Obsesia de P.C si Kristin Cast. carte PDF📚
- AUTOR: P.C si Kristin Cast
- CATEGORIA: Romane Conteporane
- NR. DE PAGINI: 163
- LIMBA: Română
Cărți «Obsesia de P.C si Kristin Cast. carte PDF📚». Rezumatul cărții:
"La marginea pajiștii, printre umbrele aruncate de copaci, s-a materializat o siluetă... lumina lunii cădea pe contururile line ale pielii lui dezgolite...M-am oprit. Oare imaginația mea o luase razna?- Șovăi, dragostea mea?La auzul vocii lui m-a străbătut un fior, iar un râset cumplit, batjocoritor, a fremătat printre frunzele copacilor."
Blocați în tunelurile din Tulsa, Zoey și prietenii ei trebuie să gândească o cale de a ține piept unor forțe malefice care amenință să-i nimicească pe toți. Îngerul căzut Kalona, consortul Marii Preotese, își folosește puterile pentru a-i strânge sub vraja sa pe novicii și pe profesorii din Casa Nopții. Un secret vechi de secole ar putea distruge influența lui nefastă, dar oare Zoey se simte pregătită să facă față adevărurilor care ar putea ieși la iveală?
Fragment :
" Visul a început cu o bătaie din aripi. Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că ar fi trebuit să
înţeleg că-i semn rău, dat fiind că Imitatorii de Corbi puseseră stăpânire pe tot, dar în visul meu era
ca un zgomot de fond, cam ca un ventilator care huruie sau ca televizorul dat pe canalul de
teleshopping.
În visul meu stăteam în mijlocul unei pajişti frumoase. Era noapte, dar chiar deasupra copacilor
care străjuiau pajiştea plutea o lună plină, enormă. Aceasta cernea o lumină de un albastru-argintiu,
destul de puternică încât să arunce umbre, făcând totul să pară cufundat în apă, impresie accentuată
de briza dulce care adia şi făcea firele mângâietoare de iarbă să-mi dezmierde picioarele goale cu
mişcări şerpuitoare şi învolburate, amintindu-mi de valurile care se lovesc uşor de mal. Acelaşi
vânticel îmi înălţa părul bogat şi negru de pe umerii dezgoliţi şi simţeam ca şi cum mi s-ar fi
plimbat o bucată de mătase pe piele.
Staţi un pic! Picioare goale? Umeri dezgoliţi?
Mi-am coborât privirea şi am scos un ţipăt scurt de uimire. Purtam o rochiţă al naibii de scurtă,
din piele de căprioară. Partea de sus avea un decolteu generos în formă de V, era cu spatele gol, aşa
că îmi cobora în jos pe umeri, lăsând la vedere o porţiune mare de piele. Rochia era superbă, albă şi
împodobită cu franjuri, pene şi scoici, şi părea să scânteieze în lumina lunii. Pe suprafaţa ei erau
răspândite mărgeluţe dispuse sub forma unor desene complicate, de o frumuseţe nespusă.
Am o imaginaţie dată naibii!
Rochia de pe mine mi-a trezit o amintire, dar nu am băgat-o în seamă. Nu voiam să mă gândesc
prea intens, pentru că visam! În loc să meditez la clipele de deja-vu, am dansat cu graţie pe pajişte
întrebându-mă dacă Zac Efron sau chiar Johnny Depp aveau să apară dintr-odată şi să flirteze cu
mine la greu.
Mi-am aruncat privirea împrejur în timp ce mă răsuceam şi mă legănam în bătaia vântului şi mi
s-a părut că văd umbrele licărind şi viermuind ciudat în copacii uriaşi. M-am oprit şi încercam să
privesc cu ochii mijiţi ca să văd mai bine ce se petrecea în întuneric. La cum mă ştiam eu pe mine şi
visele mele ciudate, probabil că atârnasem sticle de cola de crengi, ca pe nişte fructe ciudate care
mă aşteptau, parcă, să le culeg.
