Stephen King (citeste top romane de dragste pdf) .pdf 📖

STEPHEN KING

APOCALIPSA

Afară strada a luat foc

Şi dansează un adevărat vals al morţii

Între ceea ce-i carne şi fantezie

Iar poeţii de aici

Nu scriu absolut nimic

S-au tras deoparte şi puţin le pasă

În confuzia nopţii

Încearcă să profite fiecare de momentul lui şi

Încearcă să-şi creeze o situaţie cinstită

Dar se pomenesc răniţi

Nici măcar morţi

Diseară în ţara Junglei.

Bruce Springsteen

Se vedea limpede că femeia nu poate merge mai departe!

Uşa se deschise şi apăru vântul,

Lumânarea se stinse şi apoi dispăru,

Perdelele se zbătură apoi apăru el,

Zise: „Nu-ţi fie frică,

Haide, Mary”,

Iar ea nu se sperie

Fugi la el

Şi începură să zboare...

Mâna lui era într-a ei...

„Haide, Mary,

Nu te teme de Cel cu Coasa!”

Blue Oyster Cult

CE FEL DE VRAJĂ SĂ FIE ASTA?

CE FEL DE VRAJĂ SĂ FIE ASTA?

CE FEL DE VRAJĂ SĂ FIE ASTA?

Country Joe and the Fish

Avem nevoie de ajutor, îşi făcu socoteala Poetul.

Edward Dorn

― Sally.

Un mormăit.

― Trezeşte-te odată, Sally.

Un mormăit mai tare: las’mă-n pace.

Bărbatul o scutură zdravăn.

― Trezeşte-te. Trebuie să te trezeşti!

Charlie.

Vocea lui Charlie. Chemând-o pe ea. Oare de câtă vreme?

Sally reveni din adâncimile somnului, înotând până la suprafaţă.

Mai întâi aruncă o privire ceasului de pe noptieră şi constată că era 2.15 dimineaţa. Charlie nici nu ar trebui să se afle aici, în mod normal, ci la lucru, în schimbul trei. Apoi reuşi să-l privească pentru prima oară cum se cuvine şi ceva anume, un soi de intuiţie fatală, tresări în fiinţa ei.

Soţul ei era palid ca moartea. Ochii îi zvâcneau nervos şi-i ieşiseră din orbite. Cheile maşinii le ţinea încă într-o mână. Cu cealaltă o zgâlţâia în continuare, deşi Sally îşi ridicase pleoapele. Ca şi cum nu ar fi fost în stare să perceapă faptul că ea se trezise deja.

― Charlie, ce este? Ce s-a întâmplat?

S-ar fi zis că nu ştia cum să-i răspundă. Mărul lui Adam i se plimba inutil în sus şi în jos, dar în micul bungalou de serviciu nu se auzea alt sunet în afară de ticăitul ceasului.

― E foc? întrebă ea prosteşte.

Din câte era în stare să cugete în acea clipă, ar fi fost singurul lucru care îl putea aduce într-un asemenea hal. Ştia că părinţii lui pieriseră într-un incendiu.

― Într-un fel, da, îi răspunse el. Dar e mai rău de-atât. Trebuie să te îmbraci, draga mea. Scoal-o şi pe Baby LaVon. Trebuie să plecăm.

― De ce? exclamă, dându-se jos din pat. Temeri din cele mai întunecate puseră stăpânire pe ea. Nimic nu mai părea să fie la locul lui. Era ca un vis urât. Unde? Ieşim în curte?

Ştia, de fapt, că nu era vorba de curte. Nu-l mai văzuse niciodată pe Charlie atât de înspăimântat. Inspiră adânc, dar nu simţi miros de fum.

― Sally, draga mea, nu mai pune întrebări. Trebuie să plecăm. Departe. Scoal-o pe Baby LaVon şi îmbrac-o.

― Dar poate ar fi mai bine... Am timp să fac bagajul?

Chestia asta păru să-l pună în cumpănă. Să-l scoată de pe făgaşul său. Îi trecu prin minte că teama ei atinsese punctul maxim posibil, ca să constate apoi numaidecât că nu era aşa. Înţelese că starea soţului ei, pe care o calificase drept frică, era mai degrabă panică. Bărbatul îşi trecu absent mâna prin păr şi-i răspunse:

― Nu ştiu. Mă duc să văd cum bate vântul.

Ieşi din casă după ce făcu această afirmaţie bizară, care pentru ea nu avea niciun înţeles, lăsând-o în frig, speriată şi dezorientată, în picioarele goale, îmbrăcată doar în cămaşa de noapte subţire. Parcă înnebunise. Ce avea de-a face vântul cu timpul de împachetat? Şi ce însemna „departe”? Reno? Vegas? Salt Lake City? Şi...

Îşi duse mâna la gât, străfulgerată de o idee.

Dezertare. Plecatul în miez de noapte însemna că Charlie plănuia să dezerteze.

Intră în cămăruţa micuţei Baby LaVon şi rămase o secundă în loc, nehotărâtă, privind copilul adormit în sacul roz, gros ca o pătură. Se agăţa de speranţa deşartă că nu era decât un vis extraordinar de intens. Care urma să treacă, iar ea avea să se scoale la ora 7, ca de obicei, o va hrăni pe Baby LaVon, va mânca şi ea, urmărind în acelaşi timp prima oră din programul „Azi”, apoi avea să-i prăjească nişte ouă lui Charlie, la 8, când ieşea din schimb, după încă o noapte petrecută în turnul nordic al Rezervaţiei. Iar peste două săptămâni intra iarăşi de zi şi-i vor trece stările astea de nervi, iar atunci, când o să-l simtă noaptea alături, nici ea nu avea să mai viseze lucruri atât de nebuneşti ca acestea şi...

― Grăbeşte-te odată! îi şopti el înfierbântat, luându-i şi ultima urmă de speranţă. Nu avem decât foarte puţin timp, cât să pregătim câteva boarfe... Pentru numele lui Dumnezeu, femeie, dacă o iubeşti, zise el arătând spre pătuţ, îmbrac-o imediat!

Tuşi nervos în palmă şi începu să scoată diverse lucruri de prin sertarele comodei, aruncându-le claie peste grămadă în nişte valize vechi.

O trezi pe Baby LaVon, încercând s-o aline cât putea mai bine; fetiţa, în vârstă de trei ani, era năucă şi nervoasă pentru că fusese sculată în crucea nopţii, drept pentru care începu să se smiorcăie, în timp ce Sally îi punea o bluză şi o salopetă. Plânsul copilului o înspăimântă şi mai mult. În mintea ei făcu asocierea cu alte momente când Baby