările mai îndepărtate din cauza unei confuzii sunt tot evadări! – „Evadarea” lui A. I. Bogoslovski.

  — Secţia cekistă operativă.

  — Cariera lui Piotr Viksne.

  — Cea de a doua prelungire a exilului. – Izolare şi muţenie.

  — Unde sunt acele grupuri vesele de pe vremea lui Ulianov…?

  Capitolul 4 – SURGHIUNUL POPOARELOR Cuceririle coloniale n-au cunoscut deportări de popoare.

  — Experienţa sta-linistă este cea dintâi.

  — Primii „deportaţi speciali” în timpul Ciumei Ţărăneşti.

  — Deportarea coreenilor din Orientul îndepărtat în 1937.

  — Deportarea finlandezilor şi estonienilor în Karelia, 1940.

  — Deportarea nemţilor din bazinul Volgăi în 1941.

  — Deportarea diverselor naţiuni în anii războiului.

  — Tehnica deportării unui popor.

  — Triumful uniformităţii.

  — Conţine doar mici fisuri. – Unde erau deportate naţiunile.

  — Rărirea balticilor.

  — De ce au început cu ofiţerii.

  — Principiile selecţiei din naţiune.

  — Deportarea balticilor şi ucrainenilor occidentali în 1948-1951.

  — Ce mai era în planurile lui Stalin? – Decretele baltice şi categoriile de deportaţi.

  — Cum s-a perfecţionat tehnica deportării.

  — Convoiul estonienilor.

  — Rugăciuni pentru război.

  — Căldura cu Care i-au întâmpinat siberienii.

  — Activul comsomolist.

  — Cum au fost cumpărate zece vagoane de exilaţi pentru Ciulim. – În minele Hakassiei. „Căutătorii de aur”.

  — Comparaţie cu iobagii din uzine.

  — Deportaţii speciali în colhoz: colhoz şi lagăr totodată.

  — Pentru baltici – târnăcop şi lopată! – Scene din viaţa de zi cu zi. – „Drepturile civile încă o povară.

  — O, cât este de monoton…!

  Nemţii, grecii, coreenii în exilul din Kazahstan.

  — Nesupuşii ceceni. – În-tâmplarea cu familia Hudaev.

  — Semnificaţia vendetei. „; (/t, -_” „.

  Capitolul 5 – LA SFÂRŞITUL SOROCULUI în detenţie visezi exilul.

  — Am trecut şi eu printr-asta.

  — Anii ’50. Avantajul exilaţilor faţă de cei aparent eliberaţi.

  — Superstiţii la eliberare. – Mergem spre sud! – Încă o eliberare.

  — Vladimir Alexandrovici Vasiliev.

  — O nouă urmă a lui Eric Andersen.

  — O versiune probabilă despre el.

  — Clipa hotărâtoare a stabilirii locului.

  — Conştiinţa superioară – să nu umbli cu tertipuri.

  — Exilul pe viaţă în neconcordanţă cu legile sovietice.

  — Dar oare MGB-ul are veşnicie?

  — Numirea lui Vasiliev – o bătaie de joc.

  — Ultimul nostru convoi.

  — Exilaţii sunt primiţi de MGB.

  — Mă duc să mă angajez profesor! – În audienţă la secţia de învăţământ.

  — Noapte cu lună în curtea MGB-ului. Începutul vieţii!

  — Şi moartea Tiranului.

  F Capitolul 6 – FERICIREA EXILULUI Scriu nestingherit o piesă.

  — Agonia recalculării preţurilor la cooperaţia raională.

  — Nesupunerea mea.

  — Cum m-au angajat profesor.

  — Specificul şcolii pentru copiii din exil.

  — Pentru copiii kazahi.

  — Situaţia deprimantă a profesorilor.

  — Lupta lui Mitrovici cu administraţia.

  — Exilaţii participă la comedia alegerilor.

  — Povestea lui Grigori M-z.

  — Cum să-l judeci?

  — Care este limita iertării?

  Avantajele unor exiluri din sud.

  — Exilul din Kazahstan este mai bun decât un colhoz din Ucraina.

  — Amnistia „Voroşilov” de Ia 27 martie 1953.

  — Cum s-a manifestat în Kok-Terek. – Îmblânzirea exilului după Beria.

  — Eram fericit.

  — Un punct de vedere purificat.

  — Amnistia „Adenauer” din 9 septembrie 1955.

  — Nu vreau în capitală!

  — Congresul al XX-lea şi sfârşitul exilului. – Din nou la Lubianka. În vederea reabilitării.

  Capitolul 7 – ZEKII ÎN LIBERTATE ’ „Eliberarea” sub cerul GULAG-ului.

  — Cei lipsiţi de exil.

  — Cum Natalia Stoliarova a cerut învoire să înnopteze în lagăr.

  — Pretutindeni hăituiţi.

  — Când fotografiile îţi sunt mânjite de prieteni.

  — Când preferi o moarte rapidă.

  — Zekii înţelepţi rămân pe lângă lagăr.

  — Cum trăiesc ei.

  — Cu cât ai stat mai mult în Lagăr, cu atât ai mai puţine speranţe de pensie; „Cea de a doua zi din Viaţa lui Ivan Deknsovici”.

  — Într-o parte – încrunţi sprinceana, în cealaltă – înjugi o sută de boi.

  — Preţul reabilitării.

  — Adeverinţa…

  — De unde să afle generaţiile următoare?

  Slăbiciunea după eliberare.

  — Reînvierea.

  — Eliberarea ca ipostază a morţii.

  — Refugiu în singurătate.

  — Să nu ai nimic de la o zonă la alta.

  — Este greu cu cei prosperi.

  — Cei care, dimpotrivă, vor să recupereze timpul pierdut – Să te mândreşti cu trecutul ori să uiţi, să uiţi?

  — Cum se integrează binegânditorii [bungânditorii] în viaţa sovietică.

  — Să uiţi – nu este o robie prea adâncă?

  — Corpul care se îngraşă.

  — Să uiţi precum un hoţ abandonează furatul. – Stabilitatea personalităţii?

  — Cum procedează ca să uite?

  — Ţin o conferinţă într-o colonie de femei.

  — Atracţia de a vizita locurile pe unde am stat.

  — Dar ştim să ne amintim şi lucruri bune.

  — Zekii sunt întotdeauna optimişti, generaţie puternică.

  — O nouă măsură a lucrurilor şi a oamenilor.

  Dezobişnuinţa, despărţirea soţilor pe zece, douăzeci de ani.

  — Când în-tâlneşti în libertate pe anchetatorul tău, pe stăpânii din lagăr, pe cei care te-au vândut.

  — Este zadarnic să cauţi dreptate împotriva martorilor mincinoşi şi a ticăloşilor.

  — Tunete fără ploaie.

  — Avantaje pentru calomniatori potrivit codului penal sovietic.

  — Cazul Annei Cebotar-Tkaci.

  — Unde s-au mai pomenit atâtea nelegiuiri nepedepsite? _ „OJÎ „

  „. Partea a ŞAPTEA – STALIN NU MAI ESTE., i

  „Capitolul l – CUM SĂ PRIVEŞTI ASTĂZI PESTE UMĂR Aşteptam adevărul după moartea noastră.

  — Dezgheţ scurt şi neînsemnat -După Ivan Denisovici. Explozia incredibilă a presei.

  — Explozia de scrisori. – Scrisorile duşmanilor noştri.

  — Câtă neînţelegere! Încetăm să mai fim un popor unitar.

  Cum au astupat breşa. „Slavă Partidului!” – Căile de substituire a Arhipelagului.

  — Afurisirea imperialismului internaţional!

  — Adunările de partid secrete ale ortodocşilor.

  — Este oare permis să lupţi contra conducerii?

  — Cum se salvau binegânditorii pe seama altora. – „De ce Suhov nu s-a luptat?” -Comunişti sau un simplu Ivan?

  — Născocirile presei comuniste.

  — Născocirile scriitorilor sovietici.

  — Ce bune sunt lagărele astăzi.

  — Poruncă: despre lagăre mai bine să uu se vorbească.

  Hruşciov şi Tvardovski credeau că Ivan Denisovici este despre trecut. – Dar şi eu am crezut!

  — Nici o măsură a nenorocirii uu ne este îndeajuns. – Scrisorile zekilor de astăzi.

  — Şi din nou s-au profilat contururile Arhipelagului.

  — Toate liniile de forţă ale societăţii noastre – spre tiranie.

  — Cum au citit zekii cartea „aprobată de partid”.

  — Şi în lumea din preajma lagărelor la fel.

  — Istoria sculpturii lui Nedov.

  Să nu-i iertaţi pe ucigaşii fascişti! – Iar noi nu ştiam, nu înţelegeam… – Şi nu anchetatorii sunt vinovaţi, ci deţinuţii înşişi.

  — Un răstimp scurt s-au neliniştit – Cum pot ghebiştii să ajungă la pensie.

  — Curăţarea arhivelor.

  — Vă temeţi de noi şi după ce am murit! – „E timpul să restabilim noţiunea de duşman al poporului.”

  Capitolul 2 – CÂRMUITORII TREC, ARHIPELAGUL RĂMÂNE Lagărele speciale – odraslele dragi ale lui Stalin.

  — Slăbirea lor după moartea lui Stalin şi căderea lui Beria.

  — Emvediştii roagă să nu fie numiţi berianişti.

  — Acţiuni „ale artiştilor amatori” – dar pe alt teren.

  — Domiciliu extrazonal.

  — Comisiile de degrevare.

  — Arhipelagul şi emvediştii pe marginea prăpastiei.

  Cum ar fi trebuit să arate adevărata eliberare a zekilor.

  — Cine şi cui trebuie să ceară iertare?

  — Eliberarea cu preţul recunoaşterii vinei. Era libertăţii în mantie de procuror. – 1955-1956 – anii fatali ai Arhipelagului. – Oare nu tot atunci trebuia desfiinţat?

  — Pe ce şi-a cheltuit Hruşciov puterea. – Contraatacul Practicienilor.

  — Hruşciov întăreşte lagărele între congresul al XX-lea şi al XXII-lea.

  Istoria noastră se apropie de sfârşit.

  — Noii martori ai epocii posthraşcioviste.

  — Centrala din Vladimir în timpul ţarului şi în timpul sovietelor.

  — Din nou „colonii” şi GUITK.

  — Patra regimuri.

  — Adio şi-un praz verde!

  — Scopul reformei din anul 1961: să-l facă din nou pe deţinut manevrabil.

  — Dar şi pachetul o să-ţi stea în gât.

  — Deţinuţii visează pâine. – Tirania stăpânilor lagărului cu pachetele, mandatele de bani şi cu chioşcul. – Norma de alimentare în anii ’60. Foame.

  — Magicianul Regim.

  — Regimul special, vărgat.

  — S-a uşurat munca Practicienilor.

  — Activitatea „obştească” (câinească) în lagăre.

  — Originalul Vania Alexeev.

  — Seminarele politice, radio, şcolile.

  — Separarea sexelor.

  — Comisiile de supraveghere şi experienţa Calinei Filippova. – „Educatorii din lagăr în opinia deţinuţilor.

  — Credeţi ziarele.

  Colind instanţele să fac demersuri pentru Arhipelag.

  — Cum sunt legat -Discuţie la comisia Sovietului Suprem.

  — Discuţie cu ministrul afacerilor interne.

  — La Institutul pentru Studierea Cauzelor Criminalităţii.

  — Răspunsuri sincere.

  , Capitolul 3-LEGEA ÎN ZILELE NOASTRE -,.

  Politici n-au existat niciodată, acum nici atât.

  — Revolta din Novocer-kassk, l-2 iunie 1962.

  — Sinuciderea ofiţerului.

  — Tir cu explozive.

  — Fazele înăbuşirii.

  — Manevrele Biroului Politic.

  — Pedepsele urmează.

  — Tulburări în Alexandrov şi Murom.

  — Dezordinile de masă să nu fie considerate politică – „Dialogul” cu Biserica prin intermediul sudurii autogene şi al tractoarelor.

  — Procesul baptiştilor din Nikitovka, 1964.

  — Cum au calculat persecuţiile.

  — Condamnările de douăzeci şi cinci de ani nu sunt, în ciuda legii, anulate.

  — Cei „botezaţi” de Stalin îşi continuă şederea în lagăre.

  — Când va înţelege totul şi stânga Occidentului…

  Aceleaşi represalii, doar că sunt aplicate prin articole de drept comun. – Cazul lui Smelov.

