Un diamant cat Hotelul Ritz de F. Scott Fitzgerald. Pdf📚 citește cărți online gratis .pdf 📖
- AUTOR: Scott Fitzgerald
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 219
- LIMBA: Română
Cărți «Un diamant cat Hotelul Ritz de F. Scott Fitzgerald. Pdf📚 citește cărți online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Un miliardar nemilos are in posesie un diamant cit un munte; o frumoasa nemultumita de viata din Sud isi cauta aventura vietii in Nord; un erou cu accente tragice si-a pierdut mai intii averea, iar apoi tihna familiala. Iata personajele acestui volum, o pleiada de tineri mai tot timpul debusolati, zapaciti si adesea fermecatori.
Din prafuitul orasel georgian Tarleton si pina in stralucitoarele metropole New York si Paris, Fitzgerald aduce la viata epoca „generatiei pierdute” – o epoca nebunatica si vrajita, tragica si stralucitoare.
Fragment:
" Soarele picura peste casă ca vopseaua de aur peste un vas de ceramică
de artă, iar
fulgii de umbră de ici, de colo nu făceau decât să intensifice tăria băii de
lumină. Casele
îngemănate Butterworth şi Larkin erau adăpostite în spatele unor arbori
mari şi robuşti.
Numai casa Harper primea soarele din plin şi, cât era ziua de lungă, privea
spre strada
prăfuită cu o răbdare blajină şi îngăduitoare. Acesta era orăşelul Tarleton,
aşezat în sudul
extrem al Georgiei, într-o după-amiază de septembrie.
Sus, la fereastra dormitorului, Sally Carrol Happer îşi rezema bărbia ei
de fată de nouăsprezece ani pe pervazul de cincizeci şi doi de ani şi privea
cum ia curba Fordul străvechi al lui Clark Darrow. Maşina se înfierbântase
– fiind construită parţial din metal, înmagazina
căldura pe care o absorbea sau o producea -, iar Clark Darrow, băţos la
volan, afişa o expresie
îndurerată şi încordată, ca şi cum s-ar fi considerat pe sine însuşi o piesă
de rezervă, şi părea gata să explodeze în orice clipă. Trecu anevoie peste
două făgaşe săpate în pământ, roţile gemură indignate de întâlnire şi apoi,
cu o mutră înfricoşătoare, el răsuci pentru ultima oară volanul, garând
maşina şi pe sine însuşi aproximativ în faţa treptelor casei Happer. Se auzi
un sunet plângăreţ, un oftat, un hârâit de muribund, urmate de o scurtă
tăcere, apoi aerul fu sfâşiat de o fluierătură înfricoşătoare.
3
Pe jumătate adormită, Sally Carrol privi în jos. Dădu să caşte, dar,
constatând că era imposibil s-o facă fără să-şi ridice bărbia de pe pervaz,
se răzgândi şi continuă să privească
în tăcere automobilul, al cărui proprietar stătea semeţ - chiar dacă numai
de ochii lumii - într-o poziţie absolut verticală, aşteptând un răspuns la
semnalul său. După o clipă claxonul mai deşiră o dată aerul îmbâcsit de
praf.
— 'Neaţa.
Nu fără dificultate, Clark îşi răsuci trupul înalt şi îndreptă o privire
piezişă spre fereastră.
— Nu mai e dimineaţă, Sally Carrol.
— Nu mai e? Eşti sigur?
— Ce faci acolo ?
— Mănânc un măr.
— Hai să înotăm! Vrei ?
— Cred că da.
— Ce-ar fi să te grăbeşti ?
— Cum zici tu.
Sally Carrol scoase un oftat masiv şi, cu o lentoare incredibilă, se ridică
de pe podea, unde se ocupase cu distrugerea bucăţilor de măr verde şi,
alternativ, cu pictatul păpuşilor de hârtie pentru sora ei mai mică. Se duse
la oglindă, îşi contemplă imaginea cu o apatie încântătoare şi încântată de
sine, îşi puse două pete de ruj pe buze şi un fir de pudră pe vârful nasului,
după care-şi acoperi părul cârlionţat, tuns scurt, de culoarea boabelor de
porumb, cu o bonetă de soare imprimată cu trandafiri. Răsturnă cu piciorul
apa pentru acuarele, zise „O, naiba s-o ia!" - dar nu ridică farfurioara - şi
ieşi din cameră. "
Din prafuitul orasel georgian Tarleton si pina in stralucitoarele metropole New York si Paris, Fitzgerald aduce la viata epoca „generatiei pierdute” – o epoca nebunatica si vrajita, tragica si stralucitoare.
Fragment:
" Soarele picura peste casă ca vopseaua de aur peste un vas de ceramică
de artă, iar
fulgii de umbră de ici, de colo nu făceau decât să intensifice tăria băii de
lumină. Casele
îngemănate Butterworth şi Larkin erau adăpostite în spatele unor arbori
mari şi robuşti.
Numai casa Harper primea soarele din plin şi, cât era ziua de lungă, privea
spre strada
prăfuită cu o răbdare blajină şi îngăduitoare. Acesta era orăşelul Tarleton,
aşezat în sudul
extrem al Georgiei, într-o după-amiază de septembrie.
Sus, la fereastra dormitorului, Sally Carrol Happer îşi rezema bărbia ei
de fată de nouăsprezece ani pe pervazul de cincizeci şi doi de ani şi privea
cum ia curba Fordul străvechi al lui Clark Darrow. Maşina se înfierbântase
– fiind construită parţial din metal, înmagazina
căldura pe care o absorbea sau o producea -, iar Clark Darrow, băţos la
volan, afişa o expresie
îndurerată şi încordată, ca şi cum s-ar fi considerat pe sine însuşi o piesă
de rezervă, şi părea gata să explodeze în orice clipă. Trecu anevoie peste
două făgaşe săpate în pământ, roţile gemură indignate de întâlnire şi apoi,
cu o mutră înfricoşătoare, el răsuci pentru ultima oară volanul, garând
maşina şi pe sine însuşi aproximativ în faţa treptelor casei Happer. Se auzi
un sunet plângăreţ, un oftat, un hârâit de muribund, urmate de o scurtă
tăcere, apoi aerul fu sfâşiat de o fluierătură înfricoşătoare.
3
Pe jumătate adormită, Sally Carrol privi în jos. Dădu să caşte, dar,
constatând că era imposibil s-o facă fără să-şi ridice bărbia de pe pervaz,
se răzgândi şi continuă să privească
în tăcere automobilul, al cărui proprietar stătea semeţ - chiar dacă numai
de ochii lumii - într-o poziţie absolut verticală, aşteptând un răspuns la
semnalul său. După o clipă claxonul mai deşiră o dată aerul îmbâcsit de
praf.
— 'Neaţa.
Nu fără dificultate, Clark îşi răsuci trupul înalt şi îndreptă o privire
piezişă spre fereastră.
— Nu mai e dimineaţă, Sally Carrol.
— Nu mai e? Eşti sigur?
— Ce faci acolo ?
— Mănânc un măr.
— Hai să înotăm! Vrei ?
— Cred că da.
— Ce-ar fi să te grăbeşti ?
— Cum zici tu.
Sally Carrol scoase un oftat masiv şi, cu o lentoare incredibilă, se ridică
de pe podea, unde se ocupase cu distrugerea bucăţilor de măr verde şi,
alternativ, cu pictatul păpuşilor de hârtie pentru sora ei mai mică. Se duse
la oglindă, îşi contemplă imaginea cu o apatie încântătoare şi încântată de
sine, îşi puse două pete de ruj pe buze şi un fir de pudră pe vârful nasului,
după care-şi acoperi părul cârlionţat, tuns scurt, de culoarea boabelor de
porumb, cu o bonetă de soare imprimată cu trandafiri. Răsturnă cu piciorul
apa pentru acuarele, zise „O, naiba s-o ia!" - dar nu ridică farfurioara - şi
ieşi din cameră. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
