Orasul de cenusa – Cassandra Clare. Pdf📚 descarcă cărți de dezvoltare personală pdf 📖
- AUTOR: Cassandra Clare
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 286
- LIMBA: Română
Cărți «Orasul de cenusa – Cassandra Clare. Pdf📚 descarcă cărți de dezvoltare personală pdf 📖». Rezumatul cărții:
O noua senzatie in universul urban fantasy! Cartea a doua din seria Instrumente mortale de Cassandra Clare. Stranie, intunecata si sexy! Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare este New York Times Bestseller. In curand, seria va fi ecranizata, avand-o pe Lily Collins in distributie. Stephenie Meyer, celebra autoare a hit-ului international Amurg, este fan declarat al acestei serii. Seria este comparata cu deja celebrele Harry Potter si Buffy, Spaima vampirilor. Bijuteriile inspirate de obiectele magice din roman se vand cu succes online.
Fragment:
" Formidabila constructie de sticlă şi oţel se înălţa pe locul ei de pe Front Street ca un
ac sclipitor cârpind cerul. Erau cincizeci şi şapte de etaje în Metropole, cel mai scump
dintre noile blocuri-turn din centrul Manhattanului. La ultimul etaj, al cincizeci şi
şaptelea, se afla cel mai luxos apartament dintre toate: mansarda Metropole, o
capodoperă de design alb-negru lucios. Prea noi să fi acumulat praf, pardoselile ei de
marmură reflectau stelele care se vedeau prin enormele ferestre de la podea până-n
tavan. Sticla ferestrelor era perfect transparentă, oferind iluzia desăvârşită că nu exista
nimic între privitor şi privelişte şi se ştia că le dădea ameţeală chiar şi celor cărora nu le
era frică de înălţime.
Jos, departe, se desfăşura panglica argintie a lui East River, printre brăţările podurilor
strălucitoare, bălţată cu bărcile mici cât nişte rahaţi de muşte, care tăia pe din două
bancul de lumini, de-o parte Manhattanul, de cealaltă Brooklynul. Într-o noapte senină,
se putea zări la sud şi Statuia Libertăţii, iluminată – dar aceasta era o noapte pâcloasă,
iar Insula Liberty era ascunsă în spatele unui val alb de ceaţă.
Oricât de spectaculoasă ar fi fost priveliştea, bărbatul care stătea în faţa ferestrei nu
arăta în mod deosebit impresionat de ea. Pe faţa lui ascetică, îngustă, era zugrăvită o
încruntătură când întoarse spatele ferestrei şi porni cu paşi hotărâţi, bocănitul ghetelor
sale răsunând în ecou pe podeaua de marmură.
— Nu sunteţi gata încă? întrebă el, trecându-şi degetele prin părul ca albit de sare.
Stăm aici de aproape o oră.
Băiatul îngenuncheat pe podea îşi ridică ochii spre el, repezit şi irascibil.
— Asta-i marmură. E mai dură decât am crezut. Îngreunează desenatul pentagramei.
— Atunci treci peste pentagramă.
De aproape, era uşor de observat că, în ciuda părului său alb, bărbatul nu era bătrân.
Faţa lui aspră era severă, dar nezbârcită, ochii limpezi şi direcţi.
Băiatul înghiţi în sec, iar aripile membranoase, negre, care-i ieşeau dintre omoplaţii
înguşti (îşi tăiase două fante în spatele jachetei de denim ca s-o adapteze), bătură cu
nervozitate.
— Pentagrama este o parte necesară în orice ritual de invocare a demonilor. Ştiţi asta,
domnule. Fără ea...
— Nu suntem protejaţi. Ştiu asta, tinere Elias. Dar termin-o odată. Am cunoscut
magicieni care puteau să invoce un demon, să-i vorbească şi să-l expedieze înapoi în iad
în răstimpul care ţi-a luat ţie să desenezi o jumătate de stea în cinci colţuri.
Băiatul nu zise nimic, ci se repezi din nou asupra marmurei, cu o înnoită insistenţă.
Broboane de năduşeală picurau de pe fruntea sa, iar el îşi dădea părul la o parte cu
degetele, unite între ele cu membrane delicate ca pânza de păianjen.
