Omul soapta Alex North. PDF📚 citește top cărți pentru copii pdf 📖
- AUTOR: Alex North
- CATEGORIA: Detectivi/ Thriller-e
- NR. DE PAGINI: 303
- LIMBA: Română
Cărți «Omul soapta Alex North. PDF📚 citește top cărți pentru copii pdf 📖». Rezumatul cărții:
Omul Soapta este cel mai ravasitor thriller pe care l-am citit de la Omul de zapada al lui Jo Nesbo. Mult mai mult decat suma partilor sale, romanul este de cosmar si tulburator; in acelasi timp, este emotionant fiindca se bazeaza pe relatiile firesti dintre tati si fii, e despre durere, pierdere si recuperare. - Alex Michaelides, autor al The Silent Patient, bestsellerul anului 2019 desemnat de New York Times
Mai intai este bizar. Apoi este infricosator. Apoi este terifiant. Si apoi… ei bine, draga cititorule, continua pe propriul tau risc. Un thriller ambitios, profund satisfacator – un amestec fara sudura intre Harlan Coben, Stephen King si Thomas Harris. - A.J. Finn, autor al The Woman in the Window, bestsellerul anului 2018 desemnat de New York Times
Fragment:
" Gândul că un străin îţi poate răpi copilul este cel mai cumplit coşmar al
oricărui părinte. Statistic vorbind, evenimentul este extrem de rar. În
realitate, în spatele uşilor închise, copiii pot deveni adesea victime ale
abuzurilor din partea unui membru al familiei şi, în timp ce lumea
exterioară ar putea părea ameninţătoare, adevărul este că majoritatea
străinilor sunt oameni decenţi, în vreme ce, de multe ori, căminul este locul
cel mai periculos.
Bărbatul care-l urmărea pe terenul viran pe Neil Spencer, un băiat în
vârstă de şase ani, înţelesese asta foarte bine.
Deplasându-se liniştit, paralel cu Neil, în spatele unui şir de tufişuri, l-a
urmărit constant. Neil păşea încet, fără să bănuiască pericolul care-l pândea.
Din când în când, lovea cu piciorul pământul, ridicând praful ca o ceaţă
albă, calcaroasă ce-i acoperea adidaşii. Omul păşea cu mai multă atenţie şi
putea auzi târşâitul picioarelor. Nu scotea niciun sunet.
Era o seară caldă de iulie. Soarele dogorise tare şi necruţător mai toată
ziua, dar acum, la ora şase, cerul era alburiu. Temperatura scăzuse şi aerul
era ca de miere. Era o seară în care puteai să stai pe terasă, sorbind un vin
alb, rece şi să urmăreşti apusul soarelui, fără să-ţi vină în minte să pui o
haină pe tine, asta până când se lăsa întunericul şi se făcea prea târziu ca să
te mai deranjezi.
Chiar şi terenul viran era frumos, scăldat în lumina de chihlimbar. Un
petic de pământ cu arbuşti, ce despărţea satul Featherbank de o veche
carieră de piatră abandonată. Terenul accidentat era, în cea mai mare parte,
uscat şi fără viaţă. Totuşi, ici şi colo rămăseseră nişte tufe care, cu vremea,
crescuseră şi se transformaseră în desişuri groase, oferind zonei un aspect
de labirint. Copiii din sat se jucau uneori pe-aici, deşi nu era un loc chiar
sigur. De-a lungul anilor, mulţi au fost tentaţi să coboare în cariera de piatră,
dar pereţii abrupţi se puteau prăbuşi oricând. Consiliul Local a montat
garduri şi semne de interzis, însă oamenii spuneau că ar trebui să se facă
mai mult. La urma urmei, copiii găseau întotdeauna găuri prin garduri pe
unde să se strecoare.
Aveau obiceiul să ignore semnele de avertizare.
Bărbatul ştia multe despre Neil Spencer. Studiase cu atenţie atât pe băiat
cât şi pe familia lui, ca pe un proiect. Băiatul nu se descurca la şcoală, era
slab la învăţătură, nu avea prieteni şi era mult în urma colegilor săi la citire,
scriere şi aritmetică. Cele mai multe haine erau de căpătat. În felul său,
părea chiar prea matur pentru vârsta lui – arătând deja furie şi repulsie faţă
de oameni.
