Tentatia de P.C si Kristin Cast. carte PDF📚
- AUTOR: P.C si Kristin Cast
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 162
- LIMBA: Română
Cărți «Tentatia de P.C si Kristin Cast. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
„Zoey nu era proasta. Stia ca se petrece ceva. Era evident, dar Stevie Rae habar nu avea cum si-ar putea incepe marturia. Erau atatea lucruri de explicat. Iar ea chiar nu-si dorise sa se intample una ca asta.“
Secrete intunecate si suspiciuni nemarturisite ameninta prietenia dintre Zoey si Stevie Rae.
Nelinistita de legatura ei profunda cu A-ya, fecioara plasmuita odinioara de femeile cherokee pentru a-l seduce pe maleficul Kalona, Zoey se lupta sa-si infranga dorinta de a-l iubi pe frumosul inger cazut, cand acesta incearca in fel si chip sa o prinda in mrejele sale.
Inca o data, intunericul ameninta sa puna stapanire pe Casa Noptii. P.C. CAST este o premiata autoare de literatura fantastica si paranormala si un profesor indragit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are si ea premii pentru jurnalism, dar si pentru poezie.
Vanduta in milioane de exemplare, seria Casa Noptii se bucura de un urias succes international! Nu pierdeti, in curand, volumul al saptelea!
Fragment :
" Cerul nopţii care acoperea oraşul Tulsa era luminat de o semilună magică. Strălucirea ei făcea să
scânteieze gheaţa care se aşternuse peste oraş şi peste mănăstirea benedictină, unde tocmai ne
răfuiserăm cu un înger căzut şi cu o Mare Preoteasă malefică, aşa că totul în jurul meu părea atins
de bagheta magică a zeiţei noastre. Am privit cercul de dinaintea grotei Fecioarei Maria scăldat în
lumina lunii, locul plin de forţă în care, cu puţin timp în urmă, Spiritul, Sângele, Pământul,
Umanitatea şi Noaptea se întrupaseră şi apoi îşi uniseră forţele ca să învingă ura şi întunericul.
Reprezentarea sculptată a Fecioarei înconjurate de trandafiri de piatră, care se adăpostea într-o firidă
înălţată în grotă, părea să atragă lumina de argint. Am privit cu atenţie statuia. Expresia Fecioarei
era senină, iar obrajii acoperiţi cu o pojghiţă de gheaţă scânteiau de parcă aceasta ar fi vărsat lacrimi
de bucurie.
Mi-am înălţat privirea către cer. „Mulţumesc“, i-am spus în gând frumoasei semiluni, simbolul
zeiţei mele, Nyx. „Suntem teferi, iar Kalona şi Neferet au fugit.“
— Mulţumesc, i-am şoptit lunii.
„Ascultă în adâncul tău...“
Cuvintele acestea s-au prelins prin mine, discrete şi delicate, asemenea frunzelor mângâiate de
briza verii, învăluindu-mi atât de diafan conştiinţa, încât mintea mea trează abia le-a luat în seamă;
însă porunca pe care mi-a şoptit-o Nyx mi-a rămas întipărită în suflet.
Îmi dădeam oarecum seama că erau o mulţime de oameni (vreau să spun călugăriţe, novici şi
vreo câţiva vampiri) în jurul meu. Auzeam învălmăşeala de strigăte, discuţii, ţipete şi chiar râsete,
care umplea liniştea nopţii, dar le simţeam pe toate îndepărtate. În clipa aceea, singurele lucruri pe
care le percepeam ca fiind adevărate erau luna şi cicatricea care îmi traversa pieptul de la un umăr la
celălalt. Aceasta m-a furnicat, ca răspuns la ruga mea nerostită, dar nu era o furnicătură dureroasă,
ci o căldură familiară, ca o înţepătură, care mă asigura că Nyx mă însemnase din nou, pentru a arăta
că-i aparţin. Ştiam că, dacă aş trage cu ochiul pe sub tricou, aş descoperi un nou desen care îmi
împodobea rana prelungă şi fioroasă cu exoticul filigran safiriu, semn că nu mă abătusem de la
calea zeiţei.
