Bal Mascat de Melissa de la Cruz. carte PDF📚
- AUTOR: Melissa de la Cruz
- CATEGORIA: Cărți romantice
- NR. DE PAGINI: 129
- LIMBA: Română
Cărți «Bal Mascat de Melissa de la Cruz. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
– „Impletind umorul subtil cu detaliile rafinate ale vietilor celor fabulosi si insetati de sange, De la Cruz ne propune o conceptie asupra vampirilor foarte diferita de traditionalii demoni care se tem de tarusii infipti in inima.” – Booklist
– „O privire iscoditoare, ca de voyeur, aruncata spre vietile magnatilor din Manhattan – care, intamplarea face, sunt chiar vampiri.” – Kirkus Reviews
Schuyler van Alen doreste o explicatie legata de misterioasele morti care au avut loc in radurile tinerilor vampiri. Impreuna cu Oliver, cel mai bun prieten al ei, Schuyler calatoreste in Italia cu speranta de a-l gasi pe singurul om care o poate ajuta – bunicul ei. Intre timp, la New York, pregatirile sunt in toi pentru Balul Celor Patru Sute, o petrecere exclusivista gazduita de cei mai bogati, puternici si neumani – o gala a celor cu sange albastru.
Dar adevaratele pericole apar la after-party, un bal mascat organizat de sireata Mimi Force. O revelatie, ascunsa in spatele mastilor, va schimba cursul destinului unui tanar vampir pentru totdeauna. Plin de glamour, suspans si folclor cu vampiri, acest al doilea episod din saga Sange Albastru isi va lasa cititorii insetati sa afle mai mult.
Fragment :
" Porumbeii acoperiseră întreaga Piaţă San Marco.
Sute de porumbei: graşi, gri, îndesaţi şi tăcuţi, ciugulind bucăţele de
sfogliatelle şi firimituri de pane uva, lăsate în urmă de turiştii neglijenţi. Era
ora amiezii, dar soarele era ascuns dincolo de pătura de nori şi un linţoliu
mohorât acoperea oraşul. Gondolele erau aliniate la docuri, goale, cu
gondolieri în cămăşi dungate sprijinindu-se în vâsle şi aşteptându-şi clienţii.
Nivelul apei era scăzut, fiind vizibile urmele negre pe care apele crescute le
lăsaseră pe faţadele clădirilor.
Schuyler Van Alen îşi odihni coatele pe măsuţa şubredă a cafenelei şi îşi
puse capul în palme, astfel încât vârful bărbiei era ascuns în puloverul pe gât
cu trei numere mai mare. Era un vampir cu Sânge Albastru, ultima din familia
Van Alen – o fostă familie de vază în New York, ale cărei influenţă şi bogăţie
jucaseră un rol extrem de important la construirea actualului Manhattan.
Cândva în trecut, numele de Van Alen fusese sinonim cu putere, privilegii şi
favoruri. Dar asta se întâmplase cu mult timp în urmă, iar averea familiei se
micşora vertiginos de ani buni: Schuyler era mai degrabă obişnuită să fie
strânsă la pungă decât să dea năvală prin magazine la cumpărături. Hainele
ei – puloverul negru pe gât care îi ajungea dincolo de şolduri, colanţii, geaca
militară şi bocancii de motociclist – erau cumpărate de la mâna a doua.
Pe oricare altă fată, această combinaţie jerpelită ar arăta ca ţinuta unui
vagabond cu hainele aruncate la întâmplare, dar pe Schuyler era sinonimă cu
viţa nobilă şi îi scotea în evidenţă şi mai bine trăsăturile delicate. Cu tenul ei
alb ca fildeşul, ochii adânci, de un albastru intens, şi părul negru cu irizaţii
albăstrii, era o fiinţă uluitoare, incredibil de adorabilă. Frumuseţea îi era
subliniată şi mai mult atunci când zâmbea, deşi nu erau prea multe şanse să
se întâmple aşa ceva în dimineaţa aceasta.
— Hai, înveseleşte-te, zise Oliver Hazard-Perry, ducând o ceşcuţă de
espresso la buze. Orice s-ar întâmpla, sau nu s-ar întâmpla, cel puţin am luat
şi noi o minivacanţă. Şi nu-i aşa că oraşul este splendid? Haide, trebuie să
recunoşti că este de preferat să fi blocat la Veneţia decât în laboratorul de
chimie!
Oliver era prietenul lui Schuyler încă din copilărie – un tânăr frumos, cu
părul ondulat, cu zâmbet atrăgător şi ochi migdalaţi şi blânzi. El era
confidentul şi acolitul ei, şi, după cum aflase recent, era şi Conduitul ei uman
– conform tradiţiei, asistentul şi mâna dreaptă a unui vampir, o funcţie de
servitute oficială. Oliver fusese cel care reuşise să aranjeze călătoria la
Veneţia într-un timp atât de scurt. Îşi convinsese tatăl să le dea şi lor voie să
vină cu el în călătoria de afaceri pe care o întreprindea în Europa.
În ciuda cuvintelor de încurajare ale lui Oliver, Schuyler era
posomorâtă. Era ultima lor zi la Veneţia şi nu descoperiseră nimic. Mâine
urmau să zboare înapoi spre New York cu mâna goală, iar această călătorie
avea să fie un eşec total.
Începu să dezlipească eticheta de pe sticla de Pellegrino, cu grijă, fără
a o rupe, aşa că rămase într-un final în mână cu o bucată de hârtie lungă şi
verde. Nu voia să renunţe aşa curând.
Cu aproape două luni în urmă, bunica lui Schuyler, Cordelia Van Alen,
fusese atacată de un Sânge Argintiu, duşmanii de moarte ai vampirilor cu
sânge albastru. Schuyler aflase de la Cordelia că, la fel ca şi cei cu Sânge
Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu erau îngeri căzuţi, blestemaţi să-şi
trăiască viaţa eternă pe pământ. Oricum, spre deosebire de cei cu Sânge
Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu îi juraseră supunere Prinţului Raiului, lui
Lucifer însuşi, şi refuzaseră să se conformeze Codului Vampirilor, un set de
reguli stricte de etică, despre care cei cu Sânge Albastru credeau că îi va
ajuta să se reîntoarcă în Paradis.
Cordelia fusese tutorele legal al lui Schuyler, care nu îşi cunoscuse
niciodată părinţii: tatăl ei murise înainte de a se naşte ea, iar mama intrase în
comă imediat ce îi dăduse naştere. De-a lungul întregii copilării a lui Schuyler,
Cordelia fusese rezervată şi distantă, dar ea era singura familie pe care o
avea pe lume şi, oricum ar fi stat lucrurile, îşi iubise bunica.
— Era sigură că va fi aici, zise Schuyler, aruncând firimituri de pâine
porumbeilor adunaţi sub masa lor. Asta tot repeta de când ajunseseră la
Veneţia. Atacul acelui Sânge Argintiu o lăsase pe Cordelia slăbită, dar chiar
înainte ca bunica ei să treacă în starea pasivă (vampirii cu Sânge Albastru
sunt fiinţe nemuritoare care se reîncarnează perpetuu), o îndemnase pe
Schuyler să-şi găsească bunicul pierdut, pe Lawrence Van Alen, despre care
ea credea că deţinea cheia înfrângerii celor cu Sânge Argintiu. Cu ultima
suflare, Cordelia o sfătuise pe Schuyler să plece la Veneţia şi să străbată
străduţele şi canalele şerpuitoare în căutarea lui.
— Dar am căutat peste tot. Nimeni nici măcar nu a auzit de Lawrence
Van Alen sau de doctorul John Carver, oftă Oliver, adăugând că deja
întrebaseră de zeci de ori pe la universitate, la Harry's Bar de la Cipriani, şi la
fiecare hotel, vilă şi pensiune. John Carver fusese un nume pe care Lawrence
şi-l luase în perioada constituirii coloniei Plymouth.