În câţiva ani, va deveni un bătăuş şi un scandalagiu, dar
deocamdată era încă destul de mic pentru ca oamenii să-i ierte
comportamentul mai rebel. N-a făcut-o dinadins, spuneau ei. Nu-i vina lui.
Neil nu era destul de mare încât să fie considerat singurul responsabil
pentru faptele sale şi astfel lumea nu-l băga în seamă.
Bărbatul îl observase. Nu i-a fost greu să ghicească toate acestea.
Neil îşi petrecuse ziua la casa tatălui său. Părinţii erau despărţiţi, ceea ce
bărbatul considera un lucru bun. Atât tatăl cât şi mama erau alcoolici şi
reuşeau să se apuce de treabă doar după câteva pahare. Şi unul şi celălalt
gândeau că viaţa le este mult mai uşoară atunci când băiatul se afla în casa
celuilalt şi se străduiau să-i facă pe plac când era cu el. În general, Neil era
lăsat să-şi poarte singur de grijă şi să-şi asigure cele necesare traiului, ceea
ce, evident, explică într-un fel încrâncenarea pe care bărbatul o văzuse la
băiat. Neil era o anexă în viaţa părinţilor săi. Cu siguranţă, nu era iubit.
Nu era prima dată în seara aceea când tatăl lui Neil era prea beat ca să-l
conducă înapoi la mama sa; nu prea putea să se ţină pe picioare ca să
meargă cu el. Băiatul are aproape şapte ani, se gândi tatăl, şi a stat singur,
bine mersi, toată ziua. Neil se întorcea acum singur acasă.
Nici nu-i trecea prin minte că va ajunge într-o altă casă. Bărbatul se
gândea la camera pe care i-o pregătise şi încerca să-şi stăpânească emoţiile.
Traversând terenul viran, Neil se opri la jumătatea drumului.
Bărbatul s-a oprit şi el în apropiere, apoi s-a uitat printre mărăcini ca să
vadă ce îi atrăsese atenţia copilului.
Era un televizor vechi, aruncat într-una dintre tufe, cu ecranul gri
bombat, dar intact. Bărbatul privi cum Neil îi dă un picior, dar era prea greu
ca să-l mişte. Obiectul trebuie să-i fi părut băiatului ceva din alte vremuri,
cu grilaje pentru difuzoare, butoane în partea laterală a ecranului şi cu
carcasa din spate de dimensiunea unui coş de gunoi cu pedală. Pe marginea
cărării erau câteva pietre. Bărbatul privea cu interes cum Neil se apropie,
alege una şi o azvârli cu toată puterea în ecranul de sticlă."
Mai intai este bizar. Apoi este infricosator. Apoi este terifiant. Si apoi… ei bine, draga cititorule, continua pe propriul tau risc. Un thriller ambitios, profund satisfacator – un amestec fara sudura intre Harlan Coben, Stephen King si Thomas Harris. - A.J. Finn, autor al The Woman in the Window, bestsellerul anului 2018 desemnat de New York Times
Fragment:
" Gândul că un străin îţi poate răpi copilul este cel mai cumplit coşmar al
oricărui părinte. Statistic vorbind, evenimentul este extrem de rar. În
realitate, în spatele uşilor închise, copiii pot deveni adesea victime ale
abuzurilor din partea unui membru al familiei şi, în timp ce lumea
exterioară ar putea părea ameninţătoare, adevărul este că majoritatea
străinilor sunt oameni decenţi, în vreme ce, de multe ori, căminul este locul
cel mai periculos.
Bărbatul care-l urmărea pe terenul viran pe Neil Spencer, un băiat în
vârstă de şase ani, înţelesese asta foarte bine.
Deplasându-se liniştit, paralel cu Neil, în spatele unui şir de tufişuri, l-a
urmărit constant. Neil păşea încet, fără să bănuiască pericolul care-l pândea.
Din când în când, lovea cu piciorul pământul, ridicând praful ca o ceaţă
albă, calcaroasă ce-i acoperea adidaşii. Omul păşea cu mai multă atenţie şi
putea auzi târşâitul picioarelor. Nu scotea niciun sunet.
