Cele noua vieti ale lui Chloe King - Vol 1 - Caderea de Liz Braswell. carte PDF📚
- AUTOR: Liz Braswell
- CATEGORIA: Inteligența emoțională
- NR. DE PAGINI: 90
- LIMBA: Română
Cărți «Cele noua vieti ale lui Chloe King - Vol 1 - Caderea de Liz Braswell. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
MOARTEA CHIAR POATE SA-I SCHIMBE VIATA UNEI FETEChloe King este o fata obisnuita. Merge la scoala, isi face temele, mai trage uneori chiulul de la ore, se cearta cu mama ei, si se indragosteste de un baiat sau doi.Dar, inainte de a implini saisprezece ani, descopera ca i se intampla multe lucruri ciudate: ii cresc gheare de pisica, vede perfect pe intuneric, devine tot mai agila, iar cand cade din cel mai inalt turn din San Francisco moare, dupa care invie.Pe masura ce descopera adevarul despre originile ei, totul devine o lupta pentru supravietuire. Din fericire pentru Chloe, ea mai are inca opt vieti. Dar oare ii vor fi suficiente?
Fragment:
" Prolog
El nu obosea niciodată; nici nu-i pierdea urma.
Cel puţin, după ce-l zărise pentru prima oară, acum o oră, în bar, când i se ridicase mâneca,
scoţând la iveală un complicat tatuaj negru. Spirale şi înflorituri de tuş şi ţesuturi cicatrizate,
alcătuind cuvintele familiare: Sodalitas Gladii Decimi – Ordinul A Zecea Lamă.
Aşa că ea o luă la fugă.
Inspiră adânc şi privi înainte, sărind peste mormane de gunoaie şi băltoace cu precizia unui
acrobat, propulsată de groaza ei. Spre ce stradă ar putea să dea aleea aceasta? Oare o exista prin
apropiere vreun loc public – chiar şi o benzinărie deschisă nonstop – în care să fie în siguranţă?
În cele din urmă, mirosul de aer liber, umed, îi semnală că avea în faţa ei o cale de ieşire: o
poartă cu sârmă ghimpată deasupra bloca aleea la celălalt capăt.
Se pregăti să sară, cu urechile ţiuindu-i de apropierea triumfului şi a libertăţii.
Deodată, simţi o arsură în gamba stângă, sfredelindu-i muşchiul.
Se agăţă de poartă, cu piciorul balansându-se inutil sub ea. Încercă să se ridice în mâini, însă un
zbârnâit aproape surd îi anunţă un al doilea atac. Într-o clipă, se prăbuşi.
— Te-am prins, mă tem, rosti o voce enervant de calmă.
Se strădui cu disperare să se târască pe pământ, mai departe de el... numai că nu avea unde.
— Nu... te rog, scânci, lipindu-se cu spatele de un zid. Nu sunt ceea ce crezi. Nu sunt rea...
— Sunt convins că nu crezi că eşti.
Auzi zgomotul unei lame, fină şi micuţă, ca de pumnal, smulsă din teacă.
— Eu niciodată... nu i-aş face vreun rău nimănui. Te rog!
El îi tăie beregata.
— Id tibifacio, Deus – Pentru tine o fac, Doamne-, şopti, ducându-şi mâna stângă în dreptul
inimii, cu degetul mare pe centrul pieptului, îndreptat în sus.
Un uşor suspin scăpă de pe buzele fetei muribunde; un fir subţire de sânge i se scurse pe gât.
Urme minuscule lăsate de un asasin expert. El îşi înclină capul.
— Din credinţă faţă de Ordinul A Zecea Lamă. Pater noster, rex gentius.
Îi potrivi capul fetei, astfel încât să pară că stă mai comod, şi-i închise ochii. Pe urmă, şterse
mica lamă din argint cu o batistă, se aşeză turceşte şi aşteptă.
Când ea se va trezi, o va omorî încă o dată.
Unu
Imediat cum deschise ochii, în acea dimineaţă, Chloe se hotărî să meargă la Turnul Coit, în loc
de liceul Parker S. Shannon, obişnuita ei destinaţie din zilele de marţi.