— Ştiu, încep să cred că nici nu a existat vreodată, zise Schuyler.
— Poate că s-a înşelat – era prea slăbită, dezorientată şi confuză atunci
când te-a trimis aici, sugeră Oliver. S-ar putea să umblăm după potcoave de
cai morţi. "
– „O privire iscoditoare, ca de voyeur, aruncata spre vietile magnatilor din Manhattan – care, intamplarea face, sunt chiar vampiri.” – Kirkus Reviews
Schuyler van Alen doreste o explicatie legata de misterioasele morti care au avut loc in radurile tinerilor vampiri. Impreuna cu Oliver, cel mai bun prieten al ei, Schuyler calatoreste in Italia cu speranta de a-l gasi pe singurul om care o poate ajuta – bunicul ei. Intre timp, la New York, pregatirile sunt in toi pentru Balul Celor Patru Sute, o petrecere exclusivista gazduita de cei mai bogati, puternici si neumani – o gala a celor cu sange albastru.
Dar adevaratele pericole apar la after-party, un bal mascat organizat de sireata Mimi Force. O revelatie, ascunsa in spatele mastilor, va schimba cursul destinului unui tanar vampir pentru totdeauna. Plin de glamour, suspans si folclor cu vampiri, acest al doilea episod din saga Sange Albastru isi va lasa cititorii insetati sa afle mai mult.
Fragment :
" Porumbeii acoperiseră întreaga Piaţă San Marco.
Sute de porumbei: graşi, gri, îndesaţi şi tăcuţi, ciugulind bucăţele de
sfogliatelle şi firimituri de pane uva, lăsate în urmă de turiştii neglijenţi. Era
ora amiezii, dar soarele era ascuns dincolo de pătura de nori şi un linţoliu
mohorât acoperea oraşul. Gondolele erau aliniate la docuri, goale, cu
gondolieri în cămăşi dungate sprijinindu-se în vâsle şi aşteptându-şi clienţii.
Nivelul apei era scăzut, fiind vizibile urmele negre pe care apele crescute le
lăsaseră pe faţadele clădirilor.
Schuyler Van Alen îşi odihni coatele pe măsuţa şubredă a cafenelei şi îşi
puse capul în palme, astfel încât vârful bărbiei era ascuns în puloverul pe gât
cu trei numere mai mare. Era un vampir cu Sânge Albastru, ultima din familia
Van Alen – o fostă familie de vază în New York, ale cărei influenţă şi bogăţie
jucaseră un rol extrem de important la construirea actualului Manhattan.
Cândva în trecut, numele de Van Alen fusese sinonim cu putere, privilegii şi
favoruri. Dar asta se întâmplase cu mult timp în urmă, iar averea familiei se
micşora vertiginos de ani buni: Schuyler era mai degrabă obişnuită să fie
strânsă la pungă decât să dea năvală prin magazine la cumpărături. Hainele
ei – puloverul negru pe gât care îi ajungea dincolo de şolduri, colanţii, geaca
militară şi bocancii de motociclist – erau cumpărate de la mâna a doua.
Pe oricare altă fată, această combinaţie jerpelită ar arăta ca ţinuta unui
vagabond cu hainele aruncate la întâmplare, dar pe Schuyler era sinonimă cu
viţa nobilă şi îi scotea în evidenţă şi mai bine trăsăturile delicate. Cu tenul ei
alb ca fildeşul, ochii adânci, de un albastru intens, şi părul negru cu irizaţii
albăstrii, era o fiinţă uluitoare, incredibil de adorabilă. Frumuseţea îi era
subliniată şi mai mult atunci când zâmbea, deşi nu erau prea multe şanse să
se întâmple aşa ceva în dimineaţa aceasta.
— Hai, înveseleşte-te, zise Oliver Hazard-Perry, ducând o ceşcuţă de
espresso la buze. Orice s-ar întâmpla, sau nu s-ar întâmpla, cel puţin am luat
şi noi o minivacanţă. Şi nu-i aşa că oraşul este splendid? Haide, trebuie să
recunoşti că este de preferat să fi blocat la Veneţia decât în laboratorul de
chimie!
