DMITRI ALEKSEEVICI GLUHOVSKI METRO 2033 citește cărți gratis pdf 📖
- AUTOR: DMITRI ALEKSEEVICI GLUHOVSKI
- CATEGORIA: Bestseller
- NR. DE PAGINI: 335
- LIMBA: Română
Cărți «DMITRI ALEKSEEVICI GLUHOVSKI METRO 2033 citește cărți gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Top cele mai vîndute și căutate cărți acum și online gratis DMITRI ALEKSEEVICI GLUHOVSKI METRO 2033 carte .PDF
Metro 2033 este un roman post-apocaliptic al lui Dmitri Glukhovsky , care descrie viața oamenilor din metroul din Moscova după un război nuclear pe Pământ . Publicat la Editura Eksmo în 2005 și republicat la Editura Literatură Populară în 2007. La concursul literar european „ Eurocon ” romanul a fost desemnat „Cel mai bun debut” din 2007 . În mai puțin de trei luni s-a vândut în totalitate ediția retipăririi de 100 de mii de exemplare, editura a scos încă 100 de mii de exemplare , care s-a epuizat în mai puțin de un an până în mai 2008, al treilea tiraj a fost de 50 de mii. copii . Una dintre prezentări a avut loc într-un buncăr desecretizat al Ministerului Comunicațiilor de pe Taganskaya, la o adâncime de 60 de metri . De asemenea, romanul a stat la baza jocului de calculator Metro 2033 .
Descriere
Cartea vorbește despre oameni care au supraviețuit după un război nuclear. În roman, războiul este menționat doar în treacăt. Ca urmare a schimbului de lovituri nucleare, toate orașele mari au fost șterse de pe fața pământului. Aproape toată acțiunea are loc în metroul din Moscova , unde oamenii locuiesc în stații și în treceri. Datorită acțiunilor prompte ale serviciilor de apărare civilă , metroul a fost protejat de radiații: garniturile presurizate au fost închise la aproape toate stațiile , iar filtrele antiradiații au fost activate în sistemele de ventilație și alimentare cu apă. În același timp, doar mai puțin de jumătate din stații sunt locuite: unele dintre stații sunt abandonate, unele sunt izolate de prăbușirea tunelurilor, iar unele au ars. Unele stații au fost preluate de creaturi de la suprafață. Cei care locuiesc în metrou mănâncă ce ar putea crește în tuneluri. Acestea sunt în principal ciuperci care nu necesită lumină, dar unele stații cresc și cartofi, roșii și castraveți. De asemenea, porcii și alte animale sunt crescute în multe stații. Un număr de stații sunt alimentate cu energie electrică de la generatoare de diferite tipuri, cu toate acestea, datorită puterii lor reduse, numai iluminatul de urgență de putere redusă este adesea folosit la stații. Majoritatea obiectelor de uz casnic (excluzând cele aflate inițial în metrou), precum și armele, medicamentele, combustibilul etc., sunt exploatate de numeroși urmăritori care se ridică periodic în orașul dărăpănat. Există comerț în lumea interlopă, moneda universală este cartușe de 5,45 × 39 mm , fabricate înainte de război. La scurt timp după războiul nuclear, sistemul centralizat de metrou sa prăbușit. Stațiile au început să existe separat. Unii s-au unit în jurul ideilor, religiilor, posturilor mai puternice etc. Unele stații sunt independente (de exemplu, Kuznetsky Most , Paveletskaya ), unele dintre stații sunt ocupate de crima organizată ( Kitay-Gorod , Novye Cheryomushki , Profsoyuznaya ) sau există în condiții de anarhie . Fracțiunile fac comerț între ele, fac alianțe și luptă. Autorii seriei au introdus și alte grupuri în narațiune (vezi articolul „ Universe Metro 2033 ”). Orașul aflat la suprafață nu a fost practic deteriorat în timpul războiului, însă, sub influența timpului și a unui mediu agresiv, multe clădiri s-au dărăpănat și s-au prăbușit. Plantele și animalele au suferit multe mutații.
Prolog
„Dragi moscoviţi şi oaspeţi ai capitalei! Metroul din Moscova este un mijloc de transport foarte periculos.”