Atunci a apărut el.
La marginea pajiştii, printre umbrele aruncate de copaci, s-a materializat o siluetă. Îi vedeam
corpul pentru că lumina lunii cădea pe contururile line ale pielii lui dezgolite.
Dezgolite?
M-am oprit. Oare imaginaţia mea o luase razna? Nu aveam de gând să-mi fac de cap pe o pajişte
cu un tip dezbrăcat, chiar dacă era vorba de misteriosul şi fascinantul domn Johnny Depp.
— Şovăi, dragostea mea?
La auzul vocii lui m-a străbătut un fior, iar un râset cumplit, batjocoritor, a fremătat printre
frunzele copacilor.
— Cine-i acolo? am spus, bucurându-mă că glasul din vis nu mi-a trădat frica.
Râsul lui, la fel de adânc şi de frumos precum vocea, şi tot aşa de înspăimântător, a trezit ecouri
printre crengile copacilor-martori, apoi a început să plutească, vizibil aproape, în aerul din jurul
meu.
— Te faci că nu mă cunoşti? a spus, iar glasul lui mi-a mângâiat pielea, ridicându-mi puful de pe
braţe.
— Ba da, te cunosc. Eu te-am inventat. E visul meu, iar tu eşti un amestec între Zac şi Johnny,
am spus cu glas şovăielnic, abia zărindu-l.
Vorbeam cu nonşalanţă, deşi inima îmi bătea nebuneşte, pentru că deja devenise clar că tipul ăsta
nu era un amestec între cei doi actori.
— Mă rog, poate că eşti Superman sau Făt-Frumos, am tot încercat, fără să mă apropii însă mai
mult de adevăr.
— Nu sunt rodul imaginaţiei tale. Mă cunoşti. Sufletul tău mă cunoaşte şi el.
Nu-mi mişcasem picioarele, dar, încet-încet, corpul meu se apropia de el, ca şi când glasul lui m-
ar fi tras mai aproape. Am ajuns la el, mi-am înălţat privirea, tot mai mult şi mai mult...
Era Kalona. Îmi dădusem seama încă de la primele vorbe pe care le rostise, dar refuzasem să-mi
fac o asemenea mărturisire. Cum de era posibil să-l visez? "
Blocați în tunelurile din Tulsa, Zoey și prietenii ei trebuie să gândească o cale de a ține piept unor forțe malefice care amenință să-i nimicească pe toți. Îngerul căzut Kalona, consortul Marii Preotese, își folosește puterile pentru a-i strânge sub vraja sa pe novicii și pe profesorii din Casa Nopții. Un secret vechi de secole ar putea distruge influența lui nefastă, dar oare Zoey se simte pregătită să facă față adevărurilor care ar putea ieși la iveală?
Fragment :
" Visul a început cu o bătaie din aripi. Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că ar fi trebuit să
înţeleg că-i semn rău, dat fiind că Imitatorii de Corbi puseseră stăpânire pe tot, dar în visul meu era
ca un zgomot de fond, cam ca un ventilator care huruie sau ca televizorul dat pe canalul de
teleshopping.
În visul meu stăteam în mijlocul unei pajişti frumoase. Era noapte, dar chiar deasupra copacilor
care străjuiau pajiştea plutea o lună plină, enormă. Aceasta cernea o lumină de un albastru-argintiu,
destul de puternică încât să arunce umbre, făcând totul să pară cufundat în apă, impresie accentuată
de briza dulce care adia şi făcea firele mângâietoare de iarbă să-mi dezmierde picioarele goale cu
mişcări şerpuitoare şi învolburate, amintindu-mi de valurile care se lovesc uşor de mal. Acelaşi
vânticel îmi înălţa părul bogat şi negru de pe umerii dezgoliţi şi simţeam ca şi cum mi s-ar fi
plimbat o bucată de mătase pe piele.