Avea să împlinească şaisprezece ani peste mai puţin de douăzeci şi patru de ore, fără să aibă în
perspectivă vreo petrecere: Paul îşi petrecea zilele de miercuri acasă la tatăl lui, în Oakland, şi –
mult mai rău de-atât – mama ei spusese ceva de genul „poate să mergem la un restaurant drăguţ”. În
definitiv, ce însemna un restaurant „drăguţ”? Un loc în care se servesc peşte fugu şi foie-gras? Unde
lista cu vinuri e mai voluminoasă decât manualul ei de Cultura americană? Nu, mulţumesc.
Dacă ar afla mama despre expediţia la Turnul Coit, Chloe ar fi pedepsită să rămână acasă,
eliminându-se astfel orice posibilitate de cină în oraş. Şi atunci, Chloe ar fi avut dreptul să se simtă
nefericită în ziua în care împlinea şaisprezece ani, acasă, singură, pedepsită. Ideea era ciudat de
ispititoare.
Aşa că o sună pe Amy.
— Hei, n-ai vrea să mergem azi la turn, în loc de fizică?
— Absolut.
Nici urmă de ezitare, nicio întârziere a răspunsului... de fapt, nici pic de nesiguranţă. Cu toată
atitudinea ei de rebelă post-punk, cea mai bună prietenă a lui Chloe era 0 persoană matinală. Cum
altfel s-ar fi descurcat cu lecturile ei poetice la ora două dimineaţa?
— Ne vedem la zece acolo. Aduc eu gogoşi, dacă aduci tu trosneala.
Prin „trosneală”, Amy înţelegea tipicele cafele de jumătate de litru de la Cafe Eland, preparate cu
apă cafeinizată.
— S-a făcut.
— Vrei să-l sun eu pe Paul?
Era ceva ciudat. Amy nu se oferea niciodată să facă un lucru de bunăvoie, cu atât mai puţin să
contribuie la planificările de grup.
— Noo, lasă-mă să-l corup eu.
— Treaba ta. Pa.
Se smulse din pat, înfăşurându-se cu cuvertura. La fel ca aproape toate lucrurile din cameră,
provenea de la Ikea. Gusturile mamei ei se îndreptau spre portocaliu, lurcoaz, statuete abstracte
kokopelli şi blocuri de gresie: nimic din toate acestea nimerit pentru un amărât de ranch de clasă
medie din San Francisco. Şi, din moment ce salariul ei la magazinul Pateena Vintage Clothing era
ameţitoarea sumă de 5,50 dolari pe oră, Chloe dispunea de un buget cam limitat în materie de
design. Lespezile colorate şi mobilierul scandinav cu denumiri imposibil de pronunţat trebuiau s-o
mulţumească, deocamdată. Orice era mai bun decât stilul New Southwest.
Se opri în faţa şifonierului, îmbrăcată cu o pereche de boxeri scurţi şi un tricou fără mâneci.
Chiar dacă nu avea încă ciclu, lui Chloe începea să i se contureze talia, ca şi cum burta îi fusese
strânsă şi împinsă în sus către sâni şi în jos către fund. Sexy sau nu, tot nu prea conta în realitate:
mama ei o pedepsea să stea închisă în casă fie şi dacă menţiona vreun alt băiat în afara lui Paul.
Se trânti în faţa computerului cu un enorm căscat şi începu să fâţâie mouse-ul. Paul cam putea să
fie găsit nonstop în faţa calculatorului, doar să nu fi dormit, sau să fi murit. Bingo: numele lui îi
apăru cu litere îngroşate pe lista prietenilor.
Chloe: Mă duc azi cu Ame la Turnul Coit. Vrei să vii?
Paul: (ezitare prelungită)
Chloe:?
Paul: Nu vrei să mă atragi în asta din cauză că n-o să fiu aici de ziua ta, este?
Chloe::)
Paul: *oftat* ok îi spun lui Wiggins că merg într-o expediţie pentru National Honor Society,
sau... văd eu.
Chloe: ILU, PAUL!!!
Paul: Mdamda. Pa-pa.
Claire zâmbi cu gura până la urechi. Poate că, până la urmă, n-o să fie chiar naşpa de ziua ei.
