Tristan si Isolda de Joseph Bedier. carte PDF📚 citește cărți onine gratis pdf 📖
- AUTOR: Joseph Bedier
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 54
- LIMBA: Română
Cărți «Tristan si Isolda de Joseph Bedier. carte PDF📚 citește cărți onine gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Avem cazul unui tânăr, adesea, care pe parcursul romanului întâlneşte diverşi oameni care îl ajută (sau nu) în diverse situaţii, iar la final, acesta rămâne cu ceva, ori cu fiinţa iubită, ori cu o înţelepciune dobândită. Cât de fantezist vă pare acest scenariu la o primă analiză? Eu cred că deloc. Că lucrurile se complică într-un fel în care în viaţa reală vi se pare imposibil de realizat, că totul are happy-end şi ştii că aşa ceva nu se poate. De unde? V-aţi trăit deja sfârşitul vieţii?
Nu, dar eroul tău da, aşa că nu-ţi râmâne decât să-l crezi pe cuvânt. Şi asta şi facem. Citim asemenea romane, cu presupusul titlul de legendă, dar de fapt, în sinea noastră vrem să credem şi credem că sunt mai reale decât orice alte romane contemporane pe care le citim. Indiferent de sursele lor, de transformările prin care au trecut, citind romane vechi avem impresia că asistăm la însufleţirea unor statui din marmură. Tristan şi Isolda sunt pentru cititorii de azi nişte figuri fixe, rigide, înveşmântate în hainele lor vechi, în armuri cavalereşti şi rochii lungi şi albe precum ale fecioarelor din catedralele catolice, dar nu mai puţin vii în mintea noastră încă de dinainte de a fi auzit de ele.
Rezistenţa timpului este de obicei o dovadă de nestrămutat a importanţei unui text, oricânt de fantezist sau simplu ar părea el. De aceea romanele curteneşti/ cavalereşti, lumea de la curtea regelui Arthur, personajele precum Tristan şi Isolda, Lancelot şi Guinevere, Romeo şi Julieta pot părea plămădite din una şi aceeaşi persoană, pot părea puse în contexte şi timpuri diferite, dar pentru noi, ţelurile şi viaţa pe care o dau poveştilor din care fac parte nu sunt mai puţin credibile faţă de propriul destin.
Fragment:
" AM PLĂCEREA DE A ÎNFĂ IȘA cetitorilor ccl mai nou poem căruia admirabila legendă a lui Trist
și Iseut i-a dat naştere. De fapt chiar şi este un poem, deşi scris numai în, frumoasă şi s
plă proză. Domnul Joseph Bidier este vrednicul continuator al vechilor truveri cari
au încercat să toarne în vasul de cristal ușor al limbii noastre băutura îmbătătoare din car
ostiţii din Cornouailles au sorbit odinioară iubirea şi moartea.
Spre a zice din nou m
inunata poveste a fermecării, bucuriilor, mîhnirilor şi morţii lor, așa oarecum, ieşită din
curile visului celtic, ea răpi şi turbură sufletul francezilor din veacul al doispreze
celea, domnia-sa şi-a refăcut, prin puterea închipuirii pline de simpatie şi a erudiţiei răb
dătoare, tocmai acel suflet însuşi, abia de curînd desluşit şi proaspăt încă faţă de emoţii
lăsîndu-se năpădit de ele fără gîndul de a le analiza şi adaptînd, fără a izbuti în totul,
îl fermecase, la imprejurările existenţei sale obişnuite. Dacă ar fi răzbătut pînă la noi o
tare franceză completă a legendei, domnul Bedier, pentru a o face cunoscută cetitorilo
r contemporani, s-ar fi mărginit a-i da traducerea
fidelă.
Soarta ciudată, care a vroit ca ca să nu ajungă pînă la noi decît în fragmente răzl
silit a îndeplini un rol mai activ, in care nu era îndeajuns a fi savant, trebuia a
mai fi şi poet. Din romanele lui Tristan a căror existenţă o cunoaştem, şi care toate trebu
iau să fie de o mare întindere, acelea ale lui Chrétien de Troyes şi La Chèvre au pierit în
tregime ; din acela al lui Beroul, ne rămîn cam trei mii de versuri ; tot atît ca din
acela al lui Thomas ; dintr-un altul, anonim,
o mie cinci sute de versuri.