— Erik, Heath, căutaţi-i pe Stevie Rae, pe Johnny B şi pe Dallas, apoi verificaţi incinta
mănăstirii, ca să vă asiguraţi că toţi Imitatorii de Corbi au fugit împreună cu Kalona şi cu Neferet! a
ordonat Darius, smulgându-mă din starea plăcută, indusă de rugăciunea rostită în şoaptă, şi, odată
revenită la realitate, m-am simţit de parcă cineva mi-ar fi dat iPodul la maximum în căşti, pentru că
simţurile mi-au fost invadate de zgomote şi de haos.
— Dar Heath e uman. Orice Imitator de Corbi l-ar omorî într-o clipită, mi-a ieşit pe gură înainte
să apuc să o închid, dovedind dincolo de orice îndoială că influenţa lunii asupra mea nu era singura
mea abilitate de tot râsu'.
Cum era de aşteptat, Heath s-a umflat ca un broscoi luat la rost de o pisică.
— Zo, nu sunt tocmai o fetiţă proastă!
Erik, cu un aer de vampir mare şi tare, gata să-l ia la şuturi, a pufnit sarcastic şi a spus:
— Eşti o fiinţă umană proastă, ceea ce e echivalent cu o fetiţă!
— Carevasăzică îi învingem pe ăia răi şi, cinci minute mai târziu, Erik şi Heath îşi arată muşchii
unul altuia. Că previzibili mai sunteţi! a spus Afrodita cu rânjetul ei sarcastic marcă înregistrată. S-a
dus lângă Darius, dar expresia i s-a schimbat îndată ce şi-a îndreptat atenţia spre războinicul din
ordinul Fiilor lui Erebus. Salut, bucăţică. Toate bune?
— Nu trebuie să-ţi faci griji din cauza mea, a spus Darius. Privirile li s-au întâlnit, dezvăluind
toată atracţia dintre ei, dar în loc să se ducă la ea, ca de obicei, şi să se pupăcească, mai să-ţi
întoarcă stomacul pe dos, Darius şi-a menţinut atenţia asupra lui Stark.
Privirea Afroditei a alunecat de la Darius la Stark.
— Îhh, ce scârboşenie! Te-ai prăjit de tot pe piept.
James Stark stătea în picioare între Darius şi Erik. Mă rog, de fapt nu se poate spune că stătea în
picioare, pentru că Stark se legăna şi părea tare slăbit. "
Secrete intunecate si suspiciuni nemarturisite ameninta prietenia dintre Zoey si Stevie Rae.
Nelinistita de legatura ei profunda cu A-ya, fecioara plasmuita odinioara de femeile cherokee pentru a-l seduce pe maleficul Kalona, Zoey se lupta sa-si infranga dorinta de a-l iubi pe frumosul inger cazut, cand acesta incearca in fel si chip sa o prinda in mrejele sale.
Inca o data, intunericul ameninta sa puna stapanire pe Casa Noptii. P.C. CAST este o premiata autoare de literatura fantastica si paranormala si un profesor indragit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are si ea premii pentru jurnalism, dar si pentru poezie.
Vanduta in milioane de exemplare, seria Casa Noptii se bucura de un urias succes international! Nu pierdeti, in curand, volumul al saptelea!
Fragment :
" Cerul nopţii care acoperea oraşul Tulsa era luminat de o semilună magică. Strălucirea ei făcea să
scânteieze gheaţa care se aşternuse peste oraş şi peste mănăstirea benedictină, unde tocmai ne
răfuiserăm cu un înger căzut şi cu o Mare Preoteasă malefică, aşa că totul în jurul meu părea atins
de bagheta magică a zeiţei noastre. Am privit cercul de dinaintea grotei Fecioarei Maria scăldat în
lumina lunii, locul plin de forţă în care, cu puţin timp în urmă, Spiritul, Sângele, Pământul,
Umanitatea şi Noaptea se întrupaseră şi apoi îşi uniseră forţele ca să învingă ura şi întunericul.
Reprezentarea sculptată a Fecioarei înconjurate de trandafiri de piatră, care se adăpostea într-o firidă
înălţată în grotă, părea să atragă lumina de argint. Am privit cu atenţie statuia. Expresia Fecioarei
era senină, iar obrajii acoperiţi cu o pojghiţă de gheaţă scânteiau de parcă aceasta ar fi vărsat lacrimi
de bucurie.
