Barbatul Meu Iubirea Mea de Julie Garwood. PDF📚 descarcă top cele mai frumoase cărți de dragoste online gratis PDf 📖
- AUTOR: Julie Garwood
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 171
- LIMBA: Română
Cărți «Barbatul Meu Iubirea Mea de Julie Garwood. PDF📚 descarcă top cele mai frumoase cărți de dragoste online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
In Anglia feudala, Elizabeth Montwright abia a scapat din masacrul care i-a nimicit familia si a surghinuit-o din castelul ei stramosesc. Hotarata sa se razbune, a intrat din nou calare pe poarta fortaretei, deghizata in taranca... pentru a-i cere ajutorul lui Geoffrey Berkley, puternicul baron care-i alungase pe ucigasi.
Geoffrey i-a ascultat rugamintile, i-a refuzat cererile si a jurat sa-si seduca frumoasa supusa. Dar, in timp ce Elizabeth se impotrivea mangaierilor razboinicului, in suflet i s-a invapaiat dragostea pentru acest om galant care in curand trebuia sa lupte pentru cauza ei... si sa-i captureze cutezatoarea inima!
Fragment:
" 1086, Anglia
În tăcere, cavalerul se pregătea pentru bătălie. St ătea călare pe o bancă de lemn, cu picioarele lungi şi musculoase întinse înainte, în timp ce scutierul îi trăgea pe trup pantalonii de zale. Apoi se ridică şi-l lăsă pe un altul să-i încheie pieptarul greu peste cămaşa de bumbac matlasat. În sfârşit, îşi ridică braţele bronzate, pentru ca spadă, un dar nepreţuit căpătat de la însuşi William, să-i fie prinsă în scoaba metalică de la cingătoare.
Cugetul nu-i stătea la îmbrăcăminte nici la împrejurimi, ci la bătălia care urmă, şi revedea chibzuit în minte strategia pe care avea s-o folosească pentru a învinge. Un tunet îi rupse firul gândurilor. Încruntat, cavalerul deschise intrarea cortului şi ridică privirea spre norii grei, înlăturându-şi părul negru de pe guler. În spatele lui, cei doi scutieri îşi vedeau de treburi. Unul luă cârpa îmbibată în untdelemn şi începu să dea încă un lustru scutului.
Al doilea se urcă pe scăunel şi rămase în aşteptare, cu coiful fără mască al cavalerului în mâini. Slujitorul stătu astfel câteva clipe, înainte ca războinicul să se întoarcă şi să vadă casca. O refuză, cu o clătinare din cap, alegând primejdia oricărei răni în schimbul mişcării slobode. Deşi se încruntă, scutierul nu spuse totuşi nimic, căci observase căutătura cruntă de pe chipul războinicului. O dată înveşmântat, cavalerul se întoarse şi porni cu paşi mari spre puternicul său armăsar. Sări în şa şi, fără o privire în urmă, ieşi din tabără.
Cavalerul căta singurătatea înainte de bătălie, aşa că galopă din răsputeri până-n pădurea din vecinătate, fără să-i pese de crengile joase ce-l zgâriau şi pe el, şi pe bidiviu. Ajuns pe culmea unui dâmb, îşi struni calul ce fornăia şi privi cu băgare de seamă B rbatul ă meu, iubirea mea JULIE GARWOOD spre conacul de jos. Mânia îl cotropi din nou când se gândi la necredincioşii cuibăriţi în castel, dar şi-o înlătură. Avea să se răzbune după ce cucerea din nou conacul. Abia atunci urma să dea frâu liber furiei. Abia atunci.
Mai apoi, cavalerul cercetă fortăreaţa din faţa lui, impresionat din nou de simplitatea construcţiei, observând zidurile groase şi inegale care se înălţau la aproape douăzeci de picioare spre cer, împrejmuind pe de-a-ntregul clădirile. Râul le înconjura pe trei laturi, ceea ce tare-i plăcu cavalerului, căci prin apă ar fi fost aproape cu neputinţă să intre cineva. Castelul era construit mai ales din piatră, doar pe ici, pe colo, cu câte puţin lemn, şi era mărginit de ambele laturi cu pâlcuri de colibe mici, toate cu faţa spre curtea aşternută cu iarbă.
Când cetatea urma să fie iar a lui, avea s-o facă de nepătruns, jură el. Nu putea îngădui să se mai întâmple vreodată aşa ceva! Norii negri se îngrămădeau în dreptul soarelui la răsărit, făcând ca peste cer să se întindă raze lungi, aurii. Vântul dădea grai neasemuitei privelişti. Urletele rafalelor se amestecau cu gemete şuierătoare, făcând calul negru al războinicului să joace în loc, nervos, până când cavalerul îl linişti, strângându-l între călcâie.
