Citind Lolita in Teheran – Azar Nafisi. Pdf📚 descarcă cărți motivaționale online gratis .PDF 📖
- AUTOR: Azar Nafisi
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 443
- LIMBA: Română
Cărți «Citind Lolita in Teheran – Azar Nafisi. Pdf📚 descarcă cărți motivaționale online gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
Timp de doi ani, in fiecare dimineata de joi, in Republica Islamica Iran, o inspirata si curajoasa profesoara, pe nume Azar Nafisi, aduna in secret sapte dintre cele mai devotate studente ale sale, pentru a citi operele interzise ale clasicilor occidentali. In vreme ce militienii de la Garda Revolutionara organizau la intamplare raiduri in Teheran, fundamentalistii puneau stapanire pe universitati si un cenzor orb inabusea exprimarea artistica, fetele din casa lui Azar Nafisi riscau scotandu-si valurile si cufundandu-se in lumea creata de Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James si Vladimir Nabokov.
In aceste extraordinare memorii, vietile fetelor se impletesc cu povestile pe care acestea le citesc. Citind Lolita in Teheran este o remarcabila explorare a curajului si optimismului in fata tiraniei si o celebrare a puterii eliberatoare a literaturii.
Fragment:
" în toamna anului 1995, după ce mi-am dat demisia din ultimul post de profesor universitar, m-am hotărât să-mi fac o plăcere şi să-mi împlinesc un vis. Am ales şapte dintre studentele mele cele mai bune şi le-am invitat la mine acasă în fiecare joi dimineaţă, să dis cutăm despre literatura. Toate cele alese erau fete, pentru că ar fi fost prea riscant să predau unei clase mixte chiar şi în intimitatea propriului cămin, chiar dacă vorbeam doar despre nevinovate opere de ficţiune. Un student mai insistent, cu toate că fusese iniţial exclus din grup, a cerut, fără să îl pot face să renunţe, dreptul de a participa la aceste întâlniri. Aşa ca Nima citea toate romanele propuse şi venea separat, în anumite zile, să discutăm pe marginea textelor.
De multe ori îmi întrebam studentele, amintindu-le cartea scrii toarei Muriel Spark, Domnişoara Brodie în floarea vârstei: „Care dintre voi mă va trăda în final?“ Şi asta doar pentru că am o natură pesimistă şi eram sigură că, dintre ele, cel puţin una se va întoarce împotriva mea. N+assrin mi-a replicat cu maliţie: „Nu ne-ai spus oare că analizând lucrurile până la capăt ne trădăm chiar şi pe noi, că suntem propriii noştri detractori, jucând rolul lui Iuda împotriva Mântuitorului?" Manna a subliniat că eu nu eram Miss Brodie, şi că ele, ei bine, ele erau cine erau. Mi-a reamintit de un sfat pe care îmi plăcea adeseori sâ-1 repet: „Să nu cumva, sub nici o formă, să minimalizaţi o operă de ficţiune, încercând să o trans-formaţi într-o copie la indigo a vieţii reale; ceea ce căutăm într-o ficţiune nu este atât realitatea, cât momentul de epifanie al adevărului". Dar, dacă ar fi fost, într-adevăr, să-mi încalc propriile recomandări şi să aleg o operă de ficţiune în care să transpară cel mai bine vieţile noastre în Republica Islamică Iran, aceasta nu ar fi fost ThePrime ofMiss Brodie şi nici măcar 1984, ci Invitaţie la eşafod a lui Nabokov sau, mai degrabă, Lolita.
La câţiva ani după ce ne-am început seminarele de joia dimi neaţă, în ultima mea seară în Teheran, câteva studente şi nişte prie teni au venit să-şi ia la revedere şi să mă ajute la împachetat. Când am golit casa de tot şi de toate, când obiectele s-au făcut nevăzute şi culorile din jur s-au topit în opt valize cenuşii, precum duhurile călătoare în lămpile lor, eu şi fetele ne-am aşezat în dreptul perete lui gol al sufrageriei şi am făcut două fotografii.
Am acum în faţă aceste două fotografii. în prima se văd şapte femei, stând în faţa unui perete alb şi gol. Toate sunt, după legea locului, acoperite din cap până-n picioare, îmbrăcate în robe negre şi cu basmale, nu li se văd decât ovalul feţei şi mâinile.
în a doua fotografie, acelaşi grup, aceeaşi poziţie, în faţa aceluiaşi perete. Doar că şi-au scos veşmintele negre. Stropi de culoare le separă acum pe una de cealaltă. Se disting astfel între ele prin culoa rea şi linia hainelor, prin nuanţa şi lungimea părului; nici măcar cele două care şi-au păstrat basmalele pe cap nu mai arată la fel.
în dreapta sus a celei de-a doua fotografii este poeta noastră, Manna, într-un tricou alb şi blugi. Reuşea să facă poezie din lucru rile pe lângă care ceilalţi treceau fără să le vadă. Fotografia nu redă nici pe departe apa adâncă şi opacă a ochilor negri ai Mannei, semnul distinctiv al naturii ei introvertite.
Lângă Manna este Mahshid, a cărei basma neagră face notă dis cordantă cu trăsăturile ei delicate şi cu surâsul rezervat. Mahshid avea multe calităţi, dar cu totul deosebit era aerul acela delicat şi distins, aşa că i-am zis toate „m y lady“ . Nassrin obişnuia să spună că, numind-o aşa, reuşeam mai degrabă să adăugăm o nouă dimen siune noţiunii de „lady“ , decât să o definim pe Mahshid. „Sensibilă şi delicată cum e, ca un porţelan fin, mi-a spus Yassi odată, dă impresia că se poate crăpa oricând. "
In aceste extraordinare memorii, vietile fetelor se impletesc cu povestile pe care acestea le citesc. Citind Lolita in Teheran este o remarcabila explorare a curajului si optimismului in fata tiraniei si o celebrare a puterii eliberatoare a literaturii.
Fragment:
" în toamna anului 1995, după ce mi-am dat demisia din ultimul post de profesor universitar, m-am hotărât să-mi fac o plăcere şi să-mi împlinesc un vis. Am ales şapte dintre studentele mele cele mai bune şi le-am invitat la mine acasă în fiecare joi dimineaţă, să dis cutăm despre literatura. Toate cele alese erau fete, pentru că ar fi fost prea riscant să predau unei clase mixte chiar şi în intimitatea propriului cămin, chiar dacă vorbeam doar despre nevinovate opere de ficţiune. Un student mai insistent, cu toate că fusese iniţial exclus din grup, a cerut, fără să îl pot face să renunţe, dreptul de a participa la aceste întâlniri. Aşa ca Nima citea toate romanele propuse şi venea separat, în anumite zile, să discutăm pe marginea textelor.
De multe ori îmi întrebam studentele, amintindu-le cartea scrii toarei Muriel Spark, Domnişoara Brodie în floarea vârstei: „Care dintre voi mă va trăda în final?“ Şi asta doar pentru că am o natură pesimistă şi eram sigură că, dintre ele, cel puţin una se va întoarce împotriva mea. N+assrin mi-a replicat cu maliţie: „Nu ne-ai spus oare că analizând lucrurile până la capăt ne trădăm chiar şi pe noi, că suntem propriii noştri detractori, jucând rolul lui Iuda împotriva Mântuitorului?" Manna a subliniat că eu nu eram Miss Brodie, şi că ele, ei bine, ele erau cine erau. Mi-a reamintit de un sfat pe care îmi plăcea adeseori sâ-1 repet: „Să nu cumva, sub nici o formă, să minimalizaţi o operă de ficţiune, încercând să o trans-formaţi într-o copie la indigo a vieţii reale; ceea ce căutăm într-o ficţiune nu este atât realitatea, cât momentul de epifanie al adevărului". Dar, dacă ar fi fost, într-adevăr, să-mi încalc propriile recomandări şi să aleg o operă de ficţiune în care să transpară cel mai bine vieţile noastre în Republica Islamică Iran, aceasta nu ar fi fost ThePrime ofMiss Brodie şi nici măcar 1984, ci Invitaţie la eşafod a lui Nabokov sau, mai degrabă, Lolita.
La câţiva ani după ce ne-am început seminarele de joia dimi neaţă, în ultima mea seară în Teheran, câteva studente şi nişte prie teni au venit să-şi ia la revedere şi să mă ajute la împachetat. Când am golit casa de tot şi de toate, când obiectele s-au făcut nevăzute şi culorile din jur s-au topit în opt valize cenuşii, precum duhurile călătoare în lămpile lor, eu şi fetele ne-am aşezat în dreptul perete lui gol al sufrageriei şi am făcut două fotografii.
Am acum în faţă aceste două fotografii. în prima se văd şapte femei, stând în faţa unui perete alb şi gol. Toate sunt, după legea locului, acoperite din cap până-n picioare, îmbrăcate în robe negre şi cu basmale, nu li se văd decât ovalul feţei şi mâinile.
în a doua fotografie, acelaşi grup, aceeaşi poziţie, în faţa aceluiaşi perete. Doar că şi-au scos veşmintele negre. Stropi de culoare le separă acum pe una de cealaltă. Se disting astfel între ele prin culoa rea şi linia hainelor, prin nuanţa şi lungimea părului; nici măcar cele două care şi-au păstrat basmalele pe cap nu mai arată la fel.
în dreapta sus a celei de-a doua fotografii este poeta noastră, Manna, într-un tricou alb şi blugi. Reuşea să facă poezie din lucru rile pe lângă care ceilalţi treceau fără să le vadă. Fotografia nu redă nici pe departe apa adâncă şi opacă a ochilor negri ai Mannei, semnul distinctiv al naturii ei introvertite.
Lângă Manna este Mahshid, a cărei basma neagră face notă dis cordantă cu trăsăturile ei delicate şi cu surâsul rezervat. Mahshid avea multe calităţi, dar cu totul deosebit era aerul acela delicat şi distins, aşa că i-am zis toate „m y lady“ . Nassrin obişnuia să spună că, numind-o aşa, reuşeam mai degrabă să adăugăm o nouă dimen siune noţiunii de „lady“ , decât să o definim pe Mahshid. „Sensibilă şi delicată cum e, ca un porţelan fin, mi-a spus Yassi odată, dă impresia că se poate crăpa oricând. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