Privi afară pe fereastră: mhî, ceaţă. Într-un oraş al ceţii, Inner Sunset era cea mai ceţoasă zonă
din San Francisco. Amy o adora, fiindcă părea fantomatică şi misterioasă şi-i amintea de Anglia (cu
toate că ea nu fusese niciodată acolo). În schimb, pe Chloe o deprimau umiditatea şi dimineţile
mohorâte, la fel ca şi serile, şi după-amiezile, şi-i plăcea să evadeze spre zone mai înalte şi mai
însorite – de genul Turnului Coit – cu orice ocazie. "
Fragment:
" Prolog
El nu obosea niciodată; nici nu-i pierdea urma.
Cel puţin, după ce-l zărise pentru prima oară, acum o oră, în bar, când i se ridicase mâneca,
scoţând la iveală un complicat tatuaj negru. Spirale şi înflorituri de tuş şi ţesuturi cicatrizate,
alcătuind cuvintele familiare: Sodalitas Gladii Decimi – Ordinul A Zecea Lamă.
Aşa că ea o luă la fugă.
Inspiră adânc şi privi înainte, sărind peste mormane de gunoaie şi băltoace cu precizia unui
acrobat, propulsată de groaza ei. Spre ce stradă ar putea să dea aleea aceasta? Oare o exista prin
apropiere vreun loc public – chiar şi o benzinărie deschisă nonstop – în care să fie în siguranţă?
În cele din urmă, mirosul de aer liber, umed, îi semnală că avea în faţa ei o cale de ieşire: o
poartă cu sârmă ghimpată deasupra bloca aleea la celălalt capăt.
Se pregăti să sară, cu urechile ţiuindu-i de apropierea triumfului şi a libertăţii.
Deodată, simţi o arsură în gamba stângă, sfredelindu-i muşchiul.
Se agăţă de poartă, cu piciorul balansându-se inutil sub ea. Încercă să se ridice în mâini, însă un
zbârnâit aproape surd îi anunţă un al doilea atac. Într-o clipă, se prăbuşi.
— Te-am prins, mă tem, rosti o voce enervant de calmă.
Se strădui cu disperare să se târască pe pământ, mai departe de el... numai că nu avea unde.
— Nu... te rog, scânci, lipindu-se cu spatele de un zid. Nu sunt ceea ce crezi. Nu sunt rea...
— Sunt convins că nu crezi că eşti.
Auzi zgomotul unei lame, fină şi micuţă, ca de pumnal, smulsă din teacă.
— Eu niciodată... nu i-aş face vreun rău nimănui. Te rog!
El îi tăie beregata.
— Id tibifacio, Deus – Pentru tine o fac, Doamne-, şopti, ducându-şi mâna stângă în dreptul
inimii, cu degetul mare pe centrul pieptului, îndreptat în sus.
Un uşor suspin scăpă de pe buzele fetei muribunde; un fir subţire de sânge i se scurse pe gât.
Urme minuscule lăsate de un asasin expert. El îşi înclină capul.
— Din credinţă faţă de Ordinul A Zecea Lamă. Pater noster, rex gentius.
Îi potrivi capul fetei, astfel încât să pară că stă mai comod, şi-i închise ochii. Pe urmă, şterse
mica lamă din argint cu o batistă, se aşeză turceşte şi aşteptă.
Când ea se va trezi, o va omorî încă o dată.
Unu
Imediat cum deschise ochii, în acea dimineaţă, Chloe se hotărî să meargă la Turnul Coit, în loc
de liceul Parker S. Shannon, obişnuita ei destinaţie din zilele de marţi.
Avea să împlinească şaisprezece ani peste mai puţin de douăzeci şi patru de ore, fără să aibă în
perspectivă vreo petrecere: Paul îşi petrecea zilele de miercuri acasă la tatăl lui, în Oakland, şi –
mult mai rău de-atât – mama ei spusese ceva de genul „poate să mergem la un restaurant drăguţ”. În
definitiv, ce însemna un restaurant „drăguţ”? Un loc în care se servesc peşte fugu şi foie-gras? Unde
lista cu vinuri e mai voluminoasă decât manualul ei de Cultura americană? Nu, mulţumesc.
