Identitati furate de Douglas Kennedy, online gratis .pdf📚 citeste carti gratis .Pdf 📖
- AUTOR: Douglas Kennedy
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 412
- LIMBA: Română
Cărți «Identitati furate de Douglas Kennedy, online gratis .pdf📚 citeste carti gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
Aceasta prima carte tradusa in limba romana, scrisa de Dauglas Kennedy, s-a bucurat de un incredibil succes international, primind aprecieri dintre cele mai elogioase. S-ar putea spune ca Identitati furate este un thriller senzational, dar atipic. Protagonistul, Ben Bradford, trece prin grele incercari. Dar ceea ce sparge tiparele este faptul ca Ben, vinovat de fapte grave, scapa, in cele din urma, cu fata curata. Stilul autorului este dezinvolt, dialogurile suna firesc, iar peripetiile traite de personajul cu trei identitati succesive sunt cu adevarat uimitoare.
Cine n-a visat vreodata sa poata lasa totul balta, sa intoarca spatele unei cariere care, desi banoasa, ii repugna, sa renunte la o casnicie, oricum esuata, si sa o ia de la inceput ? Si cum ar fi ca, spre a-ti atinge scopul, sa-ti simulezi disparitia, sa intri in pielea altcuiva, cu o viata complet diferita, si sa te ascunzi intr-un orasel uitat de lume ?
Cine n-a visat vreodata sa poata lasa totul balta, sa intoarca spatele unei cariere care, desi banoasa, ii repugna, sa renunte la o casnicie, oricum esuata, si sa o ia de la inceput ? Si cum ar fi ca, spre a-ti atinge scopul, sa-ti simulezi disparitia, sa intri in pielea altcuiva, cu o viata complet diferita, si sa te ascunzi intr-un orasel uitat de lume ?
Numerosi critici considera ca, prin talentul cu care creeaza romane stranii si palpitante, Douglas Kennedy poate rivaliza cu celebrul John Grisham.
Fragment:
" Era ora patru dimineaţa, eu nu mai dormisem bine de
săptămâni întregi, iar copilul plângea din nou.
Copilul nu avusese cum să mă trezească – deoarece,
atunci când începuse să urle, eu contemplam tavanul de
câteva ore bune, cu ochii larg deschişi. Dar eram atât de
năucit de oboseală, încât mi se părea imposibil să mă mişc
din pat.
" Era ora patru dimineaţa, eu nu mai dormisem bine de
săptămâni întregi, iar copilul plângea din nou.
Copilul nu avusese cum să mă trezească – deoarece,
atunci când începuse să urle, eu contemplam tavanul de
câteva ore bune, cu ochii larg deschişi. Dar eram atât de
năucit de oboseală, încât mi se părea imposibil să mă mişc
din pat.
Vreme de mai multe minute, n-am putut decât să
zac în continuare inert, pe când Josh, în vârstă de patru
luni, îşi forţa plămânii către noi culmi de performanţă.
Până la urmă, chiuielile sale, repetate cu tenacitate, au
trezit-o cu forţa pe nevastă-mea, Beth. Încă buimacă, dându-
mi un ghiont mobilizator cu cotul, îmi adresă primele cuvinte
din ultimele două zile:
— Ocupă-te tu de el!
Apoi se rostogoli pe partea cealaltă, trăgându-şi perna
peste cap.
zac în continuare inert, pe când Josh, în vârstă de patru
luni, îşi forţa plămânii către noi culmi de performanţă.
Până la urmă, chiuielile sale, repetate cu tenacitate, au
trezit-o cu forţa pe nevastă-mea, Beth. Încă buimacă, dându-
mi un ghiont mobilizator cu cotul, îmi adresă primele cuvinte
din ultimele două zile:
— Ocupă-te tu de el!
Apoi se rostogoli pe partea cealaltă, trăgându-şi perna
peste cap.
M-am conformat ordinului primit, cu nişte mişcări
nesigure, teleghidate, ca de somnambul. M-am ridicat în
şezut. Am pus un picior pe podea. Mi-am luat halatul
dungat, aruncat pe un scaun de lângă pat. Mi l-am pus peste
pijamaua la fel de dungată şi i-am strâns bine cordonul. M-
am dus până la uşă şi am deschis-o. Îmi începusem ziua de
muncă – deşi, de fapt, ziua mea de muncă nu se sfârşea
niciodată.