Oliver era prietenul lui Schuyler încă din copilărie – un tânăr frumos, cu
părul ondulat, cu zâmbet atrăgător şi ochi migdalaţi şi blânzi. El era
confidentul şi acolitul ei, şi, după cum aflase recent, era şi Conduitul ei uman
– conform tradiţiei, asistentul şi mâna dreaptă a unui vampir, o funcţie de
servitute oficială. Oliver fusese cel care reuşise să aranjeze călătoria la
Veneţia într-un timp atât de scurt. Îşi convinsese tatăl să le dea şi lor voie să
vină cu el în călătoria de afaceri pe care o întreprindea în Europa.
În ciuda cuvintelor de încurajare ale lui Oliver, Schuyler era
posomorâtă. Era ultima lor zi la Veneţia şi nu descoperiseră nimic. Mâine
urmau să zboare înapoi spre New York cu mâna goală, iar această călătorie
avea să fie un eşec total.
Începu să dezlipească eticheta de pe sticla de Pellegrino, cu grijă, fără
a o rupe, aşa că rămase într-un final în mână cu o bucată de hârtie lungă şi
verde. Nu voia să renunţe aşa curând.
Cu aproape două luni în urmă, bunica lui Schuyler, Cordelia Van Alen,
fusese atacată de un Sânge Argintiu, duşmanii de moarte ai vampirilor cu
sânge albastru. Schuyler aflase de la Cordelia că, la fel ca şi cei cu Sânge
Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu erau îngeri căzuţi, blestemaţi să-şi
trăiască viaţa eternă pe pământ. Oricum, spre deosebire de cei cu Sânge
Albastru, vampirii cu Sânge Argintiu îi juraseră supunere Prinţului Raiului, lui
Lucifer însuşi, şi refuzaseră să se conformeze Codului Vampirilor, un set de
reguli stricte de etică, despre care cei cu Sânge Albastru credeau că îi va
ajuta să se reîntoarcă în Paradis.
Cordelia fusese tutorele legal al lui Schuyler, care nu îşi cunoscuse
niciodată părinţii: tatăl ei murise înainte de a se naşte ea, iar mama intrase în
comă imediat ce îi dăduse naştere. De-a lungul întregii copilării a lui Schuyler,
Cordelia fusese rezervată şi distantă, dar ea era singura familie pe care o
avea pe lume şi, oricum ar fi stat lucrurile, îşi iubise bunica.
— Era sigură că va fi aici, zise Schuyler, aruncând firimituri de pâine
porumbeilor adunaţi sub masa lor. Asta tot repeta de când ajunseseră la
Veneţia. Atacul acelui Sânge Argintiu o lăsase pe Cordelia slăbită, dar chiar
înainte ca bunica ei să treacă în starea pasivă (vampirii cu Sânge Albastru
sunt fiinţe nemuritoare care se reîncarnează perpetuu), o îndemnase pe
Schuyler să-şi găsească bunicul pierdut, pe Lawrence Van Alen, despre care
ea credea că deţinea cheia înfrângerii celor cu Sânge Argintiu. Cu ultima
suflare, Cordelia o sfătuise pe Schuyler să plece la Veneţia şi să străbată
străduţele şi canalele şerpuitoare în căutarea lui.
— Dar am căutat peste tot. Nimeni nici măcar nu a auzit de Lawrence
Van Alen sau de doctorul John Carver, oftă Oliver, adăugând că deja
întrebaseră de zeci de ori pe la universitate, la Harry's Bar de la Cipriani, şi la
fiecare hotel, vilă şi pensiune. John Carver fusese un nume pe care Lawrence
şi-l luase în perioada constituirii coloniei Plymouth.
— Ştiu, încep să cred că nici nu a existat vreodată, zise Schuyler.
— Poate că s-a înşelat – era prea slăbită, dezorientată şi confuză atunci
când te-a trimis aici, sugeră Oliver. S-ar putea să umblăm după potcoave de
cai morţi. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
