Frumoasa și bestia – Amanda Quick .Pdf📚 descarca cartea online .pdf 📖
- AUTOR: Amanda Quick
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 328
- LIMBA: Română
Cărți «Frumoasa și bestia – Amanda Quick .Pdf📚 descarca cartea online .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Fără îndoială, domnișoara Harriet Pomeroy, paleontolog amator, are nevoie de un bărbat adevărat, puternic și inteligent, care să o ajute să alunge banda de tâlhari care și-a găsit adăpost în peșterile de la malul mării pe care ea îndrăgește atât de mult să le exploreze. Nerăbdătoare să-și continue cercetările, îi cere ajutorul lui Gideon Westbrook, viconte de St. Justin, fiul proprietarului domeniului.
Nu știe însă că l-a convocat pe diavolul însuși. Poreclit „Bestia de la Blackthorne Hall” pentru chipul brăzdat de cicatrice și trecutul scandalos, Gideon e un uriaș posac și amenințător care detestă convențiile sociale. Cu toate acestea, Harriet intuiește în sufletul lui o durere cumplită, pe care ar da orice s-o aline, și o pasiune mistuitoare căreia tânjește să-i răspundă. Însă impetuoasa tânără este prea inocentă să-și dea seama că a început să se joace cu focul…
Fragment:
Nu știe însă că l-a convocat pe diavolul însuși. Poreclit „Bestia de la Blackthorne Hall” pentru chipul brăzdat de cicatrice și trecutul scandalos, Gideon e un uriaș posac și amenințător care detestă convențiile sociale. Cu toate acestea, Harriet intuiește în sufletul lui o durere cumplită, pe care ar da orice s-o aline, și o pasiune mistuitoare căreia tânjește să-i răspundă. Însă impetuoasa tânără este prea inocentă să-și dea seama că a început să se joace cu focul…
Prinsă în vraja Bestiei, Harriet trebuie să găsească o modalitate de a-i câștiga dragostea în timp ce învinge, unul după altul, obstacolele puse în calea relației lor de un personaj malefic.
Fragment:
" Era o scenă parcă desprinsă dintr-un coşmar. Gideon
Westbrook, viconte de St. Justin, se opri în prag şi îşi
aruncă privirea în mica şi vesela anticameră a iadului.
Erau oase peste tot. Cranii ce rânjeau sălbatic, coaste
şi femururi zdrobite erau împrăştiate haotic precum o
grămadă de gunoaie drăceşti. Bucăţi de piatră cu dinţi
şi degete de la picioare şi alte fragmente fără noimă în-
castrate în ele erau îngrămădite pe pervazul ferestrei.
Un vraf de vertebre zăcea pe podea intr-un colţ.
In mijlocul acestei dezordini teribile se afla o silue-
tă zveltă cu un şorţ pătat. O bonetă de muselină albă
era cocoţată strâmb peste coama sălbatică şi încâl-
cită de cârlionţi castanii. Femeia, evident tânără, era aşe-
zată la o masă grea de mahon. Spatele ei îngust şi graţios
era întors spre Gideon. Realiza o schiţă, cu întreaga
atenţie concentrată asupra a ceva ce părea a fi un os
lung încastrat într-o bucată de piatră.
De unde stătea el, Gideon observă că nu purta veri-
ghetă pe nici unul dintre degetele suple ce ţineau con-
deiul. Era deci una dintre fiice, nu văduva răposatului
reverend Pomeroy.
Exact ce îi lipsea, îşi spuse, o altă fiică de paroh.
După ce ultima murise, iar tatăl ei îndurerat părăsi-
se acele locuri, tatăl lui Gideon numise un nou preot
în sat, reverendul Pomeroy. Dar când acesta îşi dăduse
sufletul, cu patru ani în urmă, Gideon, care între timp
preluase moşiile tatălui său, nu se obosise să-i caute un
înlocuitor. Gideon nu era deosebit de interesat de bine-
le spiritual al locuitorilor din Upper Biddleton.
Graţie unei înţelegeri încheiate între Pomeroy şi tatăl
lui Gideon, familia Pomeroy continuase să locuiască în
casa parohială. îşi plăteau chiria la timp şi asta era tot
ceea ce conta pentru tânărul aristocrat.
Mai zăbovi o clipă cu privirea asupra scenei din faţa
lui, apoi se uită prin încăpere în căutarea persoanei care
lăsase deschisă uşa casei parohiale, oricine ar fi fost ea.
