Serge Marquis - Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat citește gratis romane pdf 📖
- AUTOR: Serge Marquis
- CATEGORIA: Psihologie
- NR. DE PAGINI: 279
- LIMBA: Română
Cărți «Serge Marquis - Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat citește gratis romane pdf 📖». Rezumatul cărții:
Cărţi cu impact puternic asupra eului personal Serge Marquis - Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat carte .PDF
Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016. Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea? Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească. „- Mamă, de unde vin eu? - Din stele, dragul meu... Pământul e o bucată dintr-o stea. La fel și noi, tu și cu mine... Și noi suntem întru câtva bucăți de stea. (...) - Vin din stele, vin din stele... (...) Și tot acolo o să mă duc, după aia.” Am să-ncep prin a spune că am citit aceată carte foate, foarte rapid, deoarece m-a prins încă de la început și a avut un subiect care mi s-a părut chiar interesant; dar, mai ales, a primat felul în care a fost scrisă, cu atâta profunzime și emoție, cu o sensibilitate aparte - asta, de altfel, mi-a plăcut cel mai mult la cartea lui Serge Marquis. Și-apoi, abordarea acestui ego, ideea centrală a romanului Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat, felul în care Charlot, fiul lui Maryse, se aventurează, încă de mic, în a căuta cine este și ce este acest ego, acest super-erou rău care pare-se a exista în orice om și în orice minte și în orice suflet, ținându-ne cu gheare ascuțite din a vedea adevărul și din a fi, într-adevăr, fericiți și mulțumiți de noi înșine. Nu mi s-a părut o lectură clișeică, redundantă, plictisitoare, deoarece, pe lângă acestea, citind romanul lui Serge Marquis, „m-am întâlnit” cu personaje puternice, frumos construite, cu personaje profunde și pline de înțelepciune. Și un exemplu chiar foarte bun este însuși Charlot, care încă de la o vârstă fragedă se pare că este un mic înțelept, un aventurier în a descoperi adevărurile lumii și a-și pune întrebări sui generis, existențiale (acest aspect însă mi s-a părut puțin nenatural, să spun așa, dar nu m-a afectat; adică totuși de la o vârstă atât de fragedă să-ncepi să-ți pui întrebări de acest gen - evident, întrebări dictate de circumstanțele în care era pus atât la școală, cât și în familie, fiind un copil într-o familie monoparentală și crescând doar cu mama sa, Maryse, care se pare că era o femeie dominată de ego, mai mereu ocupată cu cercetările sale despre cancer, mai mereu plecată la spitalul în care lucrează). Dar am trecut acest aspect cu vederea și m-am bucurat, într-adevăr, de profunzimea acestui personaj, Charlot! „- Astăzi nu se mai pregătește nimic. Oamenii vor ca totul să fie perfect cât ai bate din palme. E o lume a produselor congelate. Burțile noastre sunt pe cale să devină niște lăzi frigorifice și niște mașinării de tras bebeluși în vid. Pentru o folosire ulterioară, în zilele când vom vrea să arătăm că noi îl avem pe ce mai frumos, cel mai inteligent, cel mai drăgălaș. Sunt convinsă că unii copii au făcut cancer fiindcă au încercat să fie perfecți înainte de a învăța să meargă în picioare ori să vorbească. Tu știi ce costă cel mai mult în prezent? Tot ceea ce necesită pregătire, adică acele lucruri pentru care e nevoie de timp.” Cartea nu este una prea grea, ci este ușor de citit, mai ales dacă doriți să pistonați și să primiți niște întrebări, să spun așa, privitoare la ideea de ego care îi stăpânește, chiar exacerbat, pe unii. Acest ego din care cresc și aroganța și sentimentul de superioritate și răutatea, chiar, și neliniștea și greutatea de a fi mulțumit cu tine însăți, ca persoană. Mie mi-a plăcut foarte mult ideea cărți, chiar și titlul mi se pare foarte, foarte relevant, coperta, de asemenea - la o adică, i-am dat, în cele din urmă, patru steluțe, care nu-s de ici-colo, pentru că a fost o lectură pe care am parcurs-o cu mult drag și care m-a emoționat destul de mult, mai ales datorită unor întâmplări pe care nu am să le descriu aici, deoarece nu are sens. Au fost și unele paragrafe extrem de introspective, niște răspunsuri pe care, cu siguranță, le-am