  — Cazul lui M. Potapov.

  — Colosul inert al Legii este infailibil.

  — Nu există achitări şi nu există revizuiri.

  — Un episod cu tribunalul regional din Riazan.

  — Procedeul „remorcă” folosit împotriva unui nevinovat – Moartea lui Ivan Brâxin.

  — Decretul privind paraziţii.

  — Nici nu mai făgăduiesc că delictele vor lua sfârşit.

  — Legea noastră are putere retroactivă. – Relatarea procesului înainte de judecarea lui (Tartu, 1961).

  — Martorii mincinoşi huzuresc.

  — Nu sunt pedepsiţi judecătorii-asasini şi procurorii-asa-sini.

  — Zbaterile şi caznele Legii.

  — Soluţionarea cazurilor din culise. – Nedreptatea strigătoare la cer.

  — Lege nu există.

  ABREVIERI ŞI SIGLE (voi. I-II-ffl)

  AC – Administrativnaia ceas t (Secţia administrativă).

  APN – Aghenstvo Peceati Novosti (Agenţia de Presă Ştirile).

  ARM – Avtoremontnâe masterskie (Atelierele de reparaţii auto).

  AŞA – Antisovetskaia aghitaţiia (Propagandă antisovietică); articol-siglă.

  BAM – Baikalo-Amurskaia [jeleznodorojnaia maghistral] (Magistrala feroviară Baikal-Amur).

  BBC – British Broadcasting Corporation (Corporaţia Britanică de Radiodifuziune). BBK – Belomorsko-Baltiiskii Kanal (Canalul Marea Albă – Marea Baltică). Belomorkanal – Belomorsko-Baltiiskii Kanal (Canalul Marea Albă – Marea Baltică).

  Belomorstroi – Belomor [skaia] stroi [ka] (Şantierul de construcţie a canalului Marea Albă – Marea Baltică), în cea mai mare parte lucrările au fost executate cu deţinuţi.

  BITR – Biuro isprav [itelno]-trud [ovâh] rabot (Biroul pentru muncile reeducative). BUR – Barak usilennogo rejima (Baracă disciplinară cu regim înăsprit). Butiur – Butârskaia tiurma (închisoarea Butârki).

  Cadeţii (KD) – Partidul constituţional-democrat (1905-1917). Program: monarhie constituţională şi parlamentară, libertăţi democratice, marea proprietate asupra pământului etc. Lideri: P. N. Miliukov, A. I. Şingariov, V. D. Nabokov ş.a. Adversari ai bolşevicilor; după revoluţia din octombrie aceştia au interzis partidul cadeţilor.

  CEKA – Cerezvâceainaia komissiia po borbe s kontrrevoliuţiei, sabotajcm i speku-liaţiei (Comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluţiei, a sabotajului şi a speculei). A funcţionat în perioada 1917-1922, fiind predecesoarea organelor securităţii sovietice. Cekist – agent al CEKA.

  CEKGB – Cerezvâceainâi Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti (Comitetul Extraordinar al Securităţii Statului).

  CEON – Ceast osobogo naznaceniia (Unitate cu destinaţie specială). CIS – Cilen semii (Membru de familie); articol-siglă.

  Dalstroi – Glavnoe upravlenie stroitelstva Dalnego Severa (Direcţia generală pentru construcţia Nordului îndepărtat).

  Dneproghes – Dneprovskaia ghidroelektrostanţiia (Centrala hidroelectrică de pe Nipru).

  DOK – Derevo-obdelocinâi kombinat (Combinat de prelucrare a lemnului). DOPR – Dom prinuditelnâh robot (Casă pentru muncă forţată). ’ -’Oi.?

  DPZ – Dom predvaritelnogo zakliuceniia (Unitate de detenţie preventivă). ’ ’ ’<. Emvedist – Lucrător, agent al MVD. Esdek – vezi SDK.

  Eserii (SR) – Partidul socialiştilor-revoluţionari (1901-1923). Lideri: V. M. Cernov, A. P. Gotz, N. D. Avksentiev ş.a. Obiective principale: republică democrată, libertate politică, legislaţie muncitorească, socializarea pământului. Principala j”; tactică de luptă: terorismul individual. După revoluţia din februarie, împreună cu menşevicii, au obţinut majoritatea în Soviete şi au intrat în Guvernul provizoriu. După Octombrie bolşevicii i-au acuzat de activitate antisovietică şi contrarevoluţionară.

  FZO – Fabricino-zavodskoe obucenie (învăţământ pentru fabrici şi uzine). ’” ’

  FZU – Fabricino-zavodskoe ucenicestvo (Ucenicie pentru fabrici şi uzine).

  GB – Gosudarstvennaia bezopasnost (Securitatea de stat); ghebist: agent al GB.

  GIHL – Gosudarstvennoe izdatelstvo hiidojestvennoi literaturi (Editura de stat pentru literatură beletristică).

  Glavlit – Glavnoe upravlenie po delam literaturi i izdatelstv (Direcţia generală pentru problemele literaturii şi editurilor).

  GOLP – Golovme otdelnâe laghernâe punktî (Lagpunkte „avansate”, create pentru a deschide noi tronsoane de lucru).

  Gorkom – Gorodskoi komitet (Comitet orăşenesc [de partid]). ’

  Gosizdat – Gosudarstvennoe izdatelstvo (Editura de stat).

  GOSPLAN – Gosudarstvennâi planovâi komitet [Soveta Ministre v] (Comitetul de stat al planificării de pe lângă Consiliul de Miniştri).

  GPU – Gosudarstvennoe politiceskoe upravlenie (Direcţia politică de stat). A înlocuit CEKA în perioada februarie – decembrie 1922.

  GUITK – Glavnoe upravlenie ispravitelno-trudovâh kolonii (Direcţia generală a coloniilor pentru reeducare prin muncă). –., GUITL – Glavnoe upravlenie ispravitelno-trudovâh lagherei (Administraţia generală a lagărelor de reeducare prin muncă).

  GUITU – Glavnoe upravlenie ispravitelno-trudovâh ucirejdenii (Administraţia generală a instituţiilor de reeducare prin muncă).

  GULAG – Glavnoe upravlenie lagherei (Administraţia generală a lagărelor).

  GULGMP – Glavnoe upravlenie lagherei gorno-metallurghiceskoi promâslennosti (Administraţia generală a lagărelor din industria extractivă şi metalurgică).

  GULJDS – Glavnoe upravlenie lagherei jeleznodorojnogo stroitelstva (Administraţia generală a lagărelor de construcţii feroviare).

  GUMZAK – Glavnoe upravlenie mest zakliuceniia (Administraţia centrală a locurilor de detenţie)

  GUPR – Glavnoe upravlenie po prinuditelnomu trudii (Administraţia generală pentru munca forţată).

  Hozrasdot – Hoziaistvennâi rasciot (Gospodărire chibzuită; autogestiune). Informbiuro – Informaţionnoe biuro (Birou de informaţii).

  Inturist – Inostrannâi turist (Turistul străin); firmă de servicii pentru turiştii străini şi organizatoare de excursii în străinătate pentru cetăţenii sovietici.

  ISC – Informaţionno-sledstvennaia ceast (Secţia de anchetă şi informaţii).

  ITK – a) Ispravitelno-trudovoi kodeks (Codul reeducării prin muncă).

  B) Ispravitelno-trudovaia koloniia (Colonie de reeducare prin muncă).

  ITL – Ispravitelno-trudovoi lagher (Lagăr de reeducare prin muncă)., ITR – Injenerno-tehniceskie rabotniki (Personal tehnico-ingineresc). –; JEK – Jiliscino-cxspluataţionnaia kontora (Administraţia unui complex de imobile de locuit).

  Kaer (KR, kontra) – Kontrrevoliuţioner (Contrarevoluţionar). <„; 434

  KEC – Kvartirno-ekspluataţionnaia ceast (Serviciul pentru cantonamente). * ’

  KGB – Komitet gosudarstvennoi bezopasnosti (Comitetul securităţii de stat). Funcţionează din 1954, pe lângă Consiliul de Miniştri.

  KOLP – Komendantskie otdelnâe laghernâe punktî (Lagpunkte speciale cu comandament propriu).

  Kombedî – Komitetî bednotî (Comitetele sărăcimii); organizaţii ale sărăcimii săteşti, create în Rusia europeană (11 iunie 1918), constituind în majoritatea cazurilor organele efective ale puterii de stat. La sfârşitul anului 1918 şi-au; predat atribuţiile sovietelor săteşti.

  Komintern – Kommunisticeskii internaţional (Internaţionala comunistă, Interna-AJ, ţionala a IlI-a); organizaţie (1919-1943) care a reunit partidele comuniste din diferite ţări, creată din iniţiativa lui V. L Lenin.

  KPSS – Kommunisticeskaia Pârtia Sovetskogo Soiuza (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice).

  KPZ – Kamera predvaritelnogo zakliuceniia (Celulă de detenţie preventivă). KRA – Kontrrevoliutionnaia aghitatiia (Propagandă contrarevoluţionară); articol-siglă. KRD – Kontrrevoliutionnaia deiatelnost (Activitate contrarevoluţionară); articol-siglă.

  KRM – Kontrrevolillţionnoe mâslenic (Gândire, intenţie contrarevoluţionară); articol-siglă.

  KRTD – Kontrrevoliutionnaia troţkistskaia deiatelnost (Activitate contrarevoluţionară troţkistă); articol-siglă.

  KTR – Katorjnâe rabotî (Muncă silnică).

  KUKKS – Kursî usoversenstvovania kavaleriiskogo komandnogo sostava (Cursurile de perfecţionare pentru cadrele de comandă din cavalerie). „,”. ^ f KVB – Kulturno-vospitatelnâe boetociki (Posturi de luptă cultural-educative). KVC – Kulturno-vospitatelnaia ceast (Secţie cultural-educativă). ’. ->

  KVJD – Kitaisko-vostocinaia jeleznaia doroga (Calea ferată a Estului chinezesc); kavejedist – lucrător la KVJD.

  KVO – Kulturno-vospitatelmi otdel (Sector cultural-educativ).

  Lagpunkt – Laghernâi punkt („Filială” a unui lagăr, organizată de obicei în apropierea unui loc de muncă îndepărtat şi dispunând de structuri specifice proprii).

  LKSM – Leninskii kommunisticeskii soiuz molodioji (Uniunea tineretului comunist leninist).

  — Î „. ’. R MGB – Ministerstvo gosudarstvennoi bezopasnosti (Ministerul securităţii statului).

  MGU – Moskovskii gosudarstvennâi universitet (Universitatea de stat din Moscova). ^… „,” „, MHAT – Moskovskii Hudojestvenmi Akademiceskii Teatr (Teatrul Academic de Artă din Moscova).

  MIFL – Moskovskii institut istorii, filosofii i literaturi (Institutul de istorie, filosofic şi literatură din Moscova).

  MUT – Moskovskii institut injenerov jeleznodorojnogo transporta (Institutul de ingineri de căi ferate din Moscova).

  MOGES – Moskovskoe obiedinenie gosudarstvennâh elektrostantii (Uniunea centralelor electrice de stat din Moscova)., – -c.

  MOOP – Ministerstvo ohranî obscestvennogo poriadka (Ministerul asigurării ordinii publice).

  MOPR – Mejdunarodnaia organizaţi ia pomoşci bor fam revoliufii (Organizaţia internaţională pentru ajutorarea luptătorilor revoluţiei).

  Mossovet – Moskovskii sovet [deputatov trudiaşcilisia] (Sovietul din Moscova [al deputaţilor muncitorilor]).

  I. _ MTS – Maşiiino-traklornaia stanţiia (Staţiune de maşini şi tractoare).

  MUR – Moskovskii ugolovnâi rozâsk (Miliţia judiciară din Moscova). MVD – Ministerstvo vnutrennih del (Ministerul afacerilor interne).

  MVTU – Moskovskoe vâssee tehniceskoe ucilisce (Şcoala tehnică superioară din Moscova).

  Narkomat – Narodnâi komissariat (Comisariatul poporului) -

  NEP – Novaia ekonomiceskaia politika (Noua politică economică); politica economică a PEUS şi a statului sovietic în perioada de trecere de la capitalism la socialism. I s-a spus nouă spre deosebire de politica zisă a „comunismului de război”. A fost aplicată din 1921 până la mijlocul deceniului al treilea.

  NEVZ – Novocerkasskii elektrovozostroitelnu zavod (Uzina constructoare de locomotive electrice din Novocerkassk).

