Billie de Anna Gavalda, limba română online gratis .pdf📚 povești online gratis .pdf 📖
- AUTOR: Anna Gavalda
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 123
- LIMBA: Română
Cărți «Billie de Anna Gavalda, limba română online gratis .pdf📚 povești online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Billie si Franck zac pe fundul unei prapastii, intr-o vagauna din Muntii Cevennes, iar Franck si-a pierdut cunostinta. Ca sa-si salveze cel mai bun prieten, alaturi de care a trecut prin lungul sir de peripetii ce a fost viata lor de pina atunci, Billie face singurul lucru care-i trece prin cap: ii tine stelutei lui norocoase o pledoarie insufletita, dezarmant de sincera si adesea ireverentioasa in favoarea prieteniei lor.
Ii povesteste cum au reusit sa se scoata unul pe celalalt de pe fundul prapastiei care fusese copilaria lor din „lumea a patra”, marcata, pe de o parte, de un tata intolerant si cu idei extremiste si o mama abrutizata de bautura si, pe de alta, de mizeria unei vieti traite linga groapa de gunoi, intr-o familie abuziva si nepasatoare. Ii descrie micile explozii de fericire si frumusete aduse de muzica sau carti, dar si ranile de nevindecat provocate de oameni, capriciile si greselile fiecaruia si curajul de a-si lua viata in propriile miini, construind, cu tandrete stingace si umor exuberant, uneori deocheat, un manual de supravietuire prin iubire. Traducere din limba franceza si note de Ada Tanasa
Fragment:
" Ne-am privit cu duşmănie. El pentru că-şi închipuia, poate, că totul era numai din
vina mea, eu pentru că ăsta nu era un motiv să mă privească aşa. Tâmpenii am făcut
destule de când ne cunoaştem, iar el a profitat şi s-a amuzat atât de copios pe seama lor,
că era jalnic din partea lui să mi-o reproşeze pe asta doar pentru că avea să se termine
prost...
Rahat, de unde-aş fi putut să ştiu?
Plângeam.
— Ei? Ai remuşcări? a murmurat închizând ochii. Nu... Vorbesc prostii... Tu şi
remuşcările...
Era prea epuizat ca să-mi poarte într-adevăr pică. Şi-apoi, n-avea rost. Aici am fi de
acord. Eu şi remuşcările – nici măcar n-am idee cum se scrie cuvântul ăsta...
Eram pe fundul unei crevase sau al nu ştiu cărei chestii geografice cumplit de
plicticoase. Un soi de... crocotiş din Parcul naţional Cévennes, unde n-aveam semnal la
mobil, nu se zărea nici picior de oaie – cu-atât mai puţin de cioban – şi unde nu ne-ar
găsi nimeni niciodată. Eu îmi cam stâlcisem braţul, dar puteam încă să-l mişc, pe când
el era, clar, făcut praf.
Am ştiut întotdeauna că are curaj, însă acum îmi dădea într-adevăr o lecţie.
Încă una...
Zăcea pe spate. Întâi am încercat să-i improvizez o pernă din bocancii mei, dar cum
mai avea puţin şi i se rupea filmul când i-am ridicat capul, l-am pus imediat la loc şi nu
l-am mai atins. De altfel, a fost singurul lui moment de descurajare – se gândea că şi-a
buşit spinarea şi era atât de îngrozit la gândul de-a muri ca o legumă, că m-a bătut la
cap ore în şir să-l las în gaura aia sau să-i curm suferinţa.
Bun. Dacă tot n-aveam nimic la îndemână să-i fac felul cum trebuie, ne-am jucat de-
a doctorul.
Păcat că nu ne-am întâlnit mai devreme, numai noi doi, ca să ne jucăm de-a asta pe-
ascuns, mai mult ca sigur că n-am fi fost ultimii în sala de aşteptare... Când i-am adus
aminte, a părut amuzat, ceea ce pica bine, pentru că, în iadul de-aici ori de pe lumea
cealaltă, asta era tot ce voiam să iau cu mine: mici zâmbete moarte deja în faşă şi
smulse cu cleştele, ca ăsta de-acum.