Dacă ar afla mama despre expediţia la Turnul Coit, Chloe ar fi pedepsită să rămână acasă,
eliminându-se astfel orice posibilitate de cină în oraş. Şi atunci, Chloe ar fi avut dreptul să se simtă
nefericită în ziua în care împlinea şaisprezece ani, acasă, singură, pedepsită. Ideea era ciudat de
ispititoare.
Aşa că o sună pe Amy.
— Hei, n-ai vrea să mergem azi la turn, în loc de fizică?
— Absolut.
Nici urmă de ezitare, nicio întârziere a răspunsului... de fapt, nici pic de nesiguranţă. Cu toată
atitudinea ei de rebelă post-punk, cea mai bună prietenă a lui Chloe era 0 persoană matinală. Cum
altfel s-ar fi descurcat cu lecturile ei poetice la ora două dimineaţa?
— Ne vedem la zece acolo. Aduc eu gogoşi, dacă aduci tu trosneala.
Prin „trosneală”, Amy înţelegea tipicele cafele de jumătate de litru de la Cafe Eland, preparate cu
apă cafeinizată.
— S-a făcut.
— Vrei să-l sun eu pe Paul?
Era ceva ciudat. Amy nu se oferea niciodată să facă un lucru de bunăvoie, cu atât mai puţin să
contribuie la planificările de grup.
— Noo, lasă-mă să-l corup eu.
— Treaba ta. Pa.
Se smulse din pat, înfăşurându-se cu cuvertura. La fel ca aproape toate lucrurile din cameră,
provenea de la Ikea. Gusturile mamei ei se îndreptau spre portocaliu, lurcoaz, statuete abstracte
kokopelli şi blocuri de gresie: nimic din toate acestea nimerit pentru un amărât de ranch de clasă
medie din San Francisco. Şi, din moment ce salariul ei la magazinul Pateena Vintage Clothing era
ameţitoarea sumă de 5,50 dolari pe oră, Chloe dispunea de un buget cam limitat în materie de
design. Lespezile colorate şi mobilierul scandinav cu denumiri imposibil de pronunţat trebuiau s-o
mulţumească, deocamdată. Orice era mai bun decât stilul New Southwest.
Se opri în faţa şifonierului, îmbrăcată cu o pereche de boxeri scurţi şi un tricou fără mâneci.
Chiar dacă nu avea încă ciclu, lui Chloe începea să i se contureze talia, ca şi cum burta îi fusese
strânsă şi împinsă în sus către sâni şi în jos către fund. Sexy sau nu, tot nu prea conta în realitate:
mama ei o pedepsea să stea închisă în casă fie şi dacă menţiona vreun alt băiat în afara lui Paul.
Se trânti în faţa computerului cu un enorm căscat şi începu să fâţâie mouse-ul. Paul cam putea să
fie găsit nonstop în faţa calculatorului, doar să nu fi dormit, sau să fi murit. Bingo: numele lui îi
apăru cu litere îngroşate pe lista prietenilor.
Chloe: Mă duc azi cu Ame la Turnul Coit. Vrei să vii?
Paul: (ezitare prelungită)
Chloe:?
Paul: Nu vrei să mă atragi în asta din cauză că n-o să fiu aici de ziua ta, este?
Chloe::)
Paul: *oftat* ok îi spun lui Wiggins că merg într-o expediţie pentru National Honor Society,
sau... văd eu.
Chloe: ILU, PAUL!!!
Paul: Mdamda. Pa-pa.
Claire zâmbi cu gura până la urechi. Poate că, până la urmă, n-o să fie chiar naşpa de ziua ei.
Privi afară pe fereastră: mhî, ceaţă. Într-un oraş al ceţii, Inner Sunset era cea mai ceţoasă zonă
din San Francisco. Amy o adora, fiindcă părea fantomatică şi misterioasă şi-i amintea de Anglia (cu
toate că ea nu fusese niciodată acolo). În schimb, pe Chloe o deprimau umiditatea şi dimineţile
mohorâte, la fel ca şi serile, şi după-amiezile, şi-i plăcea să evadeze spre zone mai înalte şi mai
însorite – de genul Turnului Coit – cu orice ocazie. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