  NKGB – Narodnâi komissariat gosudarstvennoi bezopasnosti (Comisariatul poporului pentru securitatea statului).

  „!,”., n, *, ? K! R, > s-. – ’. * =.; – -’-’ j’r’i NKIU – Narodnâi komissariat iustiţii (Comisariatul poporului pentru justiţie). NKD – Narodnâi komissariat oboronî (Comisariatul poporului pentru apărare).

  NKPS – Narodnâi komissariat puţei soobşceniia (Comisariatul poporului pentru căile de comunicaţie). * w: – – > – „^

  NKVD – Narodnâi komissariat vnutrennih del (Comisariatul poporului pentru afacerile interne).

  NPGG – Nelegalnâi perehod gosudarstvennoi graniţî (Trecerea ilegală a frontierei de stat); articol-siglă.

  —.’ ’ – vJ, „’

  N Ş – Nedokazamâi spionaj (Spionaj nedovedit); articol-siglă.

  ; \par NTS – Narodno-trudovoi soiuz (Alianţa populară a muncii); organizaţie a emigranţilor ruşi din Germania (cu filiale şi în alte oraşe din Europa), care avea ca obiectiv principal al activităţii sale propaganda antisovietică. En-te-esovist – ’ membru, simpatizant al acestei organizaţii.

  OGPU – Obiedinionnoe gosudarsrvennoe politiceskoe upravlenie (Direcţia politică s? De stat unificată). Organ al securităţii (1923-1934), coordonator al activităţii GPU-urilor din republicile unionale.

  OLJIR – Osobâi lagher jon izmennikov rodini (Lagărul special al soţiilor trădătorilor de patrie).

  OLP – Otdelnâi laghernâi punkt (Filială de lagăr autonomă). „ * ’

  OOR – Osobo-opasnâi reţidivist (Recidivist deosebit de periculos).

  ,.” M OP – Otdâhatelnâi punkt (Punct de odihnă).

  Oper – Operupolnomocennâi (Ofiţer, agent operativ al CEKA). ’ ’*”

  ORS – Otdel rabocego snabjeniia (Secţia de aprovizionare a muncitorilor).

  OSO – Osoboe soveşceanie (Conferinţă specială); comisie specială deliberativă pe… Lângă GPU – NKVD.

  Osoaviahim – Obşcestvo sodeistviia oborone, aviaţionnomu i himiceskomu stroitel-stvu SSSR (Asociaţia pentru sprijinirea apărării, dezvoltării aviaţiei şi chimiei ’ OUN – Organizaţia ukrainskih naţionalistov (Organizaţia naţionaliştilor ucraineni).

  PD – Prestupnaia deiatelnost (Activitate criminală); articol-siglă. PFL – Proverocino-filtraţionmi lagher (Lagăr de verificare şi filtrare).

  Pomgol – Pomosci golodaiuşcim (Ajutor victimelor foametei); comisie organizată pe lângă VŢIK (preşedinte – M. I. Kalinin); a funcţionat în perioada iulie 1921-septembrie 1922.

  PPCE – Proizvodstvenno-plariovaia. Ceast (Secţia de planificare a producţiei).

  PŞ – Podozrenie v spionaje (Suspectare de spionaj); articol-siglă. – <; ’

  PVC – Politiko-vospitatelnaia ceast (Secţia politico-educativă). – ’, PZ – Preklonenie pered Zapadom (Admiraţie faţă de Occident); articol-siglă.

  — ’ < „ittf-it sa. I’vf;” > A, ni”. – K;’-. < Rabkrin: vezi RKI.

  Raikom – Raionnâi komitet (Comitet raional [de partid]).

  RKI (Rabkrin) – Raboce-krestianskaia inspekţiia (Inspecţia muncitorească şi ţărănească); organ al controlului de stat (1920-1934).

  RKKA – Raboce-krestianskaia Krasnaia Armia (Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor). „RKP (b) – Rossiiskaia Kommunisticeskaia Partiia (bolsevikov) (Partidul Comunist (bolşevic) din Rusia.

  RNNA – Russkaia naţionalnaia narodnaia armiia (Armata naţională populară rusă).

  ROA – Russkaia osvoboditelnaia armiia (Armata rusă de eliberare).

  RONA – Russkaia osvoboditelnaia narodnaia armiia (Armata populară rusă de eliberare).

  RSDRP – Rossiiskaia soţial-demokraticeskaia raboceaia partiia (Partidul muncitoresc social-democrat rus – PMSDR); 1898-1917; gruparea necomunistă şi-a păstrat, în Rusia, această denumire până în 1921.

  RSFSR – Rossiiskaia Sovetskaia Federativnaia Sotialisticeskaia Respublika (Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă).

  Samizdat – Samostoiatelnoe izdanie (Publicaţie independentă); modalitate de circulaţie clandestină a creaţiilor literare, istorice, filosofice, politice etc… Interzise de cenzura sovietică.,

  SDK (esdek) – Soţial-democraticeskaia partita (Partidul social-democrat). Seksot – sekretnâi sotrudnik (colaborator secret, informator).

  SLON – Severnâe lagherea osobogo naznaceniia (Lagărele cu destinaţie specială din Nord). Slon în limba rusă înseamnă elefant.

  SMERŞ – Sovetskii metod raioblaceniia spionov (Metoda sovietică de combatere a spionilor). Este posibil ca abrevierea să provină de la lozinca: Smert spionam (moarte spionilor); serviciul de contraspionaj al armatei sovietice.

  —.:’”

  SNK: vezi Sovnarkom.

  SOE – Soţialno opasriii element (Element periculos din punct de vedere social); articol-siglă.

  Sovturist – Sovetskii turist (Turistul sovietic); firmă de turism intern.

  Sovnarkom – Sovet narodnâh komissarov (Consiliul comisarilor poporului); denumire a organelor executive şi de dispoziţie superioare ale puterii de stat din URSS, republicile unionale şi autonome (1917-1918). În martie 1946 au fost transformate în consilii de miniştri.

  Speti – Speţialistî (Specialişti); mai ales ingineri şi tehnicieni de formaţie veche, dinainte de revoluţia din octombrie.

  Speţpereseleneţ – spefialnâi pereseleneţ (strămutat special; de fapt, exilat; deportat cu domiciliu forţat; vezi voi. III, pp. 271 şi 291).

  SR – vezi Eseri. ’ „ –, SS – Soverşenno-sekretno (Strict secret).

  ŞTO – Sovet truda i oboronî (Consiliul muncii şi apărării); organ de coordonare a construcţiei economice şi a apărării, înfiinţat în 1920 în frunte cu Lenin. Membrii ŞTO erau numiţi de Sovnarkom.

  SVE – Soţialno vrednâi element (Element socialmente dăunător); articol-siglă.

  SVPŞ – Sviazi, veduscie k podozreniiu v spionaje (Relaţii care conduc la suspectarea de spionaj). ŞIzo, Şizo – Strafnoi izoleator (Izolator disciplinar).

  TEŢ – Teploelcktroţentral (Centrală termică). ’ >! -

  TKP – Trudovaia krestiamkaia partiia (Partidul ţărănesc al muncii). ÎN – Terroristiceskie namerenna (Intenţii teroriste); articol-siglă.

  TON – Tiurma osobogo naznaceniia (închisoare cu destinaţie specială). ’, – <; r; e Torgsin – Torgovlia s inostranfami (Centrala unională de comerţ exterior).

  ŢGAOR – Ţentralnâi gosudarstvennâi arhiv Oktiabrskoi Revoliuţii (Arhiva Centrală de Stat a Revoluţiei din Octombrie). ŢIK – Ţentralnâi ispolnitelnâi komitet (Comitetul central executiv).

  ŢK – Ţentralnâi Komitet (Comitetul Central). -

  ŢKK – Ţentralnaia kontrolnaia komissiia (Comisia centrală de control).

  UITLK – Upravlenie ITL i kolonii (Administraţia lagărelor şi coloniilor de reeducare prin muncă) ; –,. – < -… UNRRA – United Natiom Relief and Rehabilitation Agreement (Acordul pentru ajutorarea naţiunilor care au avut de suferit ca victime ale războiului). Inclusiv organizaţia creată de Naţiunile Unite în virtutea acestui acord.

  URALMAŞ – Uralskii zavod tiajologo masinostroeniia (Uzina constructoare de maşini grele din Ural). Construită între 1928-1933, la Sverdlovsk. Produce utilaje pentru industria metalurgică, de extracţie minieră şi petrolieră.

  URC – Uciotno-raspredelitelnaia ceast (Sectorul de evidenţă şi repartizare).

  USLON – Upravlenie severnâh (soloveţkih) lagherei osobogo naznaceniia (Administraţia lagărelor cu destinaţie specială (Solovki) din Nord).

  USVITL – Upravlenie severno-vostocinâh ispravitelno-trudovâh lagherei (Administraţia lagărelor de reeducare prin muncă din Nord-Est)., ; UŞO – Ustav strelkovoi ohranî (Regulamentul gardei de infanterie) /… – -

  VAD – Voshvalenie amerikanskoi demokratii (Elogierea democraţiei americane); articol-siglă.

  Vagon-zak – vagon [dlia] zakliucionnâh (Vagon pentru deţinuţi).

  VAS – Vânaşivanie antisovetskih nastroenii (Stare de spirit antisovietică); articol-siglă… ^: ; -v^s; >-. „.;,. Y, /^

  VAT – Voshvalenie amerikanskoi tehniki (Elogierea telmicii americane); articol-siglă.

  VEEKA – Vserossiiskaia cerezvâceainaia komissiia (Comisia extraordinară -CEKA – panrusă). A fost înfiinţată în decembrie 1917, având în frunte pe F. E. Dzerjinski. În 1922 a fost reorganizată în GPU.

  VGS – Vremennoe grajdanskoe stroitelstvo (Construcţie civilă provizorie).

  VIKJEL – Vserossiiskii ispolnitelnâi komitet jeleznodorojnogo profsoiuza (Comitetul executiv panrus al sindicatului căilor ferate); august 1917 – ianuarie 1918. Conisderându-se că desfăşoară activitate antisovietică, a fost înlocuit cu VIKJE-DOR (Comitetul executiv panrus al lucrătorilor de la căile ferate), în care predominau bolşevicii.

  VIR – Vsesoiuznâi naucino-issledovatelskii institut rastenievodstva (Institutul unional de cercetare ştiinţifică pentru cultura plantelor).

  VKP (b) – Vserossiiskaia Kommunisticeskaia Parţiia (bolşevikov) (Partidul Comunist (bolşevic) Panrus.

  VNUS – Vmitrenniaia slujba (Serviciul interior).

  VOHR – a) Vnutrenniaia ohrana Respubliki (Paza internă a Republicii); unităţi militare ale NKVD, subordonate, de fapt, VEEKA. Au fiinţat din 1919 până în 1920.

  — B) Paza militarizată a locurilor de detenţie. Vezi VOHRA.

  VOHRA – Voenizirovannaia ohrana mest zakliuceniia (Paza militarizată a locurilor de detenţie), în funcţie de condiţiile acestor locuri, efectivul pazei oscila între 3-5% şi 7-8% din numărul deţinuţilor, în perioada celui de-al doilea război mondial efectivul celor din pază se cifra la circa 3 milioane. N VSNH – Vâsşii sovet narodnogo hoziaistva (Consiliul superior al economiei naţionale); organul central superior pentru coordonarea industriei statului sovietic (1917-1932).

  VSO – Voenizirovannaia strelkovaia ohrana (Garda paramilitară de puşcaşi).

  VTUZ – Vâssee tehniceskoe ucebnoe zavedenie (Institut tehnic de învăţământ superior).

  VŢIK – Vserossiiskii ţentralnâi ispolnitelnâi komitet (Comitetul executiv central panrus); organul legislativ, de dispoziţie şi control al puterii de stat în RSFSR (1917-1938). Preşedinţi au fost Sverdlov ’ (din 1917) şi Kalinin (din 1919). În 1938 a fost rebotezat în Sovietul Suprem. >; î –.

  VŢSPS – Vsesoiuznâi ţentralnâi sovet professionalnâh soiuzov (Consiliul unional central al uniunilor profesionale).

  VUZ – Vâssee ucebnoe zavedenie (Institut de învăţământ superior) Zagotzerno – Zernozagotovocinâi punkt (Centru de recepţionare a cerealelor). Zek (z/k, zeka, ze-ka, pi. Zeki) – zakliucionnâi (deţinut); apelativ oficial.

