Fior de Maggie Stiefvater. carte PDF📚
- AUTOR: Maggie Stiefvater
- CATEGORIA: Literatura Universală
- NR. DE PAGINI: 349
- LIMBA: Română
Cărți «Fior de Maggie Stiefvater. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
De multi ani Grace ii observa pe lupii din padurile aflate in spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni - lupul ei - a reprezentat mereu o prezenta fara de care nu mai putea sa-si inchipuie viata. Intre timp, Sam traia doua vieti: iarna, in padurea inghetata, protejat de haita si mereu in compania unei fete neinfricate, iar vara, putine si pretioase luni petrecute ca om. . .
pana cand frigul il facea sa se transforme la loc. Acum, Grace face cunostinta cu un baiat cu ochii galbeni, care i se pare atat de cunoscut, incat i se taie rasuflarea. Este lupul ei, el trebuie sa fie. Dar, pe masura ce iarna se apropie, Sam trebuie sa se lupte ca sa isi pastreze forma umana sau sa riste sa o piarda pe Grace, dar sa se piarda si pe sine. . . pentru totdeauna.
Fragment:
" Îmi amintesc că zăceam în zăpadă, o mică pată de căldură care se
răcea, înconjurată de lupi. Mă lingeau, mă muşcau, se agitau în jurul
trupului meu, se împingeau. Trupurile lor înghesuite blocau puţina
căldură pe care o oferea soarele.
Gheaţa sclipea pe gâturile lor
îmblănite, şi respiraţia lor căpăta forme opace care rămâneau aninate
în aerul dintre noi. Mirosul de mosc al blănurilor lor mă făcu să mă
gândesc la câini uzi şi frunze arse, plăcut şi terifiant. Limbile lor îmi
topeau pielea, colţii lor puternici îmi sfâşiau mânecile şi îmi
smulgeau părul, pătrundeau dincolo de claviculă, spre vena
jugulară.
Aş fi putut să ţip, dar n-am făcut-o. Aş fi putut să mă zbat, dar
n-am făcut-o. Pur şi simplu, am rămas acolo şi am aşteptat să se
întâmple, privind cerul lăptos de iarnă de deasupra mea.
Un lup îşi împinse nasul în mâna mea şi apoi în obrazul meu,
aruncând o umbră pe faţa mea. Ochii lui galbeni se uitară într-ai mei
în timp ce ceilalţi lupi mă smuceau încoace şi încolo.
M-am uitat în ochii aceia cât de mult am putut. Galbeni. Şi, de
aproape, străluceau uimitor cu fiecare nuanţă de auriu şi căprui. Nu
voiam ca el să îşi întoarcă privirea, şi n-a făcut-o. Voiam să mă
întind, să îl apuc de gât, dar mâinile îmi rămaseră ghemuite la piept,
cu braţele îngheţate pe lângă corp.
Nu-mi aminteam cum e să-ţi fie cald.
Apoi, a dispărut, şi, fără el, ceilalţi lupi se îngrămădiră deasupra
mea, prea aproape, sufocându-mă. Ceva păru să tremure în pieptul
meu.
Nu mai era soare, nu mai era lumină. Muream. Nu-mi aminteam
cum arăta cerul.
Dar n-am murit. M-am cufundat într-o mare de frig, apoi am
renăscut într-o lume de căldură.
Îmi amintesc asta: ochii lui galbeni.
Credeam că n-am să-l mai văd niciodată.
Au smuls fata de pe leagănul din spatele curţii şi au târât-o în
pădure; trupul ei lăsa o urmă superficială în zăpadă, din lumea ei
spre a mea. Am văzut cum s-a întâmplat. Nu i-am împiedicat.
Fusese cea mai lungă şi mai rece iarnă din viaţa mea. Zi după zi,
sub un soare palid şi inutil. Şi foamea, foamea care mă ardea şi mă
rodea, un stăpân nesătul. În luna aceea nu se întâmplă nimic,
peisajul era îngheţat într-o dioramă în alb-negru, fără viaţă. Unul
dintre noi fusese împuşcat când încerca să fure gunoi din spatele
casei cuiva, aşa că restul haitei rămăsese în pădure şi murea de
foame încetul cu încetul, aşteptând căldura şi vechile noastre
trupuri. Până au găsit fata. Până au atacat.
S-au ghemuit în jurul ei, lătrând şi repezindu-se unul la altul,
luptându-se care să o sfâşie mai întâi.
Am văzut totul. Le-am văzut spinările tremurând de nerăbdare.
I-am văzut cum smuceau trupul fetei încoace şi încolo, topind
zăpada de sub ea. Am văzut boturi pătate de roşu. Şi totuşi n-am
intervenit.