Apoi mai sînt nişte traduceri străine, din care tre
i ne redau în chip destul de complet în ce priveşte fondul, dar nu forma, opera lui Th
omas, iar una ne prezintă un poem foarte asemănător aceluia al lui Beroul ; unele aluz
ii, cîteodată foarte preţioase ; unele mici poeme episodice şi în sfîrşit, romanul indigest
roză in care s-au păstrat, în mijlocul unor gunoaie mereu sporite de către redactorii su
ccesivi, cîteva rămăşiţe din vechile poeme pierdute.
Ce era de făcut, faţă de această grămad
vroind a restaura vreuna din clădirile prăbuşite ? Două soluţii erau : să se urmeze pe Thom
as ori să se urmeze pe Beroul. Întîia soluţie avea avantajul de a duce în chip sigur, mulţum
ită traducerilor străine, la reconstituirea unei istorisiri întregi şi omogene. Dar avea
inconvenientul de a nu restitui decît pe cel mai puţin vechi din poemele lui Trista
n, acela în care anticul clement barbar a fost cu totul asimilat spiritului şi opere
lor societăţii cavalereşti anglo-franceze.
Domnul Bedier a preferat a doua soluţie, cu m
ult mai anevoioasă şi prin aceasta chiar mai ispititoare pentru arta şi ştiinţa sa, şi mai p
rielnică, de asemeni, scopului urmărit ; de face să trăiască iarăşi, pentru lumea din zilele
oastre, legenda lui Tristan subt forma cea mai veche pe care o luase sau la care
, cel puţin, putem noi ajunge în Franţa.
A început aşadar prin a traduce pe cît de fidel a p
utut fragmentul din Beroul ajuns pînă la noi, şi cuprinzînd cam mijlocul istorisirii. Pătr
unzîndu-se astfel bine de spiritul vechiului povestitor, asimilîndu-şi felul naiv de a
simţi al acestuia, cît şi chipul lui simplu de a gîndi, pînă chiar şi încîlcirea cîteodată
expunerii sale şi graţia puţin cam stîngace a stilului său, el i-a refăcut acestui trunchi
un cap şi membre, nu printr-o juxtapunere mecanică, ci printr-un fel de regenerare o
rganică, asemenea cu aceea vădită de anumite vietăţi care, schilodite, se reîntregesc, prin
puterea lor lăuntrică, pe planul formei lor desăvîrşite.
Aceste regenerări izbutesc, se ştie, cu atît mai mult cu cît organismul este mai puţin întoc
mit şi mai puţin desvoltat. Era chiar cazul lui Beroul. El îşi însuşea elemente de toată mîn
desea destul de nepotrivite între ele şi a căror felurime nu-l mira nici nu-l stînjenea,
cu atît mai mult cu cît le trecea printr-un fel de acomodare îndestulătoare
pentru a le da o omogenitate superficială. Modernul Beroul a putut deci
face la fel, cu deosebirea că a dovedit mai "
Nu, dar eroul tău da, aşa că nu-ţi râmâne decât să-l crezi pe cuvânt. Şi asta şi facem. Citim asemenea romane, cu presupusul titlul de legendă, dar de fapt, în sinea noastră vrem să credem şi credem că sunt mai reale decât orice alte romane contemporane pe care le citim. Indiferent de sursele lor, de transformările prin care au trecut, citind romane vechi avem impresia că asistăm la însufleţirea unor statui din marmură. Tristan şi Isolda sunt pentru cititorii de azi nişte figuri fixe, rigide, înveşmântate în hainele lor vechi, în armuri cavalereşti şi rochii lungi şi albe precum ale fecioarelor din catedralele catolice, dar nu mai puţin vii în mintea noastră încă de dinainte de a fi auzit de ele.
Rezistenţa timpului este de obicei o dovadă de nestrămutat a importanţei unui text, oricânt de fantezist sau simplu ar părea el. De aceea romanele curteneşti/ cavalereşti, lumea de la curtea regelui Arthur, personajele precum Tristan şi Isolda, Lancelot şi Guinevere, Romeo şi Julieta pot părea plămădite din una şi aceeaşi persoană, pot părea puse în contexte şi timpuri diferite, dar pentru noi, ţelurile şi viaţa pe care o dau poveştilor din care fac parte nu sunt mai puţin credibile faţă de propriul destin.
Fragment:
" AM PLĂCEREA DE A ÎNFĂ IȘA cetitorilor ccl mai nou poem căruia admirabila legendă a lui Trist
și Iseut i-a dat naştere. De fapt chiar şi este un poem, deşi scris numai în, frumoasă şi s
plă proză. Domnul Joseph Bidier este vrednicul continuator al vechilor truveri cari
au încercat să toarne în vasul de cristal ușor al limbii noastre băutura îmbătătoare din car
ostiţii din Cornouailles au sorbit odinioară iubirea şi moartea.