  NOTE Partea ÎNTÂI – „

  OCNA Capitolul l – SORTIŢI PIERZANIEI – – ’ ’

  1. Cuvinte din lexicul militaro-administrativ, înlocuite după revoluţia din octombrie, apoi reintroduse treptat în cursul deceniului al patrulea şi în timpul războiului.

  2. (în 1. Rusă – vagonka.) Sistem de echipare a barăcilor de locuit cu paturi pe două niveluri pentru patru persoane.

  3. (în 1. Rusă uplotnenie.) Repartizare a mai multor familii într-un singur apartament.

  4. Teritoriu împrejmuit cu sârmă ghimpată unde locuiesc sau muncesc zeki.

  5. În cartea-reportaj Insula Sahalin (1895), scrisă după călătoria efectuată în anul 1890.

  6. Vezi Abrevieri şi sigle.

  7. Alfabetul rus are treizeci şi două de litere, însă patru dintre ele nu erau folosite în numerotarea literală.: ;, n-v -f V;. V;”i

  8. (De la germ. Polizei.) Membri ai detaşamentelor poliţiei auxiliare, pe care trupele germane de ocupaţie îi recrutau dintre localnici.

  9. (în 1. Rusă – burgomistr.) Primari numiţi de germani în localităţile rurale din teritoriile sovietice ocupate.

  10. Kabaniha, personaj din piesa Furtuna de A. N. Ostrovski (1823-1886), tipul soacrei tiranice, bădărane şi violente.

  11. Academia Militară M. V. Frunze, înfiinţată în 1918 la Moscova ca Academie a Statului-Major; din 1921 – Academia Militară a Armatei Roşii. Poartă numele lui Mihail Vasilievici Frunze (1885-1925), om politic, comandant de armată în timpul războiului civil, teoretician militar.

  12. Adică portretul lui Stalin., =; ’;

  13. Portretul lui Hitler.

 

  14. Staroste, responsabil (tot un fel de primar) în satele din teritoriile sovietice aflate sub ocupaţie germană.

  15. Primul vers din cântecul, devenit celebru. Războiul sfânt, compus de A. V. Alexandrov (1883-1946) pe versurile poetului V. I. Lebedev-Kumaci (1898-1949).

  16. Decretul asupra pământului, adoptat a doua zi după revoluţia din octombrie, ’ care prevedea ca pământul să fie distribuit ţăranilor.

  17. Colaboratorii celei mai conservatoare reviste „Oktiabr” („Octombrie”), pe care Soljeniţân o asemuieşte cu revistele de tristă faimă „Na postu” („La post”) şi „Na novom postu” („La noul post”), organe ale aşa-zişilor scriitori proletari, în ’ deceniul al treilea.

  18. Prenume rusesc dintre cele mai răspândite, care îi simbolizează pe ostaşul de rând şi pe Maica Rusie, Rusia veşnică. *

  19. Versuri de V. I. Lebedev-Kumaci din cântecul Şiroka strana moia rodnaia (Necuprinsă-i ţara mea iubită), frecvent interpretat la marile festivităţi. C

  20. Împrumutul de stat intern, în URSS – una din sursele mijloacelor destinate industrializării şi dezvoltării economice. Până în 1958 se realiza prin subscriere de către populaţie.

  21. Autorul se referă la cele trei mari procese de la Moscova din deceniul al patrulea, prin care a fost suprimată vechea gardă a bolşevicilor: august 1936 – Zinoviev şi Kamenev; ianuarie 1937 – Piatakov şi Radek; martie 1938 – Buharin, Râkov, Krestinski ş.a.

  22. Adică marcate într-un anumit fel, ca să se ştie că posesorii lor au fost deţinuţi ai NKVD-ului. Vezi şi p. 456, nota 6.

  23. Cel mai important dintre turnurile Kremlinului din Moscova, în care este amplasat celebrul orologiu al Kremlinului.

  24. Levitan, Iuri Borisovici (n. 1914), crainic celebru al Radiodifuziunii din Moscova, specializat (datorită calităţilor excepţionale ale vocii sale) în prezentarea tuturor anunţurilor cu caracter solemn-patriotic.

  25. De la sovet – sfat, povată; îndemn.,

  26. Spiridonova, Măria Alexandrovna (1884-1941), militant politic, membră a partidului eserilor. În 1906 l-a ucis pe G. N. Lujenovski, cel care a înăbuşit răscoalele ţărăneşti din gubernia Tambov. A fost condamnată la ocnă pe viaţă, în 1917 este unul dintre liderii eserilor de stânga. Arestată şi condamnată, apoi Amnistiată. Ulterior a renunţat la activitatea politică. Conform altor surse – a murit într-un lagăr sovietic.

  27. Blum, Leon (1872-1950), om politic francez, eseist. Lider al Partidului Socialist Francez. Prim-ministru (1936-1937, 1938, 1946-1947).} i.: -

  28. Naziştii au ars în pieţe cărţile aparţinând autorilor de origine evreiască.

  29. Poincare, Raymond (1860-1934), om politic francez, avocat. Prim-ministru (1912-1913, 1922-1924, 1926-1929) şi preşedinte al Franţei (1913-1920).

   (Adept al întăririi alianţei franco-ruse împotriva Germaniei.

  30. Pilsudski, Jozef (1867-1935), mareşal şi om politic polonez. Devenind preşedinte al Poloniei în urma loviturii de stat din 1926, a instaurat o dictatură militară.

  31. După ce Armata Roşie a invadat Polonia la 18 octombrie 1939 şi după ce s-a stabilit linia de demarcaţie între zonele ocupate de trupele sovietice şi cele germane.

  32. Numele unor gardieni de lagăr. Vezi voi. II, p. 378 şi urm.

  33. Cean Ţzo-Lin (1873 [1876?]-1928), mareşal chinez, guvernator al Manciuriei (1911), conducător al grupării militariştilor projaponezi din China de Nord-Est.

  34. Macdonald, James Ramsay (1866-1937), om politic britanic. Unul dintre fondatorii şi liderii Partidului Laburist. Prim-ministru (1924, 1929-1931). Între 1931 şi 1935 a condus un guvern de coaliţie, în 1924, guvernul condus de el a stabilit relaţii diplomatice cu URS S.

  35. Cel dintâi discurs al lui Stalin de la începutul războiului (22 iunie 1941), când s-a adresat cu „Fraţi şi surori!” şi nu cu „Tovarăşi!” ca de obicei.

  36. O suită de decrete şi ordonanţe (27 mai, 26 iunie, 10 iulie, 17 iulie, 2 octombrie şi 19 octombrie 1940) care prevedeau extinderea puterii şefilor de echipă în industria grea, interdicţia pentru muncitori şi funcţionari de a pleca, la dorinţa lor, din întreprindere; calitatea proastă a producţiei să fie considerată crimă împotriva statului şi pedepsită ca atare etc.

  37. Una dintre expresiile des folosite în presa sovietică la începutul războiului.

  38. Vezi şi voi. I, pp. 181, 185-186. ’

  39. Deci, înainte de anexarea Basarabiei, a Poloniei răsăritene, a Ţărilor Baltice şi a unei părţi din Finlanda în martie 1940.

  40. Sate mari ale populaţiei căzăceşti.

 

  41. Care a organizat atentatul la viaţa lui Hitler (20 iulie 1944). >- > ’ ’ ’ ’

  42. Cu ajutorul acestui vagon, Lenin şi tovarăşii lui s-au putut întoarce în Rusia în aprilie 1917.

  43. Este vorba de Guvernul provizoriu, care s-a aflat la putere în Rusia în perioada 2 (15) martie-25 octombrie (7 noiembrie) 1917. A fost format după revoluţia din februarie de către Comitetul provizoriu al membrilor Dumei de Stat, cu acordul liderilor eseri şi menşevici ai Sovietului din Petrograd. Premieri: cadetul G. E. Lvov (1861-1925) şi eserul A. F. Kerenski (1881-1970).

  44. Trupe aparţinând Ministerului Afacerilor Interne – MVD.

  45. În acest an a fost încheiat un acord privind repatrierea prizonierilor de război.

  Capitolul 2 – ZEFIRUL REVOLUŢIEI

  1. Muncile de bază, corespunzătoare profilului lagărului respectiv, pe care le efectuau majoritatea zekilor, în condiţiile cele mai grele.

  2. Vers din cunoscuta poezie a lui Lermontov Pânia (1831).

  3. Vezi volumul I, p. 350 şi urm., precum şi Abrevieri şi sigle.

  4. Vezi volumul I, pp. 374-375. T

  5. Messerschmitt – avioane de vânătoare folosite de germani în cel de al doilea război mondial.

  6. Lucrători, agenţi ai MVD (vezi Abrevieri şi sigle).

  7. Agentul operativ (operul), cekistul care ţinea sub observaţie starea de spirit şi intenţiile deţinuţilor, avea sub control sistemul de informare şi efectua anchetele în lagăr.

  8. Gherşuni, Vladimir Lvovici (n. 1936), adept al mişcării democratice din Uniunea Sovietică, în 1949 a fost arestat şi condamnat la zece ani de lagăr. Primeşte o nouă condamnare în 1969.

  9. Gherşuni, Grigori Andreevici (1870-1908), unul din organizatorii şi liderii partidului eserilor, iniţiator al multor acte teroriste. Autorul unui volum de memorii: Din trecutul apropiat (1907). ’ ^i j

  10. Ucraina de Vest a fost constituită din teritoriile alipite la URSS după împărţirea, în octombrie 1939, a Poloniei între Germania şi URSS. „ – ’

 

  11. Cu ocazia răscoalei de eliberare naţională din 1863-1864.

  12. Soljeniţân se referă la detaşamentele de puşcaşi letoni, unităţi militare probolşevice (organizate în 1915; în 1916 constituiau o divizie), care au jucat un rol esenţial înainte şi după revoluţia din octombrie. Detaşamentele de puşcaşi letoni au constituit timp îndelungat garda armată a Kremlinului.

  13. Vezi volumul I, p. 455, nota 99.

  14. Care s-au răsculat împotriva puterii sovietice.

  15. Numele statului vechi rus (Rusia veche) din perioada sec. IX – începutul sec. XII, având capitala la Kiev. A fost constituit din pământurile slavilor din zona lacului Ilmen şi ale slavilor de răsărit, cunoscuţi sub numele de poliani, radimici, crivici şi alţii. S-a destrămat în 1132.

  16. (în 1. Rusă vossoedinenie.) Unirea Ucrainei din stingă Niprului cu Rusia, proclamată de hatmanul Bogdan Hmelniţki în Rada (Sfatul) din Pereiaslav.

  17. (Rada Centrală.) Adunarea naţională ucraineană, înfiinţată în martie 1917. Preşedinte – M. S. Gruşevski. A proclamat independenţa Ucrainei (20 noiembrie 1917), a încheiat pace cu germanii (9 februarie 1918). A fost dizolvată de germani (28 aprilie 1918).

  18. Skoropadski, Pavel Petrovici (1873-1945), general în armata ţaristă, unul dintre organizatorii rezistenţei împotriva bolşevicilor în timpul războiului civil. Hatman al Ucrainei (aprilie-decembrie 1918), sprijinit de germani. Din 1918 a trăit în emigraţie.,

  19. Petliura, Simon Vasilievici (1879-1926), unul dintre principalii conducători ai mişcării naţionale din Ucraina (1918-1920). A participat la formarea Radei Centrale şi a Directoriei (Guvernului), al cărei şef a fost din februarie 1919. Din 1920 a trăit în emigraţie. Este ucis la Paris. R,

  20. Insurecţie armată (l august – 2 octombrie 1944) împotriva trapelor fasciste din Varşovia. Organizată şi declanşată de conducerea Armatei Krajowa (vezi voi. I, p. 455, nota 97), a luat un caracter de masă. A fost înăbuşită sângeros (circa 200000 de morţi), în vreme ce trupele sovietice aşteptau la marginea Varşoviei, fără să intervină.

  21. Bulgakov, Mihail Afanasievici (1891-1940), prozator şi dramaturg. Autor al romanului Maestrul şi Margareta şi, printre altele, al unor piese şi scrieri în proză inspirate din evenimentele războiului civil în Ucraina (Kiev): romanul Garda albă, piesa Zilele Turbinilor şi altele.