Staţi un pic! Picioare goale? Umeri dezgoliţi?
Mi-am coborât privirea şi am scos un ţipăt scurt de uimire. Purtam o rochiţă al naibii de scurtă,
din piele de căprioară. Partea de sus avea un decolteu generos în formă de V, era cu spatele gol, aşa
că îmi cobora în jos pe umeri, lăsând la vedere o porţiune mare de piele. Rochia era superbă, albă şi
împodobită cu franjuri, pene şi scoici, şi părea să scânteieze în lumina lunii. Pe suprafaţa ei erau
răspândite mărgeluţe dispuse sub forma unor desene complicate, de o frumuseţe nespusă.
Am o imaginaţie dată naibii!
Rochia de pe mine mi-a trezit o amintire, dar nu am băgat-o în seamă. Nu voiam să mă gândesc
prea intens, pentru că visam! În loc să meditez la clipele de deja-vu, am dansat cu graţie pe pajişte
întrebându-mă dacă Zac Efron sau chiar Johnny Depp aveau să apară dintr-odată şi să flirteze cu
mine la greu.
Mi-am aruncat privirea împrejur în timp ce mă răsuceam şi mă legănam în bătaia vântului şi mi
s-a părut că văd umbrele licărind şi viermuind ciudat în copacii uriaşi. M-am oprit şi încercam să
privesc cu ochii mijiţi ca să văd mai bine ce se petrecea în întuneric. La cum mă ştiam eu pe mine şi
visele mele ciudate, probabil că atârnasem sticle de cola de crengi, ca pe nişte fructe ciudate care
mă aşteptau, parcă, să le culeg.
Atunci a apărut el.
La marginea pajiştii, printre umbrele aruncate de copaci, s-a materializat o siluetă. Îi vedeam
corpul pentru că lumina lunii cădea pe contururile line ale pielii lui dezgolite.
Dezgolite?
M-am oprit. Oare imaginaţia mea o luase razna? Nu aveam de gând să-mi fac de cap pe o pajişte
cu un tip dezbrăcat, chiar dacă era vorba de misteriosul şi fascinantul domn Johnny Depp.
— Şovăi, dragostea mea?
La auzul vocii lui m-a străbătut un fior, iar un râset cumplit, batjocoritor, a fremătat printre
frunzele copacilor.
— Cine-i acolo? am spus, bucurându-mă că glasul din vis nu mi-a trădat frica.
Râsul lui, la fel de adânc şi de frumos precum vocea, şi tot aşa de înspăimântător, a trezit ecouri
printre crengile copacilor-martori, apoi a început să plutească, vizibil aproape, în aerul din jurul
meu.
— Te faci că nu mă cunoşti? a spus, iar glasul lui mi-a mângâiat pielea, ridicându-mi puful de pe
braţe.
— Ba da, te cunosc. Eu te-am inventat. E visul meu, iar tu eşti un amestec între Zac şi Johnny,
am spus cu glas şovăielnic, abia zărindu-l.
Vorbeam cu nonşalanţă, deşi inima îmi bătea nebuneşte, pentru că deja devenise clar că tipul ăsta
nu era un amestec între cei doi actori.
— Mă rog, poate că eşti Superman sau Făt-Frumos, am tot încercat, fără să mă apropii însă mai
mult de adevăr.
— Nu sunt rodul imaginaţiei tale. Mă cunoşti. Sufletul tău mă cunoaşte şi el.
Nu-mi mişcasem picioarele, dar, încet-încet, corpul meu se apropia de el, ca şi când glasul lui m-
ar fi tras mai aproape. Am ajuns la el, mi-am înălţat privirea, tot mai mult şi mai mult...
Era Kalona. Îmi dădusem seama încă de la primele vorbe pe care le rostise, dar refuzasem să-mi
fac o asemenea mărturisire. Cum de era posibil să-l visez? "
Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾
