Lucrezia Borgia. Pacate din iubire de Jean Plaidy. carte PDF📚 citește cărți onine gratis .Pdf 📖
- AUTOR: Jean Plaidy
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 374
- LIMBA: Română
Cărți «Lucrezia Borgia. Pacate din iubire de Jean Plaidy. carte PDF📚 citește cărți onine gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Unii spuneau ca era o femeie atragatoare si eleganta. Altii jurau ca era o criminala incestuoasa. Dar, indiferent cum o numeau, ea era cea mai periculoasa si cea mai ravnita femeie din toata Roma. Era Lucrezia Borgia.
Nascuta in familia cu cea mai proasta reputatie din Roma, fiica unui papa plin de pacate, tanara Lucrezia duce o viata presarata cu violente si tradari. Acum, maritata pentru a doua oara la numai optsprezece ani, ea spera sa fie fericita alaturi de frumosul ei sot, Alfonso. Dar cand acesta devine victima unei crime brutale, ordonate chiar de fratele ei, Cesare, Lucrezia e sfasiata intre dragostea pentru sotul ei si devotamentul fata de familie.
Jean Plaidy este pseudonimul prolificei autoare britanice Eleanor Hibbert, cunoscuta si sub numele de Victoria Holt. Cartile sale, multe imbinand istoria si fictiunea, s-au vandut in 14 milioane de exemplare in intreaga lume.
Fragment:
" În fruntea alaiului care mergea spre nord, de la Neapole la Roma,
călărea un tânăr ciudat de șaptesprezece ani. Era foarte frumos
și purta straie somptuoase. Jiletca lui era brodată cu fir de aur, iar
la gât avea un colier de rubine; cei care călătoreau alături de el i se
adresau cu un profund respect, ceea ce dădea de înțeles că era
de rang superior.
Cu toate astea, starea lui sufletească se reflecta în comporta
mentul celor care îl urmau; aceștia nu cântau și nu strigau unii
la alții, așa cum făceau de obicei. Peste toți domnea un aer sumbru,
de groază aproape, care arăta că, deși înaintau în mod constant, de
fapt tânjeau să se întoarcă pe drumul pe care veniseră.
–De acum nu mai avem mult până la Roma, strigă tânărul
spre unul dintre membrii gărzii sale.
–Mai puțin de o zi călare, milord, veni răspunsul.
Cuvintele păreau să reverbereze de‐a lungul întregului grup
ca un huruit îndepărtat de tunet.
Tânărul își privi oamenii și își dădu seama că nici unul dintre
ei nu și‐ar fi dorit să se afle în locul lui. Ce tot șușoteau între ei?
De ce privirile lor erau pline de milă? Știa prea bine. Toate însem‐
nau un singur lucru: Micul nostru duce merge drept în capcană.
Panica puse stăpânire pe el. Își încordă degetele pe frâie.
Voia să se oprească, să li se adreseze pe un ton copilăros și să le spună
că, în cele din urmă, nu se mai îndreptau spre Roma. Voia să le
sugereze că, dacă nu îndrăzneau să se întoarcă la Neapole, ar tre‐
bui să formeze mici grupuri și să trăiască în munți. Astfel ar deveni
bandiți, iar regele din Neapole le‐ar fi dușman. La fel și Sfinția Sa,
papa. Voia să le strige că orice era de preferat, în schimbul dru‐
mului la Roma.
Știa însă că era inutil să protesteze; știa că trebuia să meargă
mai departe.
Cu câteva luni în urmă nu avusese habar că viața lui liniștită
avea să fie răscolită. Poate că se agățase prea mult de copilărie.
Se spunea despre el că părea mult mai mic decât cei șaptesprezece
ani pe care îi avea. Viața lui fusese atât de plăcută. Obișnuia să
vâneze în fiecare zi și să se întoarcă la căderea nopții cu prada,
toropit de o oboseală dulce, pregătit să se ospăteze și să doarmă
ca să fie în formă pentru vânătoarea de a doua zi.
Ar fi trebuit să știe că un membru al casei regale de Aragon nu
putea duce la infinit o viață atât de plăcută, însă lipsită de rost,
cum obișnuia să spună unchiul său, regele.
Venise și ziua în care fusese convocat să se prezinte în fața
regelui. "
Nascuta in familia cu cea mai proasta reputatie din Roma, fiica unui papa plin de pacate, tanara Lucrezia duce o viata presarata cu violente si tradari. Acum, maritata pentru a doua oara la numai optsprezece ani, ea spera sa fie fericita alaturi de frumosul ei sot, Alfonso. Dar cand acesta devine victima unei crime brutale, ordonate chiar de fratele ei, Cesare, Lucrezia e sfasiata intre dragostea pentru sotul ei si devotamentul fata de familie.
Jean Plaidy este pseudonimul prolificei autoare britanice Eleanor Hibbert, cunoscuta si sub numele de Victoria Holt. Cartile sale, multe imbinand istoria si fictiunea, s-au vandut in 14 milioane de exemplare in intreaga lume.
Fragment:
" În fruntea alaiului care mergea spre nord, de la Neapole la Roma,
călărea un tânăr ciudat de șaptesprezece ani. Era foarte frumos
și purta straie somptuoase. Jiletca lui era brodată cu fir de aur, iar
la gât avea un colier de rubine; cei care călătoreau alături de el i se
adresau cu un profund respect, ceea ce dădea de înțeles că era
de rang superior.
Cu toate astea, starea lui sufletească se reflecta în comporta
mentul celor care îl urmau; aceștia nu cântau și nu strigau unii
la alții, așa cum făceau de obicei. Peste toți domnea un aer sumbru,
de groază aproape, care arăta că, deși înaintau în mod constant, de
fapt tânjeau să se întoarcă pe drumul pe care veniseră.
–De acum nu mai avem mult până la Roma, strigă tânărul
spre unul dintre membrii gărzii sale.
–Mai puțin de o zi călare, milord, veni răspunsul.
Cuvintele păreau să reverbereze de‐a lungul întregului grup
ca un huruit îndepărtat de tunet.
Tânărul își privi oamenii și își dădu seama că nici unul dintre
ei nu și‐ar fi dorit să se afle în locul lui. Ce tot șușoteau între ei?
De ce privirile lor erau pline de milă? Știa prea bine. Toate însem‐
nau un singur lucru: Micul nostru duce merge drept în capcană.
Panica puse stăpânire pe el. Își încordă degetele pe frâie.
Voia să se oprească, să li se adreseze pe un ton copilăros și să le spună
că, în cele din urmă, nu se mai îndreptau spre Roma. Voia să le
sugereze că, dacă nu îndrăzneau să se întoarcă la Neapole, ar tre‐
bui să formeze mici grupuri și să trăiască în munți. Astfel ar deveni
bandiți, iar regele din Neapole le‐ar fi dușman. La fel și Sfinția Sa,
papa. Voia să le strige că orice era de preferat, în schimbul dru‐
mului la Roma.
Știa însă că era inutil să protesteze; știa că trebuia să meargă
mai departe.
Cu câteva luni în urmă nu avusese habar că viața lui liniștită
avea să fie răscolită. Poate că se agățase prea mult de copilărie.
Se spunea despre el că părea mult mai mic decât cei șaptesprezece
ani pe care îi avea. Viața lui fusese atât de plăcută. Obișnuia să
vâneze în fiecare zi și să se întoarcă la căderea nopții cu prada,
toropit de o oboseală dulce, pregătit să se ospăteze și să doarmă
ca să fie în formă pentru vânătoarea de a doua zi.
Ar fi trebuit să știe că un membru al casei regale de Aragon nu
putea duce la infinit o viață atât de plăcută, însă lipsită de rost,
cum obișnuia să spună unchiul său, regele.
Venise și ziua în care fusese convocat să se prezinte în fața
regelui. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