  22. Războiul fulger (germ.).

 

  23. În virtutea unui decret din 2 octombrie 1940. Vezi şi Abrevieri şi sigle, abrevierea FZO. – ’- ’ ’ ’ ’ „<„ „

  24. Vezi volumul I, p. 454, nota 93.

  25. Kravcenko, Viktor Andreevici (1905-1966), înalt funcţionar sovietic, care, în 1944, cere azil politic în SUA, unde, în 1946, publică volumul Am ales libertatea, în 1949, intentează proces pentru calomnie unor ziarişti francezi de la „rhumanite” şi „Lettres franşaises”. Aceştia îl acuzaseră că n-ar fi autorul căiţii sale, care nu e decât o urzeală de minciuni. Pe parcursul procesului a ieşit la iveală existenţa lagărelor de concentrare în URSS.;., -=;”; îi x.

  26. Versuri din poezia Slusai! (Ascultă!), aparţinând poetului revoluţinar Golz-Miller, Ivan Ivanovici (1842-1871). Puse pe muzică de compozitorul ucrainean Piotr Petrovici Sokalski (1832-1887), au devenit un cunoscut cântec revoluţionar. „, -. – U1” -! -, „-=!: –;:

  27. Şostakovici, Dmitri Dmitrievici (1906-1975), unul din marii compozitori ai contemporaneităţii. A compus opere, balete, 15 simfonii, poeme simfonice, muzică de cameră, corală etc. În Simfonia XI, 1905 foloseşte cântecul Slusai al lui Goltz-Miller şi Sokalski. În numeroase rânduri a fost criticat pentru formalism.

  28. Breşko-Breşkovski, Nikolai Nikolaevici, scriitor din emigraţie, autor al unor romane de aventuri. Romanul Madona roşie este inspirat de războiul civil din Spania (1936-1939).

  29. Campania de Gheaţă a flotei din Marea Baltică (17 februarie – 2 mai 1918) în timpul războiului civil, în condiţii dificile de iarnă, principalele forţe ale flotei din Marea Baltică au fost transferate din Tallin la Helsinki şi de acolo la

  :. Kronstadt (236 nave), deoarece erau ameninţate să fie capturate de trupele finlandeze şi germane…

  30. Karsavina, Tamara Platonovna (1885-1978), balerină, între anii 1909 şi 1929 a participat la Stagiunile ruseşti şi a făcut parte din trupa Baletul rus a lui S. P. Diaghilev. În perioada 1930-1955 este vicepreşedintă a Academiei regale de dans din Londra.

  Capitolul 3 – LANŢURI, LANŢURI… ->. -.’->

  1. Rejimka (de la rejim ~ regim), închisoare sau alt loc de recluziune cu regim disciplinar.

 

  2. În cadrul alfabetului rus (33 litere), literele şei şi î se situează în partea finală, pe locurile 27 şi, respectiv, 29. Relativ puţine cuvinte încep cu şei şi niciunul Cî. _.; : ’

  3. Doroşevici, Vlas Mihailovici (1864-1922), publicist şi critic teatral. Autor al unui volum de reportaje despre ocna ţaristă: Sahalin (Ocna) (1903), rezultat în urma unei călătorii săvârşite în Extremul Orient (inclusiv Sahalin), în anul

  4. Comandantul era un zek desemnat de administraţie să îndeplinească serviciul de poliţist în interiorul zonei (de obicei erau recrutaţi dintre cei condamnaţi pentru banditism; politicii nu erau admişi).

  5. Poem dedicat de N. A. Nekrasov (1821-1877) soţiilor decembriştilor care şi-au urmat soţii condamnaţi la ocnă în Siberia.

  6. Aici, Soljeniţân face aluzie la denumirea oficială a FTL: lagăre de reeducare prin muncă. > v -

  7. Poezia conţine multe aluzii la o alta, cu acelaşi, scrisă în 1901 de Valeri Briusov (1873-1924), liderul poeziei moderniste ruse, şi publicată în volumul Urbi et orbi din anul 1903.

  8. Vezi voi. I, p. 462, nota 26.

  9. Vezi voi. I, p. 145 (nota autorului).

  Capitolul 4 – DE CE AŢI TOLERAT?

  L Denumiri ale unor fenomene democratice din istoria Rusiei. Zemski sobor – adunare a reprezentanţilor claselor privilegiate din vechea Rusie (sec. XVI-XVII); obştea sătească – un fel de autoadministrare şi autogestiune a pământului unui sat, care au existat până la colectivizare; căzăcimea liberă (cazaci) – denumire a ţăranilor liberi, foşti dependenţi, fugiţi de pe domeniile feudalilor ruşi şi poloni, care, în sec. XV-XVI, s-au aşezat în regiunile extrateritoriale ale Rusiei. *! Şi Poloniei, unde au constituit comunităţi militare autonome (Zaporojie, Don, îsr. Kuban, Ural, Terek). În schimbul unor privilegii, aveau obligaţii militare; ţărănimea din Nord, ţăranii din nordul Rusiei europene, care nu au cunoscut iobăgia şi au fost (până la revoluţia din octombrie 1917) cei mai liberi ţărani din Rusia.

  2. Ivan IV Vasilievici (cel Groaznic) (1530-1584), mare cneaz al „întregii Ruşii” (din 1533), cel dintâi ţar nis (din 1547).

  3. Alexei Mihailovici (vezi voi. I, p. 455, nota 1)  -, -?

  4. Petru cel Mare.

 

  5. Ecaterina II.

  6. Alexandru II (1818-1881), împărat al Rusiei din 1855. Fiul cel mare al lui Nicolae I. A înfăptuit reforma agrară din 1861, prin care se desfiinţa iobăgia. Asupra lui s-au săvârşit o serie de atentate (1866, 1867, 1879, 1880), în cele din urmă fiind ucis de un terorist de la Narodnaia volia (vezi voi. I, p. 465, nota 5).

  7. La câţiva ani de la urcarea pe tron, Alexandru II a purces la înfăptuirea „marilor sale reforme”: abolirea iobăgiei, reforma presei, reforma justiţiei, a serviciului militar, crearea autoadministraţiei locale.

  8. Vezi voi. I, p. 453, nota 79.;. ^. – F, ;” * i, t * V,

  9. Trepov, Fiodor Fiodorovici (1812-1889), guvernator al Petersburgului (1873-1878). A fost rănit în atentatul săvârşit asupra lui de Vera Zasulici (vezi voi. I, p. 465, nota 6).

  10. Soloviov, Alexandr Konstantinovici (1846-1879), revoluţionar narodnic. La 2 aprilie 1879 a săvârşit un atentat (nereuşit) la viaţa lui Alexandru II. A fost spânzurat.

  11. Halturin, Stepan Nikolaevici (1856-1882), unul dintre primii revoluţionari proveniţi din rândul muncitorilor, în 1880 a făcut să explodeze o bombă la Palatul de Iarnă. Spânzurat la Odessa ca participant la asasinarea procurorului militar V. S. Strelnikov.

  12. Vezi voi. I, p. 450, nota 49.

  13. Revistă literară de ştiinţă şi politică, editată la Petersburg (1876-1918), de orientare narodnică. După revoluţia din 1905-1907 a oscilat între poziţiile eser-ilor şi cadeţilor.

  14. Sulianov, N. (Ghimmer, Nikolai Nikolaevici) (1882-1940), economist şi publicist, militant revoluţionar. Eser (1903), din 1917 – menşevic. În 1931 a fost condamnat sub acuzaţia de a fi făcut parte dintr-o „organizaţie contrarevoluţionară menşevică”.

  15. Azef, Evno Fişelevici (1869-1918), colaborator secret al departamentului poliţiei. Unul dintre organizatorii partidului eserilor şi iniţiatorul a numeroase acte teroriste, în perioada 1901-1908 a predat poliţiei mulţi membri ai partidului. A fost demascat în 1908 de V. L. Bmţev (vezi voi. I, p. 469, nota 22).

  16. Juk, Iustin Petrovici (1887-1919), revoluţionar, participant la revoluţiile din 1905-1907 şi din octombrie 1917. În 1919 – împuternicitul comitetului pentru apărare din Petrograd. A murit în luptă.

 

  17. „Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare”, înfiinţată în anul 1895, prima încercare de partid socialist de orientare marxistă.

  18. Fortăreaţa Petropavlovskaia din Peters burg.:,

  19. Vezi voi. I, p. 205 şi urm.

  20. Cel dintâi ziar politic marxist apărut ilegal, editat de V. I. Lenin (1900-1903). Începând cu Nr. 52, trece sub influenţa menşevicilor (1903-1905, Nr. 112).

  21. Vezi voi. I, p. 461, nota 14.

  22. Stalin a fost bănuit şi chiar acuzat de a fi fost în serviciul poliţiei secrete ţariste.

  23. Este vorba de mareşalul M. N. Tuhacevski (vezi voi. I, p. 447, nota 15).

  24. Andreev, Vădim Leonidovici (1903-1976), poet şi prozator. Fiul lui Leonid Andreev. Autor, printre altele, al volumelor memorialistice: Copilăria (1963,

  1966), Istoria unei călătorii (1966), întoarcerea la viaţă (1969), Peste douăzeci de ani (1974).

  25. Parte a foităreţei Petropavlovskaia devenită (de la sfârşitul sec. XIX) închisoare -politică. ’ „: – - –, ’;. – –

  26. Krasin, Leonid Borisovici (1870-1926), om politic bolşevic. Comisar al poporului pentru comerţ şi industrie (1918), pentru căile de comunicaţie (1919), pentru comerţul exterior. Primul ambasador al URS S în Franţa.

  27. Mill, John Stuart (1806-1873), filosof şi economist englez. Creatorul pozitivismului englez, discipolul lui Auguste Compte. În Sistemul logicii (1843) a elaborat logica inductivă, pe care a tratat-o ca metodologie generală a ştiinţelor.

  28. Wundt, Wilhelm (1832-1920), psiholog, fiziolog, lingvist şi filosof german. Unul dintre iniţiatorii psihologiei modeme experimentale şi ai psihologiei sociale (Psihologia popoarelor, 10 voi.).

  29. Kautsky, Karl (1854-1938), publicist şi om politic german. Unul dintre liderii social-democraţiei germane şi ai Internaţionalei a Il-a. Lucrări de popularizare a marxismului.

  30. Semaşko, Nikolai Alexandrovici (1874-1949), om politic, medic şi profesor de medicină. Unul dintre organizatorii sistemului ocrotirii sănătăţii publice,

  31. Parvus (Alexandr Lvovici Helphand) (1869-1924), militant în mişcarea social-democrată rusă şi germană. Din 1903 – menşevic. După evenimentele din 1905 este condamnat la trei ani de exil administrativ, dar evadează înainte De a ajunge la destinaţie. Adept al teoriei revoluţiei permanente, propovăduită de troţkişti. >’” ’

  32. Karpenko-Karâi (Tobilevici), Ivan Karpovici (1845-1907), dramaturg şi actor ucrainean. Pentru activitatea sa politică în cadrul cercurilor ilegale, a fost exilat la Novocerkassk (1884-1887).

  33. Kirillov, Vladimir Timofeevici (1890-1943), poet. Marinar în flota comercială din Marea Neagră. Pentru activitatea revoluţionară din perioada 1905-1906, a fost exilat pe trei ani. A participat la revoluţiile djn 1917. A făcut parte din grupările poeţilor proletari. Autorul poeziei Noi, care conţine versurile: „în numele lui Mâinf, să-l ardem pe Rafael, /Să distrugem muzeele, să strivim florile artei” – devenite una dintre lozincile proletcultismului. Victimă a represiunilor staliniste,

  34. Kasatkin, Ivan Miliailovici (1880-1938), prozator. Din 1902 membru al partidului social-democrat. Arestat de numeroase ori pentru activitate revoluţionara, în timpul primului război mondial (din iniţiativa E. P. Peşkova – soţia lui M. Gorki) şi după revoluţia din octombrie (din însărcinarea VEEKA) se ocupă de situaţia copiilor orfani şi abandonaţi. Victimă a represiunilor staliniste.

  35. Karpov, Evtihi Pavlovici (1857-1926), dramaturg şi regizor. Ca participant la mişcarea revoluţionară narodnică, a fost exilat în câteva rânduri.

  36. Suvorin, Alexei Sergheevici (1834-1912), publicist, scriitor şi editor, în anul 1895 a înfiinţat un teatru propriu, aşa-nurnitul Teatru Suvorin sau Teatrul Mic din Petersburg.

  37. Krjijanovski, Gleb Maximilianovici (1872-1959), om de ştiinţă, literat şi politician. Prieten al lui V. I. Lenin. După revoluţia din octombrie a fost preşedintele comisiei pentru electrificare şi al Comitetului de Stat al Planificării. Autor al multor cântece revoluţionare (printre care celebra Varsovianca, 1896), scrise la închisoare (Butârki) şi în exil.