Anunţ dintr-un vagon de metrou
„Cel care are curaj şi răbdare să privească toată viaţa cu atenţie întunericul va vedea cel dintâi în el un licăr de lumină.”
Han
Fragment
— Cine-i acolo? Hei, Artiom! Ia uită-te!
Artiom se ridică fără chef de la locul lui de lângă foc şi, după ce-şi trase automatul spre
piept, o porni prin întuneric. Stând în picioare chiar la marginea spaţiului luminat, trase
demonstrativ piedica armei, încercând să producă un zgomot cât mai puternic şi mai
ameninţător, apoi strigă răguşit:
— Stai! Parola!
Din întuneric, de unde puţin mai devreme se auziseră un foşnet ciudat şi o şoaptă surdă,
răsunau acum nişte paşi grăbiţi, sacadaţi. Cineva se retrăgea în adâncul tunelului, speriat
de vocea răguşită a lui Artiom şi de zăngănitul armei. Artiom se întoarse grăbit la foc şi-i
spuse lui Piotr Andreevici:
— Ei, nu, nu mi s-a părut. N-au răspuns şi au fugit.
— Dobitocule! Ţi s-a spus clar: dacă nu răspunde, tragi imediat! De unde poţi să ştii cine
a fost? Poate că se apropie Întunecaţii!
— Nu... Nu cred că erau oameni... Erau nişte zgomote foarte ciudate... Şi nici paşii nu
erau de om. Păi ce, nu recunosc eu nişte paşi de om? Şi apoi, când au fugit vreodată
Întunecaţii aşa? Doar ştiţi şi dumneavoastră, Piotr Andreevici, că în ultimul timp, de fiecare
dată când apar, Întunecaţii dau năvală fără nicio ezitare. Au atacat o patrulă de pază cu
mâinile goale, înaintând prin focul deschis al mitralierei. Dar chestia asta s-a retras
imediat... Ca un animal speriat.
— Bine, Artiom! Prea faci pe deşteptul! Ai primit nişte ordine, acţionează conform
ordinelor şi nu te mai gândi atâta. Poate era vreo iscoadă. Acum ştie că suntem puţini aici şi
de câtă muniţie ar avea nevoie... Poate că o să ne omoare aici şi acum, uite aşa, ca
distracţie. O să ne pună cuţitul la gât şi o să măcelărească toată staţia, cum s-a întâmplat la
Polejaevskaia, şi asta numai pentru că n-ai scăpat la timp de nenorocitul ăla... Uită-te la
mine! Data viitoare o să te pun să alergi după ei prin tunel!
Artiom fu străbătut de un fior, imaginându-şi cum arăta tunelul după şapte sute de metri.
Îi era groază numai când se gândea la asta. Nimeni nu avusese curaj să înainteze prin tunel
spre nord, dincolo de cei şapte sute de metri. Patrulele mergeau numai până la cinci sute şi,
după ce luminau stâlpul de hotar cu proiectorul drezinei şi se convingeau că nu se căţărase
pe el nicio nenorocire, se întorceau în grabă. Chiar şi cercetaşii – nişte bărbaţi zdraveni,
trecuţi prin multe, care fuseseră puşcaşi marini – se opreau la şase sute optzeci de metri. Îşi
ascundeau ţigările aprinse în palmele făcute căuş şi-şi ţineau răsuflarea, lipiţi de
dispozitivele pentru vedere nocturnă. Apoi se retrăgeau încet, fără să-şi ia privirile de la
tunel şi fără să se întoarcă vreodată cu spatele la el.
Patrulând, ajunseseră acum până la patru sute cincizeci de metri şi se aflau la cincizeci
de metri de stâlpul de hotar. Dar hotarul era verificat de câteva ori pe zi, iar controlul de
astăzi se încheiase deja de câteva ore. Postul lor de pază se afla cel mai departe în tunel, iar
în orele scurse de la ultima verificare, toate creaturile pe care era posibil să le fi speriat
patrula începuseră deja să se strecoare din nou spre ei. Le atrăgeau cumva flăcările,
oamenii...
Artiom se aşeză la locul lui şi întrebă:
— Şi ce s-a întâmplat la Polejaevskaia?
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
