Caterina de medici. Regina noptii sangeroase de Christopher Gortner. Pdf📚 citește gratis romane de dragoste PDf 📖
- AUTOR: Christopher Gortner
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 429
- LIMBA: Română
Cărți «Caterina de medici. Regina noptii sangeroase de Christopher Gortner. Pdf📚 citește gratis romane de dragoste PDf 📖». Rezumatul cărții:
Cine a fost cu adevărat Caterina de Medici, temuta regină a Franței secolului al XVI-lea? Născută în Florența Renaşterii, Caterina, nepoata lui Lorenzo Magnificul, este nevoită să accepte o căsătorie de conveniență cu Henric al II-lea, delfinul Franței, și astfel ajunge la curtea regelui Francisc I. Deși se bucură de sprijinul acestuia până la moartea lui, are de înfruntat rivalitatea Dianei de Poitiers, amanta soţului ei. Caterina trăiește într-o epocă marcată de intrigi și de războaie religioase, culminând cu Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu. Joacă un rol important în frământările epocii, fiind acuzată de egoism și sete de putere.
Totodată, este considerată o adeptă înflăcărată a ştiinţelor oculte, numele ei fiind legat de cel al lui Nostradamus. Cartea de față vă provoacă să-i călcaţi pe urme, călătorind în timp şi într-o epocă marcată de lupte pentru tron, dar şi presărată cu poveşti de dragoste. C.W. Gortner este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de ficțiune istorică. Romanele sale, traduse în 21 de limbi, recreează atmosfera Europei renascentiste, aducând la viață personaje istorice controversate, precum Caterina de Medici, Isabela de Castilia sau Henric al VIII-lea.
Fragment:
" Aveam zece ani când mi-am dat seama că s-ar putea să fiu
o vrăjitoare.
Coseam cu mătuşa mea, Clarice, iar lumina soarelui se întindea
pe podeaua galeriei. De dincolo de fereastră puteam să aud clipo-
ceala fântânii din curte, strigătele vânzătorilor pe Via Larga, sunetul
sacadat al potcoavelor pe străzile pietruite şi, pentru a o suta oară,
m-am gândit că nu mai pot rămâne înăuntru nici măcar un minut.
- Caterina Romelo de Medici, e posibil să fi terminat deja?
Am privit în sus. Clarice de Medici y Strozzi, sora răposatului
meu tată, mă privea din scaunul ei. Mi-am şters fruntea cu mâneca.
- E atât de cald aici, am spus. Pot să ies afară?
Ea şi-a arcuit sprâncenele. Aş fi putut să spun pe de rost cuvintele
chiar înainte să le rostească, de atât de multe ori mă cicălise.
- Eşti ducesa de Urbino, fiica lui Lorenzo de Medici şi a soţiei
sale, Madeleine de la Tour, care era de sânge nobil franţuzesc.
De câte ori trebuie să îţi spun? Stăpâneşte-ţi pornirile dacă vrei să
fii pregătită pentru viitorul tău!
Mie nu-mi păsa de viitor. Îmi păsa de faptul că era vară, iar eu
stăteam închisă în palatul familiei, forţată să învăţ şi să cos toată
ziua, ca şi cum m-aş fi topit dacă ieşeam la soare.
Am pus repede deoparte cercul de brodat.
- M-am plictisit. Vreau să merg acasă.
- Florenţa este casa ta; este oraşul tău natal, replică ea. Te-am
luat din Roma pentru că erai bolnavă de febră. Eşti chiar norocoasă
că poţi să stai aici să te cerţi cu mine.
- Nu mai sunt bolnavă, răspunsei. Nu îmi plăcea când folosea
ca scuză sănătatea mea firavă. Cel puţin în Roma, papa Clement
mă lăsa să am propriii mei servitori şi un ponei pe care să îl călăresc.
M-a privit fără sămânţa de mânie care se năştea în ea ori de câte
ori îi aminteam de unchiul meu papal.
- Poate, dar acum eşti aici, în grija mea, şi vei respecta regulile
mele. Suntem în toiul după-amiezii. Nu vreau să aud că ai ieşit
afară pe căldura asta.
- O să port o bonetă şi o să stau la umbră. Te rog, zia1. Poţi să
vii şi tu cu mine.
În timp ce se ridica, am văzut cum încerca să îşi reprime un
zâmbet nedorit.
- Dacă lucrezi frumos, înainte de cină putem face o plimbare
scurtă prin logie.
S-a apropiat de mine. Era o femeie slabă, cu chip oval, înnobilat
de nişte ochi mari şi negri - ochii familiei de Medici pe care îi
moştenisem, laolaltă cu părul castaniu, cârlionţat şi cu mâinile cu
degete lungi. Purta o rochie simplă, gri.
A ridicat rapid broderia, iar buzele i s-au încreţit când m-a auzit
chicotind. "
Totodată, este considerată o adeptă înflăcărată a ştiinţelor oculte, numele ei fiind legat de cel al lui Nostradamus. Cartea de față vă provoacă să-i călcaţi pe urme, călătorind în timp şi într-o epocă marcată de lupte pentru tron, dar şi presărată cu poveşti de dragoste. C.W. Gortner este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de ficțiune istorică. Romanele sale, traduse în 21 de limbi, recreează atmosfera Europei renascentiste, aducând la viață personaje istorice controversate, precum Caterina de Medici, Isabela de Castilia sau Henric al VIII-lea.
Fragment:
" Aveam zece ani când mi-am dat seama că s-ar putea să fiu
o vrăjitoare.
Coseam cu mătuşa mea, Clarice, iar lumina soarelui se întindea
pe podeaua galeriei. De dincolo de fereastră puteam să aud clipo-
ceala fântânii din curte, strigătele vânzătorilor pe Via Larga, sunetul
sacadat al potcoavelor pe străzile pietruite şi, pentru a o suta oară,
m-am gândit că nu mai pot rămâne înăuntru nici măcar un minut.
- Caterina Romelo de Medici, e posibil să fi terminat deja?
Am privit în sus. Clarice de Medici y Strozzi, sora răposatului
meu tată, mă privea din scaunul ei. Mi-am şters fruntea cu mâneca.
- E atât de cald aici, am spus. Pot să ies afară?
Ea şi-a arcuit sprâncenele. Aş fi putut să spun pe de rost cuvintele
chiar înainte să le rostească, de atât de multe ori mă cicălise.
- Eşti ducesa de Urbino, fiica lui Lorenzo de Medici şi a soţiei
sale, Madeleine de la Tour, care era de sânge nobil franţuzesc.
De câte ori trebuie să îţi spun? Stăpâneşte-ţi pornirile dacă vrei să
fii pregătită pentru viitorul tău!
Mie nu-mi păsa de viitor. Îmi păsa de faptul că era vară, iar eu
stăteam închisă în palatul familiei, forţată să învăţ şi să cos toată
ziua, ca şi cum m-aş fi topit dacă ieşeam la soare.
Am pus repede deoparte cercul de brodat.
- M-am plictisit. Vreau să merg acasă.
- Florenţa este casa ta; este oraşul tău natal, replică ea. Te-am
luat din Roma pentru că erai bolnavă de febră. Eşti chiar norocoasă
că poţi să stai aici să te cerţi cu mine.
- Nu mai sunt bolnavă, răspunsei. Nu îmi plăcea când folosea
ca scuză sănătatea mea firavă. Cel puţin în Roma, papa Clement
mă lăsa să am propriii mei servitori şi un ponei pe care să îl călăresc.
M-a privit fără sămânţa de mânie care se năştea în ea ori de câte
ori îi aminteam de unchiul meu papal.
- Poate, dar acum eşti aici, în grija mea, şi vei respecta regulile
mele. Suntem în toiul după-amiezii. Nu vreau să aud că ai ieşit
afară pe căldura asta.
- O să port o bonetă şi o să stau la umbră. Te rog, zia1. Poţi să
vii şi tu cu mine.
În timp ce se ridica, am văzut cum încerca să îşi reprime un
zâmbet nedorit.
- Dacă lucrezi frumos, înainte de cină putem face o plimbare
scurtă prin logie.
S-a apropiat de mine. Era o femeie slabă, cu chip oval, înnobilat
de nişte ochi mari şi negri - ochii familiei de Medici pe care îi
moştenisem, laolaltă cu părul castaniu, cârlionţat şi cu mâinile cu
degete lungi. Purta o rochie simplă, gri.
A ridicat rapid broderia, iar buzele i s-au încreţit când m-a auzit
chicotind. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