Cum nu apăru nimeni, îşi scoase pălăria şi păşi în micul
hol. Briza vioaie ce bătea dinspre mare îl urmă înăun-
tru. Era sfârşit de martie şi, deşi vremea era neobişnuit
de caldă pentru această perioadă a anului, aerul mării
era încă înţepător.
Imaginea tinerei aşezate printre oasele învechite îm-
prăştiate prin toată camera îl amuza şi îl intriga deopo-
trivă. Traversă holul în linişte, având grijă ca cizmele lui
de călărie să nu facă zgomot pe podeaua de piatră.
Westbrook, viconte de St. Justin, se opri în prag şi îşi
aruncă privirea în mica şi vesela anticameră a iadului.
Erau oase peste tot. Cranii ce rânjeau sălbatic, coaste
şi femururi zdrobite erau împrăştiate haotic precum o
grămadă de gunoaie drăceşti. Bucăţi de piatră cu dinţi
şi degete de la picioare şi alte fragmente fără noimă în-
castrate în ele erau îngrămădite pe pervazul ferestrei.
Un vraf de vertebre zăcea pe podea intr-un colţ.
In mijlocul acestei dezordini teribile se afla o silue-
tă zveltă cu un şorţ pătat. O bonetă de muselină albă
era cocoţată strâmb peste coama sălbatică şi încâl-
cită de cârlionţi castanii. Femeia, evident tânără, era aşe-
zată la o masă grea de mahon. Spatele ei îngust şi graţios
era întors spre Gideon. Realiza o schiţă, cu întreaga
atenţie concentrată asupra a ceva ce părea a fi un os
lung încastrat într-o bucată de piatră.
De unde stătea el, Gideon observă că nu purta veri-
ghetă pe nici unul dintre degetele suple ce ţineau con-
deiul. Era deci una dintre fiice, nu văduva răposatului
reverend Pomeroy.
Exact ce îi lipsea, îşi spuse, o altă fiică de paroh.
După ce ultima murise, iar tatăl ei îndurerat părăsi-
se acele locuri, tatăl lui Gideon numise un nou preot
în sat, reverendul Pomeroy. Dar când acesta îşi dăduse
sufletul, cu patru ani în urmă, Gideon, care între timp
preluase moşiile tatălui său, nu se obosise să-i caute un
înlocuitor. Gideon nu era deosebit de interesat de bine-
le spiritual al locuitorilor din Upper Biddleton.
Graţie unei înţelegeri încheiate între Pomeroy şi tatăl
lui Gideon, familia Pomeroy continuase să locuiască în
casa parohială. îşi plăteau chiria la timp şi asta era tot
ceea ce conta pentru tânărul aristocrat.
Mai zăbovi o clipă cu privirea asupra scenei din faţa
lui, apoi se uită prin încăpere în căutarea persoanei care
lăsase deschisă uşa casei parohiale, oricine ar fi fost ea.
Cum nu apăru nimeni, îşi scoase pălăria şi păşi în micul
hol. Briza vioaie ce bătea dinspre mare îl urmă înăun-
tru. Era sfârşit de martie şi, deşi vremea era neobişnuit
de caldă pentru această perioadă a anului, aerul mării
era încă înţepător.
Imaginea tinerei aşezate printre oasele învechite îm-
prăştiate prin toată camera îl amuza şi îl intriga deopo-
trivă. Traversă holul în linişte, având grijă ca cizmele lui
de călărie să nu facă zgomot pe podeaua de piatră.
Era un bărbat masiv, unii spuneau monstruos, şi învăţase
cu mult timp în urmă să se mişte fără un sunet, într-o
încercare zadarnică de a compensa acest lucru. Atrăgea
oricum destule priviri.
Se opri în pragul uşii, studiind-o pe femeia întoarsă
cu spatele. Când deveni evident că era prea cufundată
în schiţa ei pentru a-i observa prezenţa, spulberă fără să
vrea vraja. "
cu mult timp în urmă să se mişte fără un sunet, într-o
încercare zadarnică de a compensa acest lucru. Atrăgea
oricum destule priviri.
Se opri în pragul uşii, studiind-o pe femeia întoarsă
cu spatele. Când deveni evident că era prea cufundată
în schiţa ei pentru a-i observa prezenţa, spulberă fără să
vrea vraja. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