Privi din nou cerul, văzu că norii învolburaţi ajunseseră chiar deasupra, şi chibzui că parcă s-ar fi lăsat din nou noaptea. — Vremea nu-mi potoleşte cugetul, mormăi el. Era oare un semn de rău augur? "
Geoffrey i-a ascultat rugamintile, i-a refuzat cererile si a jurat sa-si seduca frumoasa supusa. Dar, in timp ce Elizabeth se impotrivea mangaierilor razboinicului, in suflet i s-a invapaiat dragostea pentru acest om galant care in curand trebuia sa lupte pentru cauza ei... si sa-i captureze cutezatoarea inima!
Fragment:
" 1086, Anglia
În tăcere, cavalerul se pregătea pentru bătălie. St ătea călare pe o bancă de lemn, cu picioarele lungi şi musculoase întinse înainte, în timp ce scutierul îi trăgea pe trup pantalonii de zale. Apoi se ridică şi-l lăsă pe un altul să-i încheie pieptarul greu peste cămaşa de bumbac matlasat. În sfârşit, îşi ridică braţele bronzate, pentru ca spadă, un dar nepreţuit căpătat de la însuşi William, să-i fie prinsă în scoaba metalică de la cingătoare.
Cugetul nu-i stătea la îmbrăcăminte nici la împrejurimi, ci la bătălia care urmă, şi revedea chibzuit în minte strategia pe care avea s-o folosească pentru a învinge. Un tunet îi rupse firul gândurilor. Încruntat, cavalerul deschise intrarea cortului şi ridică privirea spre norii grei, înlăturându-şi părul negru de pe guler. În spatele lui, cei doi scutieri îşi vedeau de treburi. Unul luă cârpa îmbibată în untdelemn şi începu să dea încă un lustru scutului.
Al doilea se urcă pe scăunel şi rămase în aşteptare, cu coiful fără mască al cavalerului în mâini. Slujitorul stătu astfel câteva clipe, înainte ca războinicul să se întoarcă şi să vadă casca. O refuză, cu o clătinare din cap, alegând primejdia oricărei răni în schimbul mişcării slobode. Deşi se încruntă, scutierul nu spuse totuşi nimic, căci observase căutătura cruntă de pe chipul războinicului. O dată înveşmântat, cavalerul se întoarse şi porni cu paşi mari spre puternicul său armăsar. Sări în şa şi, fără o privire în urmă, ieşi din tabără.
Cavalerul căta singurătatea înainte de bătălie, aşa că galopă din răsputeri până-n pădurea din vecinătate, fără să-i pese de crengile joase ce-l zgâriau şi pe el, şi pe bidiviu. Ajuns pe culmea unui dâmb, îşi struni calul ce fornăia şi privi cu băgare de seamă B rbatul ă meu, iubirea mea JULIE GARWOOD spre conacul de jos. Mânia îl cotropi din nou când se gândi la necredincioşii cuibăriţi în castel, dar şi-o înlătură. Avea să se răzbune după ce cucerea din nou conacul. Abia atunci urma să dea frâu liber furiei. Abia atunci.
Mai apoi, cavalerul cercetă fortăreaţa din faţa lui, impresionat din nou de simplitatea construcţiei, observând zidurile groase şi inegale care se înălţau la aproape douăzeci de picioare spre cer, împrejmuind pe de-a-ntregul clădirile. Râul le înconjura pe trei laturi, ceea ce tare-i plăcu cavalerului, căci prin apă ar fi fost aproape cu neputinţă să intre cineva. Castelul era construit mai ales din piatră, doar pe ici, pe colo, cu câte puţin lemn, şi era mărginit de ambele laturi cu pâlcuri de colibe mici, toate cu faţa spre curtea aşternută cu iarbă.
Când cetatea urma să fie iar a lui, avea s-o facă de nepătruns, jură el. Nu putea îngădui să se mai întâmple vreodată aşa ceva! Norii negri se îngrămădeau în dreptul soarelui la răsărit, făcând ca peste cer să se întindă raze lungi, aurii. Vântul dădea grai neasemuitei privelişti. Urletele rafalelor se amestecau cu gemete şuierătoare, făcând calul negru al războinicului să joace în loc, nervos, până când cavalerul îl linişti, strângându-l între călcâie.
Privi din nou cerul, văzu că norii învolburaţi ajunseseră chiar deasupra, şi chibzui că parcă s-ar fi lăsat din nou noaptea. — Vremea nu-mi potoleşte cugetul, mormăi el. Era oare un semn de rău augur? "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
