Pe urmele vânătorilor de Amanda Quick. Pdf📚 citește cărți de dragoste gratis PDf 📖
- AUTOR: Amanda Quick
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 123
- LIMBA: Română
Cărți «Pe urmele vânătorilor de Amanda Quick. Pdf📚 citește cărți de dragoste gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:
Pe urmele vanatorilor reprezinta cel de al cincilea si si ultimul volum din seria Vanatoarea de fantome, a carei actiune se plaseaza in aceeasi lume - Harmony, creata de extrateresti. Alaturi de catacombe, o retea de labilinturi cu pereti de cuart, in care se afla fantome incarcate cu energie pis si capcane iluzorii. Ei au creat si o padure subterana ce imita padurea tropicala de la suprafata Pamantului. Eroina cartii, Sierra, este o tanara care provine dintr-o familie bogata ce face parte din inalta societate din Harmony. S-a mutat de curand in Crystal pentru a incerca sa uite traumele de un logodnic care a inselat-o.
Constransa de imprejurari devine reporter de investigatii la un ziar de scandal. Este sprijinita de Fontana, noul sef al Brasley Crystal. Ea incearca sa descopere cine se afla in spatele rapirilor fostilor vanatori de fantome, un demers primejdios, care o poate costa chiar viata. Incercand sa scape din casa incendiata a lui Fontana, cei doi ajung in padurea subterana tropicala, unde se confrunta cu o banda de traficanti ai unui drog creat tot de extrateresti.
Fragment:
" Elvis nu arătase niciodată mai bine. Îşi ţinea noua pelerină, cea albă, cu guler înalt, evazat şi margine
strălucitoare, cu pietre false. Ochelarii de soare îi dădeau un aer hotărât şi misterios.
Cu instinctul infailibil al unui star care ştie unde sunt reflectoarele, reuşise să îşi găsească locul cel mai
dramatic luminat al încăperii, centrul biroului vast al şefului Breslei. Lumina lămpii din apropriere arunca puncte
mici şi strălucitoare pe pietrele false.
- Nu cred că am mai văzut un pufos purtând pelerină şi ochelari de soare, spuse Fontana.
Numele lui complet era John Fontana, dar, din ceea ce reuşise Sierra McIntyre să afle, nimeni nu îi
spunea noului şef al Breslei vânătorilor din Crystal City altfel decât Fontana.
Se uită la notiţele ei, tulburată, zâmbind în ciuda tensiunii care o cuprinsese. Dacă nu observa cele şase
lăbuţe care abia se vedeau în blana gri, pufoasă şi privirea inocentă de culoarea albăstruiul strălucitor al luminii
zilei, ar fi fost uşor să îl confunzi pe Elvis cu o minge mare de scame uscate; în acest caz, o minge de scame cu
pelerină şi ochelari de soare.
- Elvis are un simţ foarte bun al modei, spuse ea cu mândrie. Ştie ce i se potriveşte.
Fontana se lăsă pe spate în scaun şi bătu din degete.
- Văd asta. Cum aţi ajuns să aveţi drept animal de companie un pufos?
Inelul negru, cu chihlimbar, aflat pe mâna lui puternică, strălucea ameninţător. Piatra de chihlimbar era
gravată cu sigiliul biroului său. Ajunsese la cea mai înaltă poziţie a Breslei Crystal cu numai câteva zile în urmă,
dar părea să se simtă ca acasă aici, în apartamentul executiv. Dar, mai mult ca sigur că fusese pregătit pentru
această poziţie ani întregi. Să devii şef al unei Bresle însemna să ai abilitatea de a-ţi asuma responsabilităţile unei
strategii pe termen lung. Abilitatea de a depăşi în intrigi oponenţii şi doza de cruzime erau cerinţele minime
pentru acest post
Spre deosebire de ochii albaştri ca de bebeluş ai lui Elvis, ochii lui Fontana erau orice altceva numai
inocenţă nu. Aveau culoarea pietrei inelului său, chihlimbar închis la culoare. Sierra era familiarizată cu politicile
Breslei, pe cât poate fi cineva care este în afara ei. Era perfect conştientă că niciun bărbat - şi până în prezent toate
Breslele erau conduse de bărbaţi - nu ajungea atât de departe cum făcuse Fontana, cu inocenţa nepătată.