Era o seară caldă de iulie. Soarele dogorise tare şi necruţător mai toată
ziua, dar acum, la ora şase, cerul era alburiu. Temperatura scăzuse şi aerul
era ca de miere. Era o seară în care puteai să stai pe terasă, sorbind un vin
alb, rece şi să urmăreşti apusul soarelui, fără să-ţi vină în minte să pui o
haină pe tine, asta până când se lăsa întunericul şi se făcea prea târziu ca să
te mai deranjezi.
Chiar şi terenul viran era frumos, scăldat în lumina de chihlimbar. Un
petic de pământ cu arbuşti, ce despărţea satul Featherbank de o veche
carieră de piatră abandonată. Terenul accidentat era, în cea mai mare parte,
uscat şi fără viaţă. Totuşi, ici şi colo rămăseseră nişte tufe care, cu vremea,
crescuseră şi se transformaseră în desişuri groase, oferind zonei un aspect
de labirint. Copiii din sat se jucau uneori pe-aici, deşi nu era un loc chiar
sigur. De-a lungul anilor, mulţi au fost tentaţi să coboare în cariera de piatră,
dar pereţii abrupţi se puteau prăbuşi oricând. Consiliul Local a montat
garduri şi semne de interzis, însă oamenii spuneau că ar trebui să se facă
mai mult. La urma urmei, copiii găseau întotdeauna găuri prin garduri pe
unde să se strecoare.
Aveau obiceiul să ignore semnele de avertizare.
Bărbatul ştia multe despre Neil Spencer. Studiase cu atenţie atât pe băiat
cât şi pe familia lui, ca pe un proiect. Băiatul nu se descurca la şcoală, era
slab la învăţătură, nu avea prieteni şi era mult în urma colegilor săi la citire,
scriere şi aritmetică. Cele mai multe haine erau de căpătat. În felul său,
părea chiar prea matur pentru vârsta lui – arătând deja furie şi repulsie faţă
de oameni.
În câţiva ani, va deveni un bătăuş şi un scandalagiu, dar
deocamdată era încă destul de mic pentru ca oamenii să-i ierte
comportamentul mai rebel. N-a făcut-o dinadins, spuneau ei. Nu-i vina lui.
Neil nu era destul de mare încât să fie considerat singurul responsabil
pentru faptele sale şi astfel lumea nu-l băga în seamă.
Bărbatul îl observase. Nu i-a fost greu să ghicească toate acestea.
Neil îşi petrecuse ziua la casa tatălui său. Părinţii erau despărţiţi, ceea ce
bărbatul considera un lucru bun. Atât tatăl cât şi mama erau alcoolici şi
reuşeau să se apuce de treabă doar după câteva pahare. Şi unul şi celălalt
gândeau că viaţa le este mult mai uşoară atunci când băiatul se afla în casa
celuilalt şi se străduiau să-i facă pe plac când era cu el. În general, Neil era
lăsat să-şi poarte singur de grijă şi să-şi asigure cele necesare traiului, ceea
ce, evident, explică într-un fel încrâncenarea pe care bărbatul o văzuse la
băiat. Neil era o anexă în viaţa părinţilor săi. Cu siguranţă, nu era iubit.
Nu era prima dată în seara aceea când tatăl lui Neil era prea beat ca să-l
conducă înapoi la mama sa; nu prea putea să se ţină pe picioare ca să
meargă cu el. Băiatul are aproape şapte ani, se gândi tatăl, şi a stat singur,
bine mersi, toată ziua. Neil se întorcea acum singur acasă.
Nici nu-i trecea prin minte că va ajunge într-o altă casă. Bărbatul se
gândea la camera pe care i-o pregătise şi încerca să-şi stăpânească emoţiile.
Traversând terenul viran, Neil se opri la jumătatea drumului.
Bărbatul s-a oprit şi el în apropiere, apoi s-a uitat printre mărăcini ca să
vadă ce îi atrăsese atenţia copilului.
Era un televizor vechi, aruncat într-una dintre tufe, cu ecranul gri
bombat, dar intact. Bărbatul privi cum Neil îi dă un picior, dar era prea greu
ca să-l mişte. Obiectul trebuie să-i fi părut băiatului ceva din alte vremuri,
cu grilaje pentru difuzoare, butoane în partea laterală a ecranului şi cu
carcasa din spate de dimensiunea unui coş de gunoi cu pedală. Pe marginea
cărării erau câteva pietre. Bărbatul privea cu interes cum Neil se apropie,
alege una şi o azvârli cu toată puterea în ecranul de sticlă."
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