integrat în psihologia mea, iar acest roman chiar m-a făcut să-mi pun întrebări destul de multe, să-ncerc să mă (re)cunosc mai bine în anumite situații și circumstanțe. Deși nu-s egocentrist, și niciodată nu mi-au plăcut persoanele arogante și egocentriste, acest roman chiar te face să-nțelegi, într-o mare măsură, în ce situații poți fi pus și regăsit, felul în care reacționezi, de fapt, și te face să fii, în cele din urmă, egocentrist. E foarte ușor să te-nclini într-o asemenea direcție, și-odată ce vei fi scăpat de ideea de „eu, eu, eu”, cu siguranță te vei simți mult mai liber, vei simți că ești capabil de mult, mult mai multe și că nu ai nimic de demonstrat nimănui. „Într-o bună zi, o să înțelegi că gândurile oamenilor se asemănă cu zăpada asta. Când ele sunt impregnate numai de eu, eu, eu - ceea ce se întâmplă mai tot timpul -, îl ascund în dosul lor pe Buddha, pacea. Oamenii cred despre ei că sunt conținutul ideilor lor - cuvinte, imagini - și se atașează de ele. Se ceartă între ei ca să le apere și să le impună. Se poartă ca și cum ar încerca să împiedice topirea zăpezii primăvara. A deveni inteligent, draga mea, înseamnă a învăța să trăiești în permanență cu primăvara în minte. Asta se cheamă vigilență. Să înveți să deosebești gândurile pline de eu, eu, eu, de cele care nu-s.” Charlot este un personaj de care mi-a plăcut foarte mult, și, într-adevăr, parcă mi-a amintit puțin de Micul prinț, a lui Antoine de Saint-Exupéry. Un copilaș profund, inteligent, cu un simț al rațiunii foarte bine conturat, un personaj chiar intrigant și surprinzător. Fiind pus în anumite situații, Charlot conștientizează, încetul cu încetul, cât de rea este lumea în care trăiește, cât de mult este preocupată de lucrurile materiale, de voracitate, de ideea de a acumula cât mai multe și de a fi cât mai sus-sus, deasupra altora, de a fi pe o scară cât mai înaltă a „ierarhizării sociale”, pentru că, nu?, asta te face să fii cineva, te face să fii auzit, te face să fii „mult-mai-bun-decât-alții”. Dar Charlot știe că toate acestea sunt deosebit de inutile, nule, dacă nu ești fericit, dacă nu știi să te bucuri de frumusețea naturii și de liniștea clipelor, dacă nu știi să iubești, să ajuți, să râzi și să te bucuri de reușita altora. Well, dacă e să mă întrebați, cred că ar trebui cu toții să-nvățăm toate acestea, dacă nu le știm deja, și-atunci lumea cu siguranță ar fi una cu mult mai bună, cu mult mai sănătoasă (din toate punctele de vedere). "Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului. Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească." – Serge Marquis Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat este un roman chiar liniștitor. Este un roman profund, după cum am mai spus, cu personaje sensibile și emoționante (să nu credeți că este abordat doar subiectul egoului, ci autorul urmărește mai multe planuri - ideea de iubire neîmpărtășită, ideea de a renunța la un statut pentru a te bucura într-adevăr de frumusețile simple a le vieții, ideea de hărțuire la școală etc), care trec prin situații care le fac să descopere adevărurile simple și profunde ale vieții, care le fac realizeze anumite aspecte, extrem de importante, care le pot aduce fericirea și pe care, din diferite motive, le-au evitat. Da, este o carte despre viață, despre sentimentele și emoțiile pe care, vrând sau nu, le trăim cu toții - și ori le acceptăm, ori le negăm. Este, cum să zic, un fel de carte de dezvoltare personală și nu prea. Doar că te lasă cu un bagaj frumos și sincer de lecții și de învățăminte, iar asta a făcut ca lectura acestui roman să fie cu atât mai importantă și mai bună. Eu v-o recomand cu mare drag dacă doriți să citiți ceva emoțional, ceva profund, din care cu siguranță veți avea ce învăța. Important este să fiți sincer în lectură, sinceri cu voi înșivă. „Egoul se închide, inteligența observă. Egoul opune rezistență, inteligența ascultă. Egoul se apară, inteligența se oferă. Egoul invidiază, inteligența se bucură. Egoul vrea, inteligența dă. Egoul lovește, inteligența educă. Egoul se simte umilit, inteligența compătimește. Egoul urăște, inteligența iubește. Egoul dă cu pietre, inteligența oblojește rănile.
Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține 150 de conferințe pe an în întreaga lume. A publicat două volume de dezvoltare personală care au intrat în topurile de vânzări din Quebec — Pensouillard le hamster. Petit traité de décroissance personelle și On est foutu, on pense trop! Comment se libérer de Pensouillard le hamster. Primul său roman, Egoman, a apărut în 2016. Maryse este un neuropediatru eminent, o femeie frumoasă și inteligentă, teribil de narcisică și convinsă că are întotdeauna dreptate. Însă este și mama lui Charlot, care o fascinează și o exasperează în același timp. Charlot, un Mic Prinț dezarmant al adevărului, este cel care o pune în fața unor probleme filosofice. Care-i sensul vieții când ai parte de greutăți? Unde se ascunde iubirea când ai de făcut față intimidărilor, prostiei, spaimei de celălalt? Și ce este egoul, chestia aia de care pare să sufere toată lumea? Însuflețit de un curaj nebun și motivat de o umanitate extremă, Charlot o va învăța pe mama sa că, dacă renunță la certitudini și încetează să se mai considere buricul pământului, va putea, în sfârșit, să aibă parte de adevărata bucurie, cea a relaxării și a inteligenței emoționale. În plus, va învăța să se iubească. „- Mamă, de unde vin eu? - Din stele, dragul meu... Pământul e o bucată dintr-o stea. La fel și noi, tu și cu mine... Și noi suntem întru câtva bucăți de stea. (...) - Vin din stele, vin din stele... (...) Și tot acolo o să mă duc, după aia.” Am să-ncep prin a spune că am citit aceată carte foate, foarte rapid, deoarece m-a prins încă de la început și a avut un subiect care mi s-a părut chiar interesant; dar, mai ales, a primat felul în care a fost scrisă, cu atâta profunzime și emoție, cu o sensibilitate aparte - asta, de altfel, mi-a plăcut cel mai mult la cartea lui Serge Marquis. Și-apoi, abordarea acestui ego, ideea centrală a romanului Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat, felul în care Charlot, fiul lui Maryse, se aventurează, încă de mic, în a căuta cine este și ce este acest ego, acest super-erou rău care pare-se a exista în orice om și în orice minte și în orice suflet, ținându-ne cu gheare ascuțite din a vedea adevărul și din a fi, într-adevăr, fericiți și mulțumiți de noi înșine. Nu mi s-a părut o lectură clișeică, redundantă, plictisitoare, deoarece, pe lângă acestea, citind romanul lui Serge Marquis, „m-am întâlnit” cu personaje puternice, frumos construite, cu personaje profunde și pline de înțelepciune. Și un exemplu chiar foarte bun este însuși Charlot, care încă de la o vârstă fragedă se pare că este un mic înțelept, un aventurier în a descoperi adevărurile lumii și a-și pune întrebări sui generis, existențiale (acest aspect însă mi s-a părut puțin nenatural, să spun așa, dar nu m-a afectat; adică totuși de la o vârstă atât de fragedă să-ncepi să-ți pui întrebări de acest gen - evident, întrebări dictate de circumstanțele în care era pus atât la școală, cât și în familie, fiind un copil într-o familie monoparentală și crescând doar cu mama sa, Maryse, care se pare că era o femeie dominată de ego, mai mereu ocupată cu cercetările sale despre cancer, mai mereu plecată la spitalul în care lucrează). Dar am trecut acest aspect cu vederea și m-am