  38. Al generalului Duhonin (vezi voi. I, p. 470, nota 9).: ’ ’ ’ „

  39. Staroselski, Vladimir Alexandrovici (1860-1916), biolog, participant la mişcarea revoluţionară din Rusia. Bolşevic (din 1907). Ca locţiitor al guvernatorului guberniei Kutaisi (Georgia) (1905-1906), i-a sprijinit pe revoluţionari, drept care a fost poreclit „guvernatorul roşu”.

  40. „Culegere de articole despre intelectualitatea rusă”, apărută la Moscova (1909), editată de un grup de publicişti şi filosofi (N. Berdiaev, S. Bulgakov, A. Izgoev, P. Struve ş.a.). V. I. Lenin a numit Vehi „enciclopedie a apostaziei liberale”. 451

  41. Crucişător din flota Mării Negre, al cărui echipaj a participat la revolta din Sevastopol (1905). Pe acest crucişător s-a aflat P. P. Schmidt, comandantul flotei revoluţionare.

  42. Staţiune climaterică pe litoralul Mării Negre (la 3 km sud-vest de lalta), unde familia imperială avea o reşedinţă de vară. I,: >;:

  43. Gotz, Abram Rafailovici (1882-1940), revoluţionar, membru al partidului ese-: iilor, în perioada 1907-1917 se află la ocnă şi în exil. În 1917 este preşedinte al VŢIK (vezi Note şi abrevieri), în 1922 – condamnat de justiţia bolşevică.

  44. Prima conferinţă generală a socialiştilor internaţionalişti, un prim pas spre unirea elementelor internaţionaliste, care au constituit nucleul Internaţionalei III. ’ ’ ^

  45. Krupskaia, Nadejda Konstantinovna (1869-1939), militantă bolşevică. Soţia şi colaboratoarea lui Lenin.

  46. Localitate situată la 14 km de oraşul Tuia, unde se află casa în care s-a născut, a trăit şi a creat aproape 60 de ani L. N. Tolstoi.

  47. Stalin. –

  48. Kovalskaia, Elizaveta Nikolaevna (1851-1943), revoluţionară aparţinând mişcării narodnice, în 1881 a fost condamnată la ocnă pe viaţă, pedeapsă pe care a executat-o în ţinutul râului Kara.

  49. Lavrov, Piotr Lavrovici (1823-1900), filosof, sociolog şi publicist, unul dintre ideologii narodnicismului. Autorul Scrisorilor istorice, care s-au bucurat de mare popularitate în rândul tinerilor revoluţionari.

  50. Sazonov (Sozonov), Egor Sergheevici (1879-1910), revoluţionar eser. Terorist, l-a ucis pe V. K. Plelive, ministrul afacerilor interne. Condamnat la ocnă pe viaţă, s-a sinucis, protestând împotriva pedepsei corporale la care erau supuşi ocnaşii politici.: „, n;?!:?!; j^e i f- ’

  51. Plelive, Viaceslav Konstantinovici (1846-1904), ministru al afacerilor interne (1902-1904). A fost ucis de teroristul eser E. S. Sazonov.

  52. Kaliaev, Ivan Platonovici (1877-1905), revoluţionar eser. Terorist, la 4 februarie

  1905 l-a ucis pe marele principe Serghei Alexandrovici, guvernatorul general al Moscovei. A fost spânzurat.

  53. Mihailovski, Nikolai Konstantinovici (1842-1904), sociolog, critic literar şi publicist de orientare narodnică, antimarxist.

  54. Deici, Lev Grigorievici (1855-1941), revoluţionar narodnic (din 1874). În perioada 1884-1901 – ocnaş în ţinutul râului Kara, de unde a evadat. Din 1903 devine unul dintre liderii menşevismului. Biograful lui G. V. Plehanov.

  55. Vers al lui Griboedov, citat de Puşkin în romanul Evgheni Oneghin. ’ ’

  Capitolul 5 – POEZIA SUB LESPEDE, ADEVĂRUL SUB BOLOVAN

  1. Kurocikin, Vasili Stepanovici (1831-1875), poet, unul dintre editorii revistei satirice „Iskra” („Scânteia”) (1859-1873).

  2. Localităţi din Prusia Orientală şi, respectiv, din Polonia. Drumul de la Osterode la Brodnica a constituit prima etapă străbătută de Soljeniţân ca arestat.

  3. Poem de A. Tvardovski, închinat apărătorilor patriei în cel de al doilea război mondial. -; t, -

  4. Vers mult folosit în poezia rusă, compus din opt silabe, şi nouă, când rima are două silabe.

  5. Vezi voi. I, p. 446, nota 7.

  6. Pisarev, Dmitri Ivanovici (1840-1868), publicist şi critic literar, filosof materialist şi socialist utopic, democrat-revoluţionar. În perioada 1862-1866 a fost închis la fortăreaţa Petropovlovskaia pentru propagandă revoluţionară.

  7. Blok, Alexandr Alexandrovici (1880-1921), poet. Simbolist din generaţia tânără. Celebritatea i-a adus-o volumul Versuri despre Frumoasa Doamnă, în 1918 a scris Cei doisprezece, primul poem despre revoluţie.

  8. Este vorba de Dicţionarul explicativ al limbii ruse al lui V. I. Dahl (vezi voi. I, p. 456, nota 6).

  9. Romanul scriitoarei engleze E. L. Voynich (1864-1960).

  10. Vezi voi. I, p. 473, nota 17.

  11. Vezi voi. I, pp. 306-313, 325-329. \par 12. Citat din poemul în proză Limba rusă de I. S. Turgheniev.

  13. Petofi Sandor (1823-1849), poet ungur, care a influenţat considerabil dezvoltarea poeziei maghiare.

  14. Arany Jdnos (1817-1882), poet ungur, autor de versuri patriotice, balade, poeme satirice, lirică filosofică etc.

  15. Erou din poemul cu acelaşi nume de M. I. Lermontov: tânăr călugăr georgian, luat prizonier de ruşi, care se ofileşte şi se stinge în captivitate.

  16. Şevcenko, Taraş Grigorievici (1814-1861), poetul naţional al ucrainenilor, pictor, fondatorul literaturii ucrainene modeme, Revoluţionar. Pentru activitatea în cadrul Societăţii Kirill şi Metodiu, care printre altele lupta pentru eliberarea Ucrainei, în 1847 a fost arestat şi trimis ca soldat simplu în corpul de armată Orenburg (1847-1858).

  17. Adică în plin proces de compunere a poemelor Nopţi prusiene.

  18. Personaj al basmelor ruseşti, considerat de fraţii lui mai puţin inteligent, dar care, până la urmă, rezolvă toate enigmele, trece prin toate încercările, cucerind inima fetei de împărat şi tronul împărăţiei.

  19. Nouă ianuarie 1905 („Duminica sângeroasă”), ziua când trapele ţariste au tras în muncitorii (peste 140 000) care mergeau cu o petiţie la ţar. A constituit începutul revoluţiei din 1905-1907.

  20. Mokrousov, Boris Andreevici (1909-1968), compozitor. Autor al unei opere (Ceapaev, 1940) şi al multor cântece de mare popularitate,

  21. Isakovski, Mihail Vasilievici (1900-1973), poet. Poezie de inspiraţie preponderent sătească. Autorul textelor multor cântece despre război, devenite populare (Katiuşa s.a.).

  S. ’,: – Capitolul 6 – UN EVADAT CONVINS;

  1. Esenţă de ceai foarte puternică, înlocuitoare, în condiţiile de lagăr, a narcoticelor (peste 50 grame de ceai la 0,5 l apă).

  Capitolul 7 -MOTĂNELUL ALB – –. – V

  1. Deţinuţii care aveau permisiunea să se deplaseze singuri, fără a fi însoţiţi de un soldat din escortă.,

  2. A fi eliberat de procurorul verde: a evada în anotimpul verii. A fi eliberat de procurorul alb: a evada pe timp de iarnă.

  3. Versuri dintr-un cunoscut cântec revoluţionar din secolul al XlX-lea (Gândurile unui evadat străbătând Baikalul sau Slăvită mare, liber Baikal), aparţinând poetului şi etnografului sibenan Dmitri Pavlovici Davâdov (18L1-1888).

  4. „Pace”, formulă de salut la popoarele de origine turcică.

 

  5. Fel de mâncare specific kazallilor, având la bază came de oaie, un fel de tocană compusă din cinci alimente.

  6. „Barbă albă”, căpetenie de seminţie, om respectabil; formulă de adresare bătrânilor în Asia Centrală şi Caucaz.

  7. „Carne”? „Nu”!. – -

  *.

  8. Vas de băut (ceaşcă fără toartă) la popoarele din Asia Centrală. ’ „

  9. Cântec de muzică uşoară care s-a bucurat de popularitate în jurul anului 1940.

  10. Sat, la popoarele din Asia Centrală şi Caucaz. ’

  11. Diminutiv de la Gheorghi.

  12. În 1. Kazahă: cinci rable. Tenno şi tovarăşul lui au crezut că este o pronunţie defectuoasă pentru expresia rusească bez deneg: fără bani.

  13. Ermak Timofeevici (7-1585), ataman de cazaci, vestit prin campaniile întreprinse în Siberia, care au constituit începutul cuceririi de către ruşi a acestui

  —, teritoriu. Şi-a găsit moartea într-o bătălie cu tătarii. Erou de legende şi cântece populare.

  14. Vezi Abrevieri şi sigle…

  15. Abai Kunanbaev (1845-1904), poetul naţional al kazallilor, fondatorul literaturii kazalie modeme scrise.

  16. Viacik Ştirbul (Viacik – diminutiv de la Viaceslav, prenumele lui Molotov).

  Capitolul 8 – EVADĂRI ÎNTÂMPLĂTOARE SAU EVADĂRI ’ ’: PREGĂTITE INGINEREŞTE

  1. Mişcarea partizanilor păcii, mişcare internaţională de masă împotriva războaielor şi militarismului, reunind pe luptătorii pentru pace indiferent de apartenenţa naţională şi de concepţiile politice şi religioase. A fost creată sub auspiciile partidelor comuniste la primul Congres mondial al partizanilor păcii (Paris-Praga, aprilie 1949). Alte manifestări: apelul de la Stockholm (1950), congresul din 1950 (Varşovia), sesiunea Consiliului mondial al păcii (Viena, 1951), Congresul popoarelor pentru apărarea păcii (Viena, 1952).

  2. Tilionov, Nikolai Semionovici (1896-1979), poet şi prozator oficial; secretar al Uniunii Scriitorilor din URSS (din 1944), deputat în Sovietul Suprem (din 1946), preşedinte al Comitetului sovietic pentru apărarea păcii (din 1949),

  Membru al Consiliului Mondial al Păcii. Laureat al multor premii Stalin şi Lenin.

  3. La rândul lui, Ilia Ehrenburg a fost vicepreşedinte al Consiliului Mondial al Păcii din 1950 şi a primit premiul internaţional Lenin „Pentru întărirea păcii între popoare” (vezi şi voi. I, p. 459, nota 37). <-

  4. Tot un deportat. Cecenii au fost deportaţi, întreaga republică, în anul 1944, sub acuzaţia de colaboraţionism cu ocupanţii germani. – –. -

  5. Korneiciuk, Alexandr Evdokimovici (1905-1972), dramaturg ucrainean oficial şi om politic. Printre altele – membru al Consiliului Mondial al Păcii şi al Biroului acestuia (din 1949), membru al Prezidiului Consiliului Mondial al Păcii (din 1958). De cinci ori laureat al premiului Stalin; laureat al premiului Lenin pentru pace (1960).

  6. Posesori de carnete de identitate „deteriorate” sau „avariate”, marcate discret pentru a dovedi că deţinătorii au avut probleme cu securitatea.

  7. Căciulă de blană cu urechi mari. „’”

  8. Preţul de răscumpărare a miresei, care se plătea părinţilor drept compensaţie pentru pierderea unei lucrătoare (la unele popoare din Asia, Africa ş. A).

  9. (în unele limbi turcice.) Bunic, moş.,

  10. În limba rusă, cuvântul razvedka are mai multe înţelesuri. Pe lângă sensul de serviciu de informaţii/de spionaj, mai înseamnă şi explorare, prospectare, prospecţiune, recunoaştere, cercetare etc.