Camera copilului se afla vizavi de a noastră. Până acum o
săptămână, Josh dormise cu noi. Dar, spre deosebire de
celălalt fiu al nostru, Adam, acum în vârstă de patru ani,
care după perioada critică a primelor opt săptămâni a
început să doarmă nopţile – copilul acesta avea probleme
grave cu somnul.
nesigure, teleghidate, ca de somnambul. M-am ridicat în
şezut. Am pus un picior pe podea. Mi-am luat halatul
dungat, aruncat pe un scaun de lângă pat. Mi l-am pus peste
pijamaua la fel de dungată şi i-am strâns bine cordonul. M-
am dus până la uşă şi am deschis-o. Îmi începusem ziua de
muncă – deşi, de fapt, ziua mea de muncă nu se sfârşea
niciodată.
Camera copilului se afla vizavi de a noastră. Până acum o
săptămână, Josh dormise cu noi. Dar, spre deosebire de
celălalt fiu al nostru, Adam, acum în vârstă de patru ani,
care după perioada critică a primelor opt săptămâni a
început să doarmă nopţile – copilul acesta avea probleme
grave cu somnul.
Refuza cu îndârjire să cadă răpus de
osteneală mai mult de două ore la rând, iar atunci când se
trezea, scâncetele lui ascuţite ne aduceau aminte că el avea
nevoie de atenţia noastră permanentă. Am încercat tot ce era
omeneşte posibil, ca să-l determinăm să doarmă şi el măcar opt ore
– l-am ţinut treaz până târziu în noapte,
alimentându-l înainte de culcare cu două biberoane de lapte,
ca să ne asigurăm că n-o să-l scoale foamea până a doua zi
de dimineaţă, şi i-am administrat o doză decentă de aspirină
pentru bebeluşi.
osteneală mai mult de două ore la rând, iar atunci când se
trezea, scâncetele lui ascuţite ne aduceau aminte că el avea
nevoie de atenţia noastră permanentă. Am încercat tot ce era
omeneşte posibil, ca să-l determinăm să doarmă şi el măcar opt ore
– l-am ţinut treaz până târziu în noapte,
alimentându-l înainte de culcare cu două biberoane de lapte,
ca să ne asigurăm că n-o să-l scoale foamea până a doua zi
de dimineaţă, şi i-am administrat o doză decentă de aspirină
pentru bebeluşi.
Nu a mers cu nimic. Aşa încât atunci am
hotărât să-l mutăm în camera lui, crezând că o să doarmă
mai bine dacă era lăsat de capul lui. Nicio speranţă. Acum
pauza maximă dintre perioadele cu urlete era de trei ore.
Şi, la cele douăzeci de săptămâni pe care le avea micuţul,
Beth şi cu mine ne aflam, ca de obicei, în faţa altei nopţi
albe.
hotărât să-l mutăm în camera lui, crezând că o să doarmă
mai bine dacă era lăsat de capul lui. Nicio speranţă. Acum
pauza maximă dintre perioadele cu urlete era de trei ore.
Şi, la cele douăzeci de săptămâni pe care le avea micuţul,
Beth şi cu mine ne aflam, ca de obicei, în faţa altei nopţi
albe.
Încercasem recent să mă autoconving că nervii noştri
zdruncinaţi şi oboseala cronică a amândurora erau cauzele
principale ale neînţelegerilor dintre noi – neînţelegeri care au
culminat cu două seri în urmă, atunci când Beth şi-a vărsat
tot veninul, spunându-mi că sunt un netrebnic.
zdruncinaţi şi oboseala cronică a amândurora erau cauzele
principale ale neînţelegerilor dintre noi – neînţelegeri care au
culminat cu două seri în urmă, atunci când Beth şi-a vărsat
tot veninul, spunându-mi că sunt un netrebnic.
Neputând să înghit o asemenea invectivă fără să ripostez, nu m-am lăsat
nici eu mai prejos, blagoslovind-o cu calificativul „scorpie
mahalagioaică”. "
nici eu mai prejos, blagoslovind-o cu calificativul „scorpie
mahalagioaică”. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
