Kazuo Ishiguro – Nemangaiatii. carte PDF📚 citește top cărți pentru copii PDF 📖
- AUTOR: Kazuo Ishiguro
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 539
- LIMBA: Română
Cărți «Kazuo Ishiguro – Nemangaiatii. carte PDF📚 citește top cărți pentru copii PDF 📖». Rezumatul cărții:
Cu o maiestrie desavarsita, Ishiguro a creat un roman care este deopotriva farsa si cosmar, care exploreaza vrajile teribile exercitate de familii asupra membrilor lor sau de societati asupra cetatenilor, precum si cultul culturii, si neajunsurile celebritatii. Ryder este un pianist celebru, care urmeaza sa sustina un concert intr-un oras aparent necunoscut. Golurile de memorie il bulverseaza insa: isi aminteste ca a vizitat odinioara aceste locuri, ca a avut o sotie sau o amanta, poate chiar si un copil.
Oamenii par sa-l recunoasca, fara ca el sa-si aminteasca imprejurarile in care i-a intalnit. Si fiecare asteapta ceva de la el. In spatele cerintelor individuale se afla omniprezenta asteptare a unei societati marcate de o profunda disperare, care, desi exprimata in termeni culturali, poate afecta grav viata intima a victimelor ei. Transpunerea acestor teme se desfasoara pe arena unui oras imaginar, care ar putea fi localizat in Germania zilelor noastre, respectiv in acea Europa Centrala bantuita de spiritul kafkian, daca nu chiar pe taramul miscator al viselor noastre.
Fragment:
" Şoferul de taxi păru încurcat când îşi dădu seama că nu mă aştepta
nimeni, nici măcar funcţionarul de la recepţie. Traversă holul pustiu,
sperând probabil să găsească un angajat ascuns după vreo plantă sau
după vreun fotoliu. În cele din urmă, lăsă valizele jos, lângă uşa liftului,
şi, mormăind câteva cuvinte de scuză, îşi luă rămas-bun de la mine.
Holul era destul de spaţios, cu cele câteva măsuţe pentru servit
cafeaua risipite prin jur, fără a da impresia de înghesuială. Tavanul
însă era scund şi făcea în mod vizibil o bortă, creând o uşoară senzaţie
de claustrofobie, iar în ciuda soarelui strălucitor de afară, camera era
întunecoasă. Doar pe peretele din dreptul recepţiei se întindea o fâşie
însorită, luminând o parte a lambriului de lemn închis la culoare şi o
poliţă cu reviste în limbile germană, franceză şi engleză. Tot pe masa
de la recepţie am mai zărit un clopoţel de argint şi am fost cât pe ce să
merg într-acolo şi să sun din el, când undeva, în spatele meu, s-a
deschis o uşă şi un tânăr în uniformă şi-a făcut apariţia.
― Bună ziua, domnule, zise el pe un ton obosit şi, trecând în spatele
pupitrului de la recepţie, începu să completeze formularele de
înregistrare.
Deşi mormăia o scuză pentru că lipsise, continua să se poarte exact
ca şi cum ar fi fost luat prin surprindere. Totuşi, de îndată ce mi-am
rostit numele, tresări şi luă poziţia de drepţi.
― Domnule Ryder, regret nespus că nu v-am recunoscut. Domnul
Hoffman, directorul, dorea foarte mult să vă întâmpine personal. Din
păcate însă, chiar acum a trebuit să plece la o întrunire importantă.
― Nu face nimic. Aştept cu nerăbdare să ne întâlnim mai târziu. "
Oamenii par sa-l recunoasca, fara ca el sa-si aminteasca imprejurarile in care i-a intalnit. Si fiecare asteapta ceva de la el. In spatele cerintelor individuale se afla omniprezenta asteptare a unei societati marcate de o profunda disperare, care, desi exprimata in termeni culturali, poate afecta grav viata intima a victimelor ei. Transpunerea acestor teme se desfasoara pe arena unui oras imaginar, care ar putea fi localizat in Germania zilelor noastre, respectiv in acea Europa Centrala bantuita de spiritul kafkian, daca nu chiar pe taramul miscator al viselor noastre.
Fragment:
" Şoferul de taxi păru încurcat când îşi dădu seama că nu mă aştepta
nimeni, nici măcar funcţionarul de la recepţie. Traversă holul pustiu,
sperând probabil să găsească un angajat ascuns după vreo plantă sau
după vreun fotoliu. În cele din urmă, lăsă valizele jos, lângă uşa liftului,
şi, mormăind câteva cuvinte de scuză, îşi luă rămas-bun de la mine.
Holul era destul de spaţios, cu cele câteva măsuţe pentru servit
cafeaua risipite prin jur, fără a da impresia de înghesuială. Tavanul
însă era scund şi făcea în mod vizibil o bortă, creând o uşoară senzaţie
de claustrofobie, iar în ciuda soarelui strălucitor de afară, camera era
întunecoasă. Doar pe peretele din dreptul recepţiei se întindea o fâşie
însorită, luminând o parte a lambriului de lemn închis la culoare şi o
poliţă cu reviste în limbile germană, franceză şi engleză. Tot pe masa
de la recepţie am mai zărit un clopoţel de argint şi am fost cât pe ce să
merg într-acolo şi să sun din el, când undeva, în spatele meu, s-a
deschis o uşă şi un tânăr în uniformă şi-a făcut apariţia.
― Bună ziua, domnule, zise el pe un ton obosit şi, trecând în spatele
pupitrului de la recepţie, începu să completeze formularele de
înregistrare.
Deşi mormăia o scuză pentru că lipsise, continua să se poarte exact
ca şi cum ar fi fost luat prin surprindere. Totuşi, de îndată ce mi-am
rostit numele, tresări şi luă poziţia de drepţi.
― Domnule Ryder, regret nespus că nu v-am recunoscut. Domnul
Hoffman, directorul, dorea foarte mult să vă întâmpine personal. Din
păcate însă, chiar acum a trebuit să plece la o întrunire importantă.
― Nu face nimic. Aştept cu nerăbdare să ne întâlnim mai târziu. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