Sub puterea expresiei sale tulburător de gânditoare, se trezi că se foieşte în scaun. Îşi desfăcu picioarele,
apoi le încrucişa din nou. Senzaţia ciudată, spumoasă care o încercase din momentul în care intrase în cameră nu
3
se diminuase deloc. Părul de pe ceafa ei era încă ridicat. Energia o străbătea, atât cea fizică, dar şi cea
paranormală. Toate simţurile ei erau complet sensibilizate. Ce era în neregulă în imaginea asta?
Te-ai aştepta ca şeful Breslei să intimideze, dar nu te aşteptai să arate la fel de gânditor cum părea
Fontana. Şefii organizaţiilor erau, în mod tradiţional, bărbaţi puternici, atât fizic, cat şi psihic, bărbaţi care îşi
croiseră drumul până în vârf folosindu-se de orice mijloc necesar pentru a-şi atinge obiectivele. Te aşteptai să
găseşti la un şef de Breaslă viclenia unui cunoscător al străzilor, dar nu acea inteligenţă rece şi acea aură de
concentrare şi control pe care le arăta Fontana.
Din nu se ştie ce motiv, senzaţia că el este genul de bărbat care gândeşte bine înainte să acţioneze nu
făcea altceva decât să îl facă să pară şi mai periculos.
Mai periculos şi, din motive inexplicabile, mai interesant. Ea se afla aici pentru a tace cel mai important
interviu al scurtei sale cariere jurnalistice şi nu se putea concentra. Nu voia decât să stea acolo şi să se holbeze la
Fontana - poate că pentru totdeauna.
Sau poate că o prindea gripa, sau ceva de genul acesta. Dacă stătea să se gândească, în mod sigur simţea o
oarecare febră.
Ziua nu începuse tocmai bine, în ciuda promisiunii unui reportaj exclusiv cu Fontana. Mai întâi, avusese o
noapte fără somn, neputând să scape de senzaţia înfiorătoare că cineva, cumva, o privea. Ştia că este o senzaţie
complet iraţională, dar asta nu o ajuta deloc. Intuiţia ei nu răspundea argumentelor logice.
Şi Elvis păruse neliniştit, deşi probabil pentru că îi simţise propria ei nelinişte. Era foarte sensibil la stările
ei. De nenumărate ori se ridicase din patul mototolit şi se îndreptase spre fereastră. Elvis o urmase de fiecare dată,
sărind pe pervaz.
Împreună, urmăriseră strada îngustă care se întindea dedesubtul celor două etaje, dar era prea puţină
lumină pentru a vedea ceva. Desigur, nu era o surpriză. Era o toamnă timpurie şi ceaţa era densă în Cartier.
Localnicii numeau acest sezon Marele Gri pe bună dreptate. Ceaţa, aparent nesfârşită, care acoperea oraşul în
această perioadă a anului, era legendară. În puţinele momente în care ceaţa se ridica pentru scurt timp, ploaia
venea să îi ia locul. "
Constransa de imprejurari devine reporter de investigatii la un ziar de scandal. Este sprijinita de Fontana, noul sef al Brasley Crystal. Ea incearca sa descopere cine se afla in spatele rapirilor fostilor vanatori de fantome, un demers primejdios, care o poate costa chiar viata. Incercand sa scape din casa incendiata a lui Fontana, cei doi ajung in padurea subterana tropicala, unde se confrunta cu o banda de traficanti ai unui drog creat tot de extrateresti.
O poveste plina de suspans, cu numeroase aventuri, o casatorie de conventie si un final absolut surprinzator.
Fragment:
" Elvis nu arătase niciodată mai bine. Îşi ţinea noua pelerină, cea albă, cu guler înalt, evazat şi margine
strălucitoare, cu pietre false. Ochelarii de soare îi dădeau un aer hotărât şi misterios.
Cu instinctul infailibil al unui star care ştie unde sunt reflectoarele, reuşise să îşi găsească locul cel mai
dramatic luminat al încăperii, centrul biroului vast al şefului Breslei. Lumina lămpii din apropriere arunca puncte
mici şi strălucitoare pe pietrele false.
- Nu cred că am mai văzut un pufos purtând pelerină şi ochelari de soare, spuse Fontana.
Numele lui complet era John Fontana, dar, din ceea ce reuşise Sierra McIntyre să afle, nimeni nu îi
spunea noului şef al Breslei vânătorilor din Crystal City altfel decât Fontana.
Se uită la notiţele ei, tulburată, zâmbind în ciuda tensiunii care o cuprinsese. Dacă nu observa cele şase
lăbuţe care abia se vedeau în blana gri, pufoasă şi privirea inocentă de culoarea albăstruiul strălucitor al luminii
zilei, ar fi fost uşor să îl confunzi pe Elvis cu o minge mare de scame uscate; în acest caz, o minge de scame cu
pelerină şi ochelari de soare.