  11. Acordeon de construcţie rusească, dar care este prevăzut şi pentru mâna dreaptă tot cu butoane, nu cu clape.

  12. (Sau mastârka.) Automutilare intenţionată, la care deţinuţii recurgeau pentru a se sustrage de la anumite corvezi. Simulare a îmbolnăvirii.

  I i Capitolul 9 – BĂIEŢAŞII CU AUTOMATE Adică fără blană, doar din postav.

  Volodia este de fapt diminurivul de la Vladimir, dar şi de la Vladilen, prenume construit artificial de la Vladi [mir] Len [în].

  — Capitolul 10 – Când în ZONĂ ARDE pământul

  1. Detaşamente de mărimi variabile, alcătuite din rândul naţionalităţilor neruse din URSS, care au luptat de partea germanilor.

  2. Decrete din 7 august 1932 şi 4 iunie 1947, care pedepseau prejudiciile grave aduse proprietăţii socialiste.; -t, t;.’

  3. Inguşii (gâlgâi), popor din Caucazul de Nord, care până în anul 1991 a făcut parte din RSSA Ceceno-inguşă (Ceceno-Inguşetia) în cadrul RSFSR.

  4. Hoţ cu autoritate, cu multă experienţă, părerea căruia este respectată cu stricteţe în mediul interlop. Numirea hoţului „hoţ după lege” se face în cadrul „soborurilor”. Una dintre condiţiile acordării acestui „rang” era respectarea legii lumii interlope.

  5., Una din camerele Sovietului Suprem al URSS (alături de Sovietul Uniunii), aleasă de populaţie conform normelor stabilite de Constituţie: 32 deputaţi pentru fiecare republică unională, 11 – pentru fiecare republică autonomă, 5 – pentru regiunile autonome şi l pentru fiecare district autonom.

  6. Joc de cuvinte: conducerea lagărului a pus la dispoziţia turnătorilor o celulă (kamera), pe care deţinuţii, maliţioşi, au botezat-o „birou de bagaje” – kamera hraneniia (textual – celulă, cameră de păstrare).,

  7. Mahno, Nestor Ivanovici (1889-1934), anarhist, unul dintre conducătorii rezistenţei anticomuniste din sudul Ucrainei în timpul războiului civil (1918-1921). În 1921 s-a refugiat în România.

  — Capitolul 11 – LANŢURILE NI LE RUPEM PE DIBUITE

  1. Este vorba de ajunul Crăciunului rusesc, care se prăznuieşte pe stil vechi (sau după Calendarul iulian). „,.;.;

  2. Un fel de colivă, care se pregătea cu acest prilej.; – „

  3. Vezi nota 19 de la Capitolul 5.

  4. Deţinuţii aparţinând valului de arestări din 1937.

  5. Adică Stalin.

  6. (Katuska.) în jargonul puşcăriaşilor – durata maximă a condamnării, prevăzută de un articol concret din Codul penal.

 

  7. Dutov, Alexandr Ilici (1879-1921), general-locotenent, unul dintre organizatorii rezistentei albgardiste din Uralul de Sud (1917-1919). S-a refugiat în China, unde a fost ucis.

  8. Kamo (Ter-Petrosian), Simon Arşakovici (1882-1922), bolşevic de origine georgiană, amic cu Stalin, alături de care a organizat numeroase jafuri pentru completarea fondurilor destinate activităţii partidului. „* v ’”

  9. 5 martie 1953, ziua când a murit IV. Stalin. „>; ’; v

  10. Semnată de K. E. Voroşilov, ca şef al statului (preşedinte al Sovietului Suprem al URSS).

  11. Este vorba de Beria.

  12. Maslennikov, Ivan Ivanovici (1900-1954), şef militar, general de armată (1944). În 1945 – adjunct al comandantului şef al trupelor sovietice din Orientul îndepărtat, înainte şi după război a avut funcţii la GPU – NKVD -MVD.

  13. Rudenko, Roman Andreevici (n. 1907), om politic, procuror general al URSS

  <: ; (din 1953), acuzatorul principal din partea URSS la procesul de la Niiraberg v Capitolul 12 – CELE PATRUZECI DE ZILE ALE KENGHIRULUI

  1. Aviaţia purta de asemenea epoleţi albaştri, totuşi de o altă nuanţă.

  2. Revoltă muncitorească având ca obiectiv o serie de revendicări sociale; înăbuşită de tancurile sovietice.

  3. Vezi voi. II, p. 416 şi urm.

  4. Rimski-Korsakov, Nikolai Andreevici (1844-1908), compozitor şi dirijor, profesor la Conservatorul din Petersburg. A compus peste cincisprezece opere, numeroase lucrări simfonice, lieduri etc.

  5. Vezi voi. I, p. 475, nota 12.

  6. Sărbătoare, la tătari şi başkiri, după încheierea lucrărilor agricole de primăvară. La kazahi – nuntă la care au loc şi curse de cai.

 

  7. Cot, Pierre (1895-1977), ministru francez (1933-1939), antifascist. Unul dintre organizatorii Mişcării partizanilor păcii. Laureat al premiului internaţional Lenin (1953).

  8. Sartre, Jean-Paul (1905-1980), filosof şi scriitor francez. Reprezentant al existenţialismului. După 1950 – influenţat de marxism. Premiul Nobel (1964).

  T

  9. Iuri Dolgoruki (anii ’90 ai sec. XI – 1157), cneaz de Suzdal şi mare cneaz de Kiev, fiul lui Vladimir Manomahul (vezi voi. I, p. 462, nota 33). În 1125 a mutat capitala cnezatului Rostov-Suzdal de la Rostov la Suzdal. S-a luptat pentru cucerirea Pereiaslavului şi a Kievului, pentru care a fost poreclit Dolgoruki – cel lung de mână. În vremea lui este pomenită pentru prima dată Moscova, pe care o fortifică în 1156, fiind, astfel, socotit întemeietorul ei.

  10. Oraş (din 1960 înglobat în Moscova) în apropierea căruia se află Aerodromul central al clubului aviatic, unde se desfăşoară parăzile de ziua aviaţiei

  11. Surkov, Alexei Alexandrovici (1889-1983), poet oficial, om politic, secretar al Uniunii Scriitorilor din URSS. Soljeniţân se referă la articolul Sub stindardul realismului socialist, publicat în „Pravda” din 25 mai 1954.

  12. Kocetov, Vsevolod Anisimovici (1912-1972), prozator conformist, unul dintre reprezentanţii consecvenţi ai realismului socialist. Din 1961 – redactor şef al revistei „Oktiabr”.

  13. Ermilov, Vladimir Vladimirovici (1904-1965), critic şi istoric literar, unul dintre teoreticienii realismului socialist, iniţial căzând şi în păcatul sociologismului vulgar, în cazul de faţă, Soljeniţân are în vedere articolul Pentru realismul socialist „Pravda”, 3 iunie 1954, în care Ermilov atacă multe piese din dramaturgia contemporană.

  Î,. ’:’ „’*!” ’

  14. Malenkov, Gheorghi Maximilianovici (1902-?), om politic. Secretar al lui Stalin, i-a minat la cârma guvernului în 1953; demisionează în 1955. Din 1957 este eliminat din viaţa politică.

  15. Aici autorul face aluzie la poezia lui N. A. Nekrasov Satul uitat (1856): într-un sat, al cărui stăpân (boierul) trăieşte la Petersburg, toate treburile merg prost. Ori de câte ori apare vreo problemă, ţăranii repetă: las’ că o să vină el, boierul, şi rezolvă totul.

  —.< u

  16. Adică după atacul germanilor de la 22 iunie 1941.

  ,.: ’,: j

  17. Specie de antilopă care trăieşte în stepele şi zonele de semideşert ale Kazahstanului, Mongoliei şi Chinei de Vest.

  PARTEA A ŞASEA EXILUL Capitolul 1 – EXILUL în PRIMII ANI DE LIBERTATE. „ ^

  1. Semionov-Tian-Şanski, Piotr Petrovici (1827-1914), geograf, explorator şi statistician. Autor al unor lucrări monumentale: Dicţionarul geografic şi statistic al Imperiului rus, Rusia (19 voi.)  ^…

  2. Kon, Felix lakovlevici (1864-1941), revoluţionar polonez şi rus, om politic, în 1884 a fost condamnat la ocnă. În 1918 – membru al PEUS (cu vechime din 1906). A lucrat la Internaţionala III.

  3. Tan-Bogoraz, Vladimir Ghermanovici (1865-1936), etnograf şi scriitor. Revoluţionar narodnic, în perioada 1889-1898 se afla în exil (Siberia). A pus bazele studiului popoarelor din nord şi le-a creat scrierea.

  4. Lohelson, Vladimir Ilici (1855-1943), revoluţionar narodnic, etnograf şi lingvist, în 1888 a fost exilat în ţinutul Kolâmei. În 1922 emigrează în SUA.

  5. Sternberg, Lev lakovlevici (1861-1927), revoluţionar, exilat în Sahalin (1889-1897), unde devine un etnograf de renume.

  6. Martianov, Piotr Alexeevici (1835-1866), revoluţionar ţăran, prieten cu Herzen (vezi voi. I, p. 467, nota 1). Deportat în Siberia (1863).

  7. Witte, Sergliei lulievici (1849-1915), conte, om de stat. Ministra al căilor de comunicaţie şi al finanţelor. Prim-ministru (1905-1906). A semnat pacea de la Portsmouth (5 sept. 1905) care punea capăt războiului ruso-japonez. În 1902-1905 a creat o reţea de comitete, destinate să studieze nevoile industriei agricole, care de cele mai multe ori se transformă în centre ale opoziţiei faţă de absolutism.

  8. Gucikov, Alexandr Ivanovici (1862-1936), industriaş, lider al „octombriştilor” (partidul marilor moşieri, industriaşi şi comercianţi, 1905-1917). Preşedinte al celei de a 3-a Dume de Stat (din 1910) şi al comitetului militar-industrial central (1915-1917). Unul din organizatorii rezistenţei albgardiste conduse de L. G. Kornilov. Emigrant. -: „…; -. >. *-. >: -., >. –,”.,

  9. A. S. Puşkin a cunoscut două exiluri: exilul din sud (1820) – Ekaterinoslav, Caucaz, Crimeea, Chişinău; în 1823, din Chişinău este transferat la Odessa; în iulie 1924 este trimis în exil la Mihailovskoe, moşia părinţilor din gubernia Pskov, de unde a fost rechemat de Nicolae I după înăbuşirea răscoalei decembriştilor.

 

  10. I. S. Turgheniev (1818-1883), pentru că a publicat necrologul scris la moartea lui Gogol (1852), care fusese interzis de cenzură la ordinul lui Nicolae I, a fost ’ exilat la moşia sa din Spasskoe-Lutovinovo, gubernia Oriol.

  11. Axakov, Ivan Sergheevici (1823-1886), publicist şi poet. Unul dintre ideologii slavofilismului şi panslavismului. A fost exilat din Moscova pentru un discurs în problema slavă.

  12. Podbelski, Vădim Nikolaevici (1887-1920), om politic bolşevic. Din mai 1918 a fost comisar al poporului pentru poştă şi telegraf din RSFSR.

  13. Dintr-o capitală de gubernie în capitala guberniei vecine.

  14. Muncă voluntară („subotnicele comuniste”) efectuată sâmbăta (de unde şi, numele). Cel dintâi subotnic a fost organizat din iniţiativa comuniştilor sâmbăta

  12 aprilie 1919 la depoul Moscova-Triaj.

  15. Nadejdin, Nikolai Ivanovici (1804-1856), critic literar şi estetician. Editor al revistei „Telescop”, în 1836, pentru publicarea Scrisorii filosofice a lui P. I. Ceaadaev, revista este interzisă, iar Nadejdin trimis în exil până în anul 1838.

  16. Jukovski, Vasili Andreevici (1783-1852), poet. Fondatorul romantismului rus. Bun prieten cu A. S. Puşkin, pentru care a intervenit de multe ori la curtea ţarului, unde avea o poziţie foarte bună.

  17. La 26 august 1920, sub denumirea de Republica Sovietică Socialistă Autonomă Kirghiză, formată în cadrul RSFSR. La 19 aprilie 1925 a fost rebotezată în RSSA Kazahă. J^;

  18. Lepeşinski, Panteleimon Nikolaevici (1868-1944), militant revoluţionar, bolşevic din 1898.

  19. Agenţi ai GPU.

  20. Vezi voi. I, p. 448, nota 30.

  21. Cuvintele hristianin (creştin, cel care crede în Hristos), şi krestianin (ţăran), după cum uşor se poate constata, au un înveliş sonor asemănător, însă nu este vorba de o modificare, fiindcă krestianin a avut şi sensul de om botezat (v. Kreşcenie botez, krest – cruce), menţionat în Dicţionarul explicativ al limbii

  22. Noghin, Viktor Pavlovici (1878-1924), om politic bolşevic. Membru în comitetul central al partidului, unul dintre conducătorii Mossovetului, comisar al poporului pentru comerţ şi industrie (1917).