— Gata, zise el, în cele din urmă, stând pe călcâie şi trăgându-şi respiraţia. E gata.
— Bine. Bărbatul păru mulţumit. Hai să începem.
— Banii mei...
— Ţi-am mai spus. O să-ţi primeşti banii după ce vorbesc cu Agramon, nu înainte.
Elias se ridică în picioare şi îşi scoase jacheta. În pofida crăpăturilor decupate în ea,
tot îi mai strângea aripile, incomodându-l; eliberate, acestea se întinseră şi se desfăcură
singure, stârnind o pală de aer prin încăperea neventilată. Aripile sale erau de culoarea
petelor de petrol plutitoare: negru întreţesut cu un curcubeu de culori ameţitoare.
Bărbatul îşi întoarse privirea de la el, de parcă aripile lui îl dezgustau, dar Elias nu păru
să-l observe. Începu să înconjoare pentagrama pe care o desenase, invârtindu-se în jurul
ei în sensul contrar acelor de ceasornic, şi să psalmodieze ceva în limba demonilor, care
suna ca trosnetul focului.
Cu un zgomot ca de aer scos dintr-o anvelopă, conturul pentagramei izbucni deodată
în flăcări. Cele zece ferestre imense reflectară înapoi zece stele în cinci colţuri cuprinse
de flăcări.
Ceva se mişcă înăuntrul pentagramei, ceva fără formă şi negru. Elias cânta mai
repede acum, ridicându-şi mâinile membranate, trasând cu degetele prin aer contururi
delicate. Pe unde treceau ele, trosneau flăcări albastre. Bărbatul nu putea vorbi fluent
chtoniana, limba magicienilor, dar recunoştea destule cuvinte cât să înţeleagă litania pe
care o repeta Elias: Agramon, pe tine te invoc. Din spaţiile dintre lumi, pe tine te chem.
Bărbatul îşi duse pe furiş o mână în buzunar. Atinse cu degetele obiectul dur, rece şi
metalic dinăuntru. Zâmbi.
Elias se oprise din mers. Acum stătea în faţa pentagramei, înălţăţându-şi şi
coborându-şi vocea în incantaţia neşovăitoare, în timp ce focul albastru trosnea în jurul
lui ca nişte fulgere. Deodată, un fuior de fum negru se ridică din mijlocul pentagramei;
se ridică răsucindu-se în spirală, se întinse şi căpătă consistenţă. Doi ochi luminau
suspendaţi în umbră ca nişte rubine prinse într-o pânză de păianjen. "
Fragment:
" Formidabila constructie de sticlă şi oţel se înălţa pe locul ei de pe Front Street ca un
ac sclipitor cârpind cerul. Erau cincizeci şi şapte de etaje în Metropole, cel mai scump
dintre noile blocuri-turn din centrul Manhattanului. La ultimul etaj, al cincizeci şi
şaptelea, se afla cel mai luxos apartament dintre toate: mansarda Metropole, o
capodoperă de design alb-negru lucios. Prea noi să fi acumulat praf, pardoselile ei de
marmură reflectau stelele care se vedeau prin enormele ferestre de la podea până-n
tavan. Sticla ferestrelor era perfect transparentă, oferind iluzia desăvârşită că nu exista
nimic între privitor şi privelişte şi se ştia că le dădea ameţeală chiar şi celor cărora nu le
era frică de înălţime.
Jos, departe, se desfăşura panglica argintie a lui East River, printre brăţările podurilor
strălucitoare, bălţată cu bărcile mici cât nişte rahaţi de muşte, care tăia pe din două
bancul de lumini, de-o parte Manhattanul, de cealaltă Brooklynul. Într-o noapte senină,
se putea zări la sud şi Statuia Libertăţii, iluminată – dar aceasta era o noapte pâcloasă,
iar Insula Liberty era ascunsă în spatele unui val alb de ceaţă.
Oricât de spectaculoasă ar fi fost priveliştea, bărbatul care stătea în faţa ferestrei nu
arăta în mod deosebit impresionat de ea. Pe faţa lui ascetică, îngustă, era zugrăvită o
încruntătură când întoarse spatele ferestrei şi porni cu paşi hotărâţi, bocănitul ghetelor
sale răsunând în ecou pe podeaua de marmură.
— Nu sunteţi gata încă? întrebă el, trecându-şi degetele prin părul ca albit de sare.
Stăm aici de aproape o oră.
Băiatul îngenuncheat pe podea îşi ridică ochii spre el, repezit şi irascibil.
— Asta-i marmură. E mai dură decât am crezut. Îngreunează desenatul pentagramei.
— Atunci treci peste pentagramă.
De aproape, era uşor de observat că, în ciuda părului său alb, bărbatul nu era bătrân.
Faţa lui aspră era severă, dar nezbârcită, ochii limpezi şi direcţi.
Băiatul înghiţi în sec, iar aripile membranoase, negre, care-i ieşeau dintre omoplaţii
înguşti (îşi tăiase două fante în spatele jachetei de denim ca s-o adapteze), bătură cu
nervozitate.
— Pentagrama este o parte necesară în orice ritual de invocare a demonilor. Ştiţi asta,
domnule. Fără ea...
— Nu suntem protejaţi. Ştiu asta, tinere Elias. Dar termin-o odată. Am cunoscut
magicieni care puteau să invoce un demon, să-i vorbească şi să-l expedieze înapoi în iad
în răstimpul care ţi-a luat ţie să desenezi o jumătate de stea în cinci colţuri.
Băiatul nu zise nimic, ci se repezi din nou asupra marmurei, cu o înnoită insistenţă.
Broboane de năduşeală picurau de pe fruntea sa, iar el îşi dădea părul la o parte cu
degetele, unite între ele cu membrane delicate ca pânza de păianjen.
— Gata, zise el, în cele din urmă, stând pe călcâie şi trăgându-şi respiraţia. E gata.
— Bine. Bărbatul păru mulţumit. Hai să începem.
— Banii mei...
— Ţi-am mai spus. O să-ţi primeşti banii după ce vorbesc cu Agramon, nu înainte.
Elias se ridică în picioare şi îşi scoase jacheta. În pofida crăpăturilor decupate în ea,
tot îi mai strângea aripile, incomodându-l; eliberate, acestea se întinseră şi se desfăcură
singure, stârnind o pală de aer prin încăperea neventilată. Aripile sale erau de culoarea
petelor de petrol plutitoare: negru întreţesut cu un curcubeu de culori ameţitoare.
Bărbatul îşi întoarse privirea de la el, de parcă aripile lui îl dezgustau, dar Elias nu păru
să-l observe. Începu să înconjoare pentagrama pe care o desenase, invârtindu-se în jurul
ei în sensul contrar acelor de ceasornic, şi să psalmodieze ceva în limba demonilor, care
suna ca trosnetul focului.
Cu un zgomot ca de aer scos dintr-o anvelopă, conturul pentagramei izbucni deodată
în flăcări. Cele zece ferestre imense reflectară înapoi zece stele în cinci colţuri cuprinse
de flăcări.
Ceva se mişcă înăuntrul pentagramei, ceva fără formă şi negru. Elias cânta mai
repede acum, ridicându-şi mâinile membranate, trasând cu degetele prin aer contururi
delicate. Pe unde treceau ele, trosneau flăcări albastre. Bărbatul nu putea vorbi fluent
chtoniana, limba magicienilor, dar recunoştea destule cuvinte cât să înţeleagă litania pe
care o repeta Elias: Agramon, pe tine te invoc. Din spaţiile dintre lumi, pe tine te chem.
Bărbatul îşi duse pe furiş o mână în buzunar. Atinse cu degetele obiectul dur, rece şi
metalic dinăuntru. Zâmbi.
Elias se oprise din mers. Acum stătea în faţa pentagramei, înălţăţându-şi şi
coborându-şi vocea în incantaţia neşovăitoare, în timp ce focul albastru trosnea în jurul
lui ca nişte fulgere. Deodată, un fuior de fum negru se ridică din mijlocul pentagramei;
se ridică răsucindu-se în spirală, se întinse şi căpătă consistenţă. Doi ochi luminau
suspendaţi în umbră ca nişte rubine prinse într-o pânză de păianjen. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