- Elvis are un simţ foarte bun al modei, spuse ea cu mândrie. Ştie ce i se potriveşte.
Fontana se lăsă pe spate în scaun şi bătu din degete.
- Văd asta. Cum aţi ajuns să aveţi drept animal de companie un pufos?
Inelul negru, cu chihlimbar, aflat pe mâna lui puternică, strălucea ameninţător. Piatra de chihlimbar era
gravată cu sigiliul biroului său. Ajunsese la cea mai înaltă poziţie a Breslei Crystal cu numai câteva zile în urmă,
dar părea să se simtă ca acasă aici, în apartamentul executiv. Dar, mai mult ca sigur că fusese pregătit pentru
această poziţie ani întregi. Să devii şef al unei Bresle însemna să ai abilitatea de a-ţi asuma responsabilităţile unei
strategii pe termen lung. Abilitatea de a depăşi în intrigi oponenţii şi doza de cruzime erau cerinţele minime
pentru acest post
Spre deosebire de ochii albaştri ca de bebeluş ai lui Elvis, ochii lui Fontana erau orice altceva numai
inocenţă nu. Aveau culoarea pietrei inelului său, chihlimbar închis la culoare. Sierra era familiarizată cu politicile
Breslei, pe cât poate fi cineva care este în afara ei. Era perfect conştientă că niciun bărbat - şi până în prezent toate
Breslele erau conduse de bărbaţi - nu ajungea atât de departe cum făcuse Fontana, cu inocenţa nepătată.
Sub puterea expresiei sale tulburător de gânditoare, se trezi că se foieşte în scaun. Îşi desfăcu picioarele,
apoi le încrucişa din nou. Senzaţia ciudată, spumoasă care o încercase din momentul în care intrase în cameră nu
3
se diminuase deloc. Părul de pe ceafa ei era încă ridicat. Energia o străbătea, atât cea fizică, dar şi cea
paranormală. Toate simţurile ei erau complet sensibilizate. Ce era în neregulă în imaginea asta?
Te-ai aştepta ca şeful Breslei să intimideze, dar nu te aşteptai să arate la fel de gânditor cum părea
Fontana. Şefii organizaţiilor erau, în mod tradiţional, bărbaţi puternici, atât fizic, cat şi psihic, bărbaţi care îşi
croiseră drumul până în vârf folosindu-se de orice mijloc necesar pentru a-şi atinge obiectivele. Te aşteptai să
găseşti la un şef de Breaslă viclenia unui cunoscător al străzilor, dar nu acea inteligenţă rece şi acea aură de
concentrare şi control pe care le arăta Fontana.
Din nu se ştie ce motiv, senzaţia că el este genul de bărbat care gândeşte bine înainte să acţioneze nu
făcea altceva decât să îl facă să pară şi mai periculos.
Mai periculos şi, din motive inexplicabile, mai interesant. Ea se afla aici pentru a tace cel mai important
interviu al scurtei sale cariere jurnalistice şi nu se putea concentra. Nu voia decât să stea acolo şi să se holbeze la
Fontana - poate că pentru totdeauna.
Sau poate că o prindea gripa, sau ceva de genul acesta. Dacă stătea să se gândească, în mod sigur simţea o
oarecare febră.
Ziua nu începuse tocmai bine, în ciuda promisiunii unui reportaj exclusiv cu Fontana. Mai întâi, avusese o
noapte fără somn, neputând să scape de senzaţia înfiorătoare că cineva, cumva, o privea. Ştia că este o senzaţie
complet iraţională, dar asta nu o ajuta deloc. Intuiţia ei nu răspundea argumentelor logice.
Şi Elvis păruse neliniştit, deşi probabil pentru că îi simţise propria ei nelinişte. Era foarte sensibil la stările
ei. De nenumărate ori se ridicase din patul mototolit şi se îndreptase spre fereastră. Elvis o urmase de fiecare dată,
sărind pe pervaz.
Împreună, urmăriseră strada îngustă care se întindea dedesubtul celor două etaje, dar era prea puţină
lumină pentru a vedea ceva. Desigur, nu era o surpriză. Era o toamnă timpurie şi ceaţa era densă în Cartier.
Localnicii numeau acest sezon Marele Gri pe bună dreptate. Ceaţa, aparent nesfârşită, care acoperea oraşul în
această perioadă a anului, era legendară. În puţinele momente în care ceaţa se ridica pentru scurt timp, ploaia
venea să îi ia locul. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