Eram respectat în haită – Beck şi Paul se asiguraseră de asta –, aşa
că aş fi putut să mă bag peste ei imediat, dar am rămas în spate,
tremurând de frig, îngropat până la glezne în zăpadă. Fata mirosea a
căldură, a viaţă, a om, mai presus de toate. Ce era în neregulă cu ea?
Dacă mai trăia, de ce nu se zbătea? "
pana cand frigul il facea sa se transforme la loc. Acum, Grace face cunostinta cu un baiat cu ochii galbeni, care i se pare atat de cunoscut, incat i se taie rasuflarea. Este lupul ei, el trebuie sa fie. Dar, pe masura ce iarna se apropie, Sam trebuie sa se lupte ca sa isi pastreze forma umana sau sa riste sa o piarda pe Grace, dar sa se piarda si pe sine. . . pentru totdeauna.
Fragment:
" Îmi amintesc că zăceam în zăpadă, o mică pată de căldură care se
răcea, înconjurată de lupi. Mă lingeau, mă muşcau, se agitau în jurul
trupului meu, se împingeau. Trupurile lor înghesuite blocau puţina
căldură pe care o oferea soarele.
Gheaţa sclipea pe gâturile lor
îmblănite, şi respiraţia lor căpăta forme opace care rămâneau aninate
în aerul dintre noi. Mirosul de mosc al blănurilor lor mă făcu să mă
gândesc la câini uzi şi frunze arse, plăcut şi terifiant. Limbile lor îmi
topeau pielea, colţii lor puternici îmi sfâşiau mânecile şi îmi
smulgeau părul, pătrundeau dincolo de claviculă, spre vena
jugulară.
Aş fi putut să ţip, dar n-am făcut-o. Aş fi putut să mă zbat, dar
n-am făcut-o. Pur şi simplu, am rămas acolo şi am aşteptat să se
întâmple, privind cerul lăptos de iarnă de deasupra mea.
Un lup îşi împinse nasul în mâna mea şi apoi în obrazul meu,
aruncând o umbră pe faţa mea. Ochii lui galbeni se uitară într-ai mei
în timp ce ceilalţi lupi mă smuceau încoace şi încolo.
M-am uitat în ochii aceia cât de mult am putut. Galbeni. Şi, de
aproape, străluceau uimitor cu fiecare nuanţă de auriu şi căprui. Nu
voiam ca el să îşi întoarcă privirea, şi n-a făcut-o. Voiam să mă
întind, să îl apuc de gât, dar mâinile îmi rămaseră ghemuite la piept,
cu braţele îngheţate pe lângă corp.
Nu-mi aminteam cum e să-ţi fie cald.
Apoi, a dispărut, şi, fără el, ceilalţi lupi se îngrămădiră deasupra
mea, prea aproape, sufocându-mă. Ceva păru să tremure în pieptul
meu.
Nu mai era soare, nu mai era lumină. Muream. Nu-mi aminteam
cum arăta cerul.
Dar n-am murit. M-am cufundat într-o mare de frig, apoi am
renăscut într-o lume de căldură.
Îmi amintesc asta: ochii lui galbeni.
Credeam că n-am să-l mai văd niciodată.
Au smuls fata de pe leagănul din spatele curţii şi au târât-o în
pădure; trupul ei lăsa o urmă superficială în zăpadă, din lumea ei
spre a mea. Am văzut cum s-a întâmplat. Nu i-am împiedicat.
Fusese cea mai lungă şi mai rece iarnă din viaţa mea. Zi după zi,
sub un soare palid şi inutil. Şi foamea, foamea care mă ardea şi mă
rodea, un stăpân nesătul. În luna aceea nu se întâmplă nimic,
peisajul era îngheţat într-o dioramă în alb-negru, fără viaţă. Unul
dintre noi fusese împuşcat când încerca să fure gunoi din spatele
casei cuiva, aşa că restul haitei rămăsese în pădure şi murea de
foame încetul cu încetul, aşteptând căldura şi vechile noastre
trupuri. Până au găsit fata. Până au atacat.
S-au ghemuit în jurul ei, lătrând şi repezindu-se unul la altul,
luptându-se care să o sfâşie mai întâi.
Am văzut totul. Le-am văzut spinările tremurând de nerăbdare.
I-am văzut cum smuceau trupul fetei încoace şi încolo, topind
zăpada de sub ea. Am văzut boturi pătate de roşu. Şi totuşi n-am
intervenit.
Eram respectat în haită – Beck şi Paul se asiguraseră de asta –, aşa
că aş fi putut să mă bag peste ei imediat, dar am rămas în spate,
tremurând de frig, îngropat până la glezne în zăpadă. Fata mirosea a
căldură, a viaţă, a om, mai presus de toate. Ce era în neregulă cu ea?
Dacă mai trăia, de ce nu se zbătea? "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