bucurat, într-adevăr, de profunzimea acestui personaj, Charlot! „- Astăzi nu se mai pregătește nimic. Oamenii vor ca totul să fie perfect cât ai bate din palme. E o lume a produselor congelate. Burțile noastre sunt pe cale să devină niște lăzi frigorifice și niște mașinării de tras bebeluși în vid. Pentru o folosire ulterioară, în zilele când vom vrea să arătăm că noi îl avem pe ce mai frumos, cel mai inteligent, cel mai drăgălaș. Sunt convinsă că unii copii au făcut cancer fiindcă au încercat să fie perfecți înainte de a învăța să meargă în picioare ori să vorbească. Tu știi ce costă cel mai mult în prezent? Tot ceea ce necesită pregătire, adică acele lucruri pentru care e nevoie de timp.” Cartea nu este una prea grea, ci este ușor de citit, mai ales dacă doriți să pistonați și să primiți niște întrebări, să spun așa, privitoare la ideea de ego care îi stăpânește, chiar exacerbat, pe unii. Acest ego din care cresc și aroganța și sentimentul de superioritate și răutatea, chiar, și neliniștea și greutatea de a fi mulțumit cu tine însăți, ca persoană. Mie mi-a plăcut foarte mult ideea cărți, chiar și titlul mi se pare foarte, foarte relevant, coperta, de asemenea - la o adică, i-am dat, în cele din urmă, patru steluțe, care nu-s de ici-colo, pentru că a fost o lectură pe care am parcurs-o cu mult drag și care m-a emoționat destul de mult, mai ales datorită unor întâmplări pe care nu am să le descriu aici, deoarece nu are sens. Au fost și unele paragrafe extrem de introspective, niște răspunsuri pe care, cu siguranță, le-am integrat în psihologia mea, iar acest roman chiar m-a făcut să-mi pun întrebări destul de multe, să-ncerc să mă (re)cunosc mai bine în anumite situații și circumstanțe. Deși nu-s egocentrist, și niciodată nu mi-au plăcut persoanele arogante și egocentriste, acest roman chiar te face să-nțelegi, într-o mare măsură, în ce situații poți fi pus și regăsit, felul în care reacționezi, de fapt, și te face să fii, în cele din urmă, egocentrist. E foarte ușor să te-nclini într-o asemenea direcție, și-odată ce vei fi scăpat de ideea de „eu, eu, eu”, cu siguranță te vei simți mult mai liber, vei simți că ești capabil de mult, mult mai multe și că nu ai nimic de demonstrat nimănui. „Într-o bună zi, o să înțelegi că gândurile oamenilor se asemănă cu zăpada asta. Când ele sunt impregnate numai de eu, eu, eu - ceea ce se întâmplă mai tot timpul -, îl ascund în dosul lor pe Buddha, pacea. Oamenii cred despre ei că sunt conținutul ideilor lor - cuvinte, imagini - și se atașează de ele. Se ceartă între ei ca să le apere și să le impună. Se poartă ca și cum ar încerca să împiedice topirea zăpezii primăvara. A deveni inteligent, draga mea, înseamnă a învăța să trăiești în permanență cu primăvara în minte. Asta se cheamă vigilență. Să înveți să deosebești gândurile pline de eu, eu, eu, de cele care nu-s.” Charlot este un personaj de care mi-a plăcut foarte mult, și, într-adevăr, parcă mi-a amintit puțin de Micul prinț, a lui Antoine de Saint-Exupéry. Un copilaș profund, inteligent, cu un simț al rațiunii foarte bine conturat, un personaj chiar intrigant și surprinzător. Fiind pus în anumite situații, Charlot conștientizează, încetul cu încetul, cât de rea este lumea în care trăiește, cât de mult