Spre a zice din nou m
inunata poveste a fermecării, bucuriilor, mîhnirilor şi morţii lor, așa oarecum, ieşită din
curile visului celtic, ea răpi şi turbură sufletul francezilor din veacul al doispreze
celea, domnia-sa şi-a refăcut, prin puterea închipuirii pline de simpatie şi a erudiţiei răb
dătoare, tocmai acel suflet însuşi, abia de curînd desluşit şi proaspăt încă faţă de emoţii
lăsîndu-se năpădit de ele fără gîndul de a le analiza şi adaptînd, fără a izbuti în totul,
îl fermecase, la imprejurările existenţei sale obişnuite. Dacă ar fi răzbătut pînă la noi o
tare franceză completă a legendei, domnul Bedier, pentru a o face cunoscută cetitorilo
r contemporani, s-ar fi mărginit a-i da traducerea
fidelă.
Soarta ciudată, care a vroit ca ca să nu ajungă pînă la noi decît în fragmente răzl
silit a îndeplini un rol mai activ, in care nu era îndeajuns a fi savant, trebuia a
mai fi şi poet. Din romanele lui Tristan a căror existenţă o cunoaştem, şi care toate trebu
iau să fie de o mare întindere, acelea ale lui Chrétien de Troyes şi La Chèvre au pierit în
tregime ; din acela al lui Beroul, ne rămîn cam trei mii de versuri ; tot atît ca din
acela al lui Thomas ; dintr-un altul, anonim,
o mie cinci sute de versuri.
Apoi mai sînt nişte traduceri străine, din care tre
i ne redau în chip destul de complet în ce priveşte fondul, dar nu forma, opera lui Th
omas, iar una ne prezintă un poem foarte asemănător aceluia al lui Beroul ; unele aluz
ii, cîteodată foarte preţioase ; unele mici poeme episodice şi în sfîrşit, romanul indigest
roză in care s-au păstrat, în mijlocul unor gunoaie mereu sporite de către redactorii su
ccesivi, cîteva rămăşiţe din vechile poeme pierdute.
Ce era de făcut, faţă de această grămad
vroind a restaura vreuna din clădirile prăbuşite ? Două soluţii erau : să se urmeze pe Thom
as ori să se urmeze pe Beroul. Întîia soluţie avea avantajul de a duce în chip sigur, mulţum
ită traducerilor străine, la reconstituirea unei istorisiri întregi şi omogene. Dar avea
inconvenientul de a nu restitui decît pe cel mai puţin vechi din poemele lui Trista
n, acela în care anticul clement barbar a fost cu totul asimilat spiritului şi opere
lor societăţii cavalereşti anglo-franceze.
Domnul Bedier a preferat a doua soluţie, cu m
ult mai anevoioasă şi prin aceasta chiar mai ispititoare pentru arta şi ştiinţa sa, şi mai p
rielnică, de asemeni, scopului urmărit ; de face să trăiască iarăşi, pentru lumea din zilele
oastre, legenda lui Tristan subt forma cea mai veche pe care o luase sau la care
, cel puţin, putem noi ajunge în Franţa.
A început aşadar prin a traduce pe cît de fidel a p
utut fragmentul din Beroul ajuns pînă la noi, şi cuprinzînd cam mijlocul istorisirii. Pătr
unzîndu-se astfel bine de spiritul vechiului povestitor, asimilîndu-şi felul naiv de a
simţi al acestuia, cît şi chipul lui simplu de a gîndi, pînă chiar şi încîlcirea cîteodată
expunerii sale şi graţia puţin cam stîngace a stilului său, el i-a refăcut acestui trunchi
un cap şi membre, nu printr-o juxtapunere mecanică, ci printr-un fel de regenerare o
rganică, asemenea cu aceea vădită de anumite vietăţi care, schilodite, se reîntregesc, prin
puterea lor lăuntrică, pe planul formei lor desăvîrşite.
Aceste regenerări izbutesc, se ştie, cu atît mai mult cu cît organismul este mai puţin întoc
mit şi mai puţin desvoltat. Era chiar cazul lui Beroul. El îşi însuşea elemente de toată mîn
desea destul de nepotrivite între ele şi a căror felurime nu-l mira nici nu-l stînjenea,
cu atît mai mult cu cît le trecea printr-un fel de acomodare îndestulătoare
pentru a le da o omogenitate superficială. Modernul Beroul a putut deci
face la fel, cu deosebirea că a dovedit mai "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