 

  23. Mandelstam, Nadejda Iakovlevna (1899-?), soţia poetului O. S. Mandelstam, autoarea unor volume de memorii, esenţiale pentru înţelegerea intelectualităţii ruse din prima jumătate a secolului al XX-lea: Amintiri, New York, 1970 şi Cartea a doua, Paris, 1972. 5

  26. Împrumuturile obligatorii de stat Vezi p. 443, nota 20., ţ.

  Capitolul 2 – CIUMA ŢĂRĂNEASCĂ – –: ; _’

  1. Meyerhold, Vsevolod Emilievici (1874-1940), regizor de teatru, unul dintre reprezentanţii de seamă ai modernismului. A fost mult criticat pentru formalism, în deceniul al patrulea. Victimă a represiunii staliniste.

  2. Stalin a participat personal (după revoluţia din 1905) la jefuirea („exproprierea”) multor bănci, pentru completarea fondurilor partidului bolşevic.

  3. Personaj de basm care se descotorosea de vrăjmaşi cu ajutorul fluieratului său de o forţă ucigătoare.

  4. Vezi voi. I, p. 460, nota 1.

  ;, t,. It/ (,

  5. Decretul asupra pământului, unul dintre primele decrete ale puterii sovietice, redactat de Lenin şi adoptat în noaptea de 26 spre 27 octombrie (8 spre 9 noiembrie) 1917 la cel de-al doilea Congres al Sovietelor din întreaga Rusie.

  6. Astfel a fost numită perioada 1929-1932, când s-a produs colectivizarea masivă a satelor.

  7. Vezi voi. I, p. 440. = ’ „’ 8. Canalul Moscova (sau canalul Moscova-Volga, curn s-a numit până în anul 1947), care uneşte fluviul Volga cu râul Moscova. 128 km lungime. A fost inaugurat în 1937.

  9. Komi-zâriani – popor care trăieşte în nord-estul Rusiei, în fosta Republică Autonomă Komi (în total 322 000).

  10. Vezi voi. II, Capitolul 4.

  11. Credincioşii care, neacceptând reformele bisericeşti promovate de patriarhul Nikon în anii 1653-1656, s-au separat de biserica ortodoxa oficială. Au fost prigoniţi de autorităţile ţariste până în anul 1906…

  12. Expresie cunoscută, lansată chiar de LV. Stalin la sfârşitul anilor ’30.

 

  13. URSS era împărţită în zone cărora le reveneau coeficiente de salarizare diferite: cele mai mici – în marile oraşe, cele mai mari, în Extremul Orient şi ţinuturile polare.

  14. Hruşciov.

  Capitolul 3 – EXILĂRILE SE ÎNDESESC

  1. Vezi volumul I, Partea întâi, Capitolul 2, Istoria canalizării noastre.

  2. Probabil după numele satului, aceste lanţuri s-au numit în limba rusă – kandalî.

  3. Denumirea populară, uzuală, a Petersburgului.

  4. Localitatea unde a fost exilat Soljeniţân. ’

  5. Adică dinainte de reforma monetară din anul 1961, când la putere se afla Nikita Hruşciov. Zece ruble „staliniste” erau echivalente cu o rublă „hruşciovistă”.

  6. Vezi p. 330. – * <;!

  Capitolul 4 – SURGHIUNUL POPOARELOR

  1. Vezi voi. I, p. 454, nota 90. ’

  2. Adică „leagănul revoluţiei”, cum era numit adesea Leningradul.

  3. Aluzie la comisarii din Baku, douăzeci şi şase de conducători şi activişti bolşevici, care au fost arestaţi şi împuşcaţi de forţele de opoziţie (eserii), sprijiniţi de intervenţioniştii englezi, la 20 septembrie 1918. Au fost evocaţi de Serghei Esenin în Balada celor douăzeci şi şase (1924).

  4. (Sau karaceailii.) Popor care locuieşte Regiunea în Autonomă Karaceaevo-Cer-kesă (în total 113 mii de oameni), în ţinutul Stavropolului (Caucazul de Nord).

  5. Popor care locuieşte pe teritoriul Kabardino-Balkariei din Rusia (Caucazul de Nord), în total – 59,5 mii de oameni.

  6. Oraş în Estonia. Aici, în 1918-1919, s-au dat lupte pentru independenţa Estoniei.

  7. Cei patru stâlpi erau Karl Marx, Friedrich Engels, V. I. Lenin şi LV. Stalin.

  8. Celui condamnat i se reţinea 25% din retribuţie.

 

  9. Nemţii au fost colonizaţi pe Volga în timpul Ecaterinei II.:, ’.; L r

  10. Djighit – călăreţ iscusit şi viteaz la unele popoare din Caucaz, Asia Centrală, la cazacii de pe Don şi în Kazahstan.

  Capitolul 5 – LA SFÂRŞITUL SOROCULUI

  1. Vezi voi. I, p. 473, nota 16. – X:

  2. Aluzie la volumul de debut al lui A. A. Blok Versuri despre Frumoasa Doamnă (1904). L

  3. Stradă în centrul vechi al Moscovei… -.<.:

  4. Vezi voi. I, p. 472, nota 30.

  5. Arâk (cuvânt de origine turcică) – denumire locală a unui canal de irigaţie în Asia Centrală, Kazahstan, Transcaucazia, ţările arabe, Turcia, Afganistan ş.a.

  6. Institut tehnic de învăţământ superior din Moscova. 0>

  7. Cei „şapte boieri” sunt cei şapte urmaşi ai lui Stalin (care au asigurat conducerea colectivă până la preluarea puterii de către Hruşciov): Malenkov, Molotov, Varoşilov, Hruşciov, Bulganin, Kaganovici şi Mikoian.

  U;. {„L, Capitolul 6 – FERICIREA EXILULUI.”., – -. T

  1. Chamberlain, Arthur Neville (1869-1940), om politic britanic, conservator. Prim-ministru al guvernului de uniune naţională (1937-1940); a dus o politică de conciliere faţă de Germania nazistă, fiind unul dintre principalii promotori ai Acordului de la Miinchen.

  2. Alma-Ata – capitala Kazahstanului, Frunze (astăzi Bişkek) – capitala Kirghiziei.

  ! *

  3. Despre amnistia din 7 iulie 1945 vezi voi. II, p. 126 şi urm.

  4. Este vorba de romanul în cercul întâi, care, împreună cu alte manuscrise, a fost confiscat de KGB.

  5. Kutuzov, Alexei Mihailovici (1749-1797), scriitor şi traducător, prieten apropiat al lui A. N. Radişcev.

  6. În limba rusă organizaţiia înseamnă atât organizaţie, cât şi organizare.

  Capitolul 7 – ZEKII în LIBERTATE

  1. În limba rusă prin paşaport se desemnează atât actul intern (buletinul) de identitate, cât şi paşaportul eliberat pentru călătorii în străinătate. Acesta din urmă (proslăvit de Maiakovski) era de culoare roşie.

  2. În poezia Versuri despre, paşaportul sovietic (1929).

  3. Vezi voi. I, p. 446, nota 8 (Capitolul l).

  4. Vers din poezia lui A. S. Puşkin în Siberia (1827), care a fost trimisă decembriştilor la ocnele siberiene.

  5. Aici – privare de drepturi civile după executarea anilor de puşcărie şi de lagăr.

  6. Vezi voi. I, p. 477, nota 9.

  7. Vezi voi. I, p. 473, nota 10.

  8. În realitate – „Asociaţia unională pentru răspândirea cunoştinţelor politice şi ştiinţifice”…

  9. Între septembrie 1935, când s-au reintrodus gradele, şi ianuarie 1943, când s-au reintrodus epoleţii, ofiţerii aveau ca semne distinctive nişte mici pătrate, dreptunghiuri şi romburi, fixate la colţurile gulerului.

  10. Vezi voi. I, p. 451, nota 52.

  11. Stradă în centml Moscovei (după 1990 i s-a redat numele vechi: Tverskaia), pe care îşi aveau locuinţele mulţi demnitari de partid şi de stat comunişti.

  12. Uniunea Compozitorilor.

  13. Vezi voi. I, pp. 83, 86.

  14. Limbă a iukaghirilor (odulilor), mic popor din lakutia şi regiunea Măgădan (aproximativ 600 de locuitori). Face parte din grupul limbilor paleoasiatice (paleosiberiene).

  15. Elsberg, lakov Efimovici (n. 1901), critic şi istoric literar. Fost secretar al lui L. B. Kamenev (vezi voi. I, p. 457, nota 20). După congresul al XX-lea al

  ; PEUS, a fost demascat şi acuzat că, prin denunţurile sale, a contribuit la arestarea multor scriitori.

  16. Lesiucevski, Nikolai Vasilievici (n. 1908), om de litere, publicist. Redactor şef >i (1951-1957) şi preşedinte al comitetului de conducere al editurii „Sovetski pisatel”. Ca şi Elsberg, a fost acuzat ca denunţător al multor scriitori.

  PARTEA A ŞAPTEA,: STALIN nu MAI ESTE Capitolul – Cum să PRIVEŞTI ASTĂZI PESTE umăr

  1. Şeful regimului disciplinar din romanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici.

  2. Expresie, deseori citată, din comedia lui Gogol Revizorul.

  3. Şundik, Nikolai Eliseevici (n. 1920), prozator. Romane, nuvele şi povestiri în care ni se înfăţişează construcţia socialismului în Orientul îndepărtat, în 1957-1966 – secretar al filialei Uniunii Scriitorilor din Riazan.

  4. Diakov, Boris Alexandrovici (n. 1902), prozator şi dramaturg, în 1949 -victimă a represiunilor staliniste, cunoaşte lagărele Siberiei. Rodul acestei experienţe sunt două volume: Din cele trăite (1963) şi Poveste despre cele trăite (1964).

  5. Şelest, Gheorghi Ivanovici (1903-1965), prozator, autorul unor scrieri conformiste despre lagăre şi victimele „ortodoxe” ale cultului personalităţii.

  6. Serebriakova, Galina losifovna (1905-1980), prozatoare, printre altele autoarea unor cărţi despre Marx şi Engels. Victimă a cultului personalităţii.

  7. Gorbatov, Alexandr Vasilievici (1891-1973), general de armată, în 1939 este arestat şi deportat în ţinutul Kolâmei, de unde este eliberat în 1941. Autorul unor memorii conformiste despre viaţa lagărelor.

  8. Iliciov, Leonid Fiodorovici (n. 1906), om politic. A răspuns de problemele ideologice ale PEUS în vremea lui N. S. Hruşciov.

  9. Tevekelian, Vartkes Arutiunovici (1902-1969), prozator. Printre altele, autorul unor romane dedicate cekiştilor (Granitul nu se topeşte, 1962) şi agenţilor de informaţii sovietici (Agenţia de publicitate a domnului Kocek, 1967).

  Capitolul 2 – CÂRMUITORII TREC,. ’

  ARHIPELAGUL RĂMÂNE.

  A. N. Tolstoi, autorul trilogiei Calvarul (1927-1941), a lăsat şi câteva importante scrieri de inspiraţie istorică: romanul Petru l (1929-1945), povestirea Ziua lui Petru (1918), dilogia dramatică Ivan cel Groaznic (1941-1943) ş.a. În legătură cu dilogia, critica i-a reproşat că s-a abătut de la adevărul istoric.

  Sukamo, Ahmed (1901-1970), om politic indonezian. Preşedinte (1945-1967) şi prim-ministru (1959-1966) al Republicii Indonezia. Laureat al premiului Lenin pentru pace (1959).

 

  3. Nkrumah, Kwame (1909-1972), om politic ghanez. Preşedinte al Glianei (1960-1966), copreşedinte al Republicii Guineea (1966-1972). Militant pentru eliberarea naţională a popoarelor din Africa. Premiul Lenin pentru pace (1961).

  4. Măsură adoptată, în anul 1962 (anulată în 1964), care împărţea comitetele de partid în două organisme: unul care răspundea de problemele industriale, şi celălalt de problemele agricole.

  5. Poliţia secretă în Rusia ţaristă.