Restul, sincer, poate să rămână la bagaje... "
Ii povesteste cum au reusit sa se scoata unul pe celalalt de pe fundul prapastiei care fusese copilaria lor din „lumea a patra”, marcata, pe de o parte, de un tata intolerant si cu idei extremiste si o mama abrutizata de bautura si, pe de alta, de mizeria unei vieti traite linga groapa de gunoi, intr-o familie abuziva si nepasatoare. Ii descrie micile explozii de fericire si frumusete aduse de muzica sau carti, dar si ranile de nevindecat provocate de oameni, capriciile si greselile fiecaruia si curajul de a-si lua viata in propriile miini, construind, cu tandrete stingace si umor exuberant, uneori deocheat, un manual de supravietuire prin iubire. Traducere din limba franceza si note de Ada Tanasa
“The work is a testament to Gavalda’s fine storytelling skills, which remain true even in the books’ translation into English.”
– Minneapolis Star Tribune
"View from San Juan Library” in the San Juan Islander: “This novel is a testament to love, friendship, overcoming abuse and suffering, and the feelings associated with being an outcast.”
– Heidi Lewis'
„Billie, Billie a mea, aceasta micuta printesa a copilariei spulberate care-si croieste drum prin viata cu o pusca de vanatoare intr-o mina si fluturand Cu dragostea nu-i de glumit in cealalta, este cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in viata mea de scriitoare.“
– Anna Gavalda
Fragment:
" Ne-am privit cu duşmănie. El pentru că-şi închipuia, poate, că totul era numai din
vina mea, eu pentru că ăsta nu era un motiv să mă privească aşa. Tâmpenii am făcut
destule de când ne cunoaştem, iar el a profitat şi s-a amuzat atât de copios pe seama lor,
că era jalnic din partea lui să mi-o reproşeze pe asta doar pentru că avea să se termine
prost...
Rahat, de unde-aş fi putut să ştiu?
Plângeam.
— Ei? Ai remuşcări? a murmurat închizând ochii. Nu... Vorbesc prostii... Tu şi
remuşcările...
Era prea epuizat ca să-mi poarte într-adevăr pică. Şi-apoi, n-avea rost. Aici am fi de
acord. Eu şi remuşcările – nici măcar n-am idee cum se scrie cuvântul ăsta...
Eram pe fundul unei crevase sau al nu ştiu cărei chestii geografice cumplit de
plicticoase. Un soi de... crocotiş din Parcul naţional Cévennes, unde n-aveam semnal la
mobil, nu se zărea nici picior de oaie – cu-atât mai puţin de cioban – şi unde nu ne-ar
găsi nimeni niciodată. Eu îmi cam stâlcisem braţul, dar puteam încă să-l mişc, pe când
el era, clar, făcut praf.
Am ştiut întotdeauna că are curaj, însă acum îmi dădea într-adevăr o lecţie.
Încă una...
Zăcea pe spate. Întâi am încercat să-i improvizez o pernă din bocancii mei, dar cum
mai avea puţin şi i se rupea filmul când i-am ridicat capul, l-am pus imediat la loc şi nu
l-am mai atins. De altfel, a fost singurul lui moment de descurajare – se gândea că şi-a
buşit spinarea şi era atât de îngrozit la gândul de-a muri ca o legumă, că m-a bătut la
cap ore în şir să-l las în gaura aia sau să-i curm suferinţa.
Bun. Dacă tot n-aveam nimic la îndemână să-i fac felul cum trebuie, ne-am jucat de-
a doctorul.
Păcat că nu ne-am întâlnit mai devreme, numai noi doi, ca să ne jucăm de-a asta pe-
ascuns, mai mult ca sigur că n-am fi fost ultimii în sala de aşteptare... Când i-am adus
aminte, a părut amuzat, ceea ce pica bine, pentru că, în iadul de-aici ori de pe lumea
cealaltă, asta era tot ce voiam să iau cu mine: mici zâmbete moarte deja în faşă şi
smulse cu cleştele, ca ăsta de-acum.
Restul, sincer, poate să rămână la bagaje... "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