este preocupată de lucrurile materiale, de voracitate, de ideea de a acumula cât mai multe și de a fi cât mai sus-sus, deasupra altora, de a fi pe o scară cât mai înaltă a „ierarhizării sociale”, pentru că, nu?, asta te face să fii cineva, te face să fii auzit, te face să fii „mult-mai-bun-decât-alții”. Dar Charlot știe că toate acestea sunt deosebit de inutile, nule, dacă nu ești fericit, dacă nu știi să te bucuri de frumusețea naturii și de liniștea clipelor, dacă nu știi să iubești, să ajuți, să râzi și să te bucuri de reușita altora. Well, dacă e să mă întrebați, cred că ar trebui cu toții să-nvățăm toate acestea, dacă nu le știm deja, și-atunci lumea cu siguranță ar fi una cu mult mai bună, cu mult mai sănătoasă (din toate punctele de vedere). "Am ales forma romanului pentru a aduce în scenă personaje și situații care să ilustreze multiplele fațete ale egoului. Așa s-au născut Charlot, Maryse, Marie-Lou, Georges și toți ceilalți. Sper să fim cât mai mulți cei care vom încerca să răspundem la întrebările lui Charlot, întrucât am sincera convingere că o mai bună înțelegere a mecanismelor egoului ar permite evitarea unei mari părți din suferința omenească." – Serge Marquis Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat este un roman chiar liniștitor. Este un roman profund, după cum am mai spus, cu personaje sensibile și emoționante (să nu credeți că este abordat doar subiectul egoului, ci autorul urmărește mai multe planuri - ideea de iubire neîmpărtășită, ideea de a renunța la un statut pentru a te bucura într-adevăr de frumusețile simple a le vieții, ideea de hărțuire la școală etc), care trec prin situații care le fac să descopere adevărurile simple și profunde ale vieții, care le fac realizeze anumite aspecte, extrem de importante, care le pot aduce fericirea și pe care, din diferite motive, le-au evitat. Da, este o carte despre viață, despre sentimentele și emoțiile pe care, vrând sau nu, le trăim cu toții - și ori le acceptăm, ori le negăm. Este, cum să zic, un fel de carte de dezvoltare personală și nu prea. Doar că te lasă cu un bagaj frumos și sincer de lecții și de învățăminte, iar asta a făcut ca lectura acestui roman să fie cu atât mai importantă și mai bună. Eu v-o recomand cu mare drag dacă doriți să citiți ceva emoțional, ceva profund, din care cu siguranță veți avea ce învăța. Important este să fiți sincer în lectură, sinceri cu voi înșivă. „Egoul se închide, inteligența observă. Egoul opune rezistență, inteligența ascultă. Egoul se apară, inteligența se oferă. Egoul invidiază, inteligența se bucură. Egoul vrea, inteligența dă. Egoul lovește, inteligența educă. Egoul se simte umilit, inteligența compătimește. Egoul urăște, inteligența iubește. Egoul dă cu pietre, inteligența oblojește rănile.
” Lecturi frumoase să aveți și o zi cât mai liniștită! „Vom muri fiindcă n-am știut să trăim. Vom muri de amărăciune, de dispreț și de indiferență. (...) Vom muri de regrete și de remușcări. Vom muri pentru că am vrut prea multe sau pentru că am vrut prea tare. Vom muri pentru că n-am iubit destul, deși ne-am petrecut toată viața căutând iubirea. Pentru că am vrut mai degrabă să fim iubiți, decât să ne iubim noi înșine.”
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