Mi-am înălţat privirea către cer. „Mulţumesc“, i-am spus în gând frumoasei semiluni, simbolul
zeiţei mele, Nyx. „Suntem teferi, iar Kalona şi Neferet au fugit.“
— Mulţumesc, i-am şoptit lunii.
„Ascultă în adâncul tău...“
Cuvintele acestea s-au prelins prin mine, discrete şi delicate, asemenea frunzelor mângâiate de
briza verii, învăluindu-mi atât de diafan conştiinţa, încât mintea mea trează abia le-a luat în seamă;
însă porunca pe care mi-a şoptit-o Nyx mi-a rămas întipărită în suflet.
Îmi dădeam oarecum seama că erau o mulţime de oameni (vreau să spun călugăriţe, novici şi
vreo câţiva vampiri) în jurul meu. Auzeam învălmăşeala de strigăte, discuţii, ţipete şi chiar râsete,
care umplea liniştea nopţii, dar le simţeam pe toate îndepărtate. În clipa aceea, singurele lucruri pe
care le percepeam ca fiind adevărate erau luna şi cicatricea care îmi traversa pieptul de la un umăr la
celălalt. Aceasta m-a furnicat, ca răspuns la ruga mea nerostită, dar nu era o furnicătură dureroasă,
ci o căldură familiară, ca o înţepătură, care mă asigura că Nyx mă însemnase din nou, pentru a arăta
că-i aparţin. Ştiam că, dacă aş trage cu ochiul pe sub tricou, aş descoperi un nou desen care îmi
împodobea rana prelungă şi fioroasă cu exoticul filigran safiriu, semn că nu mă abătusem de la
calea zeiţei.
— Erik, Heath, căutaţi-i pe Stevie Rae, pe Johnny B şi pe Dallas, apoi verificaţi incinta
mănăstirii, ca să vă asiguraţi că toţi Imitatorii de Corbi au fugit împreună cu Kalona şi cu Neferet! a
ordonat Darius, smulgându-mă din starea plăcută, indusă de rugăciunea rostită în şoaptă, şi, odată
revenită la realitate, m-am simţit de parcă cineva mi-ar fi dat iPodul la maximum în căşti, pentru că
simţurile mi-au fost invadate de zgomote şi de haos.
— Dar Heath e uman. Orice Imitator de Corbi l-ar omorî într-o clipită, mi-a ieşit pe gură înainte
să apuc să o închid, dovedind dincolo de orice îndoială că influenţa lunii asupra mea nu era singura
mea abilitate de tot râsu'.
Cum era de aşteptat, Heath s-a umflat ca un broscoi luat la rost de o pisică.
— Zo, nu sunt tocmai o fetiţă proastă!
Erik, cu un aer de vampir mare şi tare, gata să-l ia la şuturi, a pufnit sarcastic şi a spus:
— Eşti o fiinţă umană proastă, ceea ce e echivalent cu o fetiţă!
— Carevasăzică îi învingem pe ăia răi şi, cinci minute mai târziu, Erik şi Heath îşi arată muşchii
unul altuia. Că previzibili mai sunteţi! a spus Afrodita cu rânjetul ei sarcastic marcă înregistrată. S-a
dus lângă Darius, dar expresia i s-a schimbat îndată ce şi-a îndreptat atenţia spre războinicul din
ordinul Fiilor lui Erebus. Salut, bucăţică. Toate bune?
— Nu trebuie să-ţi faci griji din cauza mea, a spus Darius. Privirile li s-au întâlnit, dezvăluind
toată atracţia dintre ei, dar în loc să se ducă la ea, ca de obicei, şi să se pupăcească, mai să-ţi
întoarcă stomacul pe dos, Darius şi-a menţinut atenţia asupra lui Stark.
Privirea Afroditei a alunecat de la Darius la Stark.
— Îhh, ce scârboşenie! Te-ai prăjit de tot pe piept.
James Stark stătea în picioare între Darius şi Erik. Mă rog, de fapt nu se poate spune că stătea în
picioare, pentru că Stark se legăna şi părea tare slăbit. "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
